1,859 matches
-
sè-mi imaginez cum am lèsat cameră înainte de a mè îmbrèca pentru petrecere, nu despre asta e vorba, dar n-aș vrea sè par în ochii ei, poate cè mercedes-ul e al domnului procuror, firește, mercedes, parcat cu jumètatea din dreapta peste bordura drumului, Cel putin dacè aș avea o mașinè! situația mea ar fi atunci mai simplè acum, dar Matei nu are nici mècar carnet de conducere, desi tatèl meu m-a rugat de multe ori, Hai, sè-ți iei și tu carnetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
la doctor. Povestea era neclară, dar Alex nu mai așteptase. Îi întinsese clientei o cutie de batiste din hârtie și o luase la fugă. Sărise într-un taxi și îi spusese tipului să nu oprească la semafoare. Ambulanța era lângă bordură, cu ușile deschise și un doctor în halat alb așteptând în spate. Lui Alex îi veni să urle. Nu mai simțise niciodată asta până atunci. Lumea devenise alb-verzuie. Îi era rău, de frică. Alergă pe lângă ambulanță și intră în curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
ști în câteva minute. — Cât de departe este? — La zece minute. — Să mergem. Ia ăla cu tine, zise ea, făcând semn cu capul spre laptop. Eu îmi iau arma. Henry se uită pe fereastră. Trei mașini de poliție parcaseră lângă bordură și șase polițiști erau pe peluza din față. — Nu e chiar așa ușor. — Ba da. Eu am parcat după colț. — Au spus că vor să discute cu mine. Găsește o scuză. Te aștept în mașină. Le spuse că Dave avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
niște cremă pe mâini, să mănânc vreo câteva Smarties, să-mi citesc horoscopul pe iVillage, să citesc și horoscopul lui Connor, să scriu de câteva ori „Emma Corrigan, Director General“ pe blocnotesul meu, cu litere elegante, să adaug și o bordură cu floricele, să-i trimit un e-mail lui Connor, să aștept câteva minute să văd dacă Îmi răspunde, să iau o gură de apă minerală, după care, Într-un final, să mă apuc să caut broșura aia pentru Artemis. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
uit În gol spre o reclamă auto, Întrebându-mă cum o fi fost budinca aia Häagen-Dazs și dacă merenguele era din ăla alb și țeapăn sau din celălalt, caramelizat, care ți se topește pur și simplu În gură, când lângă bordură oprește silențios o mașină imensă argintie. Nu-mi vine să cred. — Te rog, spune Jack, ieșind din mașină. Lasă-mă să te conduc acasă. Nu, zic, fără să Întorc capul. — Dar nu poți rămâne aici, În ploaie. — Ba da, pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
la modul puțin ciudat În care stă. Aș putea să mă urc și eu cu el În mașină și să... Nu. Nu. Derulează banda Înapoi. Imaginile astea nu au existat În mintea mea. Când ajungem la șosea, văd că lângă bordură ne așteaptă două mașini argintii. Sven e postat lângă una dintre ele, și e evident că mașina cealaltă mă așteaptă pe mine. La naiba. Mă simt de parcă aș fi devenit brusc membră a familiei regale sau așa ceva. În clipa În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mânioasă și... pur și simplu mi-a scăpat. Și a fost o mare greșeală. Dar... și tu ai greșit, și eu te-am iertat. Nici măcar nu se uită la mine. Nu-mi dă nici măcar o șansă. Mașina argintie oprește lângă bordură și el deschide portiera. Mă străbate un atac de panică. — Jack, eu nu sunt așa, spun Înnebunită. Nu sunt așa. Trebuie să mă crezi. Nu de-asta te-am Întrebat despre Scoția ! Nu am avut nici cea mai mică intenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cu 5 sau 6 km la oră. Imi urează drum bun și așa ne despărțim. Imi continui drumul spre Ceriale, Albenga și apoi Alassio. La Ceriale, zona pentru turiști este de o frumusețe rară. La Albenga mă așez pe o bordură la marginea unei piețe cu fructe și legume și devorez un pepene galben, în spatele unei tarabe unde se vând flori, dar vânzătorul își vede de ale sale și nu mă ia în seamă. Cât de gustoase sunt fructele când ți-
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
