2,292 matches
-
una trăită în exterior și alta la masa de scris când se proiectează în alt univers, prin narator și personaje. De la romantism, dublul cu toate variațiile sale a devenit un arhetip al prozei căreia îi conferă semnificații subtile și surprinzătoare. Arhetipul dublului apropie doi scriitori fără legătură între ei, prin două romane traduse pentru prima oară în limba române și publicate în prima jumătate a acestui an: Disperare de Vladimir Nabokov și Scandal de Shusaku Endo, apărute la jumătate de secol
Întâlnirea cu Dublul by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7072_a_8397]
-
pe care am părăsit-o (1963), Fluviul sacru (1993). Și Vladimir Nabokov are încă o bună parte a operei complet necunoscută cititorului român, pe care sperăm să o reveleze seria de autor de la Editura Polirom, ajunsă la volumul 6. Vitalitatea arhetipului Cele două romane, Disperare și Scandalul, confirmă vitalitatea arhetipului pe care proza romantică l-a ilustrat generos și obsesiv. Studiul lui Otto Rank, Dublul, scris în 1914, are ca material epic literatura secolului romantic abia încheiat, traducerea franceză ce îl
Întâlnirea cu Dublul by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7072_a_8397]
-
Și Vladimir Nabokov are încă o bună parte a operei complet necunoscută cititorului român, pe care sperăm să o reveleze seria de autor de la Editura Polirom, ajunsă la volumul 6. Vitalitatea arhetipului Cele două romane, Disperare și Scandalul, confirmă vitalitatea arhetipului pe care proza romantică l-a ilustrat generos și obsesiv. Studiul lui Otto Rank, Dublul, scris în 1914, are ca material epic literatura secolului romantic abia încheiat, traducerea franceză ce îl pune în circulație apare abia în 1932, după care
Întâlnirea cu Dublul by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7072_a_8397]
-
românească (Institutul European, 1997). La noi, o abordare similară l-a preocupat pe Corin Braga, concretizată în 10 studii de arhetipologie (Editura Dacia, 1999). Observațiile din cap. VI. "Eidola - imagini ale dublului în Romantism" sintetizează, prin câteva aspecte esența, prezența arhetipului în cultura europeană. Astfel, recurența dublului indică o nouă relație a omului cu propria personalitate refulată. Cele două serii de imagini ale dublului exprimă gradul clivajului între eu și alter ego, ca și păstrarea controlului asupra alteregoului proiectat în altcineva
Întâlnirea cu Dublul by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7072_a_8397]
-
concreți materiali au ca manifestare geamănul, sosia ori iubitul / iubita care fac posibilă prin eros refacerea androginului. Proza secolului XX valorifică în altă manieră toate aceste imagini arhetipale, semnalând că sciziunea omului modern s-a adâncit. Cele două romane corelează arhetipul sosiei cu figura scriitorului și cu actul scrisului, păstrând însă active semnificații tragice și funeste. Întâlnirea cu dublul prevestește nenorocirea, nebunia sau, de cele mai multe ori, moartea. Ea anunță ieșirea la lumină a celuilalt, adversarul pe care fiecare îl poartă în
Întâlnirea cu Dublul by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7072_a_8397]
-
niponă gemelaritatea are conotație malefică accentuată: nașterea unor gemeni este considerată un semn rău, unul dintre ei este îndepărtat, pentru a fi crescut în altă familie. Luciditatea jocului Amândoi scriitorii, și Vladimir Nabokov și Shusaku Endo, recurg la jocul cu arhetipurile în deplină cunoștință de cauză. Și lor li se poate aplica metoda corelației relevante între pasiunea pentru dedublare din romane cu biografia interioară și interioară, exersată de Otto Rank în studiul amintit, asupra lui E.T.A. Hoffmann și Jean Paul
Întâlnirea cu Dublul by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7072_a_8397]
-
