4,544 matches
-
a început să-și încerce parcă instrumentul, cu o fugă de Bach. Unele porțiuni le-a cântat mai rar, altele mai repede, sau detașat, sau sentimental și părea evident încântată de sunetele pe care le scotea chitara. Când cânta la chitară, Reiko arăta ca o fetișcană de șaptesprezece-optsprezece ani, care își admira o rochie nouă. Ochii îi străluceau, iar buzele ușor țuguiate se conturau într-un zâmbet calm. După ce-a terminat de cântat, s-a rezemat de stâlpul verandei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Naoko... niște funeralii nu chiar atât de triste. Când i-am dat paharul, Reiko l-a umplut ochi și l-a pus pe un felinar de piatră din grădină. Apoi s-a așezat pe verandă, rezemându-se de stâlp, cu chitara în brațe și a fumat o țigară. — Adu-mi, te rog, și o cutie cu chibrituri... cea mai mare pe care o găsești. Am venit cu o cutie mare din bucătărie și m-am așezat lângă ea. — Știi ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
frumoasă! A reluat un pasaj înainte de a sorbi puțin vin. Oare câte cântece o să pot cânta înainte de a mă îmbăta? Frumoase funeralii, nu? Și nici măcar nu e atât de trist. Reiko a trecut apoi la Beatles și a interpretat la chitară Pădurea norvegiană, Yesterday, Michelle și Something. După aceea a cântat Here Comes the Sun și apoi doar la chitară The Fool on the Hill. Eu mi-am făcut datoria, aliniind șapte bețișoare de chibrit. — Șapte melodii, zise Reiko, sorbind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
îmbăta? Frumoase funeralii, nu? Și nici măcar nu e atât de trist. Reiko a trecut apoi la Beatles și a interpretat la chitară Pădurea norvegiană, Yesterday, Michelle și Something. După aceea a cântat Here Comes the Sun și apoi doar la chitară The Fool on the Hill. Eu mi-am făcut datoria, aliniind șapte bețișoare de chibrit. — Șapte melodii, zise Reiko, sorbind din paharul cu vin și fumând iar o țigară. Indivizii \știa chiar știau ce înseamnă tristețea vieții și blândețea. „Indivizii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
paharul cu vin și fumând iar o țigară. Indivizii \știa chiar știau ce înseamnă tristețea vieții și blândețea. „Indivizii \știa“ erau, desigur, John Lennon, Paul McCartney și George Harrison. Reiko a inspirat adânc, a stins țigara și a luat iar chitara în mână. De data aceasta a interpretat Penny Lane, Blackbird, Julia, When I’m 64, Nowhere Man, And I Love Her și Hey Jude. Câte melodii s-au făcut? — Paisprezece, am zis. A oftat și m-a întrebat: — Tu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
I Love Her și Hey Jude. Câte melodii s-au făcut? — Paisprezece, am zis. A oftat și m-a întrebat: — Tu nu vrei să cânți nimic? — Eu nu prea știu cânta. Nu-i nimic, chiar dacă nu știi. Mi-am adus chitara mea și am cântat Up on the Roof, cum m-am priceput. Reiko a făcut pauză de o țigară și a mai sorbit puțin vin. Când am terminat, m-a aplaudat din toată inima. Reiko a interpretat apoi, extrem de frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ea a ținut morțiș să meargă la Asahikawa cu trenul. — Îmi place să merg cu vaporul de la Aomori la Hakodate și nu pot să sufăr să călătoresc prin aer, sublinie Reiko. Am condus-o până la gara Ueno. Ea își ducea chitara, iar eu îi căram bagajul. Ne-am așezat pe o bancă de pe peron și am așteptat trenul. Reiko era îmbrăcată exact la fel ca atunci când sosise în Tokyo. — Chiar crezi că Asahikawa nu e un oraș prea rău? mă întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
familiei Taubergher apăruseră cercul yin-yang și două palme răsucite într-un mod sugestiv. Dinăuntru hărmălaia dădea pumni puternici în ușă. Mi se păru că cineva înjura cu sârg. Am sunat de două ori și am așteptat politicos. Nimic, decât baterie, chitară electrică, orgă și mormăieli. Am ciocănit de cinci ori. Nimic, decât baterie, chitară electrică, orgă și mormăieli. Am izbit cu pumnii și cu picioarele în ușa fragilă. În sfârșit, ușa se crăpă puțin și apăru chipul roșcovan al soră-mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Dinăuntru hărmălaia dădea pumni puternici în ușă. Mi se păru că cineva înjura cu sârg. Am sunat de două ori și am așteptat politicos. Nimic, decât baterie, chitară electrică, orgă și mormăieli. Am ciocănit de cinci ori. Nimic, decât baterie, chitară electrică, orgă și mormăieli. Am izbit cu pumnii și cu picioarele în ușa fragilă. În sfârșit, ușa se crăpă puțin și apăru chipul roșcovan al soră-mii (n-o mai văzusem de cinci luni). Îmi strigă enervată: intră repede, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
