1,895 matches
-
mîinile panourile de stejar sculptat, smulse corpul de rafturi din lemn lustruit și-l răsturnă pe podea. Întinzîndu-se pe jos În spațiul Îngust din spatele bufetului, Crawford scoase dintr-o tainiță un jurnal de școlăriță legat În mătase roz. Așezîndu-se pe bufet, strînse la piept jurnalul, schițînd un zîmbet de regret dulce-amar, ca de adolescent Îndrăgostit. L-am privit cum desfăcea funda cu care era legat jurnalul și Începea să citească, jucînd panglica Între degete. Ridică ochii și privi camera mică, zăbovind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
apoi se așeză la măsuța de toaletă de lîngă fereastra deschisă. — Intră, Charles, strigă el. Îți aud gîndurile. Nu mai pluti pe-acolo ca o fantomă - deja sînt destule aici... — Crawford? (Am pășit Înăuntru și m-am strecurat pe lîngă bufetul masiv.) Credeam că s-ar putea să... — Dau foc la ceva? Nu azi, și nu aici. Vorbea În șoaptă și părea Într-o stare aproape visătoare și ruptă de realitate, ca un copil care descoperă Într-o bună zi mansarda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Împace cu ideea.) Cine mai vine? — Toată lumea. Tot grupul de importanți din Costasol. Betty Shand, colonelul Lindsay, cea mai mare parte a consilierilor, surorile Keswick - toate farurile călăuzitoare. O să fie ditamai bairamul. Betty Shand s-a ocupat de tot cateringul - bufet, șampanie, gustări... — Și suficiente linii de cocaină ca să-mi ardă septul nazal, nu? Bănuiesc că da. Hennessy zice că o să fie și un grătar special. Să sperăm că n-o să dăm foc la casă. — Și-o să fie și Crawford? — La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pălărierii și croitorii. Dorobanțul, pe numele său adevărat Gheorghe Herghelegiu, ținea asortiment de dame, aranjat mirese, voaluri și centuri, jartiere de elastic. "Prima" si mosorele; lângă el era bodega "La ocaua lui Cuza", care avea orchestră de balalaici și 110 bufet bine asortat, apoi intrai în gura gării. Împrejurul pieței de piatră erau hotelurile răpănoase cu ferestrele mâncate de ploi: "Hotel Nord", "Hotel Tranzit", "Modern" și câteva magazine de mercerie. În fața ieșirii te îmbiau ușile câtorva birturi: "La dorul vinului" și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de hârtie, colorate în fel și chip, în care se ascundeau becuri galbene și roșii. O lumină tulbure plutea deasupra. Numai la mijloc strălucea cu o sută de luminări vii un candelabru de aramă, cu brațe întortocheate. În dreapta ușii era bufetul, o vitrină aurită, păzită de chelneri ageri. Aceștia serveau la repezeală, și împrejurul salonului se întinseseră mese, la care ședeau negustorii. Plin era. Lăutarii cântau pe o estradă cocoțată în fund, acoperită cu pânză colorată, și cei mai tineri dansau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
câte parale fac. Bărbații lăsaseră furculițele și căscau gura. Ale lor îi înghiontiră. Dibace femeie! Au șezut la o masă. A comandat Bozoncea de băut și de mâncare. Lui Gheorghe u ploua în gură de poftă, că văzuse bunătățile de la bufet. Numai pești erau, de toate neamurile, tăiați și dichisiți în farfurii lungi, cu sosuri de untdelemn și mirodenii. 198 Negustorii mâncau bine, flencăneau, beau cu plăcere vinul tare ținut în gheață și după aceea, pe la miezul nopții, își luau nevestele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
meseriașii gâturile. Țiganca a pus ochii pe Petrică Cîrcu, președintele federației. Acesta ședea într-un colț cu niște prieteni și cu nevestele lor. Om serios. Mânca liniștit și bea cu măsură. El trebuia să strângă banii de la tombolă și de la bufet, să vorbească la ziuă meșterilor și să le spună pentru ce se adună fondurile balului, cum făcea în fiecare an. Avea acasă, cu a Iui, doi copii mari, dați la liceu, să învețe, și nu i se întîmplase niciodată ce-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
