4,074 matches
-
șapte sute de captivi creștini rămași în oraș.“ În chip de răspuns, am spus: „Da“. S-a uitat atent la mine, mi-a privit îndelung straiele și, socotindu-mă fără îndoială demn de respect, mi s-a adresat cu încetineală și bunăvoință: „Fiule, înțeleg bine că ții la femeia asta, iar dacă îmi spui că ai tratat-o întotdeauna cu considerație și că iubești fetița pe care ai avut-o de la ea, te cred cu dragă inimă. Dar trebuie să-ți repeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
auzit glasul șeful cancelariei, devenit arțăgos din pricina spaimei mele mult prea evidente: — De complicitate, granadinule! Pentru că ai lăsat un criminal în libertate, pentru că i-ai trimis victima la moarte, pentru că ai călcat în picioare clemența regală și ai abuzat de bunăvoința Stăpânului Nostru! Am încercat să redevin stăpân pe situație: — Cum aș fi putut ghici în ce moment se va întoarce Zeruali din pelerinaj și pe care drum? Cât despre Harun, nu mai am vești de la el de mai bine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din imensa mea avere, tot ce-mi rămâne ca să străbat Sahara până în ținutul Nilului, și ca s-o iau de la capăt! La văicărelile mele repetate, Hiba a răspuns printr-un zâmbet greu de deslușit, șiret, zeflemitor și totodată plin de bunăvoință, care n-a reușit decât să-mi ațâțe mânia. Doi dinari de aur și cinci dirhami de argint! am urlat eu iarăși. Și nici măcar un cal, nici măcar o haină în afară de cea pe care călătoria a făcut-o să ajungă jegoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
am să mă fălesc până în ziua Judecății. Mâna lui mătură aerul într-un gest larg. — Acum, de la hotarele Persiei până pe coastele Maghrebului, de la Belgrad până în fericitul Yemen, există un singur imperiu musulman, al cărui stăpân mă onorează cu încrederea și bunăvoința sa. Continuă, cu un accent de reproș deloc ascuns: — Dar tu, ce-ai făcut în toți acești ani? E adevărat că ești acum un înalt personaj la curtea papei? Am reluat intenționat propria lui formulă: — Sanctitatea Sa mă onorează cu încrederea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Continuă, cu un accent de reproș deloc ascuns: — Dar tu, ce-ai făcut în toți acești ani? E adevărat că ești acum un înalt personaj la curtea papei? Am reluat intenționat propria lui formulă: — Sanctitatea Sa mă onorează cu încrederea și bunăvoința sa. Am socotit nimerit să adaug, accentuând fiecare cuvânt: — Și pentru a te întâlni m-a trimis aici. Ar vrea să se stabilească un contact între Roma și Constantinopol. Cum mă așteptam să văd oarecare agitație, oarecare bucurie sau surpriză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Medici se făcuse curând cunoscut, ci ca Giovanni al Cetelor Negre. L-am întâlnit la Bologna. Pentru prima mea ieșire, am ținut să merg la palatul lui messer Jacopo Salviati, venerabil gentilom din oraș, care mă înconjurase cu întreaga sa bunăvoință de-a lungul bolii, trimițându-mi necontenit bani, cărți, veșminte și daruri. Guicciardini îl rugase să mă ia sub protecția sa, iar el se achitase de această sarcină cu o sârguință paternă, nelăsând niciodată să treacă o săptămână fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la Colonia Suessa, iar creditorii te-ar fi linșat dacă nu te-ar fi apărat gărzile. — Și asta e adevărat. Dar de când sunt aici, în Germania Inferior, le-am dat tuturor sesterți... — I-ai luat din banii publici. Ai câștigat bunăvoința soldaților și a populației nu datorită virtuților tale, ci pentru că i-ai cumpărat. — Tu ești judecătorul sau prezicătorul meu? — Dacă ți-aș prezice acum soarta, m-ai ucide - Ausper își închise o clipă ochii orbi. — E atât de potrivnică? — Numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și vânzători ambulanți. În fiecare an, laniștii își aduceau aici marfa: gladiatorii. Imitându-i pe Pompeius și Caesar, pe Augustus și pe Tiberius, care știuseră să transforme luptele de gladiatori într-un puternic instrument de guvernare, Vitellius încerca să câștige bunăvoința mulțimii oferindu-i munera, un spectacol imperial prin excelență. Încă din zori, orășeni și țărani se îmbulzeau în amfiteatru, încercând să ocupe un loc bun pe trepte. Acum arena era plină ochi - o mulțime multicoloră, gălăgioasă și entuziastă. În aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de devoțiune în care le ofereai zeilor puterea și abilitatea ta atletică, așadar o legătură între oameni și zei, au fost reduse de împărați - vorbesc de Caesar, de