1,700 matches
-
literaturii noastre la evoluția literaturii moderne universale”, contribuie prin propriile scrieri - publicate în momentul prielnic de la mijlocul deceniului al șaptelea - la această sincronizare. Opțiunea lui este la începuturi proza poetică, antirealistă. Formula nu poate fi redusă la modalitățile prozei fantastice, alegorice sau simbolice și nici asimilată avangardei istorice (suprarealismului, de pildă), căci, deși se raportează implicit la avangardă, relația nu este de continuitate, ci de contestare, de ruptură. E vorba de o modalitate prozastică nouă, asemănătoare și convergentă (fără să reprezinte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
foarte devreme operă de pionierat în materie de textualism. Culegerea Exerciții conține proze scurte, descifrabile ca mici alegorii difuze, dar pregnante, ordonate după un scenariu biografic ilustrând vârstele omului. Ultimele trei piese pot fi citite ca pledoarii pro domo, manifeste (alegorice) în favoarea asumării riscurilor experimentului artistic novator. Texte asemănătoare, onirice, cu miză metafizică, grupate în mici cicluri, vor fi adunate în Frig (1967). Aici naratorul, confruntat cu o lume desacralizată, în care existența e apăsătoare și absurdă (titlul trimite la frigul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
social-profesională, destituirea pentru imoralitate, pe când oaia năzdrăvană e o fetiță cu care protagonistul are relații erotice vinovate ș.a. -, mitul e revitalizat pe coordonatele actualității. Secvența finală, memorabilă, reprezintă o nuntire cosmică tulburătoare, construită în registrul carnavalescului tragic și al onirismului alegoric, replică la alegoria morții din finalul baladei folclorice. Cuvântul nisiparniță (1994), carte bilingvă (textul începe în limba română, treptat apar tot mai frecvent ample secvențe în franceză, astfel încât spre sfârșit curge exclusiv în limba franceză), este jurnalul textualist și autoreferențial
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
o replică, punctul său de vedere. În Poveste de iarnă, la începutul actului IV, pentru a explica publicului că s-au scurs șaisprezece ani în antractul care desparte actul III de actul IV, el arată timpul sub forma unui personaj alegoric, și-l face să pronunțe, sub formă de prolog, următoarele cuvinte: "Timpul. Eu care unora le plac, care pun pe toată lumea la încercare, în același timp bucurie și teroare a celor buni și a celor răi, eu care fac și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sacrificiu, ce face ca istoria sfântă să-și urmeze cursul. Presărată cu anacronisme, piesa configurează o imagine necanonică a Mântuitorului, văzut, fără cutremur mistic, ca o făptură de o neobișnuită carismă, ca un stilist captatoriu, ale cărui rostiri cu falduri alegorice sunt sorbite cu încântare de cei ce îl ascultă și memorate cu o sfințenie picată în caricatural de viitorul evanghelist Ioan. „Anacronisme”, recunoscute ca atare și incluse cu rost, se ițesc și în L’Homme qui se dit Lénine (1998
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
Întrucât ele nu mai pot reprezenta un pol eficace de orientare. În Încercarea de a concilia perspectivele naturaliste ale fizicii ioniene cu tradiția mitică, la sfârșitul veacului al VI-lea Î.Hr., Theagenes din Rhegium a propus citirea În cheie alegorică a povestirilor tradiționale. În schimb, e probabil ca Heraclit, poate la Începutul secolului al V-lea Î.Hr., respingând modelele tradiționale, să fi mers până acolo Încât să Își scrie opera În proză; Între timp identifica divinitatea cu lumea, Îi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de Mulla Firoz (Boyce, 1979, pp. 197 sq.) și Dabist³n-i madh³hib, „Școala religiilor”, de Moshin Fani (Shea și Troyer, 1843), sau figura lui Âzar Kaiv³n (1529-1614), venit la Patna din Iran. Un amestec de influențe diverse care sugerează o interpretare alegorică a unor doctrine cum ar fi ascetismul, yoga și sufismul - foarte interesant din punct de vedere istorico-religios și foarte puțin studiat - caracterizează În această perioadă climatul intelectual din India, unde prinde contur dșn-i il³hș, „religie divină”, a Împăratului Akbar (Smith
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prima sinteză amplă asupra memorialisticii noastre de călătorie de până la 1900. Cartea propune o tipologie guvernată de criterii diverse (impuse de diversitatea materiei): geografice (muntele, marea), topoi culturali (castelul, hanul, ruina), natura călătoriei („sacră” sau „profană”, formativă, științifică, de plăcere, alegorică, parodică etc.), perspectiva („naivă”, mirată, lucid-critică ș.a.). Notele comune ale genului sunt, după F., echilibrul real-imaginar, gândire-simțire, realism-romantism, atonie-elan, dominanta demitizării (asupra mitizării), persistența „modelului” instituit de comparația lui Dinicu Golescu între realitățile din țară și cele din afara ei. Aplicată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
