3,939 matches
-
Șobolanul nu dispăruse, stătea În același loc, cu coada șerpuind pe podea și mișcând din mustăți. Aluatul din care era plămădită această arătare dăduse totuși Îndărăt. Capul cenușiu, pe care strălucea un fel de coroniță de păun, nu mai atingea becul răhățit de muște, ci se afla ceva mai jos. Iar șobolanul scăzuse un pic din dimensiuni. Faptul acesta Îi dădu un oarecare curaj lui Ippolit: „Sunt pe drumul cel bun, Își spuse el. Dacă voi reuși să-mi anihilez cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se află. Îi era teamă să mai facă un pas să nu aibă vreo neplăcută surpriză. Se frecă la ochi, Încercând să pătrundă cu privirea Întunericul Încăperii. Fu necesare alte câteva secunte ca să realizeze totuși: Încăperea era luminată de un bec atârnat Într-o parte a peretelui și care oferea o lumină destul de palidă. Pardoseala Încăperii din ciment avea crăpături și pete de grăsimi ori de alte ingrediente, În timp ce Întreaga Încăpere nu puteai afla o bancă ori ceva primitiv pentru a
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
adevărata pușcărie unde omul era socotit sclavul Dictatorului Suprem Nicolae Ceaușescu și-a slugilor acestuia ce rodeau oasele dela masa stăpânului...! Nu mai trecu mult timp după miezul nopții și, arestul temporar se umpluse până la refuz, În timp ce lumina singurului electric bec ce lumina difuz Încăperea, făcea ca În penumbră capetele arestaților să fie diforme, fantomatice. Arestul de o noapte se dovedi neâcăpător pentru ce-i peste trei sute de noi locatari ai Închisorii ce fuseseră aduși În timpul nopții, colectați din toate aresturile
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
asalt deținuții Încăperii Înjurând, mai mult lovind cu bastoanele de cauciuc urlând cât Îi țineu bojocii. „Se aude bă, nefericiților...? Traistele la verificare...!” Fură mânați dela spate precum vitele Într-o cameră alăturată oarecum mai luminată de un puternic electric bec, fiind obligați să răstoarne traistele În mijlocul Încăperii pentru a se verifica conținutul. Într-o hărmălaie și o Înghesuială dincolo de orice imaginație, sărmanii executară ordinul golind traistele cu iluzorii speranțe de a mai căpăta unele alimente Înapoi. Apăru un expert din
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Înapoierea În penetenciar. Terminând pledoria, gardianul aprinse prin vizetă ușii de intrare În arestul preventiv o țigară ca În secundele următoare sute de țigări să fie aprinse dela prima, arestații fumând cu așa o pasiune Încât În curând anemicul electric bec ce lumina destul de neconvingător Încăperea deveni inutil...! Puțin mai târziu, În momentul când fură Încolonați pentru a merge În sala de judecată miroseau a fum, de parcă cineva Îi așezase de vii la afumat...! Flancați doi câte doi legați În cătușe
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
că ar putea avea un efect de dezmeticire asupra speciei, În acel moment extrem de tulburată. Violența putea să scadă, ideile mărețe puteau să-și recapete importanța. O dată ridicați deasupra condițiilor telurice. Rolls-ul avea un bar arătos; luminat de un mic bec În interiorul decorat cu oglinzi. Wallace Îi oferi bătrânului alcool sau un Seven-Up, dar nu voia nimic. Încadrând umbrela Între genunchii Înalți, trecea În revistă o seamă de fapte. Călătoriile În spațiu erau posibile datorită colaborării dintre specialiști. În timp ce pe pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
clădirii școlii era aglomerată cu traficul obișnuit la acea oră de vârf. Toți copii, chiar și cei de la HC, se duseseră acasă. Hârtii de bomboane și pachete de napolitane - rămășițele exodului de după-amiază - zburau pe trotuar în lumina gălbuie a becurilor. Sheba i-a zâmbit lui Connolly, l-a salutat și l-a întrebat ce făcea acolo. El a tresărit, de parcă l-ar fi durut s-o spună: — Vă așteptam, Miss. În acel moment, spune ea, a știut ce avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
plecat șontâc la bucătărie, unde a pus de-o cafea mai tare decât îi plăcea Jinei. Partea asta a casei era absolut liniștită. Mike a ridicat transperantele și a clipit de mai multe ori ca să-și adapteze ochii la lumina becurilor de pe stradă. Din nefericire, Post-it-ul galben fosforescent de pe masă a fost primul lucru pe care i-au căzut privirile. Mike a început să fumege când a văzut numărul de telefon notat în grabă de Jina și post script-ul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
