1,754 matches
-
al principiului conform căruia universul ar fi limitat ca spațiu și timp. Lui Hippasos i se atribuie și unele studii de teorie muzicală. Se presupune în acest sens că, utilizând discuri de bronz de diferite mărimi, ar fi descoperit raporturile armonice fundamentale: 2:1, 3:2 și 4:3. Pitagoreicii susțineau că toate numerele pot fi scrise ca raportul unor numere întregi. Hipassus a descoperit în secolul V î.Hr. că Φ este un număr care nu este nici întreg (ex: 1
Hippasos () [Corola-website/Science/320518_a_321847]
-
Muzica atonală este acea muzică care rezultă din renunțarea la funcțiunile și legile tonale tradiționale care caracterizau muzica europeană occidentală încă din secolul al XVII-lea: tonalitatea de bază, funcțiunile armonice (tonică, dominantă, subdominantă), noțiunea de consonanță, cadență etc.) Ea utilizează ca element de compoziție totalitatea resurselor gamei cromatice ("cromatism total"), în care cele douăsprezece semitonuri ale unei octave sunt considerate echivalente. a (sau atonalismul) este un termen care descrie în
Atonalitate () [Corola-website/Science/320722_a_322051]
-
utilizează ca element de compoziție totalitatea resurselor gamei cromatice ("cromatism total"), în care cele douăsprezece semitonuri ale unei octave sunt considerate echivalente. a (sau atonalismul) este un termen care descrie în același timp tehnica respectivă de compoziție, cât și structura armonică care rezultă din aceasta. Sistemul atonal a contribuit în mod determinant la evoluția muzicii din cursul secolului al XX-lea și a dus la dezvoltarea curentelor de avangardă care domină "muzica contemporană". Este greu de fixat momentul apariției atonalismului. El
Atonalitate () [Corola-website/Science/320722_a_322051]
-
Ferruccio Busoni, rezulta din "epuizarea sistemului major/minor" și, după Schönberg, din "pretenția nejustificată a unui acord tonal de a domina pe toate celelalte". Această situație a dus deja în cadrul limbajului tonal la folosirea unor acorduri ambigue, a unor inflexiuni armonice aleatorii și a unor modalități melodice și ritmice neobișnuite. Prima fază este adesea descrisă ca "atonalitate liberă" sau "cromatism liber", implicând o tendință conștientă în a evita armonia diatonică tradițională. Compoziții din această perioadă sunt "Pierrot lunaire" (1912) de Schönberg
Atonalitate () [Corola-website/Science/320722_a_322051]
-
Audioul de opt biți în general nu este folosit din cauza zgomotului de cuantizare proeminent și inerent (RSZC maxim scăzut), deși codificările de opt biți ale legii A și legii μ împachetează mai multă rezoluție în opt biți în timp ce cresc distorsiunea armonică totală. Audioul de calitatea discurilor compacte este înregistrat la 16-biți. În practică, nu multe aparate stereofonice pentru consumatori pot produce mai mult de circa 90 dB de gamă dinamică, cu toate că unele pot depăși 100 dB. Zgomotul termic limitează numărul real
Eșantionare (procesare de semnal) () [Corola-website/Science/321689_a_323018]
-
de frecvență joasă a semnalului de frecvență înaltă. Semnalul original va fi încă reprezentat în mod unic și recuperabil dacă spectrul dublurii sale nu trece peste jumătate din rata de eșantionare. Asemenea subeșantionare este cunoscută și ca "eșantionare trece-bandă", "eșantionare armonică","eșantionare FI" (frecvență intermediară) și "conversie directă FI-numeric". Supraeșantionarea este folosită în majoritatea convertoarelor analogic-numerice moderne pentru a reduce distorsiunea introdusă de către convertoarele numeric-analogice practice, cum ar fi reținerea de ordin zero în loc de idealizări precum formula de interpolare Whittaker-Shannon. "Eșantionarea
Eșantionare (procesare de semnal) () [Corola-website/Science/321689_a_323018]
-
un fronton spart, prezintă rame decorative, facute din cărămidă, simulând un arc lombard. La extremele fațadei, pilastri care se ivesc de la baza se ridica până la fronton, amintind de cele două turnuri mici de pe fațadele ecleziastice. Fațadele longitudinale prezintă o compoziție armonică, împarțită în trei zone separate de pilastri mari; în fiecare din aceste zone existând trei mari ferestre verticale, ornamentate cu o ramă care tranversează întreaga laterală. Deasupra fiecarei acestor mari ferestre, există o fereastră pătrată, un fel de friză pe
Centrala Tejo (ansamblu arhitectural) () [Corola-website/Science/321000_a_322329]
-
tehnică compoziționala pe care Hindemith a folosit-o în timpul anilor 1930, si pe care va continua să o folosească pentru tot restul viețtii. Hindemith pleda de asemenea pentru acest sistem, ca fiind o modalitate de înțelegere și analizare a structurii armonice a altui stil muzical, susținând că are o abordare mai amplă decât tradițională abordare numerala română a coardelor (o abordare care este puternic legată de gamă diatonica). În aceași carte, Hindemith folosește sistemul pentru a-și analiza propria muzică, alături de
Paul Hindemith () [Corola-website/Science/315425_a_316754]
-
