2,881 matches
-
apă proaspătă din masivul muntos Djebel Zaghouan. Resturi ale acestui vechi apeduct roman se mai văd și azi la Mohammédia (la sud de Tunis). Situl arheologic Cartagina este înscris pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Cartagina a fost întemeiată de coloniști fenicieni veniți din Tir în secolul 9 sau 8 î.Hr. Pentru a se deosebi de vechea colonie Utica, ei au numit noua așezare "orașul nou" - în feniciană "Kart-Hadașt". O tradiția antică fixează întemeierea orașului în anul 814 î.Hr. Cele mai
Cartagina () [Corola-website/Science/302344_a_303673]
-
jerfit zeilor pe un rug de foc pentru a garanta bunăstarea orașului. O versiune a acestei legende este redată de poetul Vergil în lucrarea "Aeneis". În primele două secole de la întemeiere, Cartagina era încă dependentă de Tyr, orașul-metropolă de unde proveneau coloniștii care o întemeiaseră. Când teritoriile feniciene au fost cucerite de persani în secolul al VI-lea î.Hr., tutela și influența metropolei au dispărut. În perioada următoare, Cartagina devine o putere maritimă și comercială, întemeind la rândul său colonii în Sicilia
Cartagina () [Corola-website/Science/302344_a_303673]
-
Siracusa și Lentini. Din 1951 și până în 1961 conduce săpăturile de la Gela, mai ales cele de pe teritoriul antic al cetății, lucrând împreună cu arheologul Piero Orlandini. Cu acest prilej reia tema tratata de Vasile Pârvan în ""Getica"", și anume relațiile dintre coloniștii greci și populațiile indigene, temă de actualitate și în cercetările de azi ale istoricilor și arheologilor. Datorită rezultatelor obținute în Sicilia cu ajutorul fotografiei aeriene, este chemat în 1961 la Roma de către Ministerul Educației Naționale al Italiei pentru a fonda noul
Dinu Adameșteanu () [Corola-website/Science/302405_a_303734]
-
de piatră sau un băț de vânătoare (waddy). Conform tradițiilor unor triburi, era considerată tabu jupuirea animalului, pe când alte triburi acordau capului animalului un statut special, păstrându-l pentru a-l îngropa. Koala au fost vânați în număr mare de către coloniștii europeni de la începutul secolului al XX-lea, mai ales din cauza blanei lor groase și moi. Mai mult de 2 milioane de piei sunt estimate a fi părăsit Australia până în 1924. Ele erau cerute pentru a fi folosite la covoare, straturi
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
5%). Alte persoane s-au declarat: ruteni (2 persoane) și polonezi (4 persoane). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor erau romano-catolici (95,7%), dar existau și minorități de evanghelici\luterani (0,3%), ortodocși (0,5%) și mozaici (3,5%). Coloniștii germani au ridicat în anul 1822 o biserică romano-catolică mică din lemn și o școală. Biserică din lemn a fost desfăcuta 1865 după cum rezultă din inscripția de pe piatră din fața actualei biserici. În fața bisericii se află un monument pe care este
Voievodeasa, Suceava () [Corola-website/Science/302015_a_303344]
-
mănăstirii Putna, se afla și "„a 2-a biserică, la Vigșani, cu popă”". În 2 februarie 1503, Ștefan cel Mare întărea ctitoriei sale, mănăstirea Putna, printre celelalte sate, și „satul Vicșani”. În Vicșani, numit de polonezi Ruda, primul grup de coloniști polonezi a venit în jurul anului 1848, din ținutul Sanok. Ei au primit terenuri pentru gospodării, în majoritate acoperite de o deasă pădure de fagi. Această suprafață a aparținut cândva mănăstirii Putna ca urmare a daniei făcute mănăstirii de voievodul Ștefan
Vicșani, Suceava () [Corola-website/Science/302014_a_303343]
-
aici și denumirea oficială a localității, utilizată de autoritățile române după Primul Război Mondial, când Bucovina s-a reunit cu România. Cu timpul pământurile au fost achiziționate de țăranii români din localitățile apropiate, care totuși au vrut să le vândă coloniștilor polonezi. Următorul val de emigranți a avut loc în anii 70 ai secolului al XIX-lea, condiționat fiind de construirea căii ferate Lvov - Iași. Calea ferată trecea prin sat unde a apărut o gară cu numele de Ruda. O parte
Vicșani, Suceava () [Corola-website/Science/302014_a_303343]
-
cultura poloneză printr-un proces inevitabil de polonizare. Ca rezultat, în răsărit, nobilimea poloneză (sau polonizată) domina țărănimea, care în mare majoritate nu era nici poloneză, nici romano-catolică. Mai mult, deceniile de pace au adus și un mare val de coloniști în Ucraina, ascuțind tensiunile dintre țăranii polonezi și ruteni, cazaci, evrei și șleahtici. Tensiunile erau agravate și de discriminările pe care le sufereau creștinii ortodocși din partea greco-catolicilor ucrainieni, (după Unirea de la Brest) și a catolicilor dominanți , ca și de răscoalele
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
al Bosniei-Herțegovina a fost parte a provinciilor Iliricum și Dalmația. În perioada administrației romane, pe teritoriul celor două provincii a avut loc un proces intens de colonizare și romanizare a populației ilire. Există anumite teorii care susțin că mulți dintre coloniștii stabiliți în Dacia proveneau din aceste provincii (în special din Dalmația). În anul 395, când Imperiul roman a fost divizat între Imperiul de răsărit și cel de apus, linia de demarcație dintre acestea trecea prin actualul teritoriu al Bosniei-Herțegovina. Odată cu
