11,853 matches
-
cu gîndul. Tocmai de aceea se străduise, încă de la începutul drumului său, încă înainte de a obține înființarea Serviciului, să descopere care erau elementele fundamentale, de rezistență ale puterii pentru a nu greși. Marea sa intuiție l-a ajutat să nu calce greșit de la început, cei mai mulți își frîng gîtul nu pentru că ar fi avut cine știe ce intenții răuvoitoare la adresa puterii, ci numai pentru că erau niște ignoranți și în neștiința lor au pus piciorul exact unde nu trebuie. Era ca traversarea unui cîmp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mine, deasupra căruia răsar din metru în metru mușuroaie de cîrtiță. Logica îți spune că acolo unde mișună cîrtițe nu poate fi vorba de o mină gata să explodeze la prima atingere și această logică comună te va face să calci sigur de tine pe oricare din mușuroaie, să te străduiești chiar să treci cîmpul morții pășind din mușuroi în mușuroi. Cei care fac așa aproape sigur își pun singuri capăt vieții, încredințați că judecă bine întru salvarea ei. Pe cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în care să se lase greoaie și hotărîtă să stăpînească după cum îi era pofta. Nu putea fi altcineva decît numitul Caraiman, Carol Caraiman, omul care renunțase de două ori în mod public la putere, care nu avea îngăduință să mai calce pe pămîntul țării și căruia puțin îi păsa de făgăduințe și jurăminte pentru că, de vreme ce a renunțat o dată și a ajuns în situația de a renunța a doua oară, putea să jure iarăși și iarăși, tot de atîtea ori de cîte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
iar totul să nu fie decît produsul unor deducții construite pe o premisă falsă. De va fi așa, vizita asta îl va costa mai mult chiar decît își putea imagina, pentru că Basarab Cantacuzino nu era omul care să se lase călcat în casă pe degeaba. Va trebui să fie atent, prudent, reticent. Să descopere cît de mare și de real este aisbergul cufundat în lenea și nepăsarea pe care prințul o arăta cu ostentație lumii. Că mintea lui Basarab Cantacuzino era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu o voce pe care nu și-o recunoscu. "După ce se încheie afacerea asta trebuie să-mi iau un răgaz, o săptămână la Călimănești sau la Slănic. Și pe săracul Leonard o să-l învoiesc, cu toate că habar nu are pe ce calcă. Fericiți cei neștiutori..." * Basarab Cantacuzino aștepta de mai bine de două luni telefonul acesta. Încă de cînd îl văzuse pe Șerban Pangratty apărînd la recepția dată în onoarea lui Italo Balbo însoțit de un ins boțit, șters, oricum, nu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Nou; beția cu niște ingineri ruși la Banović; scosul unei măsele În plin câmp, lângă o fântână cu cumpănă ; un miting de la care a venit plouat până la piele; sfârtecarea lui Steva Bogdanov, geometru, care la o margine de pădure a călcat pe o mină activă și, doar cu o zi Înainte, jucaseră biliard; reapariția acrobatului aerului Aleksić deasupra Kalemegdanului; o gravă intoxicație cu alcool În localitatea Mrakodol; o cursă cu un camion arhiplin pe drumul gloduros dintre Zrenjanin și Elemir; conflictul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dusese, curățiseră locul; acum pe stânca grotei ardeau făclii, izul văpăii se strecurase printre crăpături, bolta era Încărcată cu flori și cununi de laur, cu icoane Înrămate În aur, iar pe jos era Întins un covor de flori pe care călcau tălpile goale ale purtătorilor săi, iar mulțimea cânta psalmi și șoptea rugăciuni. Orbii și ologii, fojgăind precum viermii, mișunau printre picioarele lor, le sărutau trupurile și Îi implorau cu vorbe tânguitoare și jalnice, Îi implorau cu dragoste și credință, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
aceeași mamă și de același tată, și totuși atât de diferite. Hana și Miriam au, de pildă, părul negru ca tăciunele, iar ea, Berta, are părul arămiu, un arămiu Înfocat, prins În coamă, aidoma cozii de veveriță. Astfel gândea fetița, călcând pe frunzele umede, În timp ce În pădure se lăsa noaptea. Apoi, ca‑ntr‑un vis, dădu de niște ciuperci cu gâturi lunguiețe, o ditamai grămăjoara de ciuperci cu gâturi lunguiețe, de care - era sigură, deși nimeni nu‑i spusese, că erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
