9,188 matches
-
mine totul pare că se oprește greoi. Nasul stă cu lăcomie deschis; simt un gol tânjitor până în gât, iar respirația mă zgârâie dureros - nu știu dacă aerul e prea dur sau interiorul nasului meu a devenit foarte gingaș. Încerc să alung această tristețe care năvălește asupra mea tot mai insistent, încerc să întorc din drum toate gândurile mele, entuziasmele proprii și avânturile ascultătorilor mei bărboși, dar în memoria mea se întrupează aievea toată noaptea care a trecut, și mi se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
încet, ca și cum ar fi vorbit numai pentru el, n-au trecut decât trei ani. Moș Calistrat spunea că vom avea un răgaz mult mai mare. 2 Lumina felinarului agățat de grinda de lemn ce susținea tavanul galeriei, abia izbutea să alunge întunericul. Lămpașul fixat pe frunte îl ajuta mai mult. Lovea cu sete în peretele din față încercând să mărească crăpătura pe care o făcuse în stâncă. Zgomotul loviturilor răsuna în jur, amplificat de pereții înguști. Se apropie de locul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ocupase serios de această activitate. Habar n-avea dacă găsise metalul galben ori nu, dar în mod sigur încercase să șteargă urmele, închizând intrarea. Poate că își făcuse socoteala că se va întoarce mai târziu să continue exploatarea, ori îl alungase cineva. Cine știe, se părea că nu mai fusese nimeni pe acolo de câteva zeci bune de ani. Îi trecu prin minte să continue el căutarea. Și așa nu avea nimic altceva mai bun de făcut. Iar dacă, dădea Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se desprindea perpendicular din cea pe care se afla el. Fără să ezite se repezi într-acolo. În jur, bezna era deplină. Abia în depărtare mai ardea un bec în vârful unui stâlp de iluminat care, însă, nu izbutea să alunge întunericul. Cristian era încordat la maxim, încerca să zărească silueta celui urmărit și totodată să deslușească zgomotul pașilor acestuia. Ajunsese aproape de zona luminată fără să dea de el. Se opri pe loc, privind printre copacii din parc. Atunci auzi mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aurul pentru Negru, din nisipul apelor ori din colbul de pe drumuri. El nu lăsa pe nimeni să se apropie și își păzea cu strășnicie hotarele. Dacă prindea de veste că cineva intrase pe pământurile lui, imediat apărea acolo și îl alunga, iar de afla cumva că ascunsese vreun grăunte de aur cu gând să-l ia pentru el însuși, pe dată îl scurta de cap. Avea un paloș uriaș pe care îl purta cu dânsul oriunde se ducea. Nici noaptea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
zilei îi venea să râdă amintin du-și spaima din ajun. Ce efect extraordinar poate avea întunericul și ceața asupra psihicului uman! Desigur că nici rolul jucat de povestirea Ilenei nu putea fi ignorat. Dădu din mână ca și cum ar fi alungat un gând rău și reveni la problema lui pentru care venise acolo în pădure. Nu avansase nici măcar un pas în rezolvarea misterului persoanelor dispărute. Ba mai mult, reușise să și-l facă ostil și pe bătrânul Pop, care se încăpățâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
scoate la capăt, simțea că îl cuprinde nelini ștea. Înserarea era aproape, iar asta nu făcea decât să îi creeze un stres suplimentar. Deja i se părea că lumina scăzuse foarte mult și detaliile se distingeau tot mai anevoie. Își alungă din minte gândul acesta și porni întins mai departe. Trebuia să iasă urgent din pădure, să scape odată de sub copacii care acum îi făceau impresia că se apleacă amenințător peste el. Schimbă iarăși direcția de mers, pornind din nou de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe ai tăi. Într-adevăr și el era străin la Baia de Sus. Locuitorii îl priveau cu neîncredere, iar pentru forțele supranaturale de aici el reprezenta o țintă. Ei, Doamne ferește, iată că ajungea să gândească la fel ca dânșii. Își alungă gândurile acestea din minte și porni spre ieșirea din sediu. Unde mai pui și observațiile așa zis părintești ale lui Pop. Pe de o parte îl înțelegea pe bătrân. Atâta fată avea și fără discuție că își dorea s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
