48,939 matches
-
izvorăsc de mai departe de Blaga, din Coșbuc, Iosif, Goga. Obîrșiile nu sînt abandonate, ci reformulate. Satul primordial tresaltă în asprimile sale îmblînzite, în culorile și miresmele sale cuprinse de combustia propriei lor naturi, învecinîndu-se cu utopia: "Ai grijă cum apropii degetele de struguri/ cerul e chiar în dosul frunzelor viu ca trupul/ fetei pe care cuvintele au amețit-o și s-a urcat în/ podul grajdului să fie mai aproape de semnele vuitoare/ ale norilor/ visa și cerea struguri/ visa și
Analiză lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16713_a_18038]
-
un joc cu realul în beneficiul evocării ambelor entități. Aidoma unor baterii, obiectele se încarcă de viață, iar eul poetului reflectă viața obiectelor, într-un circuit baroc al existenței diversificate: "Cea mai nervoasă era mașina de lux/ țipa cînd se-apropia vreun nuntaș/ îi venea stăpînul/ o făcea să tacă/ Tenebroasă, nunta nuntea înainte// Instrumentiștii instrumentau o horă de cantină/ Era un duh de rezona/ o duhoare de dărîma borna// Și nici nu m-am mai dus acasă/ nici de scris
Analiză lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16713_a_18038]
-
o lucrare divină." Așadar, în loc de pagina albă a poetului, avem pagina calendarului pe care diaristul trebuie să o completeze. Calendarul este "pagina albă" (pagina de start) a jurnalului. Obsesia personajului este obsesia celui rămas în afara construcției epice corespunzătoare. Personajul se apropie de un alt statut literar și, de ce nu?, ontologic: acela de a fi protagonistul unui jurnal. Multe din personajele romanelor lui Alexandru Sever apar printre notații delfice, complet necontextualizate. Toate aceste rînduri neutre, gravitează în jurul situațiilor concrete pe care le
Jurnalul ca inventar by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16731_a_18056]
-
de comunism, cititorul va răsfoi zadarnic presa timpului spre a se edifica asupra impactului social al violenței și crimei. Cu excepția cazului Râmaru, mediatizat în cele din urmă, nici pomeneală de atacuri la persoană, violuri, omoruri, într-o societate ce se apropia de perfecțiune pe măsură ce se năștea și creștea omul nou, de impecabil comportament civic. Exista pedeapsa cu moartea, dar ea se aplica "bandiților" politici, adversarilor la șefie, delapidatorilor din bunul public. O sustragere de peste o sută de mii de lei din
Despre violență, câte ceva by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16728_a_18053]
-
prospere așezări miniere, acum locuri unde femei disperate își abandonează copiii. În ciuda limpidității poveștii cinematografice și a justeței tonului în interpretarea actorilor (Tavernier rămâne, incontestabil, un maestru, filmul său e plin de locuri comune și dialoguri strident - lozincarde, sindicalismul militant apropiindu-l, mai degrabă, de cinematograful francez al anilor '30 - cel al bunelor intenții și al Frontului Popular din La belle équipe al lui J. Duvivier, decât de cinematograful modern al sfârșitului de secol XX. Un cinematograf desuet, un fel de
À la française... by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16741_a_18066]
-
putut avea cunoștință de eseul lui, dar n-a spus-o niciodată. Referindu-se la romanul românesc (la literatura română, în general), Ivasiuc observă cum măsura, lipsa excesului, împiedică radicalizarea conflictelor și conduc spre o "împăcare în pitoresc": contrariile se apropie, munții nu se mai bat cap în cap, tensiunile cad cu o clipă înainte de a atinge nivelul maxim. Această tendință sporește normalul, sentimentalul, prea-umanul, dar blochează monstruosul, ruptura, tragedia și sublimul. Cauza pentru care literatura română n-a dat un
Măsură pentru măsură by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16761_a_18086]
