1,713 matches
-
întind pe direcția nord-sud în estul Șerbiei, mărginindu-se la vest cu valea Moravei Mari; la est cu valea Timokului Alb și la nord cu valea Nišavei. Altitudinile sunt în jur de 800-1500 m, fiind dominați de trăsături geologice carstice calcaroase. În definiție strictă (adoptată de Academia Sârbă de Stiinte și Arte, precum și de Convenția Carpaților), partea sârbească a Munților Carpați cuprinde doar 732 km², sau 0,35% din aria totală a Carpaților. Această parte cuprinde malul sudic al Porților de
Carpații Sârbești () [Corola-website/Science/328725_a_330054]
-
râu subteran care parcurge o parte dintr-o rețea cu o întindere de peste 40 km. Avena din Padirac este situată în Franța, în zona Pirineilor centrali, în comuna Padirac din departamentul Lot, la nord de Gramat, în Quercy, pe platoul calcaros Gramat. Formarea acestei avene este datorată prăbușirii scoarței într-o perioadă nedeterminată. Ceea ce știm este simplul fapt că peșteră există deja în secolul al III-lea d. Hr. În 1907, există încă un mic perete de pietre uscate și resturile
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
de o societate privată, de tip SĂ, numită SOCIETATEA DE EXPLOATARE SPEOLOGICA A AVENEI PADIRAC. Această societate a realizat o cifră de afaceri de 3 576 200 € în 2011 . Peșteră a servit ca loc de refugiu locuitorilor don zona platoului calcaros Gramat în timpul Războiului de 100 de ani și al războaielor religioase, dar se pare că abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea, ca urmare a unei viituri violente a râului, a fost spartă o cale de comunicare între fundul avenei
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
în prăpastie cu instalații foarte periculoase.» Le Lot, capitolul Routes, de Rocamadour à Souillac p 271- 276, Armând Viré - Reeditarea lucrării publicate în 1907 -(ISBN 2-7455-0049-X) http://www.societe.com/societe/societe-d-exploitations-speleologiques-de-padirac-552130957.html Scufundările de E.A. MARTEL, cap. XV, Terenul calcaros din Gramat-Padirac Memoriile societății de Speologie, nr 1, ianuarie 1896 - Cea de-a treia explorare a peșterii Padirac (Lot) de MM. E.-A. MARTEL & E. RUPIN CDS46( Comitetul Departamental de Speologie din Lot) «Pagina comisiei Padirac», 2010, consultată pe 3
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
din cuvântul grec "σατανᾶς", după ce s-a simțit rău datorită "emanațiilor" buretelui din timpul descrierii. Buretele este răspândit de-a lungul zonei temperate în Europa. El crește prin pășuni, tufișuri și în poienile din pădure foioasă, de preferat pe soluri calcaroase. În România, Basarabia și Bucovina de Nord el poate fi găsit adeseori în zonele mai călduroase ale Munții Carpaților din (mai) iunie până septembrie (octombrie). După ce se pare, că a început o discuție destul de crâncenă între micologi referitor la corectul
Hribul dracului () [Corola-website/Science/335039_a_336368]
-
sudică a Depresiunii Ciucului (în lunca Oltului, cuprinsă între Pasul Jigodin și Pasul Tușnad). Situl dispune de șapte tipuri de habitate; astfel: Păduri aluviale cu "Alnus glutinosa" și "Fraxinus excelsior" ("Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae"), Pajiști cu "Molinia" pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase ("Molinion caeruleae"), Pajiști aluviale din "Cnidion dubii", Pajiști de altitudine joasă ("Alopecurus pratensis Sanguisorba officinalis"), Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele montane, cu vegetație din "Ranunculion fluitantis" și "Callitricho-Batrachion", Mlaștini turboase de tranziție și
Bazinul Ciucului de Jos () [Corola-website/Science/331439_a_332768]
-