înapoi spre tabără. Oare de ce puștiul nu voia să-l asculte? De ce nu rămânea pe loc, acolo unde se afla ca să poată ajunge la dânsul? Știa că este obosit și flămând și nu credea că îi arde de joacă. Își alungă repede gândul acesta din minte continuându-și căutarea. În jur se făcu dintr-o dată liniște. Până și zgomotul pașilor săi prin frunzișul de pe jos abia se mai auzea. Se opri nedumerit, tăcerea aceasta era nefirească. Ascultă atent, încer când să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Rândunel, dar în mod cert era un copil care vorbea. Nu mai ține, își spuse el în sinea lui, de data asta nu mă mai las păcălit. Pentru o clipă își puse întrebarea cum de se lăsase amăgit până atunci? Alungă repede gândul acela, nu avea rost să piardă vremea cu asemenea lucruri, acum trebuia să se concentreze la altceva. Mai avea o problemă mare cât roata carului. În toată alergarea lui nebună prin pădure, se dezorientase. Nu mai știa unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
toți mușchii, aducându-și-o în gând pe femeia care se afla în spatele său. Închise pleoapele și încercă s-o vadă cu ochii minții pe Ileana. Chipul ei blând îi aduse puțină liniște. Se părea că aceasta era metoda. Își alungă orice alt gând din minte și, își dădu seama că încet, începe să se liniștească. Nu știa cât timp se trecuse până ce își reveni complet. Orice urmă de teamă dispăruse. Se simțea bine acum și nu mai era speriat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
miră inspectorul. Eu nu am auzit nici un cocoș. E numai un fel de a spune, măi, băiete! Puterea bestiei e legată într-un fel de întuneric, de întunericul nopții în mod special. Lumina zilei o arde, o secătuiește și o alungă înapoi în adăpostul subpământean. Nu voiam să spun decât că stă să se crape de ziuă, este ora patru de dimineață. Cristian privi în sus, luna apusese dar stelele licăreau intens pe cer. Fiind între munți, încă nu se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se domolește. Din păcate nici drumul nu se mai vedea ca lumea. Panglica albicioasă dispăruse, apa îi schimbase culoarea, făcând-o aproape invizibilă în noapte. Fulgerele se răriseră, acum abia mai licărea câte unul în depărtare, lumina lor nemaiputând să alunge întunericul de lângă el. Parcă și zgomotul picăturilor era mai slab sau era numai o impresie? Nu, ploaia chiar se ostoise acum. Distingea din nou brotăceii din pădure care se bucurau de umezeala căzută de sus din belșug. Nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dacă aș avea toiagul! își dori el din străfundul inimii. Fără să vrea, își lăsase capul pe spate, privind spre cer. Cu ochii minții se vedea cu obiectul acela în mână, repezindu-se asupra bestiei, lovind-o cu sete și alungând-o de acolo. Strângea cu putere pumnul mâinii drepte ca și cum toiagul se afla acolo. Parcă simțea lemnul cald în podul palmei și, dintr-o dată nu îi mai era frig. Nedumerit, deschise ochii. O lumină verzuie scălda pădurea din jur. Toiagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu se dădea la o parte. Cum procedase bătrânul când îl protejase noaptea trecută? Ridicase toiagul deasupra capului și numai așa bestia nu reușise să treacă de el. Din păcate, acum el era deasupra vâlvei și nu putea să o alunge de acolo. Bestia părea că frământă trupul moșneagului, apăsându-i cu forță abdomenul și coșul pieptului. Îi vedea fața deformată într-o grimasă de durere și gura larg căscată în încercarea de a trage aer în piept. Nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
colț, Cristian Toma se apucă de treabă. Strânse mănunchi cele cinci capete de fitil și le legă laolaltă. Pentru o clipă îi veni ideea că ar fi fost bine să declanșeze exploziile cu un oarecare defazaj între ele. Apoi își alungă acest gând, nu avea cum să facă asta, fitilul de care dispunea și lipsa oricărui dispozitiv de dare a focului făceau acest lucru imposibil. Ei, de acum înainte, cum o vrea Dumnezeu, pardon zeii, murmură el printre dinți, scoțându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în spatele casei, toiagul ar fi trebui să fie la locul lui, însă acesta lipsea. Fără discuție că în casă fusese multă lume, polițiști și, desigur o mulțime de alți oameni. Pentru o clipă crezu că poate îl luase cineva dar alungă repede acest gând. Pentru oricine nu știa ce poate face toiagul, acesta nu era decât un băț mai gros, lustruit și albit de vreme. Nu ar fi putut să tenteze pe nimeni. Și atunci, unde era? Intraseră și în celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