durerea care-l surprinse, întrucât nu semăna cu nici o altă pe care o simțise până acum, probabil tocmai pentru că o așteptase de atâta timp. De obicei durerea venea pe neașteptate, ca urmare a unei lovituri, a unei căzături sau atunci când calcă pe o piatră ascuțită în timp ce pescuia în laguna, dar să vadă cum se apropie ciocănelul și apoi să simtă imediat cum îi explodează ceafa de durere, asta era ceva șocant și diferit de tot ce trăise până atunci. Bătrânul îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să reflecteze atunci când avea probleme cu oamenii. Marea, de un verde-smarald, părea să se fi solidificat și, daca suprafață ei n-ar fi fost străpunsa din când în când de săriturile câte unui pește, ai fi putut crede că poți calcă pe apă și că nimic nu te-ar împiedica să străbați distanță de numai un kilometru ce separă plajă de reciful de corali, care aici se află mai aproape decât în orice alt punct al insulei. Intra în apă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
soarta n-ar fi fost de partea lui, în acest moment ar fi servit, poate, drept cină unui asemenea monstru. Câteva clipe mai tarziu, cănd rânitul scoase un geamăt ușor, țâșni înapoi, de parcă ar fi fost pe punctul de a calcă pe spatele unui nohú, veninosul peștescorpion, care i-a fost dintotdeauna cel mai mare dușman. Simplă idee că acea fiara ar putea să se ridice din nou în picioare îi îngheța sângele în vine. Rămase tăcut, în timp ce torța se consumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
întoarcere pornind de la această insulă, care se găsește la unsprezece zile spre nordvest de Bora Bora. Remarcă uimirea celorlalți și adaugă: Prefer să fie astfel pentru că, dacă Vetéa Pitó va cădea cumva în mâinile dușmanilor, aceștia să nu ne poată calcă pe urme decât până aici. Buricul lui va reprezenta așadar Insula Mortului și, dacă vor ajunge aici, nu vor găsi decât o insulă nelocuita. Se întoarse către kahuna. Vreau să-i desenezi un craniu lângă buric. Și astfel nefericitul Vetéa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
eroului sau aceeași întrebare, ca și cum și lui i-ar fi fost imposibil să accepte gândul că fetița pe care o văzuse crescând, alergând printre picioarele lui, a putut să cadă victima unei pasiuni atât de bolnave. A trebuit s-o calc! murmura el dintr-odată. Tané să mă ierte! Am călcat pe regina mea!... Se întoarse către discipolul sau, care simți, cât se poate de limpede, frământarea care-i cuprinsese sufletul. Ce pedeapsă mi-o fi rezervat Taaroa pentru ziua când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fost imposibil să accepte gândul că fetița pe care o văzuse crescând, alergând printre picioarele lui, a putut să cadă victima unei pasiuni atât de bolnave. A trebuit s-o calc! murmura el dintr-odată. Tané să mă ierte! Am călcat pe regina mea!... Se întoarse către discipolul sau, care simți, cât se poate de limpede, frământarea care-i cuprinsese sufletul. Ce pedeapsă mi-o fi rezervat Taaroa pentru ziua când o să mă cheme în fața lui? Dacă deja o detesta, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
secunde până la stingere... Pentru Sora Justișiară, stafia e un erou cu jumătate din față surpată înăuntru. Pentru domnișoara Hapciu, stafia e bunica ei. De aici de sus, spune Pețitorul, vezi tavanul ca pe o frontieră pustie pe unde n-a călcat nimeni nicodată. Tot așa cum - atunci când erai mic și stăteai pe canapea cu capul în jos, cu picioarele sprijinite pe pernele spătarului, și capul îți atârna - vechiul salon al familiei tale ți se părea un loc nou și ciudat. Cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
înghesuindu-le, undeva, în adâncul ființei sale mărunte. Le simțea mici diamante neșlefuite sfârtecând-o. Deși în amorțeala nopții se așteptase la asta primi lovitura în plin. În suflet. Cel mai sensibil și mai nevralgic punct al ei. Îi fuseseră călcate în picioare sentimentele, speranțele și orgoliile. Își clădise principiile de viață, visele, dorințele inimii și ale cărnii pe un joc de cuburi. Fusese o naivă. Naivă până la prostie. Îl respectase pe Radu și-l iubise, fiindu-i fidelă până în cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
îi fu Luanei de ajutor. Se aflau în magazinul universal când, îmbulzeala cumpărătorilor la un anumit raion, le făcu să se apropie. Din spatele draperiilor de pluș, ce mascau intrarea în magazii, vânzătoarele dădeau la iveală covoare persane. Oamenii se repezeau călcându-se în picioare, stârnind un vacarm și o înghesuială de proporții alarmante. Sanda trase fetițele spre ea și le ordonă în grabă: Stați cuminți aici, mă duc să prind un covor. Luana o privi nedumerită, întrebându-se de ce trebuia mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