valori universale. Meritul autoarei este de a fi atras atenția asupra unui punct simbolic de cotitură în evoluția narațiunii de tip folclorizant, care pune în dificultate pe oricine caută înrudiri simplificatoare. Personajul anapoda, ca marcă distinctivă a lui Creangă, devine arhetipul unei întregi pleiade de siluete fictive, datorate unor mari scriitori din speța artiștilor calofili, de la Mateiu I. Caragiale și Urmuz, la Grigore Cugler și Fănuș Neagu. Ulterior, apariția în limba română, în 1974, a celebrului studiu datorat lui M. Bahtin
„Lumea pe dos” și „personajul anapoda”, într-o viziune comparativă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3463_a_4788]
-
Atwood, apărut în traducere spaniolă 3 tot în 2005, reevaluarea faptelor și protagoniștilor mitului odiseic îi este încredințată Penelopei, desigur în forme, cu semnificații și scopuri diferite. Scriitorul spaniol face din Penelopa prototipul soției abandonate, deziluzionate. Postura convențională presupusă de arhetipul mitic (fidelitate dragoste, admirație pentru soțul erou) este supusă unui proces de corodare progresivă, prin recursul la ambiguitate și ironie. Penelopei îi revine funcția dublă de actant în fabulă (evoluînd de la poziția pasivă și secundară la protagonismul propriei aventuri: peregrinarea
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
îi hotărîseră și ei destinul: acela de a-și țese pînzele vieții. Dar acei zei ,se plictiseau" și, ,incapabili de a scrie ceva nou", au ,recopiat vechile mituri", pe care le-au atribuit acelorași personaje: Penelopa, Odiseu, Telemah. Penelopa recunoaște arhetipul mitic reactualizat în propria ei viață: , Am înțeles că eu eram Arahne, care țese în întuneric pe la colțuri; Filomela, mută și sîngerîndă; dar și Iocasta, care împarte patul cu propriul fiu, mușcîndu-și buzele în timp ce comite actul imposibil de numit; și
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
Penelopei aceeași întrebare, Ne cunoaștem?, ca atunci cînd o văzuse prima oară. Aventura mitică posedă o morbidă (și borgesiană) predispoziție la autogenerare prin alienante proliferări concentrice ale unor forme exterioare tot mai diluate și distorsionate. Mitul se dizolvă în repetarea arhetipului cu reflexe și consecințe ascunse, înșelătoare și periculoase, pe care niște zei dubitabili îl folosesc pentru a conduce destine, memoria îl deformează sau îl răstoarnă, iar istoria (pînza Penelopei, narațiunea ei pentru fiul abia născut, simbol al generațiilor viitoare) încearcă
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
topos exotic prin asimilarea acestuia unuia autohton: „la Dingli, în Malta, în aprilie 1990, am putut privi Mediterana de la o înălțime de patru sute de metri; moment în care mi-am amintit, de altfel, de Piatra Craiului...”. O asemenea „recădere” în arhetipul local alcătuiește o modalitate de (relativă) interiorizare... Precum meridionalii tipici, Dan Ciachir e un extrovertit. Economia d-sale sufletească e bizuită pe raporturile cu exteriorul pe care-l scrutează cu atenție și curiozitate, îl penetrează fără mari menajamente, delectîndu-se a
Amintirile unui meridional by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13547_a_14872]
-
să sublinieze că poetului "nu îi neg deloc importanța" dar că e necesară absolută de o autocritică socială și culturală națională. Tot de aceea Eminescu trebuie analizat mereu în contextul său istoric și socio-cultural și nu socotit "ca pe un arhetip diamantin și ireproșabil, cu valabilitate atemporală și trăsături fixe". Ceea ce mi se pare și rezonabil și eficient. M-au interesat mult opiniile d-lui Nemoianu despre utilitatea posibilă a unui conservatorism liberal de felul celui dezvoltat de Maiorescu și regele
Solidaritate confraternă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16594_a_17919]
-