umede nu dau un sunet curat. De aceea, în pauze, instrumentul este încălzit peste un vas cu jăratic. În unele forme de muzică vocală și în forma "komagaku" shō cântă melodia. Funcțiunea de bază a instrumentului este totuși de natură armonică. Se pot obține 11 aglomerări de sunet ("aitake" în japoneză, "cluster" în engleză). Tonul cel mai de jos este tonul melodiei. Aceste "acorduri" încep încet, devin tot mai tari și ating apogeul cu puțin înainte ca la mijlocul măsurii trecerea la
Shō () [Corola-website/Science/315429_a_316758]
-
Spectrul sonor sau seria armonică (de armonice superioare) reprezintă ansamblul de frecvențe produse la punerea în vibrație a unui oscilator armonic, ale căror intensități sonore sunt descrise separat. Spectrul se poate referi, prin extensiune, la o reprezentare grafică sau numerică a valorilor respective. În cele mai multe
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
Spectrul sonor sau seria armonică (de armonice superioare) reprezintă ansamblul de frecvențe produse la punerea în vibrație a unui oscilator armonic, ale căror intensități sonore sunt descrise separat. Spectrul se poate referi, prin extensiune, la o reprezentare grafică sau numerică a valorilor respective. În cele mai multe aplicații, spectrele
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
Spectrul sonor sau seria armonică (de armonice superioare) reprezintă ansamblul de frecvențe produse la punerea în vibrație a unui oscilator armonic, ale căror intensități sonore sunt descrise separat. Spectrul se poate referi, prin extensiune, la o reprezentare grafică sau numerică a valorilor respective. În cele mai multe aplicații, spectrele sonore studiate sunt cuprinse în domeniul audibil (frecvențe între aprox. 20 și 20 000
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
000 Hz). În muzică se analizează spectrele instrumentelor muzicale cu înălțime determinată și ale vocilor umane, ele având o influență importantă asupra timbrelor obținute. Fiecare dintre frecvențele unui spectru sonor poartă denumirea de "parțială" (frecvență parțială) sau "armonică" (cf. oscilator armonic - în practică, substantivul „armonică” este adesea trecut la masculin, devenind „"armonic"”). Aceste „frecvențe” sunt în fapt sunete simple, sinusoidale - graficul în timp al elongației (distanța față de poziția de echilibru) pentru orice punct de pe oscilator are profilul funcției sinus. Cea mai
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
determinată și ale vocilor umane, ele având o influență importantă asupra timbrelor obținute. Fiecare dintre frecvențele unui spectru sonor poartă denumirea de "parțială" (frecvență parțială) sau "armonică" (cf. oscilator armonic - în practică, substantivul „armonică” este adesea trecut la masculin, devenind „"armonic"”). Aceste „frecvențe” sunt în fapt sunete simple, sinusoidale - graficul în timp al elongației (distanța față de poziția de echilibru) pentru orice punct de pe oscilator are profilul funcției sinus. Cea mai joasă dintre frecvențe se numește "fundamentală" (numită și frecvență fundamentală, armonică
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
frecvențe” sunt în fapt sunete simple, sinusoidale - graficul în timp al elongației (distanța față de poziția de echilibru) pentru orice punct de pe oscilator are profilul funcției sinus. Cea mai joasă dintre frecvențe se numește "fundamentală" (numită și frecvență fundamentală, armonică fundamentală, "armonicul întâi"). Toate celelalte frecvențe parțiale sunt multipli naturali ai frecvenței fundamentale; suma lor alcătuiește o serie (teoretic infinită), astfel explicându-se denumirea de serie armonică (un caz particular al celui descris în matematică). Obținerea de armonice se explică prin formarea
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
sinus. Cea mai joasă dintre frecvențe se numește "fundamentală" (numită și frecvență fundamentală, armonică fundamentală, "armonicul întâi"). Toate celelalte frecvențe parțiale sunt multipli naturali ai frecvenței fundamentale; suma lor alcătuiește o serie (teoretic infinită), astfel explicându-se denumirea de serie armonică (un caz particular al celui descris în matematică). Obținerea de armonice se explică prin formarea de unde staționare de-a lungul oscilatorului. Pornind din punctul în care acesta a fost acționat, propagarea în ambele sensuri și reflectarea undelor determină apariția de
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
frecvență fundamentală, armonică fundamentală, "armonicul întâi"). Toate celelalte frecvențe parțiale sunt multipli naturali ai frecvenței fundamentale; suma lor alcătuiește o serie (teoretic infinită), astfel explicându-se denumirea de serie armonică (un caz particular al celui descris în matematică). Obținerea de armonice se explică prin formarea de unde staționare de-a lungul oscilatorului. Pornind din punctul în care acesta a fost acționat, propagarea în ambele sensuri și reflectarea undelor determină apariția de puncte ce împart lungimea oscilatorului în fracțiuni egale. Astfel, armonicul cu
