3,105 matches
-
Când plecă și ceferistul acasă, cu inima ușoară, grădina era toată o paragină. Și barem să fi murit jigodia! De unde! A scheunat trei zile, Chirică 1-a oblojit cu apă de plumb și javra a rămas șchioapă. Se întorcea cu ceata pe la prânz, din groapă, sătul. Câinii erau leneși, se opreau pe la cișmele, să lingă băltoacele, și plecau mai departe. Parcă se mai lungiseră. Se opreau în fața bisericii și se întindeau pe lespezile albe, la soare. Pe la două, puteai să-i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ridica cel brumăriu, al lui Ilie, deschizând un ochi.Hămăia scurt. Al lui Gogu horcăia încă. Avea urechile clăpăuge și-l ciupeau muștele. Arunca zadarnic din coadă. Se mai canonea pe o parte și se scula cu dosul la biserică. Ceata se strângea și câinii se vânzoleau a joacă. Cățelele o luau înainte și dulăii după ele, tîrîndu-și limbile prin praf. O apucau spre șina Constanței, unde erau dughenile cu zarzavat. Drumul îl știau. Se lăsa amurgul și se întorceau sacalele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
când soseau camioanele pline cu viței tăiați de la abator. Pe pietre, se scurgea sângele cald al boilor. Câinii se repezeau în cizmele parlagiilor. Ăștia nu se speriau cu una, cu două. Loveau cu topoarele și cu țintele. Câte unul din ceată trăgea o piele după el, dar n-apuca să fugă. Precupeții dădeau chiot și ieșeau cu ciomegele. Turma se întărită de mirosul sângelui. Al lui Gogu tot nu se lăsa până nu fura un bojog roșu, năclăit, de pe buturugile negustorilor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
erau de nasul lor asemenea cățele lățoase! Privirile animalelor sătule treceau peste capul mândru al câinelui lui Gogu, care pândea ceasuri întregi în fața grilajului cenușiu. Ce le-ar mai fi scărmănat jigodia! Ieșeau servitoarele stăpânilor și îi alungau cu pietroaie. Ceata fugea schelălăind. Asta era vara. 210 Când începeau ploile, se îmblînzeau și își găseau loc prin magazii. Iarna tremurau sub porți și se jigăreau de nemmcare. Mai înfuleca vreunul câte o halcă de carne pusă la afumat, dar nu scăpa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
răsărea pe la opt, ruginită și mâncată. Peste tinicheaua caselor cădea o zăpadă de lumină subțire. Din găurile podurilor, se înălțau sforăielile motanilor. Pe luminatoare, săltau gheme șerpuitoare. Răspunsul era prelung, un mieunat adânc. 211 Jos, în umbră, lângă butoaiele cârciumarului, ceata adulmeca. Dulăii stăteau nemișcați, cu gâtul întins la lună. Doar colții ascuțiți ca bricele aveau un luciu șters, de sidef. Cotoiul vărgat al lui Stere se prelingea pe lângă coșurile de cărămidă. Pisicile cădeau pe magazii. El se oprea în vârf
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zvârlea în curte. Dulăii atâta așteptau. O forfecau în colți, măturând zăpada vineție cu ea. Săptămână brânzei numai săptămână nu era. Bairamul nu se isprăvea până în martie. Pe la nouă, când stelele pluteau într-o ceață lăptoasă pe acoperișuri, se strecurau cetele cenușii. Din groapă urcau motanii urduroși ai sifonarului. Săreau gardurile și, peste sticlele luminoase, umbrele lor călcau falnic. Din partea cealaltă, dinspre Grivița, soseau pisicile ceferiștilor, negre și lunguiețe, cu ochii galbeni, lucind pe sub streșini. Ocoleau curțile adinei și întunecate, suiau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mahalaua de mâțe. 212 Apoi dădea strechea în câini. Turbau, nu alta. Ieșeau cu toții, și mici și mari, rupând lanțurile și gardurile. Câte douăzeci după coada unei cățele. Și să-i fi văzut! își trențuiau floacele. Al lui Gogu, cu ceata, pleca spre Grant sau spre Tarapana. O săptămână nu le ajungea. Treceau în galop prin grădini, de-a dreptul peste malurile abia înverzite, acoperite cu gunoaie, și de acolo, de sus, pe lângă țevile unsuroase, se avântau în fundul negrii și adânc
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