cel de alături și ce ne-ar mai fi displăcut? Era greu să ai șaisprezece ani departe de casă. Luminile cantinei se stinseră una câte una și parcul se lăsă cuprins brusc de beznă. Doar la poartă mai pâlpâia un bec, luminând gălbui o cărare până la mine. M-am oprit din alergat de frică să nu mă împiedic prin gropi, dar continuam să merg, așa cum mă învățase profesoara de sport. Unde crezi că fugi de mine? aud un glas care mă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ori una din clase avea de prezentat un mic spectacol. În acea sâmbătă, cum am mai spus, era programată o discotecă. Nu erau prea multe afișe fosforescente, nici glob din oglinzi care să spargă lumina în cioburi de speranțe, lipseau becurile colorate care să pâlpâie pe ritmul melodiilor în vogă, dar ne mulțumeam cu întunericul din sală când începea câte un cântec mai de suflet. Pe vremea aceea italienii făceau legea în discoteci și câți pot uita de Al Bano și
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Îmi amintesc... o purta de multă vreme. Era bun mecanic și deseori În loc de salopetă purta pelerina cînd lucra pe sub mașini. I-am cerut brusc taximetristului să oprească. Oraș Întunecat, cu străzi largi presărate cu lumini... LÎngă un reflector fusese aprins becul roșu ce indica muncă de noapte la un canal și o mulțime de căști fosforescente repetau la infinit aceeași mișcare anostă. — Hai, coboară și răcorește-te! Cred că știi de ce. — De unde să știu? spuse el, trăgîndu-se Îndărăt neîncrezător. Tocmai eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
a făcut brusc frică și a trebuit să mă duc să fac pipi, ca animalele care, când sunt cuprinse de nesiguranță, încep să-și marcheze teritoriul. Două ore m-am plimbat bezmetic și în neștire prin gară, uitându-mă la becuri și la culori. Mi-amintesc și acum ce-mi făcea creierul: „Ce ches... hîm’. Nu se poa..., ce-i aia, bă? Floa... Lum... Da’ de ce iiihh. Bă... Ce faceți? E adev... Oare-i voie să ați... ? Uau! Fi at...! Stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
în curte și pridvor: dovlecii galbeni, făcuți „om”, ca la noi la țară, sperietori, unele lipite de ușă, altele sub forma unor vrăjitoare care își scoteau din pământ coada, pălăria țuguiată, mantia și ghearele, vampiri, beteală cu dovlecei și vampiri, becuri cu dovleci, baloane cu dovleci, schelete, păianjeni. Totul trebuie să culmineze cu seara de 31 octombrie, când copiii merg din casă în casă să amenințe și să sperie. Gazda, ca să scape de micile blestemății deghizate în toate chipurile, le dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
politicoase și cuvinte meșteșugite pentru perechile tinere și doamnele cu voaluri elegante la pălăriile cu boruri mari, amintind vremurile dinaintea războiului abia încheiat, cu orchestre cu dirijori solemni, purtând plastroane albe și papioane perfecte. Asta în centrul înveselit seara de becuri puternice cu lumini irizate până spre fluviul ce-și ducea apele dinspre vestul Europei până aici la câteva sute de kilometri înainte de vărsare. Veneau apoi, ca o centură, cartierele născute din legendă, cu birturi, cârciumi, restaurante ieftine de periferie, reînviate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
front. Steaua Polară...” Acum Carul Mare lucea dincolo de fluviu. Era plăcut. Era răcoare. Când am ajuns acasă și-am deschis poarta, Rex mi-a sărit prietenos în față, cu labele aproape de umeri; i-am mângâiat capul, urechile ciulite, și-n lumina becului din fața celor trei trepte de la intrare, îi privii ochii mari, prin care se exprima întregul lui suflet de animal răbdător și credincios. 6. Da, e cam târziu, Rex. M-am uitat la Steaua Polară. Nu mă aude. E bucuros că i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
camere ale familiei Pavel precum și holul în care îmi aveam biroul și biblioteca și camera de la față, pe care le ocupam - toate deschise petrecerii - se umplură de musafiri. Deasupra ușii ogivale de la intrare, sub bolta în semicerc, ardea festiv un bec puternic ce lumina curtea. Întâmplător, am fost cel care deschise ușa soților Neculce; tropăiau scuturându-și zăpada, el de pe șoșonii de modă veche, din pâslă, purtându-se încă, iar ea de pe cizmulițele cu fermoar. O ajutai să-și dea jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în blănuri, două dintre ele cu imitații de vulpi argintii peste umeri, încheindu-se în partea dreapta a gâtului, protejat astfel de gerul pe care acum îl lăsau afară. Doamna și domnul Pavel își făceau, veseli, îndatorirea de gazde, iar becul de sub bolta de afară semnifica, iluzoriu, intrarea într-o lume a abundenței și a bucuriei. Ai fi spus, datorită vioiciunii și îmbrăcăminții, văzute toate la o imaginară distanță, că oamenii acelei nopți erau din vârful piramidei sociale. Era însă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