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
de armonice se explică prin formarea de unde staționare de-a lungul oscilatorului. Pornind din punctul în care acesta a fost acționat, propagarea în ambele sensuri și reflectarea undelor determină apariția de puncte ce împart lungimea oscilatorului în fracțiuni egale. Astfel, armonicul cu numărul n va avea de n ori frecvența armonicului fundamental și se va produce în punctele care împart lungimea în n segmente congruente. Fiecare sunet armonic este caracterizat de o intensitate sonoră specifică, determinată de caracteristicile acustice ale oscilatorului
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
lungul oscilatorului. Pornind din punctul în care acesta a fost acționat, propagarea în ambele sensuri și reflectarea undelor determină apariția de puncte ce împart lungimea oscilatorului în fracțiuni egale. Astfel, armonicul cu numărul n va avea de n ori frecvența armonicului fundamental și se va produce în punctele care împart lungimea în n segmente congruente. Fiecare sunet armonic este caracterizat de o intensitate sonoră specifică, determinată de caracteristicile acustice ale oscilatorului. În mod teoretic, un sunet este suma unei infinități de
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
undelor determină apariția de puncte ce împart lungimea oscilatorului în fracțiuni egale. Astfel, armonicul cu numărul n va avea de n ori frecvența armonicului fundamental și se va produce în punctele care împart lungimea în n segmente congruente. Fiecare sunet armonic este caracterizat de o intensitate sonoră specifică, determinată de caracteristicile acustice ale oscilatorului. În mod teoretic, un sunet este suma unei infinități de parțiale, însă energia scade odată cu creșterea indicelui de armonică. (De aceea, intensitatea sonoră a armonicelor mai înalte
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
Fiecare sunet armonic este caracterizat de o intensitate sonoră specifică, determinată de caracteristicile acustice ale oscilatorului. În mod teoretic, un sunet este suma unei infinități de parțiale, însă energia scade odată cu creșterea indicelui de armonică. (De aceea, intensitatea sonoră a armonicelor mai înalte de 20-30 este neglijabilă în majoritatea aplicațiilor.) În acest context, oscilatoarele sunt conținute în instrumentele muzicale sub formă de coarde (în instrumentele cu coarde), coloane de aer (aflate în tuburile sonore ale instrumentelor de suflat), ancii și lame
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
ancii și lame (metalice, din lemn), membrane ș.a. Cazurile cele mai importante, teoretizate cel mai pe larg datorită complexității modelului acustic presupus (și, prin urmare, a varietății remarcabile de timbre posibile) sunt ale corzilor și ale tuburilor sonore. Afilierea seriilor armonice cu muzica reprezintă baza sistemelor sonore (de înălțimi muzicale) tonal și modal, manifestând însă influențe și în privința sistemelor serial și spectral. Istoria muzicii a fost puternic influențată de percepția diferită asupra spectrului sonor de-a lungul secolelor; există chiar o
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
însă influențe și în privința sistemelor serial și spectral. Istoria muzicii a fost puternic influențată de percepția diferită asupra spectrului sonor de-a lungul secolelor; există chiar o ipoteză conform căreia istoria esteticii muzicale poate fi comparată cu lecturarea unei serii armonice de la fundamentală la armonice tot mai îndepărtate (cu indici tot mai mari). Nu în ultimul rând, seriile de armonice sunt responsabile pentru îmbogățirea rezonanței tuturor instrumentelor muzicale și stau la baza construcției suflătorilor: în vreme ce lemnele se folosesc de un număr
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
sistemelor serial și spectral. Istoria muzicii a fost puternic influențată de percepția diferită asupra spectrului sonor de-a lungul secolelor; există chiar o ipoteză conform căreia istoria esteticii muzicale poate fi comparată cu lecturarea unei serii armonice de la fundamentală la armonice tot mai îndepărtate (cu indici tot mai mari). Nu în ultimul rând, seriile de armonice sunt responsabile pentru îmbogățirea rezonanței tuturor instrumentelor muzicale și stau la baza construcției suflătorilor: în vreme ce lemnele se folosesc de un număr mic de armonice (2-5
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
sonor de-a lungul secolelor; există chiar o ipoteză conform căreia istoria esteticii muzicale poate fi comparată cu lecturarea unei serii armonice de la fundamentală la armonice tot mai îndepărtate (cu indici tot mai mari). Nu în ultimul rând, seriile de armonice sunt responsabile pentru îmbogățirea rezonanței tuturor instrumentelor muzicale și stau la baza construcției suflătorilor: în vreme ce lemnele se folosesc de un număr mic de armonice (2-5) pentru extinderea ambitusului în sens ascendent, alămurile folosesc exclusiv seriile armonice, eventual în combinație cu
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]