-
patois sau care au foarte mult patois. Eu nu văd cum s-ar putea rezolva asta: să traduc acel patois prin graiul ardelenesc, moldovenesc, atunci nu mai sînt în Franța. Apoi mai sînt texte de care nu m-am putut apropia cu jocuri de cuvinte excesiv de multe, care necesită virtuozități legate de prozodie, sau de forme fixe. Acestea nu le consider intraductibile, dar n-am fost atrasă de ele pînă acum și cred că e prea tîrziu, din punctul meu de
Cu Irina Mavrodin despre Traducerea ca "nesfîrșită urcare a muntelui" by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16737_a_18062]
-
dezvoltat-o Crainic cu obstinație? Desigur, Crainic a fost un creator de orientare de idei în spiritul public și, prin aceasta, (nu prin poezia sămănătoristă mai mult decît modestă), e un doctrinar important. Dar parcă e prea mult să-l apropiem de N. Iorga (care a fost, se știe, infinit mai mult decît doctrinarul sămănătorismului), de Eminescu sau chiar de M. Eliade. Cîteva corectări necesare. Cezar Petrescu nu a abandonat Gîndirea ci a plecat de acolo aproape expropriat (cam odată cu alt
Un doctrinar legionar de azi by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16768_a_18093]
-
loc primul război de partizani din Europa. Cînd țăranii spanioli îi prindeau pe franțuji, îi despuiau, îi puneau cu capul pe butuc,... cînd nu-i tăiau în două, gospodărește, cu fierestrăul... Gălăgia în jurul meu creștea. Pînă ce un polițist se apropie de noi, risipi adunarea, dîndu-mi, în sfîrșit, indicația, după ce scosese din porthartul ținut la șold o hartă și îmi indică cu degetul bulevardul. Era Avenida José Antonio. Greșeala mea fusese că tot îi dădeam înainte franțuzește cu Bulevardul. Îi salutasem
Madrid by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16770_a_18095]
-
complet inocent. Știi prea bine că se preface. Există un pact tăcut între voi doi... Chiar trebuie să îți spun eu asta? [...] Ei te folosesc ca acoperire. Dacă ar fi fost după tine, nu ai fi ajuns niciodată atît de apropiat de acești dușmani ai evreilor. Dar erau prietenii Velei și ai acceptat să li te pui la dispoziție, dîndu-i lui Grielescu exact lucrul de care avea nevoie. Ca naționalist român în anii treizeci s-a manifestat violent împotriva evreilor. Nu
Saul Bellow, Allan Bloom și Mircea Eliade by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16774_a_18099]
-
cîteva rînduri. E tot atît de limpede, însă, că această carte reprezintă un apogeu al încercării de înțelegere și reapropiere între două ființe pe care, iertat să-mi fie patetismul exprimării, le despart secole de gîndire și civilizație deși le apropie o legătură de sînge. Răzbate, deseori în volum, un fel de efort, de partea lui Revel, de a vedea lumea prin ochii fiului său nu pentru că l-ar interesa cu adevărat să capete o nouă perspectivă, ci mai degrabă din
Filozofia din tată-n fiu by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16811_a_18136]
-
cale de abordare a unor probleme care îi frămîntă în primul rînd pe filozofi, dar nu ne sînt complet străine nici nouă, muritorilor obișnuiți. Lecturile lui Martin sînt cu precădere empiriștii secolului XVII și XVIII, de care se dovedește la fel de apropiat în spirit ca și de contemporanii săi, filozofii analitici anglo-saxoni. Iar analiza sa pare inspirată în bună măsură din celebrele vorbe ale lui Voltaire, care se întreba cum ar fi dacă am reuși să ne supraviețuim nouă înșine, distrugînd ce
Supraviețuindu-ne nouă înșine by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16793_a_18118]
-
