2,942 matches
-
ei de lume vine dintr-o tăcere cronică a scrisului esențializat. Dacă în text ai impresia că scriitoarea sapă, fără speranță, un sistem de subterane existențiale, mereu adâncite spre un ce abisal, oralitatea, în schimb, aduce cu o eliberare de angoasele și fantomele muțeniei. În toate cărțile ei - și mai evident în cele de eseuri memorialistice - vedeta rămâne, dincolo de istorie și biografism, scrisul. Mereu aceeași nea și mereu același neică trebuie numaidecât citit laolaltă cu eseurile din Regele se-nclină și
Melancolii radicale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4305_a_5630]
-
aparține realității. Nu altfel procedează jurnalistul Dan Cretu, căzut într-un timp care nu-i aparține și în fața căruia resimte o panică specifică înstrăinatului. Veacul e cel mai liniștit din câte i se puteau oferi, dar acesta poartă cu el angoasele mileniului trei. Să nu cădem și noi în păcatul lor, luând de bun ceea ce trebuie luat, cum spuneau latinii, cu un grăunțe de sare: la sfarsitul românului propriu-zis, adică imediat înaintea epilogului și-a anexelor extrase din efemeridele anului 1897
Pe stil vechi în stil nou și retur by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6543_a_7868]
-
după mituri, după scripturi, după mișcarea stelelor, pînă să aflăm, în fine, că timpul e perfect anonim. Nici unul din cuțitele care-l feliază sistematic nu-i dă, cîtuși de puțin, o identitate, nu-l fixează, nu ne explică, spre desfacerea angoaselor, cine e domnul grăbit. Și, pentru că lucrurile nu pot să rămînă așa, ne consolăm cu dovezi - simple plastografii - ale ocupațiilor noastre, din care reiese trecerea lui. Unele mai puțin sistematice, altele, adevărate cronologii. Asemenea borne sînt analele. Un anume orgoliu
Actele timpului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8504_a_9829]
-
protejat cu feronerie, resturi răspândite pe pavaj, toate aceste detalii nu sunt înregistrate de un turist, ci de un soldat american cu degetul pe trăgaci pentru care fiecare moment de acalmie ascunde un pericol neașteptat. Este o privire dilatată de angoasă asupra teritoriului inamic care-i înconjoară pe soldații americani. Regizoarea a reușit să redea tocmai această alternanță dintre momentele de așteptare abulică sau încordată și momentele de acțiune efectivă, apăsând pe viteze diferite, acelerând ca să oprească brusc cu o explozie
Cele ce mor și cele ce dor by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6457_a_7782]
-
Frumusețea începutului Anul acesta, interpreții „Pieții festivalului”, au fost o revelație. Mândrii, talentați, bucuroși, fără angoase și afaniseli, neatinși de curente obscure, recunoscători că și-au găsit și meritat locul pe afișul imens ce poartă numele marelui George Enescu, ei au cucerit auditoriul. Elevi ai școlilor și liceelor de muzică, studenți ai Universității de muzică din
Frumuse?ea ?nceputului by Doina MOGA [Corola-journal/Journalistic/84002_a_85327]
-
rutina, plictiseala gesturilor anodine, blocurile-ghetou și "cuceririle" comunismului, la grămadă. Scriitorul e un estet (și un calofil!), un Pașadia sufocat de miasmele "epocii de aur", care se agață de fiecare țigară și de orice fronton rococo. Personajele sale poartă această angoasă, a creatorului apolinic urmărit de urât, peste străzile unui București viu, cu o voință a lui, ale cărui organe sunt, însă, hipertrofiate de cancerul comunist. Numai descrierea orașului, cu străzile care-și varsă fluxul de oameni dintr-una într-alta
Până la bulevard și retur by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12558_a_13883]
-