Mici"; sfinxuri: "Sfinxul Bratocei"; vârfuri și creste: "Vârful Ciucaș" 1.954 m, "Vârful Gropșoare" 1.883, "Vârful Tigăile Mari" 1.845, "Vârful Bratocea" 1.827, "Vârful Zăganu" 1.817, "Vârful Muntele Roșu" 1.765, "Vârful Tigăile Mici" 1.717), abrupturi calcaroase și grohotișuri, rezultate în urma mai multor procese de eroziune (îngheț-dezgheț, vânt, spălare, șiroire) desfășurate de-a lungul timpului. Din punct de vedere geologic, Masivul Ciucaș face parte din zona flișului (marnocalcare, gresii, șisturi argiloase) lanțului carpatic al Orientalilor, desfășurată din
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
dacice de fag ("Symphyto-Fagion"); Păduri acidofile de "Picea abies" din regiunea montană ("Vaccinio-Piceetea"); Păduri de "Larix decidua" și/sau "Pinus cembra" din regiunea montană; Păduri din "Tilio-Acerion" pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene; Păduri relictare de "Pinus sylvestris" pe substrat calcaros; Tufărișuri alpine și boreale; Tufărișuri cu "Pinus mugo" și "Rhododendron myrtifolium"; Fânețe montane; Izvoare petrifiante cu formare de travertin ("Cratoneurion"); Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin; Grohotișuri calcaroase și de șisturi
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
sylvestris" pe substrat calcaros; Tufărișuri alpine și boreale; Tufărișuri cu "Pinus mugo" și "Rhododendron myrtifolium"; Fânețe montane; Izvoare petrifiante cu formare de travertin ("Cratoneurion"); Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin; Grohotișuri calcaroase și de șisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin ("Thlaspietea rotundifolii"); Pajiști calcifile alpine și subalpine; Pajiști montane de "Nardus" bogate în specii pe substraturi silicioase; Grohotișuri silicioase din etajul montan până în cel alpin ("Androsacetalia alpinae" și "Galeopsietalia ladani
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
Tufărișuri alpine și boreale; Tufărișuri cu "Pinus mugo" și "Rhododendron myrtifolium"; Fânețe montane; Izvoare petrifiante cu formare de travertin ("Cratoneurion"); Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin; Grohotișuri calcaroase și de șisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin ("Thlaspietea rotundifolii"); Pajiști calcifile alpine și subalpine; Pajiști montane de "Nardus" bogate în specii pe substraturi silicioase; Grohotișuri silicioase din etajul montan până în cel alpin ("Androsacetalia alpinae" și "Galeopsietalia ladani"); Vegetație lemnoasă cu "Myricaria
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
alpin ("Androsacetalia alpinae" și "Galeopsietalia ladani"); Vegetație lemnoasă cu "Myricaria germanica" de-a lungul râurilor montane; Vegetație herbacee de pe malurile râurilor montane; Vegetație lemnoasă cu "Salix eleagnos" de-a lungul râurilor montane și Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase. Flora ariei protejate este una diversificată și alcătuită din specii de plante distribuite etajat, în concordanță cu structura geologică și geomorfologică, caracteristicile solului, climei sau altitudinii unde aceasta vegetează. Vegetația lemnoasă are în componență arbori și arbusti cu specii de
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
ciupercă destul de grav otrăvitoare. Această specie este numită în popor gâscă tigrată (în regiunea Cernăuților) sau golubincă otrăvitoare (transcris din limba rusă). Ea coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. Buretele se dezvoltă pe soluri calcaroase, cu preferință în regiuni montane din România, Basarabia și Bucovina de Nord, în păduri foioase de fagi rare, dar de asemenea în cele de conifere prin luminișuri sub pini, din iunie până în octombrie. Ca obișnuit în ultimi ani, micologii se
Gâscă tigrată () [Corola-website/Science/336434_a_337763]
-
Boletaceae" și de genul Boletus care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), numită în popor buretele vrăjitoarei, mitarcă grasă, pitarcă sau hrib lurid (vezi timbru). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă pe terenuri calcaroase, niciodată acide, crescând, de la deal la munte, în mod general solitară, cu predilecție în păduri de foioase pe lângă fagi, mesteceni și stejari și mult mai rar în păduri de conifere, din (iunie) iulie până în noiembrie. Cel mai vechi nume pentru