să Îmi amintesc! Capitolul 26 Păcate neispășite Nu se uită la Christa. S-a răsucit pe scaun și privește pe fereastră culmile Împădurite pe care umbra serii le crește. Încă puțin și În aerul transparent albăstriu vor pluti luminile de pe bordura autostrăzii. E conștient că, vorbind, face drumul să pară mai scurt pe această porțiune care pare totdeauna mai lungă pentru că, după ce se lasă noaptea, autostrada e atât de monotonă! Lumina farurilor mătură gărdulețul de leandri și scoate fulgerător la vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Întâmpla?! Pașii se Îndepărtau tot mai mult. Nimeni nu vedea spaima cuibărită În ochii candizi ce s-au lovit violent de o lumină străină. A urmat așteptarea! Și, cum nimeni n-a auzit tainica-i chemare, s-a așezat pe bordură sperând! Pusă În fața vitregiilor vieții: frig, foame, nepăsare, a Învățat ce Înseamnă „bordura”... “Două lacrimi de cer”, rostogolindu-se din ochii mirați ce nu puteau Înțelege... Și cu toate acestea, visul n-a murit, crezând cu tărie că va ajunge
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
reci și vicleni, prietenul meu fiind nevoit să alerge spre locul de munca fără de care... Am rămas destul de confuză și contrariată, cu cele două traiste cu cărți, darul meu cel mai prețios de Crăciun, care au fost nevoite să facă “bordura “o vreme, Întrucât nu reușeam să prind un taxi care să ne ducă la gară. (Iași - Pașcani ) (După o Întâmplare reală) Vino, Doamne, să vezi... Citeam, nu știu pentru a câta oară, „Viața pe un peron”, de Octavian Paler. La
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Înălțime. Deasupra locului unde se agață hainele, era o etajeră, un fel de grilaj, din patru șipci, cu spații Între ele, prinse pe suport de lemn. Acolo se aflau cele două pături din lână, de culoare verde Închis cu o bordură de un albastru deschis, pe care erau Însemnele mănăstirii. Peste tot era parchet laminat, și ușile din lemn masiv erau vopsite În culoarea cireșului. Ne-au arătat baia. Neașteptat de modernă, curată; gresie pe jos, chiuvete albe, cu picior Înalt
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
a salutat și el privindu-mă cu un fel de veselie nedisimulată. Eram singurul om din zona aceea și a fost singura dată în viața mea când a fost la circa un metru de mine, fiindcă eu eram exact pe bordura șoselei. A urmat ani de reformă intensă, în care țara aceasta devenea pe zi ce trecea de nerecunoscut. Va rămâne ca un reper luminos pentru demnitatea acestui popor, momentul 1968, când România a fost singura țară socialistă care s-a
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
nu avea bani ca să-și cumpere o bere și să stea la taclale cu ceilalți șomeri care își făceau veacul pe acolo. Venea și el la cârciumă, în speranța că va reuși să găsească ceva de muncă. Stătea așezat pe bordură, făcându-și vânt să plece acasă când apăruse maistrul de la exploatarea forestieră. Voia să angajeze doi șoferi pentru camioanele ce transportau lemnul din parchetele de pe munte. Costi abia terminase liceul în primăvară și era foarte mândru de carnetul de conducere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai curgea apa. 28 septembrie Despre nea Pricop, pensionarul de la parter care ține cartea de imobil, se spune că a fost securist. L-am surprins de mai multe ori cotrobăind în lăzile de gunoi. Când nu face asta, șade pe bordura gardului și supraveghează cine intră și cine iese, cine ce are în sacoșe („Unde ați găsit ulei?“) sau cum e îmbrăcat („Aveți pantofi noi, duduie Roman, să-i rupeți sănătoasă!“). Dacă un necunoscut intră pe poartă, îl întreabă pe cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
de exact, parcă aveau și ei un ceas potrivit după al meu. Într-o zi, lenevind în pat, am neglijat să le pun porția obișnuită. Ei veniră, ca de obicei, fără să găsească nimic de mâncare. Se plimbau nervoși pe bordura ferestrei, gângurind mirați, zburau pe aproape în văzduh, se întorceau iar bătând cu aripile în geam, probabil ca să-mi dea de veste că uitasem. Mai bine de o oră s-au frământat încoace și încolo, dar nu se îndurau să
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
fie completă. O voce metalică de tenor răsună deodată pe deasupra capetelor noastre. Cânta Carusso o arie dintr-o operă. ― Ce fel, au cărat cu ei și un patefon? Unde l-or fi pus? s-a mirat ea. ― Cred că pe bordura coperișului... ― Să nu cadă jos, în stradă, pe capul cuiva. ― Îi privește direct și personal. După un timp, s-a furișat pe poarta inimilor noastre ființa unui vals făcută numai din farmec și nostalgie. Mihaela, recunoscând bucata, tresări și se
