2,202 matches
-
farmecă, Dăruiește-mi visele Și-alină-mi durerile. Deschide ferestrele, Să văd iarăși zările, Să intre în casă vântul, Să îmi răcorească gândul. Leagănă-mă, leagănă... Caierul tu scarmănă, Răsucește firul vieții Pe cărarea dimineții. Spune-mi iar poveștile Până răsar zorile, Alintă-mă cu-n sărut Să nu pot să te mai uit! Leagănă-mă, leagănă... Gândurile-mi vindecă, Luminează crucea nopții, Alungă norii tristeții! Leagănă-mă, leagănă... Toarce timpul iernile Toarce timpul în fuioare Printre stele călătoare, Norii-și plâng ninsorile
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Să vrei să pleci și să mă lași acolo, Dar să nu poți, să te întorci mereu, În brațe ori pe umeri să ma ții, Apollo, Poet pe câmpul sufletului meu... Aș vrea... Întâi genunchii aș vrea să mi-i alinți. Pe ei, care-n lumină sunt mereu cuminți, Rotunzi, și albi, și triști, adeseori, în noapte, Genunchii mei, ca două căni cu lapte... Apoi, pe sâni, să îți așezi obrazul palid Lipit, cu ei să-ți umpli rid cu rid
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
el nu mai are nici un simbol pe pământ ci doar în cer pot fi zărite urme de aripi sub formă de cruce fetele morgane mă bântuie sunt singur în vis eu plâng și beduinii trec pe lângă mine fără să mă alinte și fără să-mi șteargă lacrimile acum ascult cum poeții laureați recită imnuri lângă izvoare înțeleptul știe asta își ia tocul de la ureche și scrie versuri mai lungi sau mai scurte despre alt deșert despre altă viață despre altă iluzie
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
nici o față de masă nu a putut acoperi femeia cu pantofi roșii și nici cojile genunchilor n-au culcat-o în fisuri ea dansează în miezul zilei cu mâna stângă așterne grădini cu dreapta deșiră cuvinte și toată muzica i se alintă în respirație ca o nouă dragoste mai albă ca laptele și ce putere ține în veșmintele ei de parcă timpul și-a făcut cuib numai acolo acolo unde sânii își deschid porțile și-a lăsat pielea pe clapele ninse tremură jumătate
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
bun de la mine printr-un semn discret făcut cu degetul în aer, se întoarse țopăind la cei doi . Mă, iar dormiți? Deschideți ochii fiindcă numai eu am voie să vă fac să visați! Era peltică și părea că veșnic se alintă când vorbea, dar mie îmi devenise drag acest mic defect al ei din primul moment în care l sesizasem. Toate cuvintele în care se includeau “s”-uri deveneau sâsâieli, iar limba ei nefiresc de lungă și îngustă adormea pe acea
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
-o să creadă că mă va prinde, apoi eschivând, mi-am schimbat brusc direcția. Îi scăpasem chiar de sub nas și râdeam mândru de mine. Dă-mi picsssul înapoi Gonzalesssss!... îmi striga tânguitor, supărată un pic atât cât să se poată alinta copilărește. Eu scuturam din cap și-i răspundeam în felul meu: Neee... Parcă fugeam de toate grijile lumii și simțeam că fericirea se ascunde deseori în lucruri atât de mărunte. Alergam atât cât să mă poată prinde fiindcă simțeam că
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
să aibă ochii albaștri și cel mai mult îmi doresc să știe să mă facă să râd... Îmi place viața, Gonzales, și vreau ca toată lumea să mă cunoască și să mă iubească măcar atât cât o iubesc și eu. Se alinta ca un copil mic când îmi vorbea și în timp ce râdeam de cum se maimuțărește, înțelegeam că nu mă potrivesc tiparelor ei, de fapt nu mă potriveam niciunui tipar fiindcă eram scund. Și Lili îmi atrăsese atenția cândva că nu are cum
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Visasem că visam După o seară de dans am luat masa la cantină împreună cu Erjika dorind parcă să prelungim la nesfârșit clipele magice pe care le trăisem pe ringul de dans. Lângă mine stăteau Sini(cum începusem eu să o alint pe Sorina) și Marius, prietenii mei de suflet de care nu mă despărțeam pentru nimic în lume. Erjika era bine dispusă și râdea din orice. Parcă îi luase locul Creței și nu știu de ce, lucrul acesta mă deranja într-un
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