drumul acesta dar mai ales de ce îl construiseră oamenii aceia. Deocamdată direcția în care mergea îl făcea să bănuiască că va ajunge la peștera vâlvei dar încă mai spera ca acest lucru să nu fie adevărat. Lumina dimineții începea să alunge umbrele nopții. Drumul era o rană în trupul muntelui, lamele buldozerelor mușcaseră adânc din sol. Bolovani și pietre mai mărunte ieșeau din pământul roșu de pe margini. Picături de apă, ori poate de sevă, se scurgeau din cioturile rupte ale rădăcinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lângă urechea dreaptă i se părea că îi sparge timpanele. Desigur avea halucinații, în nări simțea mirosul ierbii strivite. Bâzâitul devenise și mai puternic, după care încetă de tot. Ceva se deplasa rapid pe mâna sa. Își scutură scârbit palmele, alungând bondarul care își reluă zborul, învârtindu-se supărat câteva clipe în jurul lui. Încet, se ridică în capul oaselor. Amintirea durerii simțite doar o clipă mai înainte îi era proaspătă în minte. Fără discuție că era plin de tăieturi de la pietrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un bărbat în vârstă, care tocmai ieșea din scobitura pe care o săpau ei. Nervos, dar mai mult mirat de îndrăz neala străinului care pătrunsese pe concesiunea lor, Boris țâșnise din mașină, pornind întins spre dânsul cu gând să-l alunge de acolo. În timp ce se apropia îl studia pe intrus. Era un bărbat în vârstă, peste șaptezeci de ani, după părerea lui Godunov. Avea părul alb, căzând în plete până deasupra umerilor, o barbă stufoasă și mustață bogată, căzută pe oală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
amintea de întâmplările de demult, atunci când Ileana și Calistrat încercau să-l determine să facă ce voiau ei. Cu el nu mersese acest truc, pentru că era imun. Îl trecu un fior, dacă nici Pop nu reacționa așa cum se aștepta? Își alungă acest gând din minte. Nu se putea una ca asta. Nevastă-sa îi spusese că oamenii obișnuiți nu se puteau opune voinței domnițelor și paznicilor ce aveau toiagul în mâini. Cu el fusese altceva, el era paznicul ales de zei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nevenindu-i să-și creadă ochilor. Pentru moment, scăpase de atacul iminent. Nu știa ce să facă acum, se părea că bestia nu va intra peste el. Poate că ar fi trebuit să profite de acest fapt și să plece. Alungă repede acest gând din minte. Odată ieșit din acel spațiu, ar fi devenit o victimă sigură, nimic n-ar mai fi oprit arătarea să îl ucidă. Desigur că nici să rămână acolo nu era o soluție, dar deocamdată nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că lumina aceea le pălise vederea, dar le dăduse lumina spiritului. Și toți Își ziceau Fiii Domnului și Fiii Fiilor Domnului. Promiteau pentru o bucată de pîine și un urcior de vin viața veșnică și mîntuirea, iar cînd lumea Îi alunga din pragul ușii, asmuțind cîinii asupra lor, atunci ei amenințau cu iadul, unde trupul se mistuia la foc mocnit, precum mielul la proțap. Printre acești propovăduitori se găseau destui vorbitori destoinici care aflau răspunsuri la Întrebările Încîlcite ale neîncrezătorilor nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a vrut să se Înfrupte din acest rod, ce-a făcut Elohim ăsta al vostru, Atotputernicul?“ se răsti Simon, clătinîndu-se pe butoi. „Știți voi mai bine (doar despre asta vă propovăduiesc toată ziua apostolii, slugile și robii lui). L-a alungat ca pe un criminal, fără milă, cu o sabie de foc. Și oare de ce? Pentru că el este Dumnezeul zavistiei și pizmei. În locul libertății propovăduiește robia, În locul revoltei, supușenia, În locul desfătării, schimnicia, În locul cunoașterii, dogma... Oh, popor samarinean, oare nu pizmașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
implora, nefericiții aceia care se loveau cu toiagele și scociorau cu unghiile cerînd Îndurare, tămăduirea trupului, oare era vis? Neputința lui de a Îngăima ceva, de a face ceva pentru acei sărmani, pentru acei ologi, pe care tinerii vînjoși Îi alungau din calea cortegiului, Îi Îmbrînceau pe acei orbi neputincioși, schilozi, oare fusese tot vis? Era neputința lui de a se dezmetici din deznădejde, din pătimire, din sfîrșeală, era slăbiciunea lui de a nu putea face ceva pentru acele făpturi sărmane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]