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
frântă de oboseală, deși nu făcusem nici o sută de pași și singură... singură... Toată lumea mă părăsise: și tu, și el, și Alexa, toți. Poate și eu plecasem din mine. Aș fi vrut să mă odihnesc, să mă așez jos, pe bordura trotuarului, dar continuam să merg; prinsesem de veste că mă urmărea cineva din spate. Ce cruntă ironie! În starea în care mă aflam numai de-o aventură nu-mi ardea. Bărbatul mă ajunse, se apropie de mine. Fără să vreau
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
umeri și să fac un gest de neputință... Apoi am ajuns la întretăierea de la Universitate, dintre Bulevardul Magheru și Bulevardul 6 Martie unde trebuia să traversăm. Semaforul s-a făcut verde cu puțin înainte ca noi să fi ajuns la bordură și lumea care aștepta acolo a pornit să traverseze. Mama m-a întrebat uimită de unde s-a ivit acea mulțime de oameni i s-a părut ei care a umplut trecerea de pietoni. Era oare un grup de turiști? Mi-
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ei de a fi. Reușea să atragă doar privirile lui, însă într-un chip malefic. Dar Viviana, deși părea să se miște într-o altă lume, o dată strada trecută, îl dibuia numaidecât pe Dragoș dat pe după stâlpul de fier de la bordură. Stâlpul era mult prea subțire. Și Viviana, în loc să-și continue drumul, dacă tot se arăta atât de grăbită, se oprea lângă el. Dragoș!... Uite, renunț. Nu te mai invit la mine. Era ziua mea, acuma pot să-ți spun dacă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
grâu înconjurat de crini. Sânii tăi, amândoi precum doi iezi, gemenii unei gazele. Și voi vorbiți de punctaj, de juriu, vite încălțate ce sunteți! Dacă-i așa, înseamnă că s-a dus dracului camaraderia! Se așezau unul lângă altul pe bordura rotunjită a bazinului cu fântână arteziană din dreptul Sfatului Popular, toți în paltoane mai degrabă negre. Gemenii unei gazele! râdea Cuzino. Păi gazela aleargă prea repede! Hai să-i mai tăiem din avânt. Ia uitați-vă cine trece! Era Antonia
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
tulpinile subțiri și dese, acolo unde iarba nu ajungea să crească, locul de trecere spre lumea de dincolo... Ce își apăra Antonia strângând caietul la piept în timp ce trecea prin vânt? Gemenii gazelei! Râsese prostește toată banda de nătărăi așezată pe bordura rotunjită a bazinului cu fântână arteziană din dreptul Sfatului Popular, toți în paltoane negre. Dragoș privise în urma ei în timp ce se îndepărta și se gândise că aveau înaintea lor o viață întreagă ca să afle ce avea să se întâmple după ce avea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
demarat de pe Roosevelt Drive. În aceeași clipă un Tomahawk care aproape că atingea pământul, plin cu negri, s-a năpustit dintr-o stradelă laterală și a trecut în viteză chiar prin fața noastră. Ne-am înclinat brusc și-am intrat în bordură sau într-o groapă din asfalt. Capul mi s-a înfipt în plafonul mașinii în mijlocul unui zgomot infernal ca de armă automată. Era exact ce-mi lipsea, zău așa. Și-așa capul, fața, spatele și inima mă dureau deja mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
oameni hotărâți să rămână ei înșiși, indiferent de dramul de rușine pe care ar trebui să-l suporte. Un tip blond, voinic și cu gura mare, ieșit din masa de vagabonzi și pierde-vară, de plimbăreți și boschetari, se agita lângă bordură, acuzând traficul. Avea părul de un galben ieșit din comun, un galben turbat, ceva în genul unei omlete, o omletă pufoasă. În timp ce își învârtea pumnii prin aer, bolborosea ceva despre fraudă și trădare, redundanță și evacuare; — Sunt banii mei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Gândește-te, moșule. Sunt milioane și milioane de dolari vârâți în povestea asta cu îmbrățișatul. Fielding luă nota de plată, care arăta de-a dreptul banal și lăsă douăzeci de dolari pe farfurioară. Autocratul lui închiriat îl aștepta tras lângă bordură. La un moment dat, Fielding se întoarse și îmi spuse cu fața strălucind de luminile orașului: — A, moșule, să știi că nu ți-am spus adevărul mai înainte. E vorba de crimă de gradul doi, nu de crimă de gradul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]