2,837 matches
-
toate necazurile, din toate greutățile și fizice, și sufletești, credința era cea care te scotea din prăbușirea care la un moment dat era gata să te pândescă”. Domnul Virgil Totoescu din Siret spunea că au reușit să transforme celula în chilie, știind la vremea aceea pe dinafară „Evanghelia lui Ioan”, „Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel”, „Epistolele Sfântului Petru, Sfântului Iacov și a Sfântului Ioan Evanghelistul”, precum și toate acatistele și paraclisele Mântuitorului și Maicii Domnului, starea sa de duhovnicie reușind
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
predicatorului popular, ce se amestecă prin piețe, alături de frații lui „jongleri ai lui Dumnezeu”, cu ceilalți oameni, întotdeauna pregătit să-L dăruiască pe Cel Prea Înalt, tuturor creaturilor. Toma de Celano ne povestește: „la Porțiuncula, pe un smochin aflat lângă chilia Sfântului, stătea un greier ce cânta adesea cu obișnuita lui gingășie. Într-o zi, întinzând mâna spre el, Părintele l-a invitat cu blândețe: Fratele meu greier, vino la mine! Ca și cum l-ar fi înțeles, i-a zburat îndată în
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
era veche, încă din 1663, de unde deducem că procesiunea bolnavilor psihici era și ea mai veche la mănăstirea care adăpostea reputata icoană. Cu timpul, adunându-se probabil tot mai multă lume, venind tot mai mulți alienați, s-au rezervat câteva chilii în curtea mănăstirii pentru găzduirea acestora, ajungându-se astfel la " Ospiciul de nebuni de la Golia". Mănăstirea Neamț avea și ea faima de a vinde-ca alienații. Același proces a condus și acolo la înființarea unui ospiciu de nebuni. După cum ne informează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
vinde-ca alienații. Același proces a condus și acolo la înființarea unui ospiciu de nebuni. După cum ne informează P. Zosin la 1779, un stareț, Paisie, a organizat la Mănăstirea Neamț o "bolniță a bătrânilor" și, în același timp, separat de aceasta, chilii pentru "mireni parte bărbătească cu feluri de neputinți și de duhuri necurate pătimând, și având unde-și pleca capul... de la trapeza de obște îi hrănea și ședea pe cât voia, unia și până la moarte". Reținem de aici un fapt care ni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
numai alienați, căci se referea la bolnavi cu "feliuri de neputinți și de duhuri necurate". Prin expresia "feluri de neputinți" înțelegem, mai sigur, infirmi, care vor fi avut și ei "duhuri necurate" sau vor fi conviețuit cu alienații în aceleași chilii. Faima acelui azil s-a extins repede, numărul alienaților care au aici căutare și adăpost fiind tot mai mare. Instituția nu poate fi desprinsă, la începuturile ei, de numele marelui stareț Paisie Velicicovschi. În evoluția instituției distingem două etape diferite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
urmare a unei epidemii de febră tifoidă care a determinat o mare mortalitate printre bolnavi, în 1850, Comitetul Sănătății a numit ca medic al azilului pe doctorul I. Finkelstain senior. În această perioadă erau la Golia nouă bolnițe, probabil nouă chilii, amănuntul prețios rezultând dintr-un dosar al Fondului Secretariatului de Stat, existent în prezent la Arhivele Statului din lași. În 1849, Departamentul dreptății solicită aceste încăperi pentru a depozita în ele fondul arhivistic al Moldovei. Faptul demonstrează că situația ospiciului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
ceea ce se adăuga la numărul celor ce făceau Facultatea de Medicină din Iași, număr care în total atingea 120-130 de studenți. După anul 1910, profesorul Nicolae Iorga întemeiază pe strada Sărăriei un cămin pentru studenții basarabeni și mai obține o chilie de la Epitropia bisericii Bărboi pentru 5-6 studenți dintre cei cu resursele cele mai slabe". Cum se vede, studiul medicinii, și la Iași, ca mai pretutindeni în lumea care trecea de la al XIX-lea veac la al XX-lea, nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
sunt și ele cenușii. L)sând deoparte barierele rațiunii, simt c) pot auzi Muntele Sion la fel de bine cum Îl v)d. Am explorat dealul. În vârf este o biseric) Înconjurat) de schele, pe care lucrau niște zidari. Mai sunt câteva chilii și multe, multe morminte (sub oraș exist) o structur) că un fagure, plin) cu oseminte). Pe c)r)rile pr)fuite vezi m)gări și uneori câte o c)mil). Partea de vest a zidului Orașului Vechi, care dateaz) din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
și spre împreunări se împing. Ci aicea (la mănăstire, n.n.) fiind vinul tare și iarba verde, fierbințeala e și mai vârtoasă, că vezi muierile chicotind în fața călugărilor care cască gura; apoi se duc și se împreunează în arhondărie sau prin chiliile părinților pofticioși de câștig nelegiuit" (1974, 178-179) . Nu e inutil să amintim că Damian Stănoiu, călugărul caterisit, notează în Amintiri din mănăstire că, într-adevăr, "numai pravilele și canoanele interziceau, pe vremea aceea, accesul femeii în treburile dinlăuntru ale chiliilor