deplină a drepturilor femeii, la ocrotirea maternității" (p.19). Surpriza plăcută vine însă pe pagina imediat următoare, când eseistul apelează la Heidegger, al cărui Sein und Zeit e citat la sursă într-o ediție din 1941, și la Conceptul de angoasă al lui Kierkegaard. Referințele germane curg firesc în continuare, intersectate cu trimiteri la Blaga și Călinescu, pentru a pune în evidență ideea că "angoasa este expresia afectivă a înstrăinării omului într-un univers ostil", iar "bucuria creatoare este semnul victoriei
Eseul Corupt by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12328_a_13653]
-
Sein und Zeit e citat la sursă într-o ediție din 1941, și la Conceptul de angoasă al lui Kierkegaard. Referințele germane curg firesc în continuare, intersectate cu trimiteri la Blaga și Călinescu, pentru a pune în evidență ideea că "angoasa este expresia afectivă a înstrăinării omului într-un univers ostil", iar "bucuria creatoare este semnul victoriei asupra alienării" (p. 23). Apelul la concepția marxistă revine periodic, ca și în eseul despre Franz Kafka, pentru a arăta că marxismul "nu aruncă
Eseul Corupt by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12328_a_13653]
-
Vlad îi oprea și nu pricepeam imediat de ce. Le vorbea cîteva minute, dădea indicații concrete sau născocea mici povestioare cu tîlc. Abia după ce reluau, observam diferențele. Repetiția mi se părea istovitoare, regizorul nu-i cruța. Se forma un fel de angoasă în plus, aceea a perfecțiunii pe un text fără greșeală, scris pentru performanță actoricească. Spectacolul era impecabil, m-a marcat ori de cîte ori l-am văzut, la Teatrul Maghiar din Cluj, în celebrul turneu de la București, unde a fost
Ploua infernal by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12836_a_14161]
-
la limita lui. De-o mare tragedie e nevoie și de mari sarcasme. Lasă-te, pentru o vreme, modelat de piesă." Cîteva gesturi, clipitul ochilor, tîrșîitul picioarelor, o voce ușor ireală, abstractă, un soi de nervozitate combinată cu idolatria necondiționată, angoasa din final, se văd mai limpede în ce face Oana Pellea. în special în partea a doua, acolo unde ea reușește să-și ducă personajul mai departe în înțelegerea hățișului verbal Oana Pellea izbutește asta, spre deosebire de Răzvan Vasilescu, părînd că
Ploua infernal by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12836_a_14161]
-
află în spatele egocentrismului, al cortinei sale feerice, constelate de "vise fără seamăn"? Pînă la urmă, afirma Unamuno, vanitatea este groaza de neant, de mii de ori mai înspăimîntătoare decît infernul însuși". Cum înțelege Nicolae Tzone a combate această "groază", această angoasă care, după toate probabilitățile, se găsește în fibra d-sale intimă? Mai întîi, așa cum am văzut, printr-o explozie a fabulosului fără precedent în lirica noastră actuală, ca un incendiu ce cuprinde deopotrivă pămîntul și cerul, "o mare avalanșă" stihială
Un nou avatar al avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9029_a_10354]
-
și în capitolul francez al poeziei d-sale. Poate cu motivația unei evoluții așa-zicînd firești a crizei, poate, cu cea a intervenției exilului ca element perturbator al biografiei reverberate în poetica, bardul pune acum accent pe stările de scepticism, de angoasa, de ruptură. înaintînd pînă la sarcasm și violență, isi refuză adesea nu numai euforia, ci și eufonia consacrată, plonjînd într-un limbaj crispat. Surghiunul e numit, fără înconjur, centru al Răului cu expresioniste conotații: "Des deux côtés, leș ailes du
Reversul clasicismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9004_a_10329]
-
a ține spectatorul pe scaun. „Dualitatea lui Silviu nu ajunge niciodată la potențialul său întreg, dar se potrivește cu estetica filmului românesc modern - nuanțele întunecate“, mai scrie Indie Wire, care subliniază că regizorul Florin Șerban „îi oferă personajului principal, Silviu, angoasa psihologică, subliniind mai mult tăcerile decât momentele de furie“. Filmul „Eu când vreau să fluier, fluier“ a avut cronici pozitive și în New York Times. Astfel, , în articolul său de marți, scria că „Eu când vreau să fluier, fluier“ este un
