KorAP: Find »[drukola/base=coborâre & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...66 67 68 ...225 >

5,625 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

Nu-i nici o apă. Nu-i nici măcar navigare sau proiecție din timp. Textul în care mă cobor acum este același din începuturi și va fi același și după ce eu voi muri. Un timp nesfârșit proiectându-mă doar în vremelnicia acestei coborâri și în adunarea acestor șiruri de cuvinte. Zilele trecute am dat un interviu unei tinere pentru o revistă a cinematografelor. Nu știu prin ce m-a făcut să-i vorbesc pentru interviu. Fiorul că dau primul interviu „profund“ de până

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
gând să le scriu. Sau, poate, să le dictez unei asemenea tinere frumoase. Am simțit la timp capcana și m-am ferit de ea. Pânditorul poate aștepta mult și bine. Sunt capcane mult mai ademenitoare, pe care mi le deschide coborârea și în care mă las de bunăvoie prins. Am plecat de la Bibliotecă buimăcit, dezorientat. Am rătăcit pe străzile din jurul Cișmigiului, m-am lăsat jucat de această lumină a dimineții nefirești de blânde pentru un miez de iarnă, fără zăpadă. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cu o ciozvârtă de scrumbioară împănată cu două-trei rondele de ceapă. Simpla evocare a unui astfel de ritual m-a trimis, ca într-un joc al acestor cuvinte care se îndârjesc să-mi ordoneze atât de târziu viața, acum, când coborârea a început nemiloasă, spre o dimineață când era cât pe ce să contribui decisiv la rezolvarea problemei basarabene. 13tc "13" A început tot aici, la „Colombo“. Întârziasem (așa spuneam când chiuleam) de la nu știu ce curs și îmi omoram primele ore la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
T., dar ea prefera să se îmbete direct în camera în care țineau materialul didactic, în timpul programului. Spunea că astfel își dublează viața. Îl priveam pe Bumbu cu acea duioșie cu care, uneori, mă privesc acum pe mine, pornit în coborâre. Nu știam pe atunci nimic din toate acestea. Îl priveam doar, lăsându-mă toropit de duioșia clipei de față. Nu-mi păsa că asta era viața, că avea ea tainele ei, că se juca cu noi, amestecându-ne în aceeași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-l ascultă. Dintre multe alte imagini ale tatălui meu, aceasta a fost să-mi rămână cea mai pregnantă, însoțindu-mă acum în mersul meu pe drumul Luminării: umbra lui așteptând pe banca aceea ca eu, într-adevăr, să-mi sfârșesc coborârea, cu un orb cântând la muzicuță și o veveriță ascultându-l uimită. Dacă Ester ar fi stat lângă mine, dacă i-ar fi plăcut banca mea, poate, la rându-i, tatăl meu, de pe cealaltă bancă, ne-ar fi urmărit și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mi s-au poticnit mereu pe drumul spre tatăl meu, vipia depărtării dintre noi mi-a zburătăcit gândurile, risipindu-le în jocul nepăsător al clipelor care tot veneau, și veneau, și veneau, încărcate întruna de minunile zădărniciei. Abia acum, când coborârea îngheață jocul amăgitoarei vipii, când în depărtarea drumului nu se mai văd nălucile jucându-și chemările, când crivățul doar flutură în fața mea albe marame, gândul că acolo, pe banca din fața băncii mele din parcul prin care trec aproape zilnic, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
jucându-și chemările, când crivățul doar flutură în fața mea albe marame, gândul că acolo, pe banca din fața băncii mele din parcul prin care trec aproape zilnic, a rămas și mă așteaptă tatăl meu de fum și umbre, gândul că această coborâre de fapt spre el zorește mă face să nu-mi mai fie teamă de nimic și să mă bucur de pașii toți ai coborârii mele întru Luminare. Cadență a amintirilor fără amintire. Scriu amuzat doar de cât de mult înseamnă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
aproape zilnic, a rămas și mă așteaptă tatăl meu de fum și umbre, gândul că această coborâre de fapt spre el zorește mă face să nu-mi mai fie teamă de nimic și să mă bucur de pașii toți ai coborârii mele întru Luminare. Cadență a amintirilor fără amintire. Scriu amuzat doar de cât de mult înseamnă povestea pentru mine. Știu că fac literatură. Că scrisul meu abia acum își descoperă ritmul lui, legile lui, că mă inventează fără să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