Tiberius, de Claudius, de Nero - la un spectacol, pentru a-și atrage bunăvoința maselor. Aspectele religioase, militare și atletice au fost anulate. Iar despre spectacolele din ce în ce mai crude pe care puterea le oferă poporului nu vreau să vorbesc, zise Proculus, privindu-l iritat pe Antonius. Astăzi, gladiatura e o speculație politică, un instrument de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Ai încercat să-l ucizi pe împărat... Vitellius ar fi aflat imediat dacă nu te-aș fi închis. Crezi că aici nu sunt spioni care să-l informeze pe împărat despre toate câte se întâmplă? Crezi că vreau să pierd bunăvoința lui, tratându-te ca pe un oaspete de seamă? întrebă, privind îngrijorat spre draperia de la intrare. În definitiv, ești doar un bărbat care trebuie să devină secutor. Se ridică deodată, se apropie cu pași ușori de draperie și o dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
e fragilă, Manteus, după cum fragilă e și fericirea lui Vitellius. Manteus se așeză mai bine pe scrin. — Poți să-mi spui ce vezi în viitor? întrebă, privindu-l temător pe maestru. Dacă Vitellius cade, ai face bine să-ți atragi bunăvoința altor oameni. Te referi la Vespasianus? Sau, poate, la cineva care se află nu foarte departe... la Antonius Primus? Manteus împinse farfuria din fața lui, oftând. — Hai să terminăm. Nu pot s-o fac pe istețul cu tine. Mi-e teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spre pulvinar. Prin fantele coifului îl văzu pe Vitellius aplecându-se peste balustradă și întinzând mâna, cu degetul mare îndreptat în față. Moartea. Vitellius cerea moartea lui Flamma. Voia să vadă sângele udând nisipul arenei, sacrificiu indispensabil pentru a obține bunăvoința și protecția zeului Marte. — Ucide-l! Glasul împăratului răsună puternic, plin de furie. Mulțimea amuți. Un murmur trădă indignarea provocată de trufia împăratului care nu ținea seama de voința poporului la munera. Nici măcar Julius Caesar nu mersese atât de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu doar să-i egaleze, dar și să-i depășească pe înaintașii săi în privința jocurilor. Vitellius știa că, de la Caesar până la Nero, toți împărații organizaseră munera fastuoase în cinstea zeilor, pentru a uimi poporul. Știa că, pentru a-și atrage bunăvoința Romei întrecându-i în fantezie pe cei ce locuiseră în Palatul Cezarilor înaintea lui, trebuia să distreze mulțimea organizând mereu serbări, s-o uimească cu invenții mereu noi, s-o lase să lenevească. Distribuirea gratuită de grâu nu era de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fantezie pe cei ce locuiseră în Palatul Cezarilor înaintea lui, trebuia să distreze mulțimea organizând mereu serbări, s-o uimească cu invenții mereu noi, s-o lase să lenevească. Distribuirea gratuită de grâu nu era de-ajuns ca să-și atragă bunăvoința plebei; trebuia să-i îndrepte atenția asupra faptelor falșilor eroi ai spectacolului, ca s-o țină cât mai departe de treburile politice. Pentru că un popor care se plictisește se poate răzvrăti. De la venirea sa în urbe, Vitellius refuzase să organizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în jurul împăratului curgea energia supranaturală a zeilor în cinstea cărora se desfășurau jocurile. Ce putea Vitellius să ofere poporului pentru a-și dovedi măreția? Amfiteatrul trebuia să fie destinat exclusiv luptelor de gladiatori - o ofrandă obligatorie pentru a-și atrage bunăvoința zeului Marte oferindu-i sângele celor învinși -, dar cel construit de Augustus, care se numea Taurus, după arhitectul care-l concepuse, fusese incendiat de Nero. Vitellius își adună în grabă arhitecții și construi, în apropiere de podul Milvius, un amfiteatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îl ucisese pe prefectul Flavius Sabinus, pe care poporul îl iubea pentru firea sa blândă. Toți continuau să strige și să arunce în Vitellius cu bălegar și gunoaie, uitând de munera și de donațiile cu care împăratul încercase să câștige bunăvoința poporului. Cineva îi sfâșie veșmintele. Vitellius rămase gol în fața mulțimii. Mulți râseră de fața sa roșie din pricina băuturii, de pântecele revărsat, de piciorul bolnav, din cauza căruia șchiopăta, de trupul enorm și flasc luminat de flacăra tremurătoare a torțelor. Ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
