3,424 matches
-
într-un soi de pedanterie hipnotizată, ca la ralentiurile scenelor de groază din filme. Iar noi parcă eram de mult în plin război, obișnuiți cu toate ororile. Tania i-a pus numaidecât geanta sub ceafă, eu i-am lipit omului batista de gaura din creștet și am început să-l asigur ca se află printre oameni binevoitori, în cea mai frumoasă dintre lumile posibile, iar o doamnă - după ce ne-a somat scurt să nu cumva să-l mișcăm - l-a întrebat
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
ca să vă povestesc câte nerozii îți pot trece prin minte în astfel de momente-limită, 2) întru lauda 112-ului și a oamenilor de la SMURD. Primul gând stupid: m-am felicitat pentru conser va tism. Câți bărbați mai au în buzunar batiste albe de bum bac, și nu biete petice de hârtie!? Ce m-aș fi făcut fără cearșaful meu de buzunar, pentru care sunt adeseori ironizat? Dar puteți să-mi spuneți de ce mi s-a actualizat exact în acea secundă figura
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
cearșaful meu de buzunar, pentru care sunt adeseori ironizat? Dar puteți să-mi spuneți de ce mi s-a actualizat exact în acea secundă figura acră a vânzătoarei de la buticul din Florența, un fel de La Mamma mafiosa, convinsă că-mi cumpăr batiste (am luat o duzină) pentru înmormântare? Întins pe peron, omul nostru era, culmea, la fel de calm ca noi. Așa un deficit de isterie în România de azi e ca o ninsoare în plin deșert. Și-a pipăit ceasul, cam zdruncinat, și
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
accidentat la per tu: „Nu mișca, tataie, și trage-ți picioarele de pe scară, că nu e bine să stai cu ele în sus“. Ce-i drept, o cam băgasem pe mânecă: sângele îi curgea tot mai tare din cap - după batista mea și a Taniei ne-a dat și omul batista lui, care deja se umpluse de sânge. Moment în care mi se șoptește cu neliniște cum că urmele albe scurse pe geantă „sunt materie cenușie“!! (Greșit, ni s-a spus
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
picioarele de pe scară, că nu e bine să stai cu ele în sus“. Ce-i drept, o cam băgasem pe mânecă: sângele îi curgea tot mai tare din cap - după batista mea și a Taniei ne-a dat și omul batista lui, care deja se umpluse de sânge. Moment în care mi se șoptește cu neliniște cum că urmele albe scurse pe geantă „sunt materie cenușie“!! (Greșit, ni s-a spus după aia. Dacă ar fi fost așa, omul ar fi
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
că v-am luat postul și clasa. Uite, ca să împăcăm lucrurile, vorbesc să treci înapoi, la clasa dumitale de fete și eu să vin la școala mixtă. De acord? Imposibil. Dacă află revizorul șef că mi-am spălat așa repede batistele de lacrimi, mă dă afară din învățământ! Nu v-ajunge doamnă o victorie? Lăsați-mă să încerc să îmbătrînesc frumos. Dar nu ai decât 18 ani! Exact. Dar răutatea celor din jur te pot face să te simți de 100
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
îi atârna o bucată de piele sub fosta gușă, avea mustață răsucită și părul cănit. Umbla foarte elegant, îmbrăcat vara mai mult în alb, sau pantalon alb și haină închisă la culoare sau invers. Întotdeauna proaspăt bărbierit, parfumat, pomădat, cu batista mare la piept și cu floare roșie la butonieră. Purta baston nu de nevoie ci de moftul modei. Avea buzunarele doldora de bani fiindcă în afara pensiei mari, a celor trei hectare de vie și a agoniselei la bănci mai avea
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
i se urce în gâtlej gustul acela de sînge: un firicel sau un coagul mic, pe care să trebuiască să-1 înapoieze penibil la surse, sau să-1 păstreze chinuitor în valvula silnică a gurei, sau, mai teribil încă, să-1 strecoare în batista fină de olandă, cumplit de albă, cu o coroană brodată în colț. Acel firicel, acel coagul puteau aduce după ele marea surpare, năruirea apelor și rostogolirea rocelor de sânge, primejdie ce se aținea gata și pe care Maxențiu o purta
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
acum doctorul, infirmiera, servitorii, Ada, toți erau dovezi ale mizeriei mărturisite. Nici el nu mai avea nici o întoarcere spre interior. Nimic acum din misterele subtile, din tragediile subterane nu-1 mai interesa. Cu toată atenția, cu toți ochii își examina ligheanul, batista, și sta în patul maculat cu un fel de voluptate a nesimțirii. După atâta constrângere era o orgie de tuse, de expectorări, de toate mizeriile concrete ale boalei. își descărca cu bucurie ticăloșia, și trupul lui, acum material nesecat de
