13,186 matches
-
care tocmai venise din vale de la iaz. S-a ascuns după un pop din snopi de cânepă și era atentă să înțeleagă ce se vorbește la adresa ei. Așa făcea de când era mică. Fiindcă rămăsese fără părinți i se părea că bunicii o persecută, în schimb ei o pierdeau din ochi. -Bine, ștrengărițo, bine, făcând cu ochiul fetei, apoi își aruncă privirea către bunica ei. Bunica Saveta, deși nu era scutită de boală, cu picioarele deformate și de culoare violet din cauza nenorocitelor
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
și de culoare violet din cauza nenorocitelor de varice, stătea ziua în vară câtu-i de mare în focul dogoritor împroșcat de razele soarelui, în ceața rezultată din praful cânepii, vrând să termine pentru că urmau inul, grâul apoi fasolea și altele. După ce bunicul s-a convins că bunica nu a observat nimic, i s-a limpezit fața, puțin s-a luminat continuând discuția cu Magnolia. -Fata mea, te rog ceva ... Magnolia, privind înspre bunic, așteptând rugămintea acestuia, a observat cum ochii-i ca
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
pentru că urmau inul, grâul apoi fasolea și altele. După ce bunicul s-a convins că bunica nu a observat nimic, i s-a limpezit fața, puțin s-a luminat continuând discuția cu Magnolia. -Fata mea, te rog ceva ... Magnolia, privind înspre bunic, așteptând rugămintea acestuia, a observat cum ochii-i ca două sfere despicate eliberau unul după altul, cristale care se rostogoleau peste pomeții arși de soare, pe la colțurile gurii, pe bărbie apoi se împrăștiau de pe picioarele goale noduroase pline de colb
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
-i ca două sfere despicate eliberau unul după altul, cristale care se rostogoleau peste pomeții arși de soare, pe la colțurile gurii, pe bărbie apoi se împrăștiau de pe picioarele goale noduroase pline de colb, peste pământul învelit în puzderia de cânepă. Bunicul ei căra în vreme crunta boală bărbătească din cauza căreia suferea atât de mult. -Ihîi! Zise fără voința ei divina-i făptură, observând câtă suferință îndură bunicul. Apoi și-a aruncat privirea piezișă către bunica încredințându-se dacă nu cumva a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
de pe picioarele goale noduroase pline de colb, peste pământul învelit în puzderia de cânepă. Bunicul ei căra în vreme crunta boală bărbătească din cauza căreia suferea atât de mult. -Ihîi! Zise fără voința ei divina-i făptură, observând câtă suferință îndură bunicul. Apoi și-a aruncat privirea piezișă către bunica încredințându-se dacă nu cumva a prins de veste că bunicul plânge de durere, știind că acesta de multe ori se ferea să nu fie observat. -Știu, bunicule, ce am de făcut
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
crunta boală bărbătească din cauza căreia suferea atât de mult. -Ihîi! Zise fără voința ei divina-i făptură, observând câtă suferință îndură bunicul. Apoi și-a aruncat privirea piezișă către bunica încredințându-se dacă nu cumva a prins de veste că bunicul plânge de durere, știind că acesta de multe ori se ferea să nu fie observat. -Știu, bunicule, ce am de făcut, să mă duc după apă vie în pădurea Suharău, a zis Magnolia fără prea mare bucurie. După ce bunicul și-
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
observând câtă suferință îndură bunicul. Apoi și-a aruncat privirea piezișă către bunica încredințându-se dacă nu cumva a prins de veste că bunicul plânge de durere, știind că acesta de multe ori se ferea să nu fie observat. -Știu, bunicule, ce am de făcut, să mă duc după apă vie în pădurea Suharău, a zis Magnolia fără prea mare bucurie. După ce bunicul și-a privit îndelung nepoata a observat că pe obrăjorii ei roșii s-a așternut o umbră de
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
că bunicul plânge de durere, știind că acesta de multe ori se ferea să nu fie observat. -Știu, bunicule, ce am de făcut, să mă duc după apă vie în pădurea Suharău, a zis Magnolia fără prea mare bucurie. După ce bunicul și-a privit îndelung nepoata a observat că pe obrăjorii ei roșii s-a așternut o umbră de neliniște după ce i-a promis că va pleca după apă vie. Pentru liniștea lui, o întrebă: -De ce te codești când este
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