în pod; și pătrunse după dânsa, în mirodenia fânului, și Costandin, căutând-o cu brațele întinse prin întuneric. De această dragoste iute și pătimașă nu știu nimeni cât stătură livezile înflorite. Alexa dormea într-o fericită mulțămire, hrănit bine și alintat de muierea lui cu ochii mari și schimbători. Și când începea a sforăi în odăița împodobită cu scorțuri, Cristina îl împungea ușor c-un deget, ca să contenească. Și-n tăcere, ea se ridica-ntr-un cot și-și ațintea urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
surâse Proculus. E bine. — Mediculus... Mai trăiești? Valerius era întins pe paie. Îl durea spatele și toți mușchii îi erau contractați de durere în urma antrenamentului. Se simțea atât de rău, încât nu putea nici măcar să deschidă ochii. — Mediculus... Așa îl alinta maestrul lui de filosofie și medicină. — Am rugat să-l mute pe tovarășul tău de celulă. Acum sunt eu aici, cu tine. Maestrul puse mâna pe capul lui Valerius, apoi o lăsă să alunece spre ceafă. Puse degetele la baza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
munte surpat ca un vis uitat,/ și nemângâiat...”) și în versurile de dragoste („Dacă mă cauți / Prin foșnetul din munte/ Când cu parfumu-i te va încânta,/ Mă vei găsi/ În florile mărunte/ și-n stropii de izvor ce te vor alinta”). Corelativ însă, creând un uimitor echilibru, liniile de forță ale poeziilor născute din contemplarea naturii constau în... personificări. Exemple pot fi nenumărate: „Soarele, de sus, șăgalnic, raze mii ar vrea să-mpartă”; „Dar sunt doar un privitor/ Al naturii cu-
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
pică frunza, Și-i galbenă ca tine, - Rămâi, și nu mai plânge, Și uită-mă pe mine. Și s-a pornit iubita Și s-a pierdut în zare - Iar eu în golul toamnei Chemam în aiurare... - Mai stai de mă alintă Cu mâna ta cea mică, Și spune-mi de ce-i toamnă Și frunza de ce pică... Scântei galbene Vom spune că toamna a venit... foarte trist - La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva, Însă m-a trezit un glas
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
piept și‐ am îmbrățișat‐o cu drag și dor. Am sărutat‐o pe amândoi obrajii și‐am privit‐o îndelung, contemplându‐i chipul atât de drag și de scump mie . Fața sa, altădată îmbujorată, fină și catifelată, pe care‐o alintam cu mânuțele mici, acum e‐npodobită cu beteală de nenumărate și fine riduri ce coboară și urcă pe relieful văluit al obrajilor săi încărcați de anii trudiți în muncă și suferință. Marii creatori, care au dat viață capodoperelor spiritualității umane
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
piciorul stâng peste piciorul lui drept și-și încolăci piciorul drept în jurul mijlocului bărbatului. Apoi își puse brațul drept pe umărul lui stâng și brațul stâng în jurul gâtului lui. După aceea își ridică fața spre el și începu să gângurească, alintându-se. Virgil Jones gâfâia vesel, lovindu-și coapsa cu mâna stângă, rămasă liberă, iar colacii de grăsime de pe burtă i se scuturau vesel. Ia uită-te aici, spuse el. Poziția urcuș-pe-munte! Nemaipomenit de potrivită sau potrivit de nemaipomenită. Vezi, vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
la următoarea, într-un bâzâit puternic de albine, i-a permis - și lui dar și ei înseși - un al doilea sărut. Un timp n-a vrut să meargă mai departe, dar în cele din urmă l-a lăsat s-o alinte. Mâinile lui au mângâiat-o, la început prin haine, apoi strecurându-se pe sub ele, ca s-o înalțe pe nestăvilite culmi ale dorinței. Dar acolo ea l-a oprit, distrăgându-i atenția. Ce rost mai are să ne oprim acum? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ajuta cu nimic. Sfârșitul Vânătorului a fost cel mai rapid dintre toate. Cale-Bătută Peckenpaw își ieșise din fire, pradă unei emoții puternice. Nu-l va lăsa pe Vânător să moară. Nu-l va lăsa. Haide, ticălos mic ce ești! îl alinta el. Hai, tu, cel de două ori, hai că-i OK, e OK, e OK... Zgâlțâia leșul ca pe un preș mototolit. — N-are rost, spuse Flann O’Toole cu o blândețe neobișnuită. Lasă-l în pace, Cale-Bătută. N-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
alte lucruri pe lângă. Nu ne puteam dezlipi unul de altul. În timp ce mă săruta, Sebastian a început să mă dezbrace de cămașă, degetele lui lungi dovedindu-se a fi la fel de agile pe cât păreau, o mână ținându-mă strâns în timp ce cealaltă mă alinta cu atâta pricepere și delicatețe încât i-am mușcat toată buza de jos, plină de plăcere. —Ah, am spus, tremurând din cap până în picioare. Sebastian... —Ce e? Și făcu ceva care nu poate fi spus, care m-ar fi făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