malul pieptiș și cădea în goană peste câmpul pietros care ducea în mahalaua vecină. În urma câinilor se ridicau nori mari de praf. Goana nu se domolea decât atunci când intrau pe ulițele noroioase de Ungă Ateliere. Din curți, se alăturau alte cete. Ogarii ceferiștilor aveau picioarele subțiri și lungi și capetele ascuțite. Grămada neagră și lățoasă a celor din groapă se strângea lângă șef, aruneîndu-se spre namilele murdare. Erau furioși și întărîtați. Muierile ieșeau cu prăjini, să-i alunge. Aruncau după ei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și al lui Gogu. Îl sângerase unul de beregată. Mergea tot cu capul în jos și nu mai mânca. După o săptămână înlemnise lângă uluci... Croitorul 1-a găsit. Avea ochii sticloși și se lungise. -Lau dus ucenicii lângă baltă. Ceata s-a risipit, iar pe dulău -lau ciugulit ciorile. I-au lăsat doar blana bogată. Din inima lui neagră mâncase o cățea. "Rudele" lui Bică- Jumate Mulțimea privea tăcută și neclintită ferestrele casei de peste drum. Femeile, atât de vorbărețe altădată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ar fi venit să-i cânte la cap fără primejdia de a fi sfâșiat de oameni. Și clipa sosirii dricului se apropia. Nu puteau s-aștepte nici noaptea. O dată cu căderea întunericului, porțile cimitirelor se închid. 215 Fratele mortului tocmise o ceată de milogi, să-l bocească, dar cerșetorii, orbii și schilozii trebuiau să aștepte la capelă, tocmai pentru a nu băga nimeni de seamă că vestitul cămătar al Cuțaridei pleacă în lumea celor veșnici. Rudele, vreo două femei și vreo trei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în oiștile lor, mușcîndu-se unul pe altul. Adunaseră vreo treizeci și de prin alte mahalale, de-ți era mai mare mila să-i privești cum se uitau prin obloanele găurite. Când să facă spre răspântie, în față, la cârciumar, sosi ceata de copii. Vreo opt, ai zidarilor, ai lucrătorilor de la Ateliere și de-i cât pragul care cărau pietrele. Hingherii se pregăteau să lase casa lui Stere în spate, când câinii domnului Aristică, auzind larma de-afară, țâșniră pe poartă printre
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
uscați și buburoși. - Uite câinii, Paraschive! spuse ăl bătrân. Dulăii urcau în goană poteca. Erau ogărîți și mușcați. Atârnau floacele de pe ei. Trecură. - Și ce soare! zise pungașul. Urât e la pârnaie, Treanță! Ridică un bolovan și-l aruncă după ceată. Codoșul se scarpină după ceafă și începu să fluiere. Îi era cald și bine. Se mișcau alene, slăbiți de nemâncare. - Tare-i dibaci să umbli așa, de capul tău! Priviră pomii prăfuit} și cerul în care zburau păsările. - Acu, că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în care u pusese un ban de argint, pentru vama morții. Azi ești, mâine, gata-n patru scînduri! Afară se lăsa seara. Una din vecine plecă la biserică, să cheme dascălul și să-i aducă drapelul. Din capul străzii soseau cetele de copii din groapă. Se alergau, stârnind praful în urma lor. Întunericul căzuse repede. În curte se adunaseră vreo cinci babe, venite să-l privegheze pe răposat. Văduva scosese câteva bănci și le pusese afară, pe lângă perete. Golise o odaie și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
făcut banii jumate-jumate. A plecat Paraschiv la târguit. Ce n-a cumpărat? Un curcan, sticle de vin, s-o încînte pe gagică. A făcut un coș și 1-a trimis. Gheorghe 1-a dus. Pe urmă s-au întors în ceată amândoi. Hoții petreceau într-o circiumă din Dorobanți. Bea Bozoncea de joi seara și nu se mai odihnea. Când 1-a văzut pe ucenic, s-a întunecat. -La luat cu frig pe codoș. Cel tânăr ce să înțeleagă în amețeala
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Țe vorbește? făcea Iani. O să vie la noapte să ne taie, eu chem politia, bre... Hoții au colindat Mandravela și Oborul, au trecut și pe la casa Didinei. Curtea se acoperise de buruiană. Și-au adus aminte de Bozoncea și de ceata lor. Paraschiv tăcea crunt. Au închis poarta și-au plecat. - Ce-i cu tine, Gheorghe? 1-a întrebat pungașul. - Ce să fie? Nimic. - Mă, tu-mi ascunzi ceva... - Nu. Să moară! 357 Dar celălalt știa că minte si parcă i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vastă, emanând din tânjala sângelui și a ideilor, năpădesc revelații fugitive de fericire ce se întind echivoc pe suspinele noastre, ca zdrențe de azur. Și atunci cauți o cumpănă între sila de a fi și de a nu fi. O ceată de îngeri sau de draci mi-a așezat pe frunte cununa plictiselilor. Dar, împătimit în lume, ele nu-mi pot umbri tăria speranțelor deșarte. Cerul, nu pământul, m-a făcut "pesimist". Neputința de a fi, consecutivă gândului la Dumnezeu... În
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dar mai cu seamă în cântec, palpită, cu o insistență insinuantă, revărsarea monotonă a acestui dor, aparent elixir al inimilor sfâșiate, în realitate atracție adormitoare pentru suflete inerte. Cine a avut ocazia să audă în orașele săsești din Ardeal vreo ceată de flăcăi români doinind în înserări, n-a putut să nu sufere sub contrastul strivitor pe care-l prezintă masivitatea constructivă a orașului și lamentațiile acelea prelungite, atât de inaderente la civilizație, la efortul constructiv. Contrastul nu trebuie explicat prin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