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
chiliile părinților pofticioși de câștig nelegiuit" (1974, 178-179) . Nu e inutil să amintim că Damian Stănoiu, călugărul caterisit, notează în Amintiri din mănăstire că, într-adevăr, "numai pravilele și canoanele interziceau, pe vremea aceea, accesul femeii în treburile dinlăuntru ale chiliilor, și deci și în cele particulare ale chinovioților, nu și tradiția (1962, 74, s.n.), punând în ironică tensiune două surse fundamentale ale autorității din cadrul Bisericii. În notele burlești de mai sus este conținută o caracteristică importantă a acestui univers: absoluta
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
1962, 60). O altă figură răsturnată a sfântului, dar mai elaborată, o avem în Duhovnicul maicilor. Scandalizat de curățenie, purtând mereu cu sine o lădiță cu o hârcă, care să-i amintească de moarte și judecată, călugărul Macarie găsește pe lângă chiliile călugărițelor un obiect textil, fin, de culoare liliachie, fără să știe ce e ori la ce folosește și caută, fără izbândă, lămuriri de la călugărițe. Așadar, a urmări sfințenia în condițiile situării fără scăpare în temnița materialității înseamnă pentru călugării lui
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
al naturii agresive: Acolo prin ruini, prin stânci grămădite Era peștera neagră a zăhastrului mag Stejari prăvăliți peste râuri cumplite Și stanuri bătrâne cu mușchi coperite" (Povestea magului...) Imaginea vizează imemorialul și este des întâlnită în literatură. Iată o edificatoare chilie cioplită în munții Indiei antice 3: "Tu vei vedea în codru pe-un logi luminat: De-un milion de veacuri el șade nemișcat, Cu fruntea încrețită, cu ochii țintă-n soare, Un brâu de piei de șarpe având ca-ncingătoare. Iar
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
lui Ștefan Vodă) *** Ruina este un element preponderant al peisajului eminescian. George Călinescu, fin analist al decorurilor sale, vedea în ea un anumit triumf al "geologicului" și "decrepitudinii". Funerarul devine o componentă constantă a peisajului eminescian: doma părăsită, clopotnițele și chiliile surpate: El se opri înaintea unei case, ce se ridica izolată în mijlocul unei ogrăzi pustii... orice tencuială căzuse de pe ele, încât părea o bucată din ruina unei cetăți." (Sărmanul Dionis) Fascinația "cemeterială"20 nu merge însă niciodată spre morbid, spre
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
lună, Amorul și Mai turnați-mi!. Cantabilitatea și fluiditatea limbii lor le-a făcut să fie cunoscute în epocă multe fiind puse pe note. Cele mai "populare" au fost: Fata Română, Grânele vara se coc, Mai turnați-mi!, Rămas bun, Chilia studentului, Eldorado, Primăvara, Las'să fiu acela eu. Un cântec preferat de Eminescu: Cântecul Mai turnați-mi! (cunoscut și dintr-o variantă publicată în Foaie pentru Minte, Inimă și Literatură cu titlul La vinu 1860, nr. 30, p. 232) era
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
pe vornicul Ioan Neculce, boier Ioan Mauromfii, Iordache Bașotă, Constantin Demianov, Gh. Papazoglu, Scarlat Miclescu din Botoșani, Anastasie Scorțescul din Iași, Mitropolitul Veniamin și arhimandritul Daniil, profesorul de muzică Iohann Kraus, farmacistul Iohann Lochmann, foarte mulți preoți, adăpostiți în podurile chiliilor mitropoliei de la Suceava. Supravegheați și spionați de autoritățile austriece , cu apărători devotați și sinceri tot din partea românilor (bunul și jovialul Doxachi Hurmuzachi și mitropolitul Veniamin, de exemplu, ei nedorind să se publice în presă știri despre ajutorul dat pentru că, după
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
trimisese și alte armate, pe care Ștefan, firesc, le-a înfrânt. Pacea a survenit, se pare, împotriva dorinței domnitorului, atunci când el "a văzut că nimeni dintre principii apuseni ori dintre vecini nu-l ajută și numai după ce turcii au răpit Chilia și Cetatea Albă"41. Meritele și vinovățiile întregi lecții erau împărțite fără rest între noi și ceilalți, străinii jucând mereu un rol negativ. După această pace, cumva diferită de "pacea și liniștea" primilor ani, povestirea trecea direct la sfârșitul glorios
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
vehiculată în anii '90 de manualele pentru clasele a VII-a și a XI-a. Până și subtitlurile erau similare: Moldova după Alexandru cel Bun, Urcarea pe tron, organizarea țării, relațiile cu vecinii, Lupta de la Vaslui, Lupta de la Războieni, Pierderea Chiliei și a Cetății Albe, Lupta cu polonezii în 1497, Sfârșitul și însemnătatea domniei. Coincidența se explică prin fondul comun al monografiei romanțate semnate de Mihail Sadoveanu, care a influențat organizarea tuturor povestirilor amintite. Într-o altă lucrare de acest gen
