1,852 matches
-
de circa 50 m de culmea și platoul acestuia. Schitul întemeiat de Agafton a fost obște de călugări până la începutul secolului al XIX-lea, pentru ca mai apoi, prin anul 1814, în timpul mitropolitului Veniamin Costachi să fie transformat în mănăstire de călugărițe, ""unde au strălucit prin evlavie fiicele și văduvele boierilor de altădată, precum și toate acele fiice din popor ce au căutat o viață de liniște și reculegere"", după cum relatează autorul singurei monografii cunoscute a mănăstirii, Al. H. Simionescu. <ref name="AS
Biserica de lemn din Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/317185_a_318514]
-
Noua biserică a devenit biserica principală a mănăstirii, bisericuța din lemn preluând funcția de biserică de cimitir. În secolul al XIX-lea s-au efectuat o serie de intervenții care au alterat arhitectura monumentului. După transformarea schitului în mănăstire de călugărițe, biserica a fost extinsă în mod succesiv, în dezacord cu forma și volumetria de ansamblu. În anul 1874, i se adaugă un pridvor pe latura de nord cu un cerdac deschis, pe unde se amenajează intrarea. Ulterior, pe latura sudică
Biserica de lemn din Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/317185_a_318514]
-
îndepărtate adaosurile ulterioare (veșmântăria și pridvorul), iar grinzile și bucățile de șindrilă putrezite au fost înlocuite. În prezent, în această biserică se slujește numai de sărbătoarea hramului. În jurul bisericuței se află cimitirul monahal unde sunt înmormântați călugării de demult și călugărițele. Aici se află și mormintele celor trei mătuși după mamă ale poetului Mihai Eminescu: Sofia, Fevronia și Olimpiada Iurașcu, ultima dintre ele fiind, pentru o vreme, stareță a mănăstirii. Tradiția povestește că de multe ori în copilăria sa, poetul Mihai
Biserica de lemn din Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/317185_a_318514]
-
i-a fost dus lui Gabriel Báthory, la Sibiu, ca dovadă a victoriei. În memoria conducătorului lor, brașovenii au bătut o monedă comemorativă din aur cu inscripția: "„Michael Weiss 1612. Și-a făcut datoria față de patrie”". În 1887 "Nonnengasse" (Ulița Călugărițelor) din Brașov a primit denumirea de Michael Weiss în cinstea fostului său primar, care s-a opus guvernării tiranice a lui Gabriel Bathory. În Lista Monumentelor Istorice, întocmită de Ministerul Culturii și Cultelor, este înscris Monumentul studenților sași căzuți în
Michael Weiss () [Corola-website/Science/317708_a_319037]
-
realizat de către echipa meșterului Virgil Moraru (1999-2000). Cu binecuvântarea mitropolitului Daniel, acest lăcaș de cult a fost redat cultului divin în 1999, adăugându-i-se hramul Sfânta Teodora de la Sihla și fiind astfel rânduită ca locaș de închinare pentru obștea călugărițelor de la Centrul eparhial Iași. Biserica "Sf. Gheorghe" - Mitropolia Veche a fost resfințită la 22 mai 2000 de către Christodoulos Paraskevaides, arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade și primat al Bisericii Ortodoxe a Greciei, împreună cu mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei
Biserica Sfântul Gheorghe - Mitropolia Veche din Iași () [Corola-website/Science/318067_a_319396]
-
pustnic egiptean numit Anton din Teba, a adunat laolaltă mai mulți pustnici, formând o comunitate ce avea să devină prima mănăstire creștină. Ideea aceasta a pătruns și în alte regiuni creștine, unde s-au întemeiat mănăstiri de călugări și de călugărițe. Unele comunități monahale (călugărești) erau legate prin reguli comune, cea mai celebră fiind Regula Sfântului Benedict. Acesta a fondat mănăstirea Monte Cassino din Italia, în jurul anului 529. Călugării din Ordinul benedictin munceau, se rugau și participau la ceremoniile religioase în