primire balul, i-a socotit, a strâns banii de la tombolă, că se vânduseră toate numerele și se împărțiseră câștigurile, i-a împăturit după ce-i numărase și i-a așezat în portofelul lui de piele scumpă, a dat o raită pe la bufet, s-a uitat la chelneri, să nu învîrtească vreo șmecherie, a ridicat și de-acolo o sumă și s-a întors la masă. Parcă dracul îl învățase să facă așa. Pe urmă, mai ia un pahar, mai ia altul, s-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mă sărută pe ambii obraji. Ți-am adus ceva de mâncare. —A, bravo. Dacă aș fi trează, ar fi un lucru extraordinar. Am intrat în bucătărie împleticindu-mă și am umplut filtrul cu cafea. Sally a scos o farfurie din bufet, s-a uitat la ea cu o neîncredere abia disimulată și a spălat-o cu atenție în chiuvetă, cu săpun. De mult nu mai aveam detergent, de atât de mult încât nici nu voiam să mă gândesc. A șters farfuria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să afli ce se întâmplă. Dar trebuie să ridicăm miza aici. Se pare că băieții răi din ambele tabere încearcă să ne destabilizeze. OK. Ssst. Maggie se întoarse să vadă de ce s-a oprit Sanchez. Bruce Miller trecea prin dreptul bufetului pentru micul dejun și se îndrepta spre masa lor. La naiba. Voia să termine de ascultat ce avea de zis Sanchez. Acum trebuiau să se comporte exemplar în fața omului președintelui. Secretarul de stat adjunct se ridică, înclinându-se ușor în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
travaliu este însoțit de exclamații și comentarii furtunoase; în acest timp CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE se plimbă ușor pe peron, apoi se așază pe fotoliul-leagăn și-și aprinde o țigară.) VOCEA IOANEI: Umbreluța mea! Bretelele! Hi, hi... VOCEA CASIERULUI: Să spargem bufetul! (Zgomote, sticle sparte.) IOANA: Tată, unde-s... HAMALUL: Aici! ȘEFUL GĂRII: Sunt bătrân, sunt prea bătrân... HAMALUL: Numai o gură... CASIERUL: Cine? IOANA: Eu! CASIERUL: Ale cui? ȘEFUL GĂRII: Toate, toate, toate! IOANA: Nu! Nu! HAMALUL: Cretin! VOCILE: Da, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cu unul. Asta dacă nu cumva, Doamne ferește, ceea ce spunea fizicianul era adevărat. La eventualitatea că ar fi putut fi, preferam să nu mă gândesc... 16 Mi-era foame. Am intrat În... nu știu cum să-i spun: sală de mese, popotă, restaurant? Bufet suedez, oricum. Aprovizionat abundent, garnisit cu produse culinare de felurite proveniențe, de la familiara bucătărie europeană până la exotice fantezii afro-asiatice, indiene, japoneze, scandinave... Un Babilon gastronomic În toată legea! Am luat o supă ușoară, un șnițel și mi-am umplut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
făceau paznicii schimbul de tură și, firește, am evitat momentul respectiv. De unde să-mi treacă prin cap că unul dintre indivizi, și anume cel care urma să preia postul, va avea, dobitocul, taman atunci, nu știu ce Încurcătură cu o fată de la bufet și va Întârzia mai bine de o jumătate de oră? Suficient ca să mă intercepteze exact În clipele de relaxare pe care mi le-am permis prostește imediat după imobilizarea celuilalt. M-a luat ca din oală, iar Încercarea mea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cei trei copii mai mici. Trecuse o săptămână plicticoasă de când se născuse epoca sovietică; Încă mai apăreau ziare liberale; tata ne-a condus la gara Nikolaevski și, așteptând Împreună cu noi, s-a instalat la o masă Într-un colț al bufetului pentru a scrie imperturbabil, cu scrisul lui curgător, „divin“ (cum spuneau zețarii, minunându-se de absența corecturilor), un articol de fond pentru muribundul ziar Rech (sau poate pentru o publicație scoasă de urgență) pe acele fâșii speciale de hârtie liniată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
am lăsat dat pe păcăleala unor vorbe în care cei care mi le vindeau nu numai că nu credeau, dar le și batjocoreau cu tot ceea ce făceau, ca într-o ordinară pantomimă. Mă dedulcisem și eu la mici bunătăți de la bufetul Cinematografiei și îmi era din ce în ce mai greu să recunosc păcăleala în care mă lăsasem ademenit și prăbușit. Am descoperit atunci, salvator, drumul crâșmelor. Solidaritatea anonimă a bețivanilor și a bețivirilor pe lungul drum al uitării și al părăsirilor. Lumea moale a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
uitase de sticla de votcă pe care o goliserăm. Ospătarul, ca să scape de desele drumuri la masa noastră, ne lăsase sticla la dispoziție, spre încântarea profesorului. — Asta-i civilizația autentică, perora el. Încredere în oameni, deschidere totală, stimă și respect. Bufet suedez. Începu să râdă: — Stimă și mândrie, Ceaușescu pușcărie. O știai? — Nu. (De fapt, o știam, ca multe altele, dar nu voiam să-i retez pornirea spre anecdote.) — Da’ engleză știi? Am una diplomatică. — Nu știu, doar așa... Fii atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu poate face. Și cel mai greu îi este când se revarsă mioriticul din el. Atunci, ca trăsnit, se repede la prima crâșmă. De obicei, sunt cel puțin trei la colțul străzii, îl mai așteaptă o terasă lângă școală, un bufet „la varice“ în coasta bisericii, alte două bodegi „de apartament“ peste drum de secția de poliție și un restaurant, chiar în prelungirea policlinicii cu plată, unde cântă de la ora zece a dimineții maestrul Ineluș a lu’ Lingoare. La poarta șantierului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