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
poziția față de marea boierime și principalele instituții ale statului; mica boierime și țărănimea în vremea lui Ștefan) și politica externă, la rândul său subdivizată în emanciparea de sub suzeranitatea maghiară, marile războaie de apărare duse de Ștefan împotriva Imperiului Otoman, pierderea Chiliei și a Cetății Albe, pacea cu turcii, eludarea suzeranității Poloniei (Ibidem, pp. 251-261). 106 Ibidem, p. 251. 107 Nicolae Grigoraș, Moldova lui Ștefan cel Mare, Editura Junimea, Iași, 1982. 108 Informațiile apar în manualul citat la pagina 252, iar în
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
anii de școală ai lui Sahia la Liceul Militar din Craiova și la „Sf. Sava” din București. Nu sunt escamotate înclinațiile religioase ale tânărului Stănescu (numele adevărat al scriitorului), care devine frate de obște la mănăstirea Cernica, locuind în fosta chilie a lui Tudor Arghezi. Sunt trecute în revistă ruptura cu viața de călugăr și angajarea în publicistica militantă de stânga, supralicitată în critica anilor ’50. În mod semnificativ, M. deplasează accentul de pe nuvela Uzina vie, cu tematică proletară, către povestirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288002_a_289331]
-
îmbracă în îmbrăcămîntul cu care a venit cel nou-născut pe lume, și se zice: „Dau cap pentru cap, ochi pentru ochi, nas pentru nas, gură pentru gură“, înșirînd toate ce se află la om. Se face apoi o groapă în chilia unde a căzut copilul cînd s-a născut și, cosîndu-se ciocul animalului cu ață tare, se îngroapă acolo, puindu-se în groapă o bucățică de tămîie albă și alta neagră. Dacă într-o casă moare capul familiei, în acea zi
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
șase piese, purcede din aceeași angoasă în fața morții. Așteptarea exasperată până la revoltă din poemul În umbra nimicului este urmată de viziunea hibernală a nonexistenței în Viziune de iarnă și Copilul gerului, alternând cu alta, oarecum fatalist împăcată, ca în Eterna chilie și Stih adormitor, aceasta repede înlocuită însă de tabloul întâlnirii cu „Îngerul morții”, terifiantul mesager al incomunicabilei taine supreme. Exigențele ideologice ale regimului comunist au făcut ca în volumul din 1974 să fie eliminate o serie de poezii prezente în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
Rusu nu va reuși să dea curs unor asemenea imbolduri, se va hirotoni preot celibatar și va rămâne profesor la Blaj. Fidelitatea față de prima sa dragoste Îi va fi Însă fatală. Peste câțiva ani, profesorul Rusu se va stinge, În chiliile seminarului, aplecat ca un mucenic peste filele cărților. * * * Aceste aspecte din viața intimă a clericilor ardeleni aflați sub incidența celibatului dezvăluie, În fond, trăsăturile dramei personale pe care o trăiau. Dimensiunile ei erau cu atât mai profunde cu cât acești
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
cu cât acești oameni reprezentau, În mare măsură, elita intelectuală a națiunii, fiind chemați să depună o activitate epuizantă În serviciul societății căreia Îi aparțineau. În spatele operei lor impresionante se ascund adeseori firi clorotice și chinuite, a căror zăbavă În chilii și scriptorii se consuma la flacăra unui zbucium lăuntric mistuitor. „Eu sunt Învățat a fi nefericit din tinerețele mele”, mărturisea, la 49 de ani, Petru Maior XE "Maior" , cu gândul la viața sa, umplută numai de cărți și de singurătate
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
odioase organizate de revista Luceafărul a lui Mihai Ungheanu. Vladimir Tismăneanu: Cred că l-am Întâlnit pe Edgar Papu de două ori: o dată era În curtea bisericuței de vizavi de Liceul „Caragiale”, lângă poștă. Stătea ca Într-un fel de chilie, tremura când dădea mâna, era de o modestie inimaginabilă. Trec peste enormitatea faptului că un grup de antisemiți foloseau ideile unui cărturar convertit la creștinism născut Într-o familie de evrei! În orice caz, e foarte interesant că, din tot
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
nordul protestant și conformist, dar niciodată provizoriu. Să vorbim, domnul meu, pentru niște studenți care ne-ar asculta cu venerație. Sunt dascălul iubit de odinioară. Așadar, domnilor studenți, închipuiți-vă o încăpere nu prea înaltă, abia mai mare decât o chilie. Tavanul de bârne, podeaua de scânduri, lemnul de sus întunecat, cel de jos, fără îndoială, frecat cu leșie. Ferestrele acoperite pe jumătate. Neagră, cealaltă jumătate, vergele subțiri de plumb, pe acolo vine lumina, un fals vitraliu, aș zice, și o
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]