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
duminici din trecut, când se plimba ! CÎ Bellu pe vremea liliacului, pe atunci când duduia Mari locuia prin partea locului. Ada, în schimb, cunoștea bine camera, adesea complezentă fără știrea lui, a lui mister Whip. Uitase de vreo două ori acolo batiste fine și, cum era foarte ordonată, le ceruse lui Lică, care n-avea habar. în schimb, mister Whip găsise acel corp delict, ce-1 făcuse să creadă că totul e cu putință de la o femeie nesuferită, care țipă. Socotea însă
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
feciorul. Simțise valul abia când era ajuns în gură. Făcuse un semn spre apartamentul Adei și se aplecase în cuvetă. Alb ca pânza, privise fără oroare sângele. Se culcase încet pe pat, nemișcat. Când Ada intrase, îl găsise cu o batistă pe gură. Ridicase un deget subțire și-i arătase ligheanul. Nu mai ura pe nimeni, nu se mai iubea pe sine. Totul era acum încetinit, palid, fără sânge. Avusese apoi mici aiureli de care doctorul' spunea "că nu e nimic
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
se simțea astfel protejat împotriva lui însuși, de a se arăta acolo fără un motiv destul de plauzibil, deși concertul Bach era complet. Artiștii rămăsese grupați în fund. spre stânga, acolo unde era și personalul medical inferior. Singură moșica Mari storcea batista pe ascuns. Cum Lina se aplecase să-i spună ceva, în raport cu ceremonia, Elena se strecură încet lângă Drăgănescu, care plecă să facă comisionul. Elena rămase lângă Vlădici, ce se juca 274 tot timpul cu monoclul, drept contenență, singurele reuniuni mondene
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
de aur și vestmintele de mătase vechi ale icoanelor foșneau. Corul intona un fragment de oratoriu. Pe scărița în spirală unul câte unul ba-chiștii coralului se adăogase camarazilor. Elena își simți ochii deodată umezi și îi șterse fără sfială cu batista fină, tivită cu negru. Ar fi voit să se uite spre locul unde văzuse stând pe Marcian, dar nu cuteza să întoarcă capul. Nici nu observase că e lângă Ada Ma-xențiu, de lângă care Marcian dispăruse. Vocile păreau a porni o
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
jumătate din banii mei pentru ca Ionuț să aibă un cărucior performant. Toată mulțimea aplauda, iar colegii de echipă l-au ridicat pe Ionuț sus de tot, cu tot cu cărucior, apoi și pe Dorinel. Ici-colo, mame, tați, bunici și bunicuțe, își căutau batistele. Bunicul făcu o cruce, mulțumind lui Dumnezeu că a lucrat la inima lui Dorinel. Rugăciunile lui l-au crescut campion al generozității și al iubirii de oameni... „Vă iubesc, doamna Irina!” Clopoțelul a sunat de mult timp. Pe holul școlii
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
cu mânile în sus. Umbrele sau oprit și ele. - Bre, Coca, zice deodată unul. N-au niciunul arme... Pe loc am ridicat puștile și i-am somat. Careva de la ei a strigat la noi și doi s-au apropiat cu batiste albe în mână. Era o „cumpanie” care venea să se predea. ... Atunci am fost dați noi pe ordin de zi, cu dicorății și cu permisie acasă. Eram cică „iroi”. Luând tesla pe care, cât timp povestea, o lăsa din mână
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
tăvălindu-te în noroi, ca să poți să-ți disprețuiești trupul. În consecință, nu se sinchisește de ce clevetește lumea, în Asybaris, pe seama lui. "N-au decât să-și bată gura cât vor, i-a zis lui Julius, ștergîndu-și cu o mare batistă cadrilată fața roșie, de rac fiert și pe urmă răcit. Ba chiar îi înțeleg. Se plictisesc, probabil, ascultând continuu vântul care aduce, vara, nori de praf sau emițând ipoteze despre deșertul pe care expedițiile nu reușesc să-l descopere. În
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cu gulerul cămășii murdar. Discuția s-a încropit anevoie și pentru că doctorul are probleme cu auzul. Trebuie să aplece urechea dreaptă spre interlocutor când i se vorbește prea încet. Din când în când, își ștergea fața roșie cu enorma sa batistă cadrilată și se uita spre pendula din perete. Probabil, aștepta, plictisit, ora la care se putea urca în apartamentul Monseniorului. A devenit, brusc, atent, zărind cicatricea de pe pieptul lui Julius, subțiată acum de timp și de soare. S-a ridicat