surâse ea, când la decorul din mașină. — Stai s-o trag colea, la ăsta rustic’ și te dezmeticesc mintenaș, a hohotit popa. Am intrat în restaurantul rustic de la cealaltă intersecție. Pe vremuri fusese acolo o grădină, tot „Trocadero“, apoi un bufet popular, iar după ce afacerile luaseră avânt, îl transformaseră într-un fel de local cu circuit închis, decorat rustic. Nu mai intrasem de ani buni acolo. Popa se pare că era cunoscut, dacă nu cumva un obișnuit al localului. Un băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu pentru mine. Nu îi voi răspunde. Simt cum gândurile ei trec de mine. Voi da paharul pe gât și mă voi ridica de la masă. Voi trece în bucătărie. Corect spus, „mă voi târî spre bucătărie“. Mă voi sprijini de bufet și voi căuta o țigară prin harababura din preajmă. O voi găsi în sertarul unde știam că Veturia își ține scuturăturile. O voi aprinde de la flacăra aragazului pe care fierbe o oală imensă cu apă. Provizia strategică de apă caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Și lumina nu s-a stins decât de două ori. Fata cu ochelari va intra în bucătărie. Va ține o farfurioară cu o felie de tort. — Nu gustați, totuși? Eu l-am făcut. Voi lua farfurioara. O voi așeza pe bufet. Nu prea mănânc dulciuri. — Vă îngrășați? Nu-mi plac dulciurile. Se spune că celor care beau mult nu le plac dulciurile. Nici de băut nu prea beau (voi încerca să par modest). — Ei, lăsați. În seara asta ați fost campion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
eu, că erați ca la cinema, filme d-alea de talente mute, da’, zău, dacă se cunoaște matoleala... Dar totuși, o felioară de tort. Eu l-am făcut... — Nu-mi place, ce să fac! Se va rezema și ea de bufet. Îi voi întinde țigara să și-o aprindă și pe a ei. Se va feri amuzată, crezând că vreau să fac cine știe ce scamatorii cu afurisita aceea de țigară care tot o pornea spre aragaz. Și eu după ea. — Sunt frântă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ce fac... Se va așeza pe un scaun, rezemându-și capul pe brațele încolăcite pe după spătar. — Apoi a venit medicul. Un accident, dar... Nu își va mai continua gândul. Se va ridica și va veni în dreptul meu. Voi fi lângă bufet, cu brațele încrucișate pe piept. — Dacă ar fi fost copilul meu? Dacă eu eram mama lui și el murea dintr-un astfel de accident, din prostia unei asistente? Ce m-aș fi făcut? Ce talente i-aș fi făcut eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
așa, ca un zvâc în burtă. Ca un hău care mă fascinezi să mă arunc...“. — Credeam că mai vii pe dincolo, va surâde ea. Mă luase singurătatea... Mă voi desprinde din îmbrățișarea fetei. Voi lăsa-o să se sprijine de bufet, cu fața îngropată în mâini. Voi înainta spre ea, rămasă tot așa, surâzând, în ușă. — Trebuie să plec, va spune. E târziu. Acuși ies zorii. E foarte târziu... Pentru mine. Îmi va întinde mâna. I-o voi lua, strângând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă pot certa cu tine, am îngăimat. În vecii vecilor n-o voi putea face. — De ce crezi asta? — Mi-ești tare dragă din clipa asta. Va zâmbi tristă, trecând cu privirea peste mine, spre fata care rămăsese încă sprijinită de bufet. — Spui că sunt aproape douăzeci de ani... Se va răsuci, pornind spre ieșire. Îi voi ține încă mâna în palma mea. Și-o va retrage. Voi încerca să-i deschid ușa. Nu-i nevoie. Ea poate are acum într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
i-o amintea pe cea a olandezului Van der Hoph. * Aprinse lampa cu abajur de mătase bleu și trandafiri mici din catifea. Din patul de bronz, pictat cu îngerași, te așteptai să răsară o scufiță cu panglici și dantele. În bufetul vienez cu două vitrine, modern prin anii '80-'90, un instantaneu al epocii ar fi surprins sticle de apă de Vichy, flacoane de colonie Cuir de Russie, pastilele întăritoare ale doctorului Blow sau elixirul bunicilor Cristal de munte. Berzele de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]