acestui pe cât de savant, pe atât de atrăgător studiu își pornește ancheta de la premisa unui simplu adevăr. Dând naștere în același timp rostirii poetice și fluxului melodic, ritmul a fost pentru omul grec - l-am numi, dacă ni se permite, arhetipul omului european - cheia înțelegerii, rațional-sensibile, a înseși existenței sale, într-un kosmos admirabil, însă și descifrabil. Abătându-ne atenția de la contingentul atât de presant, cu convoiul lui de cauze și efecte - cele mai multe, de o parte și de cealaltă, nedepistate și
Lira greacă by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/12941_a_14266]
-
un mit mult mai vechi) a cunoscut numeroase întruchipări teatrale, muzicale, literare și a hrănit o enormă literatură, până în zilele noastre. Flaubert spunea că cele mai frumoase creații ale lui Dumnezeu sunt marea, Hamlet și Don Giovanni. Universal și etern, arhetipul s-a cristalizat perfect doar în opera mozartiană poate pentru că, așa cum remarca Kierkegaard, îndeobște muzica însoțește acțiunile, trăirile, în timp ce în Don Giovanni ea le dezvăluie cele mai adânci rădăcini. Asta spune totul despre dificultatea de a da dramei mozartiene o
„Don Giovanni“ – o comedie „cu final neașteptat“? by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/3718_a_5043]
-
de cultul stabilității. O privire epicureică, saturată de senzații și generatoare, la rîndul ei, de nesfîrșite voluptăți, trece dincolo de mirajul suprafețelor și se sprijină pe chipul netrecător al lucrurilor. Pictorul caută esențe, ciocănește coaja pentru a asculta, în străfunduri, ecoul arhetipului. Cu fața întoarsă către lumea rurală, către valorile ei atemporale și stereotipe, el visează ideea de arhaicitate, vîrsta de aur a unei umanități care-și neglijează memoria. Dumitriu nu pictează obiecte, ci invocă obiectul. El nu reprezintă șure, bîrne, strecurători
Rememorări de Sf. Ion by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7717_a_9042]
-
o profunzime remarcabilă a scriitorului. Însă cea mai frumoasă interpretare a romanului mi se pare cea indusă de autor - o replică polemică a Odiseii homerice, un dialog cu scenariul mitic cel mai cunoscut al întoarcerii acasă, o răsturnare spectaculoasă a arhetipului reprezentat de Ulise: șiretenia în vremuri de război, rătăcirea (la propriu și la figurat), încercările numeroase, deghizările, iubirea față de Penelopa și de față de fiul părăsiți ca să plece la război. Personajul-narator al romanului este un copil singuratic, pendulând între viața alături de
Secretele părinților by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8796_a_10121]
-
le luăm pe rînd. Stabilirea textului canonic. În privința felului cum s-a constituit în timp forma definitivă a Bibliei ebraice, specialiștii au emis patru teorii ce-și dispută întîietatea. Prima teorie, aparținînd lui Paul Lagarde, susține că a existat un arhetip, un text original primordial din care au provenit apoi versiunile secundare, al căror conținut e mai mult sau mai puțin modificat. Așadar întreaga tradiție ebraică se sprijină pe un singur prototip. A doua poziție, cea a lui Rosenmüller, susține că
Truda masoretică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9428_a_10753]
-
pe care l-am pus alături de cel din copilărie, care să știți că nu s-a șters, cum nu s-a șters nici cel din secolul al XVIII-lea, în care n-am trăit. Așa că, Sibiul e un fel de arhetip, ca Veneția sau alte orașe mari pentru care ai un loc în cap și, când ajungi acolo, ele se interiorizează și sunt ca niște puzzle-pieces. Scoateți o revistă în format electronic, "The Exquisite Corpse", în care publicați multă literatură, chiar
Andrei Codrescu "Voi îmi hrăniți spiritul" by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11801_a_13126]
-
de funcționare; optând pentru aurita cale de mijloc între tendințele divergente ale structuraliștilor atemporali (și antiistorici) ca Jilber Durand și cele ale istoricilor "progresiști" ca celebrul medievist Jacques Le Goff, Lucian Boia vorbește despre o singură construcție cu nivele diferite: arhetipuri, modele și manifestările lor specifice: Panta rhei, dar Nimic nou sub soare. Pendulând între universal și particular, căutând întotdeauna să găsească în lumea de lângă el avatare ale miturilor mai vechi sau mai noi, culegător asiduu de mărturii orale, cititor de