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
nouă generație se impune. Lillian Gish și d-l D.W.Griffith își întrerup colaborarea artistică: mentorul o sfătuiește pe actriță să-și diversifice cariera, în timp ce, pentru el începe un lent și dureros declin. Pentru compania «Inspiration» Gish joacă o călugăriță stigmatizată în Sora albă și o doamnă din Renașterea italiană în Romola, amândouă producțiile semnate Henry King. Gish este cea care îl alege pe actorul britanic Ronald Colman, pe atunci necunoscut, drept partener, aducându-l în America. Producătorii săi îi
Lillian Gish () [Corola-website/Science/319715_a_321044]
-
cadru cinematografic duc spre un efect decorativ remarcabil. În "Domnițe bizantine", un efect suplimentar îl aduce și silueta proiectată într-o perspectivă plonjată care traversează ulița pustie. O atmosferă tipic medievală este prezentă și în tabloul "Curte la mănăstire" și "Călugărița". Apcar Baltazar a visat să creeze o artă decorativă care să aducă o înnoire potrivit perceptelor realiste ale contemporaneității de atunci, folosind vechile elemente tradiționale. Și în această direcție preocupările sale au cunoscut două componente. El s-a inspirat în
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]
-
fiul mai mare al basileului: ea purta în ziua aceea o haină de un albastru închis, garnisită simplu cu puțină purpură de aur. Impresionată de această culoare care făcea ca o pată printre toaletele strălucitoare, străina întrebă cine era acea călugăriță care vorbea cu un ton așa de poruncitor. În acest cuvânt, superstiția bizantină nu întârzie să vadă o prevestire rea; și, în adevăr, moartea prematură a prințului Alexe, a putut după puțină vreme, să justifice faimosul pronostic. Rând pe rând
Bertha de Sulzbach () [Corola-website/Science/315586_a_316915]
-
amplu tema proorocilor. La Desești scena Iadului cunoaște o amplă dezvoltare, întinzându-se pe trei pereți. Râul de foc iese de sub picioarele lui Iisus și se varsă în gura monstrului Leviathan. Pictorul a inclus printre păcătoși „vărsătorii de sânge”, „preacurvari”, „călugărițele curve”, „spanul” (comitele), „judele”, care sunt așezați în roabe împinse de diavoli. În râul de foc, în pline chinuri sunt pictați „furii” și „giudecătorii nedrepți”. Într-o parte a Iadului se află doi diavoli care torturează o fată așezată pe
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
de la finalurile fericite ale altor variante, terminându-se în schimb tragic, fiul cel mai mic fiind otrăvit de frații mai mari. O altă veche poveste a Cenușăresei provine din Japonia. În aceasta, Chūjō-hime fuge de la mama sa vitregă cu ajutorul unor călugărițe budiste, și se alătură mănăstirii lor. Cea mai veche poveste europeană cu această temă este „La Gatta Cenerentola” sau „Pisica cenușăreasă” care apare în cartea "Il Pentamerone" a culegătorului italian de basme Giambattista Basile în 1635. Aceasta versiune a stat
Cenușăreasa () [Corola-website/Science/316696_a_318025]
-
cinci vitralii executate de Jean Clamens după desene de Victor Livache, prezentând scene ale execuțiilor din Avrilé. La 19 februarie 1984, papa Ioan-Paul al II-lea a beatificat 99 de martiri asasinați la Avrillé dinre care 11 preoți și 7 călugărițe Vitraliul masacrului de la Moulin de la Reine ilustrează masacrul de la 5 aprilie 1794, când au fost împușcate 22 de femei cu copii lor. Vitraliul creat în 1909 de Clamens este instalat în biserica Saint Hilaire din Montilliers a fost reconstruită în
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