biciclete ce se ținea aproape, în spatele ei. Schimbă pinionul și prinse viteză. Bicicleta din spate țâșni și ea. Luana coti brusc și se trezi pe-o străduță îngustă, pe care n-o cunoștea. În spate, ca o obsesie, roțile celeilalte călcau pe urmele ei. În capătul străzii Luana frână brusc și întoarse bicicleta. Din față, călare pe o semicursieră verde, apropiindu-se cu o viteză năucitoare, venea Liviu Livianu. Evită în ultimul moment ciocnirea și eșuă, undeva, pe trotuar. Uluită, Luanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o siluetă imaginară trecu pe lângă ea, inima îi îngheață de groază. Ca și cum i-ar fi ghicit spaimele, Renar se apropie cu grijă și-o prinse de mână. Fata se lipi de umărul lui și se lasă condusă prin negura deasă. Călcau, când și când, prin gropile de pe uliță, dezechilibrându-se și ciocnindu-se unul de celălalt. Mâna lui fermă încerca s-o susțină iar ochii verzi căutau zadarnic să întrevadă capcana următoare. Căldura mâinii care o susținea și apropierea tainică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cumpărase șampanie și tort de ciocolată, pentru că în ziua aceea se împlineau șapte ani de la căsătoria lor. Se gândise încontinuu la relația dintre ei și hotărâse să se schimbe, să-și facă timp, cu orice preț, pentru ea. Să-și calce pe inimă și să meargă la medic, să-i facă un copil și să vadă, în acest fel, căsnicia lor consolidată. Se considera unicul vinovat de situația în care se aflau. Se amăgise, amarnic, crezând că tot ceea ce face e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
înroși, asigură femeile că-și pot vedea de treabă și plecă iute, fără să privească în urmă. Muncitorii și-au terminat lucrul liniștiți iar după ce au intrat în posesia banilor au dat bir cu fugiții, jurând că nu vor mai călca vreodată pe acolo. Mătușa Anda nu reuși să-și înghită înfrângerea. Fierbea și zile întregi se tot legă de Luana, pentru orice nimic. Dan și nevasta lui o secondau, ca pe o starletă de cinema. Vestea morții lui Rosti Seneg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ei personale. Atât de amănunțite, că Luana roșea ori de câte ori femeia atingea subiectul "foaie verde lobodă", în traducere, piperatele amănunte legate de intimitatea activității ei sexuale, ținea, de fiecare dată, să precizeze -, numai cu bărbatul ei. Dar avea o prietenă care călca strâmb în mai multe rânduri și madam Cordel se arăta profund scandalizată de un așa comportament. Zereghia, cu actele de pensionare în lucru, evită să ia atitudine împotriva acestei stări de fapt, lăsând-o în plata Domnului pe aceea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cimitir, în timp ce ea și omul în negru rămâneau să mai aștepte, așezați pe ultima treaptă a unei scări. S-a trezit lac de sudoare. Era condamnată, pentru vecie, să trăiască în umbră, să nu se mai spovedească și împărtășească niciodată. Călcase un jurământ sfânt, făcut în fața altarului și de acum înainte viața ei avea să se scurgă în întuneric și păcat. Se rugă neîncetat pentru iertarea ei, îl imploră pe Domnul să n-o năpăstuiască și să nu-și reverse mânia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
La întoarcerea din concediu, doamna Noia depusese la personal două diplome. Una în operare P.C., alta de ajutor analist programator. Nu mai lucrase nicăieri, nu avea nici o caracterizare. Pe Nuța Cordel directorul o cunoștea foarte bine. Nu era singura care călca pe-alături. Ca magazineră, însă, nu avusese lipsuri și la registratură se descurca destul de bine. Dincolo de caracterul josnic, care nu era înregistrat la personal, nu avea ce să-i reproșeze. Liga se trezi în imposibilitatea de-a descâlci ițele. Seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
înghesuindu-le, undeva, în adâncul ființei sale mărunte. Le simțea, mici diamante neșlefuite -, sfârtecând-o. Deși în amorțeala nopții se așteptase la asta primi lovitura în plin. În suflet. Cel mai sensibil și mai nevralgic punct al ei. Îi fuseseră călcate în picioare sentimentele, speranțele și orgoliile. Își clădise principiile de viață, visele, dorințele inimii și ale cărnii pe un joc de cuburi. Fusese o naivă. Naivă până la prostie. Îl respectase pe Radu și-l iubise, fiindu-i fidelă până în cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]