imense al doamnei și domnului Lunacearschi, amândouă după primul război mondial, uitate în orășelul din extremitatea sud-estică a fostei țări, acolo unde... Nimic din acestea; doar o lustră cu cinci brațe de fier forjat executate serial, fără eleganță, susținând cinci becuri cu lumini puternice, ocrotite în farfurioare albe cu picturi florale în miniatură. Mobila părând superioară, lustruită frumos, dar oarecare. Cât despre salonul din copilărie - așa-zisul salon dispăruse, era într-o iarnă, de mult, îl înlăturaseră grijile materiale ale tatii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
capul sau scoțându-și pălăriile; răspundeam cu mare mulțumire, iar Lung era fericit. Când am plecat am străbătut ulițele singur, apoi marginea păduricii și a iazului, până puțin înainte de lăsarea serii, când cerdacul casei învățătorului se lumină de cele două becuri cu abajururi de tablă, vopsite deasupra în albastru, atârnând de fire lungi, împletite până puțin deasupra capetelor lor. Ana, mama ei și sora se aflau în cerdac - numai ele. De aici dinspre poartă spre încadratura pomilor în verde și stâlpii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fire lungi, împletite până puțin deasupra capetelor lor. Ana, mama ei și sora se aflau în cerdac - numai ele. De aici dinspre poartă spre încadratura pomilor în verde și stâlpii susținători din lemn, le privii uimit: erau nemișcate, cele două becuri tremurau, în adierea ușoară a serii, lumini înșelătoare, că în jurul capetelor celor trei femei se iviră aureole, ca altădată pe frunțile trimiselor lui Dumnezeu. În noaptea aceea dormii pe canapeaua largă din salonul casei învățătorului, visând zodiacul. A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
stau de vorbă cu dumneavoastră, mâine plecați și cine știe când vă mai văd. - Am ieșit să iau puțin aer. El mă privi în penumbra dată de întunericul de afară și lumina difuză ce bătea din odăi, căci cele două becuri din cerdac nu mai erau aprinse, vorbi ceva despre gospodăria lui, că vroia să-și pardosească prispa și despre alte câteva înnoiri, apoi, deodată, fără legătură cu vorbirea dinainte, trădând un gând mai vechi, stăruitor, pe care, după modul cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ea mă sărută. „Dacă nu ne întâlneam atunci”, spusei. - „Trebuia să ne întâlnim!” preciza pentru a nu știu câta oară. Unghiul literei nu se mai văzu, amândoi formam acum o linie dreaptă în cenușiul camerei ce era abia luminată de becul de afară. Deodată, așa cum ne aflam furăm cuprinși în unghiul stelei ce trecu peste noi prin fereastră odată cu rotirea pământului, și-n clipa aceea devenirăm nesfârșit de frumoși. Acum, la data scrierii acestei cărți, au trecut aproape cinci decenii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cum bine știi, e numai mirajul a ceea ce aș fi fost eu dacă trăiam, deci înșelarea ideii.” Și mă sărută iar, prelung, ne rostogolirăm pe canapeaua cuprinsă la dunga dintre înserare și noapte, în fascicolul palid al luminii stinghere a becului abia aprins al felinarului din stradă, aflat în dreptul ferestrei. - „Cum e dincolo, Keti?” întrebai fără teamă. Ea deschise ochii mari: „Nu e adevărat, nu există moarte, decât pentru neștiutori ca tine, sau ca noi amândoi altădată, așa numim noi toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
un semn de plictiseală, ori nerăbdare, și când ieșirăm, amurgul tocmai căzuse peste oraș, venit din întinderea fără sfârșit a câmpiei. Doamna și domnul Pavel ne așteptau în curte, la masa rotundă cu fotolii de răchită, deasupra cărora bătea un bec, balansându-se de un fir adus de improvizația domnului Pavel, cimentul curții udat, într-o curățenie perfectă, era spre lăsarea serii, iar vara pe sfârșite. - Bine ați venit! ne întâmpină el, sincer vesel de aglomerarea tinerească a curții lui. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Trec anii, domnule judecător, (rosti ultimele două cuvinte ca mângâiere pe o catifea), și n-am uitat. N-am răspuns, nu puteam, nu știam ce să răspund. Între mine și ea stăruia, ca o interdicție, veselia, petrecerea aceea gălăgioasă și becurile orbitor luminoase din noaptea nunții ei. Mai stăruia și zâmbetul, din aceeași noapte, nedeslușit ca și acum sau poate cu o anume deslușire secretă pe care mă făceam a n-o înțelege. - Dacă atunci, reluă ea, descătușându-mi mâna din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]