Buretele vrăjitoarei () [Corola-website/Science/336459_a_337788]
-
păduri de foioase) încadrată în bioregiune continentală aflată la poalele Subcarpaților de Curbură; ce conservă habitate naturale de tip: "Comunități pioniere din Sedo-Scleranthion sau din Sedo albi-Veronicion dilleni pe stâncării silicioase", "Pajiști uscate seminaturale și faciesuri cu tufărișuri pe substrat calcaros (Festuco Brometalia)", "Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice" și "Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase" și protejază o gamă variată de plante, dintre care unele foarte rare sau endemice pentru regiunea Munteniei. La baza desemnării sitului se află câteva specii
Stânca Tohani () [Corola-website/Science/330480_a_331809]
-
habitate naturale de tip: "Comunități pioniere din Sedo-Scleranthion sau din Sedo albi-Veronicion dilleni pe stâncării silicioase", "Pajiști uscate seminaturale și faciesuri cu tufărișuri pe substrat calcaros (Festuco Brometalia)", "Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice" și "Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase" și protejază o gamă variată de plante, dintre care unele foarte rare sau endemice pentru regiunea Munteniei. La baza desemnării sitului se află câteva specii floristice enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21
Stânca Tohani () [Corola-website/Science/330480_a_331809]
-
conservare favorabilă a florei și faunei sălbatice, precum și a habitatelor de interes comunitar din nord-vestul Munților Gutâi. Aria protejată dispune de 9 tipuri de habitate; astfel: Păduri de fag de tip "Luzulo-Fagetum", Tufărișuri uscate europene, Pajiști cu "Molinia" pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase ("Molinion caeruleae"), Pajiști montane de "Nardus" bogate în specii pe substraturi silicioase, Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin, Mlaștini turboase de tranziție și turbării oscilante (nefixate de substrat
Gutâi - Creasta Cocoșului () [Corola-website/Science/331238_a_332567]
-
a sud-estului Munților Călimani (grupare montană ce aprține lanțului carpatic al Orientalilor); ce adăpostește elemente floristice caracteristice zonei depresionare a Giurgeului. Situl dispune de două tipuri de habitate naturale: Pajiști aluviale din "Cnidion dubii" și Pajiști cu "Molinia" pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase ("Molinion caeruleae"). La baza desemnării sitului se află două specii floristice enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și
Borzont (sit SCI) () [Corola-website/Science/331284_a_332613]
-
ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 274 hectare. Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, pajiști naturale, pășuni, zone umede cu izvoare permanente, peșteri, goluri carstice, stâncării calcaroase și grohotișuri) încadrată în bioregiunea continentală a Hunedoarei, aflată la poalele Munților Metaliferi (grupă muntoasă aflată în extremitatea sudică a Apusenilor, ce aparțin lanțului carpatic al Occidentalilor). Acesta se află în bazinul hidrografic superior al râului Căian și include și
Măgurile Băiței () [Corola-website/Science/331305_a_332634]
-
rezervația naturală Calcarele din Dealul Măgura. „Măgurile Băiței” conservă patru habitate naturale de interes comunitar ("Păduri dacice de stejar și carpen, Păduri din Tilio-Acerion pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene, Fânețe montane" și "Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase") și protejază mai multe specii din fauna sălbatică și flora spontană aflate în arealul ecoregiunii sud-vestice a Apusenilor. Fauna sitului are în componență o gamă diversă de specii (mamifere, reptile, amfibieni, insecte), dintre care unele protejate prin "Directiva Consiliului European