în subiect sau textul și formula de adresare (plină de smerenie și umilință creștină), vine exordiul (având ca punct de pornire anumite imagini din realitatea înconjurătoare ori unele principii și maxime evanghelice), tratarea (în care se face uneori loc tâlcuirii alegorice) și, în fine, încheierea. Între legendă și istorie, între real și ireal, didahiile, respirând aerul pur al „Cărții cărților”, pleacă de la litera ei, însă dezvoltă, se poate spune creator, premisele pe care străvechile istorii, ca niște basme doldora de tâlcuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
strâmbătății și a stricăciunii conțin însă și o doză de himeric. Mijesc în didahiile lui A.I. și muguri narativi, însă firul epic, subțiat și lăsat în umbră de spectacolul ideii și de mizanscena oratoriei, se fluidifică sub arcanele unui lirism alegoric, somptuos și cu o vână de dramatism. Amprenta de naturalețe, cu turnura oralității, dar și un rafinament al simplității coexistă în perioadele încărcate cu tropi, amintind de arhitectonica arborescentă a barocului. Momentele de beatitudine a revelației, de apoteoză mistică, ambitusul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
său neliniștit, tumultuos, dar și contemplativ, pătimaș și duios, frământat și capricios. A.I., cel mai de seamă orator bisericesc la noi, a dat prin suita de didahii străluciri literare elocvenței sacre. Spontaneitatea exordiilor, trecerea firească de la planul material la cel alegoric, reintrările familiare în chestiune, indignările, întristările, mustrările, interogațiile retorice, curmate la timp înainte de a deveni bombastice, pasiunea ce echilibrează toată exacta mașinărie a cazaniei destăinuie un orator excelent și un stilist desăvârșit. Didahiile rămân și azi vii. G. CĂLINESCU SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
emigranții francezi care fugeau de armata de ocupație a învingătorilor (după înfrîngerea lui Napoleon). Alegoria lui Iorga îi înfierează pe colaboratorii germanilor din timpul Marelui Război: Marghiloman, Stere, Slavici și Arghezi. A scris și multe romans à clef și piese alegorice, dar nici una dintre operele lui din acest domeniu nu se ridică la înălțimea pretențiilor sale. Iorga era vanitos și a devenit oarecum obsedat de "Teatrul popular" și de importanța acestuia în educarea poporului în spiritul "naționalismului cultural". Șeicaru își amintește
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
curților era „să-i Învețe pe cetățeni loialitatea și devotamentul față de Republica Cehoslovacă”. Robert Vogeler, inculpat În procesul de la Budapesta din 1948, nota la vremea respectivă: „Dacă judecăm după scenariul procesului, era mai important să ni se atribuie o identitate alegorică decât să ni se dovedească vinovăția. Fiecare dintre noi, În declarația sa, era obligat să se «demaște» pentru binele radioului și al publicațiilor Kominform”. Acuzații erau transformați din presupuși critici ai regimului sau oponenți politici Într-un furnicar de conspiratori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stârnească sentimente În călătorul obișnuit? Industria patrimonială engleză este obsedată de cum nu erau lucrurile altădată - cultivând o nostalgie adevărată pentru un trecut falsificat. Prin contrast, fascinația francezilor pentru patrimoniul spiritual are o anumită autenticitate culturală. „Franța” s-a reprezentat dintotdeauna alegoric - vezi feluritele descrieri și avataruri ale simbolului Republicii, „Marianne”. Era firesc așadar ca nostalgia pentru secretele francității pierdute să conveargă spre un ansamblu oficial de simboluri, fie ele materiale sau spirituale. Acestea „sunt” Franța. Dacă ele se pierd sau nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
-și „misterul” de poetice irizări, dar descătușate din solemnul lor „ermetism”, ele par să aibă un „suflet” pe care C. știe ca puțini alții să-l descifreze. Printre „hieroglife” și „ideograme”, hermeneutul admiră cu stilizată emoție peisaje încărcate de virtualități alegorice (valea Oltului este în acest fel învestită, înainte de reportajul maiestuos retoric al lui Geo Bogza). Îmbătat de întinderea „nețărmurită” a pustiei și de reverberațiile magice ale luminii, C. cutreieră un Orient în care istoria se sublimează în metafizic (Pătrar de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
presărată de pietre prețioase, va rămâne un tainic și somptuos azil, un templu ermetic și vrăjit pentru visători, poeți și cugetători, pentru idealiști și esteți"51. Cu privire la teoria lui John Reed, trebuie precizat faptul că această "lectură" nu este una alegorică, unde rămâne esențială utilizarea dicționarului de iconuri alegorice și niciuna a unor stări tranzient, e ca în pictura simbolistă a unei état d'âme. Această lectură răspunde în oglindă fragmentării, prin telescoparea detaliului impus atenției în detrimentul întregului. Cu toate acestea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și somptuos azil, un templu ermetic și vrăjit pentru visători, poeți și cugetători, pentru idealiști și esteți"51. Cu privire la teoria lui John Reed, trebuie precizat faptul că această "lectură" nu este una alegorică, unde rămâne esențială utilizarea dicționarului de iconuri alegorice și niciuna a unor stări tranzient, e ca în pictura simbolistă a unei état d'âme. Această lectură răspunde în oglindă fragmentării, prin telescoparea detaliului impus atenției în detrimentul întregului. Cu toate acestea, o parte din picturile lui Moreau conțin o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la sfârșitului secolului al XIX-lea. La rândul său, Klimt preia o temă clasică iluministă, pe care o transformă complet în opusul ei. Cele trei tablouri destinate să decoreze plafonul Universității din Viena, Filozofia, Medicina și Jurisprudența, trebuiau să reprezinte alegoric victoria luminii, respectiv a rațiunii, asupra forțelor întunericului, respectiv ale pulsiunilor instinctuale. Ele devin la Klimt alegorii ale eșecului rațiunii. Böcklin nu are vehemența lui Klimt, dublată în forul interior de rezistența pe care o ridică cercurile naționaliste vieneze în fața