elegant și foarte răsfățat, primit cu ovații frenetice de publicul cunoscător. Cântărețul surâde galant în dreapta și în stânga, lumina se stinge, rămân numai câteva becuri albastre ― e romanța reveriei. Urmează altele, fiecare cu lumina ei. Apoi un chelner îi oferă o chitară, lăsată pe colțul pianului de un spaniol, se face lumină trandafirie și răsfățatul publicului se apropie de Nadina și cântă înfiorat cupletul amorului fără speranță. Aerul s-a îmbîcsit de fum și de aburi de vinuri grele. Ochii lucesc. Lumina
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vedeam din când în când profilul, galben ca șofranul sau roșu ca purpura, după culoarea limbilor de flacără care i se reflectau pe chip. Arșița rugului înalt, sclipirea paietelor și aripioarelor de fluturi ale dansatoarelor din programul artistic, zdrăngănitul de chitară, toate se depuneau, strat peste strat, pe retinele mele, în mintea mea, pe pielea mea, dar pentru mine important era doar s-o văd. Mi-era foarte rușine, dar o rușine dulce, inocentă. Când, după câteva ore de mers cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Nu cred în Zimmermann / Nu cred în Beatles / Cred doar în mine / în Yoko și-n mine / Asta-i realitatea / Visul s-a terminat." Aduceau magnetofoanele în clasă, le cuplau la stații și emiteau niște modulații atât de tăioase de chitară, încît nu puteam sta să ascult nici cinci minute. Ignoram tot ce iubeau tinerii de aceeași vârstă cu mine; în cei doi ani cât a durat criza asta m-am apropiat atât de tare de nebunie încît și acum mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
muzicală. Unii se crăcănau cât puteau, își îndoiau genunchii, se lăsau pe spate și, mișcîndu-și mâna stângă pe un grif imaginar, lovind cu degetele mâinii drepte niște corzi imaginare, scoteau din gură sunete stranii, care voiau să imite zz-urile de chitară. Alții băteau pe bancă un ritm asurzitor. Toți aveau în acele momente o mimică exaltată, toți știau ce cântă, pentru că ei cunoșteau discuri întregi pe de rost, notă cu notă, așa că dacă unul începea câteva măsuri dintr-un cântec, ceilalți
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
plăcere extraordinară. Când am văzut, peste câtăva vreme, Blow-up, meciul de tenis imaginar din ultima secvență mi s-a părut mai puțin reușit decât acea mimare colectivă, trăită extraordinar, a unei formații rock. De altfel Radu G. și Mera aveau chitare electrice și se pregăteau să-și facă o formație. Și acum, în pauză, vorbeau despre o pedală "oa-oa" pe care voiau s-o adapteze la chitara solo a lui Radu. Profesoara de chimie ne-a întrerupt discuția, la care eu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
colectivă, trăită extraordinar, a unei formații rock. De altfel Radu G. și Mera aveau chitare electrice și se pregăteau să-și facă o formație. Și acum, în pauză, vorbeau despre o pedală "oa-oa" pe care voiau s-o adapteze la chitara solo a lui Radu. Profesoara de chimie ne-a întrerupt discuția, la care eu asistasem cu destulă invidie și cu sentimentul, reînnoit, că nu sânt bun de nimic, că nu pricep nimic din viață. Aproape în același timp cu profesoara
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fotografii rupte în bucăți, bilete de tramvai, brațe de păpuși de cârpă, metri întregi, jilavi, de hârtie igienică. Un cub, pe o față a căruia se vedea o coadă de curcan, iar pe alta un uger de vacă. Corzi de chitară, ruginite și destrămate. Gina se întorcea din când în când spre mine, cu un zâmbet senzual și fățarnic. Aerul se densifica, iar prin bălțile care ne ajungeau acum până deasupra gleznelor înotau prorei orbi cu pielea transparentă și mânuțe de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
noastre și cărnii noastre,oasele noastre sânt gotice și spiritul nostru e gotic. Andrei, feb. 197..." Răsfoi puțin paginile pline de himere. Puse cartea jos, alături de celelalte. Mimă brusc un chitarist dezlănțuit, aplecat pe spate, strângând spasmodic cu stânga griful chitarei. Into the fireeee țipă stins și începu să râdă. Așa-zisa bibliotecă nu era decât un singur corp lăcuit, negru, așa că, fără cărți, era ușor de urnit, și el, spre mijlocul încăperii. Dar obosea foarte repede și trebuia să facă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