1762/1763), le descoperă mereu relativ aproape, cu grafia germanizată la "Stephan" și "Thodjer", iar "Kranka" scris, tot așa, mereu la fel. Ducîndu-și ipotezele mai departe, autorul nostru apreciază că dacă, în acest document, á are valoarea diftongului ea, ne apropiem de forma cu care avea să fie înregistrat, mai tîrziu cu un veac, în documentele moldovene. Potrivit tabelei pe anul 1762/1763 Ștefan Creangă a devenit soldat, infanterist grănicer în plutonul Ilva Mare. Drepturile cuvenite militarilor grăniceri continuau să nu
Genealogie literară by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16805_a_18130]
-
generalul Enzenberg, fost înainte comandant al regimentului grăniceresc din Năsăud. Faptul stabilirii Crengeștilor în Botoșana o dovedesc consignațiile din 1778, în care Ștefan și Toader Creangă sînt menționați. Se stabiliseră, aici, în Botoșana, mai mulți Crengești, încît Ștefan s-a apropiat de rude. Apoi teama de a fi extrădat în Transilvania, datorită condiției sale de militar dezertor, l-a determinat, cu siguranță, să revină, cu turma sa, în Pipirig, despărțindu-se, astfel, de rudele sale transilvane spre care plecase pentru a
Genealogie literară by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16805_a_18130]
-
condiția esențială a katharsisului. Propriul nostru univers interior ne este deseori străin în clipele cele mai tulburi ale vieții, deseori nu ne înțelegem nici noi seismele interioare. Așadar, ne identificăm cu un personaj precum Anna Karenina în măsura în care ajungem să ne apropiem de tulburarea ei, de stările ei agitate și confuze, fără să înțelegem. Altminteri, Anna Karenina devine pentru noi o ridicolă femeiușcă, cuprinsă de o gelozie absurdă care în final îi va distruge la propriu viața. Omnisciența auctorială, convenție literară a
Gazetăria de substanță by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16829_a_18154]
-
Updike i se potrivește cel mai bine o analogie propusă chiar de autor și preluată dintr-o secvență cinematografică, din "Lawrence al Arabiei", cînd undeva la orizont se întrevede o făptură minusculă, aproape doar un punct negru, care pe măsură ce se apropie de privitor, cu uluitoare viteză și totuși parcă lent, pentru că rămîne ceva timp neclară, e din ce în ce mai bine conturată, pînă cînd brusc îl avem în fața ochilor pe Omar Shariff. Ideile lui Updike se ivesc cu aceeași iuțeală și calm deopotrivă, propulsate
Gazetăria de substanță by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16829_a_18154]
-
ideologii, ca și răsplata sau pedeapsa hărăzite celor ce le merită în fața unui Zeu absolut, neiertător, gelos pe oricine încearcă să-i concureze mărimea, o antropomorfizare la scară generală. Peste cinci mii de ani, viața de acum va fi mai apropiată de viața celor abia ieșiți din caverne prăbușindu-se cu fața la pămînt cînd tună sau fulgeră. Umbra care sporește relieful lucrurilor. Fata în doliu, minijupă, schițînd pași de dans, singură, fără să fie văzută. Ana Pauker căreia, în Rusia, în lagăr
Șuvoiul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16846_a_18171]
-
pierdută în câmpie, unde îl are ca singur subaltern pe un acar, Simion. Deși se poartă la început țanțoș, încercând să-l epateze pe singurul martor al existenței lui de surghiunit, Fotiade, gras și neîndemânatic, ajunge cu timpul să se apropie de Simion și să beneficieze astfel de iscusința lui în treburile gospodărești. Practic, șeful devine un fel de soț, iar subalternul - un fel de soție (fără să existe nici o componentă homosexuală în relația lor). Fotiade, ca orice "soț", știe mai
Ioan Groșan și problema nemuririi sufletului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16837_a_18162]
-
Cristian Teodorescu Cînd se apropie cîte o fostă zi de sărbătoare, nu mă pot împiedica să nu-mi amintesc de atmosfera de pe vremea cînd ea era o zi de sărbătoare. Am prins cîteva zile de 23 August în redacțiile revistelor Contemporanul și România literară. La
August 23 by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/16853_a_18178]
-