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Cuțescu-Storck este însă Edward Burne-Jones, "un Moreau englez" (C. Philipps), a cărui estetică merge împreună cu o exigență ce limitează dintru început accesul la mesajul operei sale. Cecilia Cuțescu-Storck se va dispensa însă de subiectul mitologic, reținând mai degrabă o notă alegorică de efect decorativ și coregrafia gestuală care întreține o atmosferă de mister. În monografia pe care i-o consacră pictorului, Patrick Bade nu ezită să-l afilieze simbolismului și sensibilității fin de siècle: "Cu toate acestea, în ochii noștri el
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ar fi fost inspirat chiar de Carmen Sylva în urma unei conversații, în care "morala" este definitorie pentru credo-ul simbolist: "eu nu zugrăvesc lucruri, ci idei și sentimente"94. Operând în cadrul tiparului tematic al lui Memento mori, cu o recuzită alegorică consacrată, pictorul realiza un tablou melancolic înfățișând un cadavru învelit în giulgiu, așezat pe un pat mortuar, având la picioarele patului obiectele investite simbolic ale profesiei militare, coiful, lancea, scutul; ale plenitudinii vieții, cupa deșertată, mandolina, și cartea, simbol al
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
contemporane artistului: să afle adevărul despre sine privindu-se în oglindă -, reiterare modernă a principiului delphic, gnotise auton. Mica divinitate de serviciu a Rațiunii reprezintă doar un intercesor simbolic. Așa cum observă Schorske, ceva s-a schimbat cu această "divinitate" reflex alegoric de rang secund al zeiței înțelepciunii. Rațiunea nu mai constituie o valoare care reprezintă comunitatea în ansamblul ei, principiul politic și social coagulant. Ea cedează locul unei preocupări parohiale, solipsiste, a investigării propriei interiorități, investigație care în forma sa decadentă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
abia camuflat masochistă? În 1891, comisia artistică a Universității din Viena înaintează Ministerului Educației planul pentru decorarea plafonului Marelui Hol al Aulei Universității construită de Heinrich von Ferstel. Comisia propunea patru picturi în ulei care să înfățișeze într-o manieră alegorică cele patru facultăți: Teologia, Filozofia, Medicina și Jurisprundența. În 1893, Ministerul Educației se decide asupra a doi artiști, Franz Matsch și Gustav Klimt, care-și împart sarcinile, Teologia îi revine lui Matsch, precum și șase lunete, iar celelalte trei facultăți lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tablou al lui Klimt primatul rațiunii -, facultate fondatoare a Aufklärung-ului -, asupra instinctualului și garant simbolic în fața amenințărilor dizolvante al iraționalului. Într-adevăr, tabloul lui Klimt nu păstrează nimic din tema iluministă a victoriei rațiunii asupra întunericului. Păstrându-se în convenția alegorică, artistul oferă o imagine a unei umanități abandonate în întuneric. Lanțul uman pe care-l înfățișează Klimt ca simbol al unei umanități încarcerate plutește într-o noapte înstelată, printre aștri îndepărtați. Din acest întuneric cosmic se descifrează anamorfotic chipul unui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
două planuri stabilite pe verticală -, nu există propriu-zis fundal, Klimt renunțând la perspectivă -, unul superior al divinităților deliberative și unul inferior, care corespunde zonei infernale a divinităților executive, plan evidențiat pentru spectator. Prin urmare, în planul superior se află figurile alegorice ale Jurisprudenței: Adevărul, Dreptatea și Legea, însă ele se sustrag planului în care se exercită aplicarea legii. Klimt alege să redea alegoria sa cu un rafinament stilistic care reifică aceste figuri de fațadă. Ele sunt expuse emblematic, în medalion și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
istorico-filozofică, pictură în care subiectul reprezintă însăși rațiunea de a fi a operei de artă"172. Caracterul simbolist al picturii rezidă, cum am menționat, și în crearea unei atmosfere de o densitate specifică, o atmosferă enigmatică provenită și din tenta alegorică a tabloului pe care titlul o reclamă, din eclerajul crepuscular al unei lumini ce se dizolvă melancolic, în decorul care sugerează prin dezordinea vegetală un loc părăsit, retras, cât și atitudinii aproape hieratice a femeii care ascultă vrăjită o muzică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]