din Chemillé, executate de Jean Clamens în 1917. Prima scenă reprezintă arestărea doamnelor de la Sorinière și a servitoarei lor la Longeron la 19 ianuarie 1794 de către soldații republicani > A doua scenă reprezintă execuția doamnei Du Verdier și a surorii sale, călugărița Rosalie du Verdier de la Sorinière la 26-28 ianuarie 1794 Louise Aimée Déan de Luigné s-a născut la Argenton-Notre-Dame în 17 noiembrie 1754 și a fost executată la Avrillé în 1 februarie 1794 împreună cu mama ei Louise Olympe Rallier de la
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
1775, urmând cursurile seminarului din Metz. În 1776 a fost repartizată la Brest, fiind transferată în anul următor la spitalul din Angers. A lucrat ca șefă a farmaciei spitalului, funcție pe care o avea în momentul arestării ei. Cele două călugărițe au fost martirizate în 1 februarie 1974, la Avrillé. Cele două martire au fost beatificate de Papa Ioan-Paul II în 19 februarie 1984 împreună cu alte 97 victime ale masacrului din Avrillé. Marie Louise Victoire de Donnissan s-a născut la
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
urmat trei surori și doi frați (Rahel Victoria, Volf sau Valerian William (1892), Charlotta, Clara Lala și Norbert Buby. Paulina Iancu era orfană de amândoi părinții din copilărie și frații ei mai mari, celibatari, o predaseră spre creștere și educare călugărițelor unei mănăstiri catolice. În cele din urmă, de teamă că ea va părăsi credința strămoșilor și se va creștina, au retras-o de acolo și au măritat-o cu Nisim Moreno Levi, care era din aceeasi generație ca ei, mai
Jacob Levy Moreno () [Corola-website/Science/316742_a_318071]
-
imperială a tinerei femei, o trata foarte disprețuitor; el nu nu se arăta mai delicat față de basillissa, soacra sa; așa încât, Evdochia îmbolnăvindu-se, fusese să se desfacă această căsnicie nepotrivită. Bărbatul fusese dat afară din palat, soția sa se făcuse călugăriță. Or, noua mânăstire era tocmai destinată a oferi imperialei schimnice un azil demn de rangul său. În sfârșit, în acest Bizanț așa de rodnic în revoluții, nimeni, precum se știe, nu putea fi sigur de ziua de mâine. Prințese din
Irina Ducas () [Corola-website/Science/315014_a_316343]
-
temea Irina "ca șarpele, vechiul corupător să nu găsească în casa pioasă o noă Evă, la urechea căreia să șoptească sofisme mortale și pe care s o târască în mrejele iadului". Ea se roagă deci fierbinte Fecioarei să apere pe călugărițe de ispite "și să dea acestor suflete de femei virtuți bărbătești". Dar ea luă cu prudență toate măsurile necesare spre a înlătura primejdia. Mânăstirea va fi închisă cu severitate pentru tot ceea ce vine din afară. Nici un bărbat nu va fi
Irina Ducas () [Corola-website/Science/315014_a_316343]
-
această mânăstire model: cel mult, deoarece trebuie, vor fi tolerați doi preoți și de asemenea confesorul și economul comunității vor trebui să aparțină acestei singure categorii de persoane. Aceasta în ce privește interiorul. Irina orânduise nu mai puțin sever legăturile pe care călugărițele le puteau avea cu lumea din afară. Asupra acestui punct, doctrina Bisericii era grozav de aspră." Călugărul, spuneau Părinții, nu trebuiesă mai aibă familie pe pământ". Totuși, în practică, erau necesare unele concesii "slăbiciunii omenești". Ca urmare, o dată sau de
Irina Ducas () [Corola-website/Science/315014_a_316343]
-
Asupra acestui punct, doctrina Bisericii era grozav de aspră." Călugărul, spuneau Părinții, nu trebuiesă mai aibă familie pe pământ". Totuși, în practică, erau necesare unele concesii "slăbiciunii omenești". Ca urmare, o dată sau de două ori pe an, mama, sora, cumnata călugăriței erau autorizate să vină în mânăstire, spre a lua o masă împreună cu surorile; și dacă persoana cu care erau rudă se ăntâmpla să fie bolnavă, se tolera ca vizitatoarele să stea două zile întregi în mânăstire. Cât despre bărbați, tată