„Eu când vreau să fluier, fluier“ cucereşte America. Indie Wire: un film de debut puternic () [Corola-journal/Journalistic/70814_a_72139]
-
Mărturisesc cinstit că mi-am amintit cu nostalgie de o intens poetică versiune din trecut. Am preferat valsurile cu ambiguitatea jocului între eleganță și gravitate - parfum de vals mai degrabă decât piruetă pe parchet. Viziune personală frapantă, marcată puternic de angoasele și nevrozele timpului nostru, bravură cutezătoare, densitate și rupturi; aștepți crispat momentele de liniște interioară în care Dan Grigore își îngăduie sieși să cânte în demitente atât de frumos cum știe. Un refuz categoric al calofiliei? Un Chopin nevrotic, pustiit
Chopin, o "fata morgana"? by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17397_a_18722]
-
transformă într-o suită de monumente solemne. Mai presus de fraze, perioade, secțiuni, ansambluri arhitectonice muzica sa relevă tensiuni, așteptări, rezolvări. Compozitorul evită ambiguitățile semantice: alegerea propusă poate declanșa în conștiința ascultătorului o anume stare, fie ea de satisfacție, surpriză, angoasă, optimism etc. Cu toate acestea Remus Georgescu este un structuralist, fie și pentru că, așa cum remarca Milan Kundera, muzica reprezintă forma simbolică umană care se pretează cel mai lesne demersurilor structurale, în măsura în care acestea pun accentul pe relațiile dintre semnificanți. De altfel
La o aniversară... by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9147_a_10472]
-
și acesta nu este decât una din numeroasele scene în care regizorul se suprapune pe frecvența de emisie a filmelor lui Lynch, cu imagini viscerale, monstruoase, sau cu detalii dilatate până la abnorm și terifiant ilustrând unul și același lucru, o angoasă profundă cu ceva din insolitarea oribilă a monștrilor. Lynch știe să creeze aceste efecte spectrale, psihedelice, care vibrează asemeni unui fluture de noapte izbindu-se bezmetic de geam, aceste momente halucinante în care fosforesecența putridă a viciului se întâlnește cu
Ecce Homo by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6914_a_8239]
-
care strică tot filmul. Rătăcit printre ferigi, căutând-o pe ea, El se apropie de o tufă a cărei mișcare îi atrage atenția. Acolo se află cadavrul unei vulpi a cărei vizuină apare obsesiv în film, simbol intrauterin, expresie a angoasei care domină filmul lui von Trier. Numai că vulpea nu este moartă de-a binelea, ci se ridică brusc pentru a pronunța amenințător sentința naturii: "Haosul domnește!" Ei bine, cu această scenă neinspirată ca să nu spunem prostească, ieftină, de horror
Ecce Homo by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6914_a_8239]
-
la o răscruce. Doar propria noastră prostie (sau nemernicie) ne poate da jos de pe șinele, în fine montate, ale drumului spre o lume normală. Și le mai spun pentru că semnalele provenind din înaltele cercuri ale puterii indică un fel de angoasă că România s-ar putea elibera, cât de curând, de vechea sa identitate comunist-bolșevică. Or, dl. Geoană a ajuns să fie identificat, în propriul său partid, drept un agent al schimbării. Ieșind prea în față, eclipsând, în destule ocazii, silueta
Cu marchizul de Sade în U.E. by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15078_a_16403]
-
filmul de animație ("Good morning Love" de Michel Dufourd, "Ricochet" - Claude Luyet, "Life" - Claudius Gentinetta etc.), roșu sau despre atitudine ("Les haricots savants" de Olivier Riechsteiner, "Out of control" - Javier Garcia, "Bingo" - Raffaele Elia) și, în fine, negru sau despre angoasele cineaștilor ("Robert Creep: Une vie de chien" - de Claude Luyet & Thomas Ott, "Poker Blues" - Antoine Guex et Christian Moreillon). Și ne-a mai oferit Solothurn-ul anul acesta o retrospectivă: "Marcel Hoehn, T& C Film". Fondată în mai 1976, societatea independentă