gălbui. Pe peretele pe care se afla ușa în pragul căreia stăteam se găsea un șifonier. Pe șifonier, două valize de imitație de piele, una portocalie și cealaltă neagră. Pe cea portocalie era așezată, cu griful spre interiorul camerei, o chitară. Pe una dintre ușile șifonierului era lipită o ilustrație reprezentând, îmi dau seama acum, o catedrală luminată, noaptea. De peretele din dreapta mea se sprijinea un recamier larg, pe lada căruia erau îngrămădite tot felul de cărți, câteva foarte groase, ca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
despre acesta și să nu-i dea mai multă atenție decât o cereau obligațiile profesionale. De când nici nu îl mai hrănea, Elena păruse să-l fi uitat definitiv. Dar iat-o acum pe verandă, ascultând extaziată țipetele disperate ale unor chitare simulate electronic. Profesorul se înfurie. Muzica îi atârna și lui greu în picioare, dar de data asta nu mai ținu seama de fascinația ei. Se văzu, într-o clipă de luciditate, un bătrânel care și-a câștigat existența asemenea unui
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
bogația și busuiocul protecția (sfințirea). După aceea ciocneau ouă roșii zicând „Hristos a înviat!” și „Adevărat a înviat!” În prima zi de Paște după slujba celei de-a doua Învieri băieții umblau prin sat cu „valaretul”, adică cu doi muzicanți, chitara și vioara, și invitau lumea la horă. Aici veneau atât tineri cât si bătrâni îmbrăcați în haine noi de sărbătoare. Seara era pregătită numai pentru tineret. A doua zi de Paște era dedicată vizitelor. Fiecare mergeau să își viziteze rudele
OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE PAŞTE ÎN TODIRESTI. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by PASCAL LOREDANA-ŞTEFANIA () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2082]
-
pe țeavă? Te doare de ceva anume? Ce vrei să ne spui? Deocamdată dansez, am niște blugi stone washed și o geacă de piele cu mîneci din denim. Vine, vine și mesajul imediat. Trupa scoate din instrumente (două clape, o chitară și o tobă) un pop electronic dansant care pe alocuri o cotește spre ceva mai dur, poate un punk melodios, poate un soi de rockabilly. Deci nici cu melodia nu e prea clară treaba. Nu reușesc să adorm, sînt copleșit
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
străbată peisajul, țîșnind din gardul viu aproape uscat, printre picioarele soldaților care se deplasează În coloană. Ai senzația că, petrecerile lor de sîmbătă seara stau În jurul focului, În fața dormitoarelor, pasîndu-și o sticlă cu o băutură puturoasă, sărind peste tipul cu chitara - iar cînd În sfîrșit se Îmbată, Își scot pistoalele din teacă și trag spre cerul Înstelat, răcnind: Ay chingar! — Să nu-ți imaginezi că o să mai ai ocazia să mergi cu mașina comandantului, Îmi zice șoferul cînd ieșim din zona
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
profundă în sufletul lui Emma, care începu să se întrebe: „Oare nu cumva sunt irevocabil legat de muzică?“. — Cred că e timpul să apari în public. — Nu sunt încă pregătit. — Ai auzit de Joshua Bayfield? — Vag. Cel care cântă la chitară? — Cântă la chitară dar și la lăută. M-a întrebat dacă n-ai vrea să cânți cu el. Și BBC-ul e interesat și aveți posibilitatea să înregistrați un disc. Și apoi mai e și flautistul despre care ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui Emma, care începu să se întrebe: „Oare nu cumva sunt irevocabil legat de muzică?“. — Cred că e timpul să apari în public. — Nu sunt încă pregătit. — Ai auzit de Joshua Bayfield? — Vag. Cel care cântă la chitară? — Cântă la chitară dar și la lăută. M-a întrebat dacă n-ai vrea să cânți cu el. Și BBC-ul e interesat și aveți posibilitatea să înregistrați un disc. Și apoi mai e și flautistul despre care ți-am vorbit - doar știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
municipale, vulpile nu mai stau în centrul atenției primăriei.) Alex face rareori vizite, dar vechii ei prieteni vin s-o vadă, ba chiar și noile cunoștințe, cărora Gabriel le spune „turiștii“, inclusiv succesorul părintelui Bernard, un preot tânăr cu o chitară. Îi face plăcere să primească mici cadouri, orice o bucură, flori, șocolată, sau mici animale de ghips pe care le colecționează. Nu citește prea mult, nu se uită la televizor, dar ascultă tot timpul radioul, chiar și programele de muzică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]