că tuturor acelora care intră cu gând curat în pădure pățesc la fel, nu numai eu. Ce crezi cât o să te mai supere această boală bătrânească sau lumească cum îi spuneți voi? schimbând ordinea discuției ca nu cumva să creadă bunicul că ea este o fricoasă. -Da ... mă mai supără, dar puțin. Mai beau apă vie ca să fiu sigur că am terminat. M-a învățat cum să fac un om care a fost și el în situația mea, care bea și
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
încheiat toată tărășănia și fii așa cum te-am crescut, te rog frumos nu te mai smiorcăi din nimic că ești măricică și nu-ți șade bine deloc. Eu te știu băiatul meu isteț, nu?...a încheiat ce avea de spus bunicul, ducându se să mute priponul vițelului care, de lacom ce era, a ros și rădăcina ierbii din pomăt. Pentru Magnolia, sfaturile bunicului erau precise. Cu toate acestea, se întreba: „Cu cât trece timpul, de ce devin sfioasă, de ce se schimbă ceva
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
nu-ți șade bine deloc. Eu te știu băiatul meu isteț, nu?...a încheiat ce avea de spus bunicul, ducându se să mute priponul vițelului care, de lacom ce era, a ros și rădăcina ierbii din pomăt. Pentru Magnolia, sfaturile bunicului erau precise. Cu toate acestea, se întreba: „Cu cât trece timpul, de ce devin sfioasă, de ce se schimbă ceva, în mine și cu mine?” Bunicul nu-și dădea seama ce anume, să stea de vorbă cu cineva, nu avea cu cine
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
vițelului care, de lacom ce era, a ros și rădăcina ierbii din pomăt. Pentru Magnolia, sfaturile bunicului erau precise. Cu toate acestea, se întreba: „Cu cât trece timpul, de ce devin sfioasă, de ce se schimbă ceva, în mine și cu mine?” Bunicul nu-și dădea seama ce anume, să stea de vorbă cu cineva, nu avea cu cine, atât cât știa el îi spunea dar nu era îndeajuns. Apoi cu el nu putea discuta totul; bunica, nici ea nu știa prea multe
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
și copacii, copiii săi. Frunzele erau atât de multe că depășeau limita normală și stăteau neclintite, ca și cum nu ar fi reale. Magnolia a privit și s-a uimit, apoi și-a adus aminte despre discuția pe care a avut-o bunicul cu niște localnici. A reținut de atunci că pădurea de fag este acea pădure care se caracterizează prin lipsa altor specii. Primăvara frunzișul apare mai târziu în comparație cu alte specii. Legenda care circulă prin partea locului spune că Dumnezeu a orânduit
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
auzea nimic, pentru că visa cu ochii deschiși. Prin urmare era absorbită de zgomotul pe care-l auzea și care venea dinspre pădure. Iar cu mintea vrăjită de lumea locuitoare a pădurii pe care n-o văzuse niciodată, acum depăna spusele bunicului și ale sătenilor. Încerca să-și imagineze cum arată acel tărâm unic, fiind convinsă că în pădure există o lume mirifică care nu poate egala pe aceea de afară, care este frumoasă dar uneori este dezastruoasă. Într-un târziu s-
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
nu te ocupi. -Dar ce crezi că fac micuță păsărică? întrebă la rându-i Magnolia. -Cred că pui ceva la cale, de ne spionezi de atâta vreme, continuă prepelița bosumflată. -Nu, draga mea, am venit, am luat apă vie pentru bunicul meu care are boala lumească și o să plec acasă. -Nu cred ceea ce spui, continuă prepelița. -Spun adevărul, dar până s-a umplut ulciorul, am privit spre pădure și mă gândeam că în lumea voastră trebuie să fie tare frumos, de
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
în zdrențe, murdar din cale afară, plin de bube pe față și pe mâini, cerșind: -Dați un ban la băiatu! Fie-vă milă, în numele binelui! -Cum te cheamă, cerșetorule? l-a întrebat iritat primasul. -Mă cheamă cum mă cheamă, dar bunicul meu îmi zice Filozoful ... A răspuns cerșetorul. -Și ... ce faci aici, dacă ... zici că ești Filozoful? a mai întrebat primasul. -Stau la cerșit. Din puținul pe cât îl mai au, oamenii acestei comunități, îmi dau și mie ca să mi pot întreține
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
-mi ajusteze vârful degetului astfel încât astăzi cu greu se observă diferența. Chiar și primul mort mi-a rămas imprimat pentru totdeauna în memorie. Este vorba de bunica mea, decedată într-un grav accident de mașină, când la volan se afla bunicul, pe când eu aveam șase ani. Palidă, nemișcată și frumoasă; doar un punct roșu pe frunte amintea accidentul. Mi se spusese că se află "în cer"... Dar acestea și alte experiențe nu au lăsat nici un semn de traumă psihică în mine
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