Jocul cu imaginarul by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16966_a_18291]
-
scrie un roman (Ed. Leda, 19,90 lei); Vasile Popovici - Rimbaud (Ed. Cartea Românească, 15,90 lei); J.M. Bochenski - Ce este autoritatea? (Ed. Humanitas, 15 lei); Michael Haulică - Așteptând-o pe Sara (Ed. Tritonic, 15,75 lei); Corin Braga - De la arhetip la anarhetip (Ed. Polirom, 22,90 lei); Jean Francois Briant, Mireille Cretinon, Catherine Stoessel - În trei: un laborator sentimental (Ed. Trei, 19,99 lei). l Vă recomandăm l Vă recomandăm l Vă recomandăm l Vă recomandăm O experiență-limită O doamnă
Agenda2006-12-06-1-timp liber () [Corola-journal/Journalistic/284889_a_286218]
-
stavilă posibilităților pe care le are omul?", se întreabă el retoric) nu atît de a atinge, progresiv, perfecțiunea, cît de a-și redobîndi, în timp, facultățile poetice pierdute, redevenind cel ce a fost odinioară, adică făptura animată de suflul divin. Arhetipul i-l oferă Orfeu, figura mitică sau legendară a poetului capabil prin cîntecul său să îmblînzească fiarele și să facă întreaga natură să vibreze în consonanță cu ritmurile armoniei cosmice. Poetul lui Emerson se revendică direct din Orfeu, dar și
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
Cultul Zburătorului), dă seama o dată în plus de o tendință extrem de fecundă a culturii noastre actuale. Aceea a reevaluării unor mari motive (modele mitice sau scenarii magic-spirituale) arhaice, pe linia valorizării speculative vizând configurarea unor nuclee eticiniț iatice, a unor arhetipuri continuu emergente, într-o multitudine fenomenală abordată din unghiul mitologiei comparate, al antropologiei, ontologiei sau stilisticii categorial abisale. Din acest punct de vedere, la titlurile enunțate mai sus pot fi adăugate - pentru spiritul analizei - reinterpretarea din unghiul fazelor alchimice a
Doi eseiști, la începuturile lor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4303_a_5628]
-
anul 1469, cănd Ficino scrie Epitomă la dialogul Despre lege al lui Platon (publicată abia în 1484), în care Zamolxis apare enumerat alături de Zoroastru, Hermes Trismegistus și Moise printre „iluștrii fondatori al legilor” (illustres conditores legum), cei care au „inventat” arhetipul teologiei, adică legile general-valabile ale unui Dumnezeu „cunoscut sub mai multe nume” (inventionem legum în Deum, per diversă nomina atque media retulerunt)îi. Aceasta ar fi „antică și preaobscura filosofie” (prisca et subobscura philosophia) în a cărei cunoaștere Pico della
Un get la Școala din Atena by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3719_a_5044]
-
omului cu zeii pe deasupra oricărei religii, promisă trecere a omului de la vederea lui Dumnezeu la îndumnezeire. Resuscitarea mitului lui Zamolxis se cere, așadar, înțeleasă ca parte integrantă a efortului renascentist de regasire a unei credințe primordiale, filosofia de dinainte de filosofie, arhetipul creștinismului adevărat. În numele acestei prisca theologia (sive philosophia), un grup de erudiți din quattrocentoul italian: Filelfo, Plethon, Valla, Ficino, Pico, Zambelli, Alessandri, a îndrăznit să privească dincolo de gardul filosofiei grecești, pana foarte departe, în cer. Ei au semnalat omului renascentist
Un get la Școala din Atena by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3719_a_5044]
-
sau numai către semnificația morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa, reperul, sau oricum am vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului, și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită. Fie că este cuțit, secure, căuc, căldărușă sau lingură, și trebuie observată fascinația lui Mitroi pentru formele umile, fără mitologii înalte, dar cu o
Un apel la memorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12651_a_13976]