Măgurile Băiței () [Corola-website/Science/331305_a_332634]
-
de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România. Situl se suprapune rezervației biosferei Delta Dunării și include rezervația naturală Agighiol care adăpostește resturi de faună fosilă (amoniți, cefalopode, scoici, crustacee; depozitate în substrate calcaroase) atribuită erei geologice a Triasicului Mijlociu. Aria protejată reprezintă o zonă naturală încadrată în bioregiunea stepică a Dealurilor Tulcei ("Dealurilor Beștepe-Mahmudia"), subunitate geomorfologică a Podișului Dobrogei, constituită din abrupturi stâncoase, păduri de foioase, pajiști naturale, pășuni, stepe, terenuri arabile cultivate
Beștepe - Mahmudia () [Corola-website/Science/334048_a_335377]
-
2007 (privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România). Situl se întinde pe o suprafață de 2.056 ha. și include rezervațiile naturale: Pădurea Dumbrăveni, Locul fosilifer Credința și Pereții calcaroși de la Petroșani. Aria protejată este încadrată în bioregiunea geografică stepică a Podișului Dobrogei și se întinde pe o suprafață de 2.056 hectare). Aceasta reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, păduri în tranziție, pajiști naturale, stepe) aflată în bazinul
Dumbrăveni (sit SPA) () [Corola-website/Science/334156_a_335485]
-
Urluia (în Podișul Dobrogei de Sud); ce asigură condiții prielnice de hrană, cuibărit și viețuire pentru mai multe specii de păsări migratoare, de pasaj sau sedentare. Situl dispune de clase de habitate constituite din păduri în tranziție, păduri caducifoliate, coaste calcaroase cu vegetație submediteraneană, canarele, pajiști uscate, stepe și culturi cerealiere extensive. La baza desemnării acestuia se află mai multe specii avifaunistice protejate la nivel european prin "Directiva CE" 147/CE (anexa I-a) din 30 noiembrie 2009 și "Directiva 79
Dumbrăveni (sit SPA) () [Corola-website/Science/334156_a_335485]
-
patru habitate naturale de interes comunitar ("Păduri ilirice de stejar cu carpen", "Păduri balcano-panonice de cer și gorun", "Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri" și "Pajiști xerice pe substrat calcaros") și protejează o gamă floristică și faunistică diversă, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre sau acvatice. La baza desemnării sitului se află mai multe specii de mamifere, insecte ("Euphydryas maturna"), pești, reptile și
Defileul Mureșului () [Corola-website/Science/334261_a_335590]
-
a lungul Dunării, Platoul Mehedințiului, Defileul Oltului, Teleajen, Buzău, Dobrogea. ul este o specie termofilă și intră în compoziția șleaurilor; arborete pure realizează numai în pădurile degradate. Crește spontan în pădurile de stejar până în etajul fagului, pe un substrat pietros, calcaros. Are înălțime mică (10-12 m), rar poate ajunge la 20 metri înălțime. Tulpina are 20-60 cm în diametru. Are o tulpina strâmbă cu scoarță cenușie și netedă. Lujerii sunt verde-cenușii și mugurii cenușii, tomentoși. Frunzele sunt mari (15-20 cm), imparipenat-compuse
Mojdrean () [Corola-website/Science/334314_a_335643]
-
Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană"; "Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion)"; "Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior"; "Tufărișuri alpine și boreale"; "Pajiști montane de Nardus bogate în specii pe substraturi silicioase"; "Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase"; "Mlaștini alcaline și Turbării cu vegetație forestieră"), ce adăpostesc o gamă diversă de ierburi și flori rare. La baza desemnării sitului se află câteva specii de reptile, amfibieni și insecte enumerate în anexa I-a a "Directivei
Tinovul Apa Lină - Honcsok () [Corola-website/Science/335102_a_336431]