articole. Spectacolul era interesant, dacă stau să mă gîndesc acum, la fel cum interesante erau și măsurile de securitate suplimentare care erau luate înainte și după. O țară întreagă intra în regim de strictă supraveghere tot mai fățișă pe măsură ce se apropia 1989. La România literară, numărul de 23 August era format din două numere puse laolaltă. Primul era alcătuit din tributul politic, iar celălalt din numărul propriu-zis. Nici acesta nu scăpa tocmai teafăr, dar vorba lui Roger Câmpeanu, cînd dădea liber
August 23 by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/16853_a_18178]
-
de critică a lui Ștefan Aug. Doinaș prilejuiește o binevenită (re)întîlnire cu bătăliile canonice și idealurile (și greșelile) poetice ale generației "Labiș", în secțiunile Lampa lui Diogene și Poezie și modă poetică, pentru ca Incursiunile în lirica românească să ne apropie de sunetul clasic din vocea poeților mai vechi (Eminescu, Pillat, Bacovia, Arghezi, Ion Barbu, Blaga, Philippide, G. Călinescu) și, pare paradoxal, mai ales în cazul poeților contemporani (Virgil Teodorescu, Dragoș Vrînceanu, Geo Dumitrescu, Gellu Naum, Radu Stanca, I. Negoițescu, Nina
Vîrsta lirică by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/16858_a_18183]
-
găsește ceva nou de spus!), evitarea poeților prea experimentaliști și în general a optzeciștilor (cel puțin în această antologie), cu alte cuvinte selectarea (în special) a acelora cu care spiritul său "consună" sau pe care grila valorilor "clasice" îi pot apropia. Lecturile, substanțiale, aduc, nu o dată, surprize, de exemplu apropierea dintre viziunea lui Nichita Stănescu și gîndirea lui Stéphane Lupasco. Citind această antologie a unui "poet-critic" nu poți să nu te raportezi de fiecare dată la viziunea, universul poetic al autorului
Vîrsta lirică by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/16858_a_18183]
-
profunde. Și, în ciuda firii ei robuste, a suferit enorm de fiecare dată, evenimentele acestea mar-cînd-o profund. Ca orice descendent dintr-o familie regală n-avea o identitate națională precizată. Fiică a regelui Constantin al Greciei, era nepoata împărătesei Germaniei, rudă apropiată cu familia țarului Rusiei și a celei regale engleze. Educația a primit-o în limba engleză (de altfel apelativul ei intim era Sita, de la cuvîntul englezesc sister), dar știa, pe lîngă alte cîteva limbi de circulație europene, și greaca. În
Un destin tragic (I) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16861_a_18186]
-
recenzie e, cel mai adesea, o luptă corp la corp cu textul; nu și însă în cazul volumului Visul lupului de stepă (Editura Dacia, colecția Discobolul, 1999) care reunește câteva dintre eseurile lui Ștefan Borbely. De ele trebuie să te apropii pe furiș, cu reverență, căci altfel nu poți pătrunde în misterul interdisciplinar al fiziologiei lor. Lupul de stepă ratat care se mărturisește a fi Ștefan Borbely "visează" însă ordonat: când despre istoria culturală a zarurilor, când despre psihanaliză, când despre
Lupus in Fabula by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/16875_a_18200]
-
dumneavoastră simțiți asemenea datorii morale față de cei care v-au modelat personalitatea și au fost ceea ce numiți, fiind obsesia domniei voastre, modele. - Da, ați spus foarte bine, că pentru mine este o obsesie și o obsesie din ce în ce mai copleșitoare, pe măsură ce mă apropii de valea aceea de care ați vorbit, pe măsură ce am depășit vîrful și am început coborîșul. Eu, avînd o pietate enormă față de cei care mi-au fost modele, mă uit cu tristețe la tineretul contemporan, care nu mai știe ce înseamnă
Zoe Dumitrescu Bușulenga: Impresia mea, din ce în ce mai puternică, este că au dispărut modelele by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/16845_a_18170]