neveste dărâmate rău și fiice biciuite. Înăuntru nu e decât un băiețel; nici un copil pe lumea asta n-o duce mai bine ca el. apartamentul e o ruină, dar lova e în dolari de cea mai bună calitate, ceea ce menține bunăvoința avocaților. Și bătrânul meu tată îmi mai scapă din când în când câte o hârtie de zece, sau chiar de douăzeci, când e în bani. Fumător îndrăcit, sărisem urât peste cal. Dar asta a fost în trecut - acum am redus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
căzuți și a-i hrăni pe cei flămânzi însemna pentru ea un privilegiu și o datorie ce trebuia plătită. Zelul îi aducea la fel de mulți dușmani ca și prieteni. Nu oricui îi place să fie ajutat. Nu oricine în K răspundea bunăvoinței ei calde. Iar reversul vieții ei însorite era faptul că era într-o oarecare măsură mărginită și plină de sine. Totuși, era frumoasă chiar și prin văl, iar Vultur-în-Zbor rămase un moment vrăjit la intrarea în Elbaroom, când îl încadră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
i ar la Clubul C.F.R., am văzut, este asaltat de tineri și tinere care, neprogramați, îl consultă în diferite probleme referitoare la trecutul sau prezentul Iașului nostru. și le răspunde, cum numai vârstnicii știu să o facă, cu calm și bunăvoință, bucurând u‐ se de interesul cu care este înconjurat. Dacă îi cunosc pe cei despre care a scris tânăra Claudia Craiu ofensator că „Uniunea Scriitorilor a devenit Casa de pensii”? Da, îi cunosc pe mulți. Domnul profesor universitar Gheorghe Macarie
Mamă, lecții de viață. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
acolo ca să mă văd cu Tom și Alice și să-i ajut să instaleze decorul. I-au lucit ochii. I-am vorbit ferm: oi fi venit eu aici să îl văd pe Tom din pură prietenie, dar până aici merge bunăvoința mea. Cu siguranță nu aveam de gând să plătesc șapte lire pentru acest privilegiu. Într-un final, m-a lăsat să intru pe gratis și mi-a pus pe mână o ștampilă în formă de floare. Bine, nici nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
coridorul din spatele meu fără să scoată un sunet. Nici măcar nu m-am obosit să mă cert singură că m-am lăsat prinsă ca o proastă. Aveam alte lucruri la care să mă gândesc. — Bineînțeles, nu ai nici o dovadă, spunea cu bunăvoință. Cred că se poate să fi înregistrat convorbirea. Nu că ar putea fi considerată o dovadă. O să o pun pe Belinda să verifice dacă ai vreun microfon sau altceva de genul acesta. —Dominic! a spus Suki, încă încremenită, cu urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
o pornire duioasă, să-i arăt recenzia din 1953. Îmi reprim gestul, gândindu-mă să nu-l rănesc. Schimbăm, când ne întâlnim pe culoarele Bibliotecii, câteva cuvinte de circumstanță. O prețuire anonimă, marcată în ani de câteva gesturi banale de bunăvoință. Într-un fel și de solidaritate, dacă stai să te gândești că nimeni nu-l obliga să-mi vorbească odinioară, după cum nici eu n-aveam cine știe ce pornire entuziastă să-i caut apropierea. Pur și simplu acele relații de bunăvoință afabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de bunăvoință. Într-un fel și de solidaritate, dacă stai să te gândești că nimeni nu-l obliga să-mi vorbească odinioară, după cum nici eu n-aveam cine știe ce pornire entuziastă să-i caut apropierea. Pur și simplu acele relații de bunăvoință afabilă, între oameni care se respectă sau ar trebui să se respecte, în virtutea faptului că fac parte din aceeași breaslă. La distanță de alte câteva mese, un alt cunoscut, prozatorul Tolbaru. Suntem aproape congeneri. Am trecut cam prin aceleași trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fetișcana care îmi șoptea disperată: „Fii lord și dă-mi schema“. Ideea de lord însă mi-a plăcut. I-am făcut schema frazei și i-am strecurat-o. Lord nu am ajuns niciodată. Oricât m-am străduit, oricât elan și bunăvoință am avut, mai mult decât arhivar la Cinematografie nu am reușit să ajung. Și aici am acostat după multe alte încercări, inclusiv cu popasuri prin învățământ. Odată era chiar să o iau spre o carieră universitară, dar m-am oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
votează și de trei ori. Privesc amuzat spectacolul. Am publicat, în anii de entuziasm tembel, când credeam că într-adevăr românii vor să schimbe ceva în viețile lor după ce au scăpat de Ceaușescu, o carte despre alegerile interbelice. Primită cu bunăvoință. Exemplarul pe care i-l dădusem cu dedicație editorului l-am cumpărat, după un an și ceva, de la un vânzător de cărți vechi de lângă Cișmigiu. De la Editură mi s-a spus că, făcând ofertă de achiziționare a cărții la Camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]