condus o firmă acolo și angajații năpăstuiți au vrut să-l împuște. E furioasă mai ales de neputințele ei, boli, privațiuni, frustrări. În autobuz intră în discuție cu un bătrânel amărât, jerpelit. Schimbă între ei vorbe în doi peri. Îl alintă cu „boșorogule“. Mi-l prezintă: coleg de serviciu ieșit la pensie. Pe mine mă recomandă: coleg de liceu care vrea să iasă la pensie. Îi spusesem că nu mai suport nici eu să lucrez așa aiurea și abia aștept să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
într-adevăr parte a acestei Lumi de himere, pe care abia apropierea Morții mi-o dezvăluie, pe mine redându-mă, prin mine, ei. Abia acum, murind, sunt pe deplin al Lumii. De câtva timp (luni, ani?) unele dimineți îmi sunt alintate de prezența unei frumoase femei. Urcăm din aceeași stație în același autobuz, coborâm în aceeași stație, așteptăm apoi în același loc, ne uităm la același stand cu ziare, privind florile aceleiași țigănci florărese, facem cam aceiași pași ai nerăbdării așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la televizor. M-a privit amuzată. A clătinat din cap. Am auzit. Nu l-am simțit. Dormeam tun. Cred că rămăsesem cu gura căscată. Avea cea mai cavernoasă voce de femeie ce îmi fusese dat să aud vreodată. Tuba mare alintată de micimanul Cantarizescu, de la orchestra regimentului. — Tun, a întărit ea. Descopăr că, de câteva zile, scriu pe niște hârtii - copii dactilo sau xerox - pe care sunt strânse mesajele îndurerate trimise la moartea celui care mi-a fost șef la Arhiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care trec, este în viața pe care o duc. În inima Capitalei, în inima României, la câțiva pași de Primăria Generală, se răsfață împuțeala mizeriei depline. Trec, trecem pe lângă ea cu pași grăbiți, zorind spre himerele unei vieți care ne alintă cu miasme fetide. Nu știu dacă-i neapărat nostalgie. Mai mult mi se pare o părăsire. Sentimentul că, inevitabil, odată cu schimbarea Bulevardului, îmi simt tot mai aproape Moartea. Vârstele se pierd în nimic, dintr-odată. Lumea nouă care începe, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o lăsam să mă răsfețe cu giugiulelile ei materne. Era cu aproape zece ani mai mare decât mine. Divorțase după ce Olimp, bărbatul ei, fugise la Vințu de Sus, unde zicea că erau cele mai gustoase pere. Îi plăcea să mă alinte cu gingășii și griji de soră mai mare, atentă la orice mi se întâmpla. Erau ani destul de grei pentru mine, de sărăcie lucie. Mă îndepărtasem de mare parte dintre cei cunoscuți, nu-i mai frecventam. Nu știu prea bine ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
altfel, mergea în virtutea comodității, a rutinei și a lenei de a imagina. Cu Vichi, într-adevăr, nu trebuia să imaginez nimic. Nu eram gelos, nu mă întrebam ce face când nu eram cu ea, nu-mi păsa că, poate, se alinta cu mușteriii ei, că poate chiar îi făceau avansuri, o pipăiau și multe alte de-astea. Poate chiar mai trecea pe la vreunul. Nu-mi păsa nici măcar că primea bacșișuri, în pofida preceptelor morale comuniste, în ciuda afișului de pe oglinda ei de la unitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sferturi. Îmbrăcată țipător, cu rochii pline de volănașe, cu pălărioare de pai cu multe panglici și dantele, cu eșarfe lungi, vișinii sau roșii, spânzurându-i pe umeri. Fardată gros, tencuită, cu buze intens rujate în tonuri maronii. Vorbea subțire, pisicit, alintându-se parcă, cu multe interjecții și mirări din te miri ce. Venea, de obicei, la „Spicul“, unde, rezemată de perete, în dreptul câte unei măsuțe cu picior, aștepta să i se ofere câte o chiflă și un iaurt. Nu cerea, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Șonticăind, Wanda mă purta pe alei, arătându-mi pe câte una de pe vreo bancă: Frosa Milion, Partizanca, Gabipârț, Suzi Claxon, Jujulina Fantezy și alte câteva. Își zâmbeau, dar nu se oprea să le vorbească. Foste matroane și ele, „mămici“, le alinta Wanda, acelea, din umbră, încă mai patronau mici combinații amoroase. „Să nu ajungi pe mâna lor niciodată“, mă avertiza Wanda. „Sunt păguboase, calice și te-alegi cu noduli sau scurgeri. Dacă ai mare nevoie, pui un sutar bine și te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]