1,966 matches
-
verb, căutând mereu să-și definească condiția de creator prin cuvânt al unui univers de idei. Vrea să reprezinte metaforic nu neapărat realitatea lumii, cât sentimentul trăirii acesteia. Într-un proces de abstractizare poetică, oscilând între eleganță și sordid, între candoare și abjecție, între puritate și scabros, lansează continuu programe-manifest ca într-o vastă ars poetica. Pentru V., cuvântul, versul, poemul, cartea sunt semnele și „însemnele” unei umanități ce se complace în a-și depozita aici toată murdăria și mizeria. El
VULTURESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290671_a_292000]
-
pentru mama (1994), Văd și mărturisesc (1996) ș.a. - V. a preferat comunicarea deschisă, colocvială, sentimentală (recurgând și la mijloace publicistice) cu cititorul, încheindu-și poeziile cu accente dens emoționale. „El atacă poezia frontal și cu cea mai mare simplitate, cu candoarea și nevinovăția celor care umblă pe acoperișuri” (Marin Sorescu). Miza se pune pe un preaplin emotiv („O poezie trebuie să fie multă. Dacă-i multă, e și frumoasă”). Conștiința „fireștii ordini”, a unității omului și cosmosului naște un învederat organicism
VIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290559_a_291888]
-
lui reactualizează și dă un farmec original motivului universal și totodată specific-românesc al copilăriei, aceasta fiind axis spiritual, lume carnavalescă superior-metaforică, „răsturnată”, tărâm al primordiilor și al jocului recreator de lume, paradis, recuperat prin simțul nealterat de secolul grăbit, al candorilor și frăgezimilor. Un capitol aparte îl constituie poezia de inspirație națională și socială pe linia George Coșbuc - Alexie Mateevici - Octavian Goga, versul strigăt existențial, oracular, mesianic sau pamfletar: „Sunt pata cea de sânge, zisă/Republica Moldovenească,/Ce-n loc să
VIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290559_a_291888]
-
poetului cu grădină, CNT, 1992, 31; [Grigore Vieru], LA, 1993, 15 aprilie (semnează Eugen Simion, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Constantin Ciopraga, Mihai Drăgan, Carmen Cosma); Eugen Simion, Grigore Vieru - un poet cu lira-n lacrimi, CC, 1994, 1-3; Ana Bantoș, Poet al candorilor, „Limba română” (Chișinău), 1995, 1; Tudor Palladi, Rapsod și scutier al neamului, „Limba română”, 1995, 1; Dan Mănucă, Grigore Vieru - 60. Departele, aproapele, CRC, 1995, 4; Ion Buga, Grigore Vieru - un miracol al spiritualității românești, LA, 1995, 9 februarie; Petru
VIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290559_a_291888]
-
iertare. Pete vinete îi împodobeau obrajii surpați, gâtul alb, brațele rotunde. Mă obișnuisem. Sufletul meu căpătă, încetul cu încetul, crini, flamuri, coifuri, turnuri, îngeri, lumină. Îndeosebi o nesfârșită lumină răbdătoare; mănunchi de raze subțiri bănuind, căutând, pipăind, posedând puritatea grea, candoarea misterioasă a unei copilării perlate echivoc de lacrima uterină. BUCUREȘTI FAR WEST Dumnezeul traducerilor Daniel CRISTEA-ENACHE Cum sunt selectați autorii români capabili să reprezinte literatura noastră în străinătate? Unii dintre ei, puțini, se descurcă pe cont propriu. Cei mai mulți însă au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
băiatul de la livrări.“ Și le mai leagă, prin fire invizibile, o boemă „cu clasă“, pierdută și recuperată, pe care rar o mai întâlnești, de exemplu, în literatura română de generație tânără. Deși precise și tăioase, fragmentele de viață cotidiană respiră candoarea implicită a unei priviri atente, dar blânde, față în față cu o realitate crudă, de care cei mai mulți nu se fac vinovați. Realitate în care personajele lui Ó Ceallaigh sunt umbre ale unui trecut și singurătăți ale unui prezent marcat de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
prezintă a fi matură din fașă, este de natură patologică, consecventă cu sine, în sensul seducătorului kierkegaardian, cel pentru care seducția este pur act autotelic: „Nu îmi face plăcere, dar o posed din orgoliu; în geamătul ei fericit e atâta candoare, atâta viață, că stau la pândă cu toate simțurile mele să prind cât mai mult din secretele ființei ei ce susură, susultă, șoptesc, se zbenguie, se joacă, se alintă, libere numai în act. Plăcerea mea maximă este să asist la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
exclama contrapunctic și dezamăgit că la noi încă se discută despre geniu, măiestrie etc.). Ce m-a atras spre această carte, de când am citit-o prima oară, a fost tocmai contrapunctul adus acestei virilități nevrotice: jurnalul lui A. conține destulă candoare pentru a dizolva din fierea lui M. Și, până la urmă, în ciuda faptului că femeia îl înșală, ea este cea care duce actul până la capăt. Nu m-au putut convinge pledoariile lui M. împotriva sinuciderii: simple sofisme. El este, în cele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