locul 25 în Europa, respectiv 68 in lume, cu o rată a fertilității în rândul adolescentelor (cu vârstă cuprinsă între 15-19 ani) de 35‰, pentru anul 2009. În multe dintre aceste cazuri, cei care-și asumă responsabilitatea creșterii copiilor sunt bunicii, care uneori aleg să-i adopte. În ansamblul eșantionului nostru aceștia au reprezentat 2,5%. "Am dorit să adoptăm copilul pentru că este nepotul nostru. Fiica noastră este elevă încă...nu s-a pus problema căsătoriei niciodată, copilul nu a fost
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
împărțind cu acesta o parte din treburile curente și conferindu-i o anumită autonomie decizională (mai ales în cazul copiilor mari). Familia monoparentală presupune cel puțin două generații: părinte, copil/copii. Ea poate avea însă mai multe generații, incluzând și bunicii. Rolurile membrilor familiei și, de aici, realizarea funcțiilor acesteia sunt condiționate inevitabil de structura grupului din care fac parte. Experiența de a fi părinte singur este de un tip aparte. Femeile și bărbații părinți singuri se confruntă cu o serie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
drept natural, inalienabil), nu pot fi excluse din viața femeilor, deși se pot manifesta gradual și foarte divers. Maternitatea este subordonată genului ca parte importantă, care definitivează întregul. În momentul când femeia devine mamă, simultan, alți oameni devin tată, bunică, bunic, verișor, unchi, mătușă și așa mai departe. Maternitatea devine principiu generator și apare ca un mod specific de a acționa și de a te raporta la lume; un factor de maturizare, ocazie de obiectivare a eului, premisă a unei filosofii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
tradiție se bazează, în cele mai multe familii, modul cum sunt articulate raporturile de putere. În familia patriarhală, cel care avea ultimul cuvânt în luarea hotărârilor era soțul, tatăl, fiindcă așa se petrecuseră lucrurile și în familia tatălui și în cea a bunicului său. Conform cu obișnuințele, familia avea o structură stabilă și o diviziune clară a rolurilor. Tatăl era cel care aducea veniturile necesare familiei, mama se ocupa de gospodărie, iar copiii le datorau ascultare. Raporturile de putere în familie se derulau conform
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
zi am găsit pe perna mea o dagă, adică un excelent jungher cumpărat chiar atunci de pe Strada Armurierilor: cu mâner damaschinat, cruce de oțel și o lamă lungă, bine călită, fină și cu dublu tăiș. O dagă din cele cărora bunicii noștri le ziceau de mizericordie, pentru că o foloseau la lovitura de grație dată prin crăpăturile sau locurile de Îmbinare ale armurii, ori căștii, luptătorilor căzuți la pământ după o luptă. Arma aceea albă a fost prima pe care am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
imperiu de atunci, din lume. Ne putem ușor imagina sentimentele lui Diego Alatriste văzându-se Înaintea atotputernicului favorit, În Încăperea aceea vastă unde, În afară de covor și masă, unicul ornament consta dintr-un portret al răposatului rege, don Filip al Doilea, bunicul actualului monarh, care atârna deasupra unui mare șemineu stins. Cu atât mai mult cu cât recunoscuse În personajul acela, fără urmă de Îndoială și fără cine știe ce efort, pe cel mai Înalt și mai solid din cei doi mascați din cursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
aflat niciodată literele. Iată prima mea amintire. Probabil încă mai eram în leagăn: Mama stă în fața mea și ține în mâini o carte deschisă, pe care o ridică spre mine. Este Biblia lui Doré, în legătura ei de marochin roșu. Bunicul stă în spatele ei, sprijinit de speteaza scaunului. Sigur că da! strigă el. Arată-i și „Moartea venind călare“ din cartea Prorocilor! Și „Oștirea faraonului înecându-se în Marea Roșie“! El ține în mână un toc, cum ținea întotdeauna, pentru cazul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
în cuie totul. După desenele lui. Căci tata știa să facă și asta: să deseneze. Ar fi trebuit să amintesc și ferma Evigheten („Eternitatea“). Se afla în partea cea mai depărtată a ocolului silvic, de aceea se și numea așa. Bunicul locuia în cea mai mică încăpere, aflată în spatele bucătăriei, sub brazii uriași, ca să zic așa. Ah, bunicul! Cum își apleca lent, parcă ezitând, capul greu când sta lângă pianul mamei, acel cap care de fapt ar fi trebuit să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]