primit întotdeauna răbdătoare, îngăduitoare, lăsându-mi mereu lumini în cele mai pustiitoare rătăciri ale beznei. M-a adunat mereu din risipiri, redându-mă din cioburi, sprijinindu-mă să mă înalț, să fac iarăși acel dintotdeauna greu, copleșitor, nou pas întru coborâre. Biblioteca, într-un minunat fel, cu blândețe și statornică îngăduință, mi-a îndrumat pașii spre drumul care duce spre Dumnezeu. Ea m-a făcut să mă simt al Dumnezeirii. Ea mi-a insuflat curajul de a crede că sunt vegheat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
date odată cu botezul. De-asta și rezistă omul încercărilor, de-asta și rezistă poporul nostru în atâtea nemiloase încercări. Pentru că-i întărit, iertat și cu calea arătată odată cu botezul. Toate celelalte sunt doar alegere în vâltoarea clipelor. La capătul drumului, coborârea se închide în palma Lui. Prisăcarul așteaptă întotdeauna, răbdător, îndurător, întoarcerea norodului de albine... Nu am, totuși, încă în mine starea de rugăciune. Nu simt în mine, profundă, smerenia încât să mă rog Domnului cu toată încrederea devoțiunii. Rugăciunile mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
povara ei să mă ducă în pustia izbăvirilor, în arșița atât de liniștitelor împăcări, a înțelesurilor care îți vin nu ca o povară, ci cu necurmatele bucurii ale iertării, ale dăruirii și ale contopirii tale firești cu lumina Luminării. Ale coborârii în textul care te naște. Teamă îmi este că nu voi ajunge niciodată acolo, în plinătatea rugii. Rămân, aici, pe peticul meu de speranțe, de iluzii, de amăgiri, cu bucuria doar, tainică și nedeslușită, a înaintării spre mine prin pașii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
să sfârșesc în acel depărtat loc și toiagul orbului, cadențându-mi parcă plecarea din mine, m-a readus iarăși în Lume. Și am primit, încă o dată, puterea de a mă ridica și de a porni senin pe drumul meu întru coborâre... 17tc "17" Am fost pus, fără să-mi dau seama, ani mulți în starea de a alege. Am avut șansa de a putea alege, în experiențele multor ani, între tihna Bibliotecii și libertatea Crâșmei. Alegere grea, cu multe dureri, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
unde eu m-am oprit. Să continue el ceea ce eu am început. Puținul pe care eu l-am început. Abia atunci, poate, eu voi deveni punctul visat, râvnit. Locul de unde un altul va începe drumul, își va urma și el coborârea întru Luminare. Am fost, totuși, un ins al crâșmelor, al pașilor hălăduind fără țintă și hotar, al frunzelor risipite doar de frumusețea toamnelor care tot vin. Acum, ajuns aproape de acest capăt de viață, îmi place să-l preiau pe cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
din tot ceea ce îmi povestea el, decât faptul că reușisem să vând desenele acelea. Toate celelalte, ale întâmplării, nu le luam în serios, nu le credeam, nu le vedeam ca făcând parte din același unic, inepuizabil text. Abia acum, în coborâre, știu că își aveau locul lor dinainte stabilit și întâlnirea mea cu Pu în trenul din Brăila, și despărțirea în stația troleibuzelor din fața Primăriei, și discuția despre ea acum, când nu mă mai interesau veștile despre ea. Știu acum că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
din Brăila, și despărțirea în stația troleibuzelor din fața Primăriei, și discuția despre ea acum, când nu mă mai interesau veștile despre ea. Știu acum că erau doar semne ale închiderii textului întru limpezirea sa. Și, poate, întru Luminarea mea în coborâre. Din astfel de întâmplări neprevăzute viețile noastre capătă înțeles. Relevarea textului este nașterea cea adevărată. Umplerea plinului și dusul tainei de nespus. Abia la capătul trăitului, viața își începe drumul ei adevărat, curat, al tău și numai al tău. Primim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cine știe. Ai năucit-o atunci. Tot credea că ai s-o mai cauți. Am ridicat din umeri. Aș fi vrut să-i spun că nu mai făcea parte din text. Nu știam încă aceasta. O știu acum, împăcat în coborâre. 20tc "20" Zi posomorâtă. Stă să plouă. Am vrut să nu mă duc la Bibliotecă. Mi-era somn. Aș fi dormit voluptuos, adânc, așa cum știu să dorm când uit de toate și nu-mi mai pasă de nimic. Foarte rar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
gânduri, în gesturi, în închipuiri, în dorințe. Nu s-a schimbat nimic. Doar Lumea, de fapt, pare a avea alte chipuri, aceleași, desigur, dintotdeauna, numai că acum mi se oferă cu alte lumini, cu alte irizări. Ciudățenie a începutului de coborâre. Să fii același, etern, uitat din începuturi în această viață oarecare și, totuși, în fiecare clipă să simți că te naști, că revii întruna, ca dintr-o îndelungă înstrăinare, în tine și pentru tine. Te descoperi, înstrăinat. Aproape că te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