încoace. O dată că nu cred să se mai facă vreodată un film ca E.T. În al doilea rând, ce era simplitate, onestitate și puritate în filmul lui Spielberg e aici efort cu dinții strânși de a găsi o fărâmă de candoare. Dacă E.T. era atât de verosimil, încât actorii aveau senzația că e real (când s-a filmat secvența morții aparente a lui E.T., Drew Barrymore a hohotit pe bune pentru că a crezut că E.T. chiar moare), monstrulețul din filmul lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
fiu în stare să construiesc povestea. De asta m-am și apucat de scris abia după ce știam ce vreau să fac până la sfârșit. Cred că Fata... începe acolo unde se termină Chelbasan. Îmi imaginez că am păstrat doar cruzimea și candoarea. Și mi se pare că romanul e, pe undeva, mai poetic decât cartea mea „de poezie“. Pentru că mi-am ales o structură care să-mi permită să construiesc primele două povești, ca apoi să le arunc în aer fără nici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
tot de arta polimorfă a autorului. Volumul are aerul ciudat al unei cărți pentru copii monstruoși, de unde putem intui ușor că publicul ce-l va iubi este același cu cel ce îi apreciază lui Burton creațiile cinematografice. Făpturile sale păstrează candoarea și vulnerabilitatea eroilor de film, dar toate trăsăturile lor sunt reduse la dimensiunile unei creaturi minuscule de câlți, tinichea sau gunoi. Marginalitatea acestor eroi liliputani le trasează un destin de outsideri neputincioși, nesiguri pe clipa ce vine, deoarece nici chiar
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Scrisoarea către un prieten a Norei Iuga), fulgurații acide la adresa Occidentului, care pare a nu fi asimilat corect lecția Estului comunist (Ioana Ocneanu-Thiéry), maturizarea brutală, în spații desprinse din irealitatea imediată (Simona Sora), dar și zone întinse de inocență și candoare adolescentină (Iulia Popovici, Alina Radu, Simona Popescu, Mihaela Ursa, Otilia Vieru-Baraboi). Interesant e faptul că povestirile-confesiune vizează câteva paliere anume, plasând în umbră alte aspecte, de un specific mai larg, general-uman. Corpul, sexualitatea, maturizarea, căsătoria, gospodăria, igiena, vestimentația, solidaritatea de
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
alt „semn” al decadenței ce cutreieră azi ca un taifun lumea contemporană, artele, muzica, literatura, ar putea fi, În optica noastră, ceea ce am numit mai sus „spaima de neînțelegere” a lumii moderne și postmoderne sau postindustriale. Absența radicală a unei „candori a Înțelegerii”! A unei minime și necesare „naivități”, care se Întovărășește nu rareori cu refuzul „atenției”! Refuzul de a „auzi” ca și refuzul de „a vedea”! O formă enorm răspândită - și crasă! - a mediocrității umane, dintotdeauna, a fost și este
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
uzează de o variație de metode și de „logici”, dar problema În chestiune, În mare, rămâne neschimbată.Ă Forțând puțin lucrurile, am numit „iraționalul”, ca metodă și instrument, forța, capacitatea de a nu Înțelege! Din această paradoxală „capacitate”, am extras „candoarea” ca un element constitutiv, necesar, al metaforei, care este, cred eu, printre altele - definiții ale ei se găsesc În toate esteticile -, o formă a „stuporii” individului contrariat În esența sa „logică, rațională”. Și poate unul dintre cele mai izbitoare exemple
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
astfel, În viziunea cu adevărat revoluționară a filozofului, omul - Omul integral și anistoric - se „recompune” și prinde un „relief psihologic” remarcabil, dobândind alături de latura „armonică, apolinică, calmă” și pe cealaltă, neastâmpărată, jucăușă, inventivă, neliniștită la extrem, sursă a creației, a candorii virile, a devenirii. Dionisiacul care e muzica, În primul rând, alta Însă decât cea care susură armonic și cuminte, previzibil, lângă corifeul muzelor, Apollo, mai degrabă acea muzică ce dezlănțuie forțe ascunse, obscure, ale firii umane de-o violență uneori
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
nepermis de mult - În relație, În comparație cu spirite din aceeași generație! - În pubertate, adolescență și În postadolescență, perioadă În care s-a consumat Îndelungul meu debut literar. (O anume gravă, profundă „neînțelegere” arăt, o mărturisesc, și azi, și ea constituie nucleul „candorii” sau, dacă vreți, a forței mele creatoare, atât cât este...Ă Dar, după cât mi-amintesc, În tinerețea mea literară nu eram taxat drept „prost”, ci mai degrabă drept un fel de „provincial ratat”, un ins aproape inutil dintre cei mulți
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