Ca un ceasornic elvețian by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16396_a_17721]
-
imputa că ar fi, tocmai el, antisemit), Maria Banuș continuă să se simtă ofensată. Motivul? Autorul Literaturii române între cele două războaie mondiale spune bancuri cu bătrâni. Nemaifiind, nici ea, la prima tinerețe, poeta le recepționează „în plin”. E multă angoasă nejustificată, deci, în paginile acestea. Nu știu dacă, trăgând linie, există vreun personaj față de care Maria Banuș să nu emită obiecții. În general, în memorialistică, maliția aceasta e de bun-augur, căci salvează paginile de acalmie fastidioasă. În cazul de față
Chestiuni de conștiință by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2574_a_3899]
-
o ploaie continue, chit că artificiale!), pe un scenariu care nu trage linia ferm între Bine și Rău, debutul lui Mikael Salomon nu are nici pe departe forța lui David Fincher. Este un film-catastrofă ca la carte (trecut în contul angoasei Sfîrșitului), tensionant, dar și amuzant, mai aproape însă de un Speed sau Crimson Tide decît de, să zicem, un Twister. De primul îl leagă același tandem scenarist-producători (locul autobuzului fiind luat de apa al cărei nivel urcă "în viteză"), iar
Ce vă place? by Mihai Chirilov () [Corola-journal/Journalistic/17396_a_18721]
-
prindă psihologia acestui tip de claustrare, cu mult mai terifiantă decît cea defensivă din Panic Room (Camera de refugiu, 2002) al lui David Fincher. Într-un spațiu restrîns devenit ostil, avem acest cuplu prins într-o invizibilă pînză, consumat de angoasă și furie, revoltat, cu izbucniri de tandrețe, toate sub semnul unei agonii care-și are etapele ei de parcurs. Această scandare a degradării unei situații, cu momente aparent comice în care tragedia se insinuează perfid, cum este cel al fumatului
No exit by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8058_a_9383]
-
Nu există nicio certitudine, s-a întîmplat înainte de încarcerarea celor doi sau constituie doar o borgesiană alternativă a potecilor ce se bifurcă, o altă versiune. Mi-ar plăcea să cred că regizorul a intuit și altceva, că spațiul carceral și angoasa puternică generează un explicabil instinct erotic pe care regizorul îl aduce în discuție abia la sfîrșit, cînd dragostea și moartea se regăsesc. Însă acesta nu reprezintă chiar sfîrșitul, regizorul a simțit nevoia să pună punctul pe I și să încheie
No exit by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8058_a_9383]
-
lor". Cu Caragiale se petrece, însă, un lucru paradoxal. El stă la un ghișeu - adică la masa unei berării dintr-o gară, pentru a ilustra cu un singur exemplu - și nu disperă, nu obosește. Funcționarul, care este el, nu are angoase kafkiene, nu e claustrofob și nici nu simte, bacovian, materia plîngînd. La drept vorbind, dacă Bacovia sau Eminescu chiar au fost simpli funcționari publici - copiști sau secretari..., Caragiale - un om rămas liber - își alege ghișeul. Și îl găsește pretutindeni. Ciudat
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
și simte enorm, monstruos, Caragiale, ființă muzicală, operează o de-realizare - materia e sunet sau imagine interioară, o virtualitate - care nu dă senzația declinului, ci pe a armoniei. O armonie în indicibil. Aproximarea neantului și pierderea în infinit prilejuiesc nu angoase, ci excese euforice. Cinicul Caragiale nu e un nihilist; fascinat de spectacolul lumii, el îl și creează. Tocmai de aceea funcționarul de la ghișeu e un Dumnezeu, dar și un demon: el nu disperă, ci se amuză. Hedonist, devine un regizor
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]