întruna, ca dintr-o îndelungă înstrăinare, în tine și pentru tine. Te descoperi, înstrăinat. Aproape că te descrii cu fiecare nou gest, cu fiecare zburătăcire de gând, cu dorință după dorință măsurându-ți noile contururi ale trupului îngreunat de povara coborârii. Te simți încă al tău, deși, prea bine o știi, un altul de mult te-a furat și te poartă în el. Nu am suflet mai liber, mai plin de cine știe ce chemări spre nebănuite tărâmuri, cu proiecții de mari deschideri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
A trebuit să mă dezintoxic apoi la „Caneaua spartă“ (sub Arsenal) trei zile, șnur, program complet, zi-lumină și alcoolurile cele mai proletare scoase pe piață, în disperare, de către multilaterala noastră dezvoltată... Beat am intrat și în tranziție. Dezmeticit, acum, când coborârea a început, văd că nici măcar amintiri nu am prea multe. Regrete cu atât mai puțin. Îmi pare rău, cu o jale pe care nici un alcool nu mi-a putut-o ostoi, cu o deznădejde pe care nici o Luminare nu mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
O credeam ostoită pentru ca deodată, la răstimpuri neprevăzute, să țipe iarăși, lovită din senin de cine știe ce gând pustiu sau amintire zburătăcită sau gest crezut uitat, să doară și să sângereze ca și cum nu mai există în vecii vecilor leacuri pentru vindecare. Coborârea poate fi un astfel de leac. Dar nu-ți aparține. Tămăduitorul nu ești tu. Tu ești doar rana. Crusta sub care mereu sângerează o pală de suflet. Am pierdut acea povestire așa cum îți dispar, din senin, amintirile. Știi doar că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
fără analizele lor viața nu și-ar mai găsi tiparele dusului. Sunt, de fapt, amărâții oportuniști ai clipei. Dispușii oricărui pupat de labă cu punga de bani întinsă. Ei vin pe lume gata scriși. Terminați înainte de a-și fi descoperit coborârea în text. Astăzi am ajuns puțin mai târziu la Bibliotecă. Șoferul Berbantului tocmai intra cu teancul de cărți și țoașca galbenă în sală. Garderobiera îi ținea ușa larg deschisă. Cum pășea grav, ghebos și el, șoferul părea că-i chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
există. Cu voluptatea de a mă simți purtat de ele. Cu durerea unei faceri în care, abia acum, primesc chip, trup, nume, rost pe Lume. Rostul de a fi scris... De câtva timp, mă întâlnesc în astfel de dimineți ale coborârii cu Pr. Lucrează pe aici pe undeva, pe Bulevard. Probabil tot pe la vreo firmă cu îndeletniciri secrete. Ne salutăm, dar nu ne mai vorbim. Cu indiferență, doar ne privim, facem un gest grăbit de recunoaștere și ne vedem de-ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
într-un text oarecare. Unul din multele texte ale Lumii, a cărui singură îndreptățire este aceea că pare adevărat. Textul acum mă izbăvește de minciunile umbrelor printre care trec, dăruindu-mi iluzoria sclipire a timpului în care am fost scris. Coborârea mea în text este doar această fascinantă chemare a unei lumini care abia acum începe a se învăpăia, incandescentă. A început, o simt cu toată viața mea, câtă mi-a mai rămas, Luminarea. 27tc "27" Aici, la intersecție, la stopul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Poate și pentru mine... Mă documentam pe atunci pentru cărți pe care nu le-am mai scris, umplând carnete cu astfel de povestiri ale țăranilor, depănate în miez de noapte în piețele prin care rătăceam spre casă. Nu-mi începusem coborârea. Nu știam nimic despre Luminare. Trăiam doar, fermecat de ușurința cu care se mistuiau zilele, una după alta, într-un dus despre care nu mă întrebam dacă este pierdere sau câștig, înălțare sau prăbușire. Nici nu-mi păsa, de altfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
toate acestea și multe altele. Am încercat să le ignor, deși de multe ori mi-au otrăvit zilele. M-a rănit, adeseori, lectura tâmpă, rea a cărților mele. Am suferit atunci pentru cărțile mele. Am suferit din acea neștiință a coborârii în text. Nu-mi fusese încă îngăduită intrarea în text. Nu mi se arătase încă drumul coborârii, cufundării, înaintării. Nu primisem Luminarea. Coborând, acum, toate acestea îmi sunt parcă străine. Pot sta, ca în astfel de clipe, în fața vitrinei, privindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]