era că, de câte ori îi trecea prin minte ca îngerii să meargă după voia lui, ei într-adevăr, fără să le-o zică, îi împlineau alintând gândirile. El nu-și putea esplica această armonie prestabilită între gândirea lui proprie și viața cetelor îngerești. - Nu vezi tu, Mario, că tot ce gândesc eu îngerii împlinesc în clipă? Ea îi astupă gura cu mâna. Apoi îi șopti la ureche: - Când plouă, toate grânele cresc; când Dumnezeu vrea, tu gândești ceea ce gândesc îngerii. În zadar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Într-o noapte am văzut un spectacol măreț. In culmile munților, pe frunțile lor de piatră, care de care mai înălțate, se aprindeau, umil câte unul, focuri mari, părea că munții însuși se apri [n]sese. Impregiurul focurilor vedeai șezând cete întregi de oameni, lăncile culcate pe umere străluceau în aer... lănci de coase cari-n urmă erau să devie spaima inamicilor. Din creștetele munților românii slobozeau roți înfășurate-n paie și aprinse, cari se rostogoleau cu o repejune demoncă până
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai maturi așteptau ca eu să mă fac pribunul (tribunul ) lor, însă eu, în starea în care eram, am fost nesimțitor și impasibil pentru aceste cauze mari. Cu toate astea satul era adeseori vizitat de cătră tribunii lui Iancu, adesea cete întregi găzduiau peste noapte pe la noi, spre-a pleca înspre ziuă iar, fără ca honvezilor să li fi trecut prin minte ca să-i surprindă cândva. însă într-o noapte auzii împușcături pin vecini. Speriat, sar din așternut, ies afară și mă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ușa se sparse cu repejune și {EminescuOpVII 205} dinăuntru ieși [un june] cu capul gol, cu sabia-n dinți și mînele-narmate de pistoale-ntinse, pe care le slobozi drept în capetele celor ce stăteau în ușă. In urma lui o ceată de oameni înarmați cu lănci împungeau în dreapta și-n stânga și, răzbind pin ei, fugiră mereu până în risipiturile unei stânci, prin cari pierzîndu-se nu vedeai în lună decât oțelul țevelor întinse și împușcăturile trimise în cei ce acuma cotrobăiau pin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se lasase pe ochi. O apucai tot mereu mai la deal și acolo văzui, pe lângă focuri mari și aprinse-n lumina soarelui - focuri ce lingeau cu galbenele lor limbe lungi aerul cel senin și rece - șezând roată de jur împrejur cete de români, iar pe frigări lungi frigând berbeci și oi, chiuind, cântând, horind - într-o parte unii jucau pisând pământul pietros cu opinca cea ușoară, pe când unul șezând pe-un bolovan fluiera în fluier de soc. Chiuiturele vesele, fumul înălțîndu-se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
grotesc sau în măcel sîngeros, de la caz la caz. Mulțimi colorate, mulțimi extravagante, care au stîrnit întotdeauna vervă și au solicitat imaginația martorilor rămași, printr-o minune, sobri. Ei descriu isprăvile mulțimilor fie ca un fel de vagabondaj al unei cete de nebuni, fie ca tîlhăriile unei bande de criminali. Poveștile ating proporții dantești cînd autorii încep să relateze sub semnul lui "ca și cum ar fi fost acolo", imensele coloane de zeci, mii și sute de mii de oameni, cruciații sau ereticii
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
unde se află, cum știm deja, o fată „rumenă și albuliță”. Peștera de aici este un spațiu ocrotitor, dar și spațiul unde se ascunde moartea. În fine, În palatul pacinaților, situat tot Într-o peșteră alpină, stă teribila babă și ceata ei infernală... Stînca (peștera) este cel de al doilea capăt al peisajului bolintinean. Marea marca hotarul lui sudic, capătul de jos, stînca e capătul de sus, frontiera nordică. Romantismul românesc primește, astfel, prin Bolintineanu două forme noi de relief, două
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Călinescu o socotește partea cea mai viabilă a poeziei. Imaginația e, Într-adevăr, mai strînsă, ochiul vede mai bine detaliul. Iată și un fragment din Dumbrava roșie În care sînt descrise armurile leșești: „Ei merg, bătînd din pinteni!... Zburdalnica lor ceată Străluce de departe În haine poleite: Dulămi cu flori de aur la pept Împodobite Și-ncinse cu paftale de peatră nestimată. Ciapce purtînd un vultur și pene la mijloc, Încălțăminte roșii de pele de Maroc, Și frîie țintuite, și argintate
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]