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
și de aceea era atît de minunat s-o aibă printre musafiri pe Susan, nepoata unor englezi, fata unui englez, educată la Londra, acum nu-i mai lipsea nimic și nimeni. Numai scamatorul lipsea; bietul scamator Își strînsese porumbeii, săbiile, batistele de mătase, ar fi vrut s-o bage În valijoară pînă și pe partenera lui și acum, la cîțiva metri de bar, tocmai Își arunca pe umeri supărat mantia lui Dracula, partenera lui Îl ajuta să se Încheie, așa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cînd deodată i se făcu rău și Începu să vomite. Murdări pantalonii unui domn care stătea lîngă el, bineînțeles că domnul se supără, dar Juan Lucas, cu distincția lui desăvîrșită, rezolvă problema cu cîteva cuvinte bine alese și cu o batistă de mătase parfumată pe care i-o Întinse cum ai Împărți foi volante, uitîndu-se În altă parte. — Nu uitați de Santiago, le spuse, luîndu-și rămas-bun. Și plecă fără a Încerca să vadă de ce vomitase Julius făcîndu-l să se plîngă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
suferit de arsuri la stomac, cu părul nu atît de corect pieptănat ca de obicei, cu o haină pe care probabil ar fi preferat să n-o pună Într-o asemenea după-amiază. Susan se drogase. Își amintea că avusese o batistă În mînă și o cutie cu pastile de diferite culori, dar cînd?, În ce moment? Deschise ochii și văzu totul cafeniu prin ochelarii ei de soare, aeroportul, pieptul lui Juan Lucas, hai, dragă. Carlos avea grijă de Bobby, ținîndu-l tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ta a venit să mă vadă În camera mea și mi-a făgăduit c-o să te trimită cu Carlos să-mi faci cîte o vizită“. Apoi automobilul se puse În mișcare și ea izbucni În hohote de plîns. Scoase o batistă mototolită dintr-o poșetă Îngrozitoare și o duse la ochi ca și cum ar fi vrut să-și ascundă fața În ea. Mașina ajunse În dreptul grilajului de la poarta palatului, străbătu aleea și o luă În jos pe bulevardul Salaverry. Vilma plîngea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
din fericire le puneau direct În coșuleț, fără să-i atingă manșeta imaculată a cămășii. O femeie a trebuit să-și lase copilul Înfășat pe bancă, pentru a-și deschide o legătură murdară pe care o scosese din buzunar, o batistă, ce naiba face? uite de unde e În stare să scoată banii... „Mulțumesc, mulțumesc“, spuse de cîteva ori Juan Lucas, puțintel cam grăbit fiindcă sugarul Începuse să scîncească și cerea să fie luat În brațe, iar maică-sa nu mai reușea odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În stare să scoată banii... „Mulțumesc, mulțumesc“, spuse de cîteva ori Juan Lucas, puțintel cam grăbit fiindcă sugarul Începuse să scîncească și cerea să fie luat În brațe, iar maică-sa nu mai reușea odată să-și lege la loc batista aia scîrboasă. Acum trebuia să se Întoarcă spre prima bancă pe partea cealaltă; la fel a pățit cînd a trecut din nou prin dreptul băncilor din spate: au mai fost trei cu banii ținuți În legături și părintele cîntăreț spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a lăsat-o baltă pe suedeză... Dar ceva Îi atrase atenția și-l sili să caute o coloană după care să se ascundă, numai că acest patia nu avea coloane: Lalo Bello, care se așezase, Își ștergea fața cu o batistă murdară și chema ba un chelner, ba altul și nici unul nu se uita la el; Îl vedeau, dar nu-i dădeau nici o atenție, În schimb apăreau Întotdeauna În grupurile unde cineva se gîndise că mai vrea un pahar de whisky
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
acasă două costume de stofă mai fină. Lastarria nu observase Însă că grasul nici nu se sinchisea de asta, nu mai era În stare să observe că era disprețuit de chelneri; el cerea mereu de băut, Își ștergea fața cu batista murdară și spunea din nou: whisky, atîta și-i era tare sete și Începea să se gîndească la mătușica lui, care i-ar fi dus paharul În dreptul buzelor. Spuse din nou whisky, de data asta mai tare și Lastarria se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]