Irina Ducas () [Corola-website/Science/315014_a_316343]
-
două zile întregi în mânăstire. Cât despre bărbați, tată, frate, cumnat, ei nu puteau să-și vadă rudele decât la poarta exterioară a mânăstirii și încă în prezența unei respectabile surori în vârstă și pentru foarte puțină vreme. Dacă vreo călugăriță era bolnavă, spre a și putea vedea rudele era transportată cu targa la poarta cea mare: dar, sub nici un motiv un bărbat nu trebuia să treacă zidul. Invers, dacă una din surori avea în oraș vreo rudă grav bolnavă, ea
Irina Ducas () [Corola-website/Science/315014_a_316343]
-
grav bolnavă, ea putea s-o viziteze, dar întovărășită de două surori de vârstă și de ținută respectabilă și cu nici un preț nu trebuia să petreacă noaptea afară din mânăstire. De altfel, pentru a evita orice ieșire sau intrare suspectă, călugărița portăreasă, femeie în vârstă și virtuoasă, veghea la poartă; și pentru și mai multă siguranță, în fiecare seară ea preda cheile în mâna superioarei. De altfel nu se făcea nimicîn casă fără autorizarea acesteia: ceea ce nu însemnează că ea era
Irina Ducas () [Corola-website/Science/315014_a_316343]
-
de o moralitate recunoscută și limitând la cel mult 2 zile durata șederii lor. Comunitatea instituită de Irina nu trebuia să fie prea numeroasă, în intențiile fondatoarei mulțimea riscând să împiedice exacta aplicare a ordinei. Ea cuprindea numai 80 de călugărițe și 10 servitoare și în nici un caz numărul servitorilor nu trebuia să treacă peste 40. În fruntea casei era o superioară. Felul în care era numită aceasta era foarte curios. Călugărițele se înțelegeau să propună trei nume, între care alegerea
Irina Ducas () [Corola-website/Science/315014_a_316343]
-
exacta aplicare a ordinei. Ea cuprindea numai 80 de călugărițe și 10 servitoare și în nici un caz numărul servitorilor nu trebuia să treacă peste 40. În fruntea casei era o superioară. Felul în care era numită aceasta era foarte curios. Călugărițele se înțelegeau să propună trei nume, între care alegerea definitivă se făcea în felul următor: cele trei nume erau scrise pe trei foi de hârtie asemănătoare, cu formula aceasta: "Doamne, Isuse Hristoase, tu care cunosti inimile, prin ajutorul Fecioarei omaculate
Irina Ducas () [Corola-website/Science/315014_a_316343]
-
lui Dumnzeu arăta astfel pe aceea care va conduce mânăstirea. O dată instalată, ea exercita o autoritate absolută asupra lucrurilor materiale ca și asupra celor spirituale și drepturile sale mergeau până la a exclude fără explicații dacă credea de cuviință, pe o călugăriță din comunitate. Ea însăți nu dădea socoteală nimănui și nu putea fi înlocuită decât dacă călca grav vreuna din datoriile ei. În acest caz, prințesa imperială, protectoarea mânăstirii și care în această calitate prezida alegerea, intervenea și destituia pe stareță
Irina Ducas () [Corola-website/Science/315014_a_316343]
-
voința neândurată care le aruncă în mânăstire și, cu o asprime rafinată, ele fură despărțite una de alta. Zadarnic prințesele se rasculară pentru ultima oară. Când patriarhul Polyeuct puse să li se taie părul, când li se dădu haine de călugărițe, ele protestară, rupseră veștmintele de dimie și cerură să mănânce carne în fiecare zi. Până la urmă, Roman al II-lea dădu ordin să li se lase același fel de trai pe cre-l avuseseră în Palatul Sacru. Dar ele erau pentru
Theophano () [Corola-website/Science/315149_a_316478]