desprinderii” de rigidele convenții, limbaje, necesități, o pregătire, În sfârșit, pentru acea postură ce se apropie de prostrația (aparentă!Ă a sfințeniei sau de veselia nemotivată, „stridentă” a copilului etern, ce refuză să Îmbătrânească, să-și „fibrozeze” reflexele angelice ale candorii și ale mirării perpetue... O, avem enorm de multe „de Învățat” de la acei „nebuni” care ne fac privilegiul de a ne accepta, de a ne suporta, de a ne da semn că „suntem”. Și, dacă de-a lungul existenței mele
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
vorbesc mai ales de lunga perioadă a debutului -, Într-o țară și Într-un ambient cultural cu reflexe ceva mai potolite, unde nu se cultivă În mod exacerbat calitățile native, replica mereu promptă, fără acel minim „spațiu al „neînțelegerii” - unde candoarea, măcar sub forma atenției, a „calmului privirii”, este Încă prezentă. (Fănuș Neagu, prieten vechi și prestigios prozator, Îmi reproșa nu de puține ori, În tinerețe, când cronici elogioase despre nuvelele și volumele sale umpleau coloane În presa literară, zgârcită, a
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Patimilor” - identici cu milioanele de „oameni simpli” ai tuturor timpurilor și continentelor. Cu atât mai formidabil acest „talent” ieșit din comun al lui Iisus de a-și „ilustra” ideile prin pilde și, În ceea ce ne privește aici, „curajul”, „umanitatea sa”, „candoarea sa excepțională” de a se adresa „lor”, de a avea „Încredere” În „fidelitatea”, „Înțelegerea” și spiritul lor de sacrificiu, În numele unei „alte credințe” (pe care, chiar și după moartea sa tragică, ei n-o Înțelegeau prea bine; ne amintim scena
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
pare, categoria „proștilor” a rămas, În mare, cam aceeași, ca și cea a „deștepților”. Deștept, știm, nu Înseamnă inteligent, ci treaz, ins abil, apt de a profita de mersul lucrurilor și de „prostia” celorlalți, chit că „prostie” Înseamnă adeseori bună-credință, candoare, gravitate În fața vieții, demnitatea persoanei. 11 Da, de „proști” nu m-am ferit și nu m-am temut niciodată; dar de „nebuni” da, adeseori! De ce? De teamă, cum o spuneam, de „nebunia din mine” sau din paradoxul care ne face
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Și, În această „operație”, nu inteligența, nu rațiunea ne va fi de prim ajutor - ba uneori ea ne poate Încurca binișor! -, ci acea calitate disprețuită și cam uitată de vremurile moderne, cea din care, propriamente, se hrănesc poeții și copiii - candoarea! „A-ți aminti viața”, „a răscoli În ea” ca’ntr-un vraf de hârtii vechi - un „teanc de hârtii scrise de-o mână străină?!” („Și când gândesc la viața-mi, la... cel ce-am fost/ Îmi pare că ea cură/ ca
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
suntem mândri sau bolnavi!, aceste insule și crâmpeie de amintiri sunt, de fapt, unica noastră noblețe. Noi, cufundați În secole burgheze, având banul ca deviză trivială, noi visăm, nu-i așa, la o aristocrație a inimii, a sângelui nevăzut al candorii, dacă nu al „celui vizibil”, al sângelui feudal, al unei familii ce curge din secole vechi, dintr-o genetică „scrisă”, cunoscută și afirmată ca o flamură. Da, acolo unde „nebunii se opresc”, acolo trebuie să Înceapă propria noastră nebunie, dacă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
multă vreme În urmă: aveam vreo 24 de ani, mi se părea a fi Îndrăgostit de o domnișoară de vârsta mea, dar mult mai uzată de cele din jur, mai „bătrână”, În sensul anemic al „capacității ei de a hali candoare”, cum defineam eu odată cunoscuta, banala „poftă de viață”. („Hrana noastră reală, spuneam, este candoarea, rechini ai candorii ce suntem, aliment care, ca și caviarul beluga, e scump și rarisim și, când Îl găsim purtat de-un „oarecare”, ne afundăm
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de o domnișoară de vârsta mea, dar mult mai uzată de cele din jur, mai „bătrână”, În sensul anemic al „capacității ei de a hali candoare”, cum defineam eu odată cunoscuta, banala „poftă de viață”. („Hrana noastră reală, spuneam, este candoarea, rechini ai candorii ce suntem, aliment care, ca și caviarul beluga, e scump și rarisim și, când Îl găsim purtat de-un „oarecare”, ne afundăm cu botul invizibil și lacom În vintrele lui nevăzute - nevăzute ca și sufletul! - și „halim
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de vârsta mea, dar mult mai uzată de cele din jur, mai „bătrână”, În sensul anemic al „capacității ei de a hali candoare”, cum defineam eu odată cunoscuta, banala „poftă de viață”. („Hrana noastră reală, spuneam, este candoarea, rechini ai candorii ce suntem, aliment care, ca și caviarul beluga, e scump și rarisim și, când Îl găsim purtat de-un „oarecare”, ne afundăm cu botul invizibil și lacom În vintrele lui nevăzute - nevăzute ca și sufletul! - și „halim”, halim cu o
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]