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
de către marinarii portughezi în anul 1542. Tutun de fumat a ajuns pe malurile australiene, fiind introdus de comunitățile indigene nordice care veneau in contact cu pescarii indonezieni . Modele britanice ale consumului de tutun au fost transportate în Australia împreună cu noi coloniști în 1788 și în anii de după colonizare, comportamentul fumat britanic a fost rapid adoptat de către persoanele indigene. Nicotina provine de la aminoacidul ornitină, prin condensări aldolice, sau de tip Mannich în prezența enzimelor ce au drept coenzima piridoxal fosfat.Reacția presupune
Nicotină () [Corola-website/Science/302141_a_303470]
-
unei flote de 600 de corăbii, după mărturia lui Herodot punctul de plecare al uriașei flote fiind insula Samos. În nici una din insulele Ciclade nu au întâmpinat rezistență. Apoi s-au angajat pe cursul canalului care separă Atica de Eubeea. Coloniștii din Atica așezați aici în calitate de cleruhi au sărit în ajutorul Eretriei, dar o apărare comună, atico-euboică, n-a fost organizată. După o rezistență eroică, Eretria a capitulat, iar locuitorii cetății au fost înrobiți. Rămânea acum pedepsirea atenienilor. Traversând canalul, perșii
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
al acestor confruntări, dar nici coasta de sud a Franței, unde foceenii fundaseră Massalia (Marsilia) sau coastele răsăritene și sudice ale Spaniei, nu erau scutite de asemenea ciocniri sângeroase. Alături de fenicieni, etruscii, aliații lor reprezentau un alt dușman înverșunat al coloniștilor greci. În a doua jumătate a secolului al VI-lea (cca 535), etruscii au izbutit să-și asigure controlul Corsicei, iar Cartaginezii pe cel al unei bune părți din Sardinia. Cartagina amenința acum tot mai stăruitor coloniile din Sicilia. Tirania
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
sătești și de către oficiul administrativ districtual. Funcția de obercnez era retribuită și majoritatea istoricilor o consideră o creație a administrației imperiale, deși s-au auzit și voci care o socotesc, asemenea celei de cnez sătesc, tradițională și autohtonă. Satele de coloniști erau conduse de către un jude (Richter, Schulze), secondat de către un ajutor (Kleinrichter) și de câțiva jurați. Districtele erau conduse de către un administrator districtual (Districtverwalter), ajutat de unul sau doi subadministratori districtuali (Distriktunterverwalter). Administrația Banatului era condusă de un guvernator, militar
Banatul Timișoarei () [Corola-website/Science/302205_a_303534]
-
comitatensă a înlocuit-o treptat pe cea de tranziție, astfel: Granița militară bănățeană a rămas, până la desființarea sa, în 1872, sub administrație militară imperială. Astfel s-a încheiat, după 63 de ani, ignorându-se total părerea locuitorilor săi, autohtoni sau coloniști catolici, episodul imperial din istoria Banatului. O revenire pasageră sub autoritatea directă a Vienei a cunoscut Banatul între 1849, după înăbușirea revoluției pașoptiste maghiare, când a făcut parte din structura administrativă numită Voivodina sârbească și Banatul timișan și 1860, când
Banatul Timișoarei () [Corola-website/Science/302205_a_303534]
-
grecești purtând familii întregi de negustori, meșteșugari, ostași și marinari intră în marea denumită de Sciți "Axaina" (albastru întunecat) și o denumesc "Pontos Euxeinos" ("euxeinos" însemnând în grecă "primitoare"). Zona gurilor Dunării, prin posibilitățile sale comerciale, le atrage atenția, și coloniști veniți din Marea Egee și de pe coasta de sud a "Pontului Euxin" (Marea Neagră) întemeiază aici mai multe cetăți-porturi. Printre cele mai importante dintre aceste cetăți se numără Odessos (Varna), Apollonia, Dionysopolis (Balcic), Callatis, Tomis, Histria, Argamum, Halmyris, iar pe cursul Dunării
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
sisteme de pe glob. El cuprinde peste 5,600 km de diguri care se întind pe o lungime de 1,600 km în lungul râului Mississippi, de la Cape Girardeau, Missouri până la Delta râului Mississippi Delta. Construcția digurilor a fost începută de coloniștii francezi din Louisiana în secoluzl al XVIII-lea pentru a proteja orașul New Orleans. Primele diguri din Louisiania aveau o înălțime de circa 1.0 m și se întindeau pe o lungime de 80 km. La sfârșitul anilor 1980, ele
Dig () [Corola-website/Science/302590_a_303919]
-
În Germania există o Societate a germanilor basarabeni cu centrul la Stuttgart. Horst Köhler a relatat într-un interviu faptul că pe teritoriul Basarabiei, germanii au întemeiat inițial 25 de localități, numărul acestora s-a extins ulterior (în mod special, coloniștii germani s-au stabilit cu traiul în sudul Basarabiei, în locuri nepopulate). După împărțirea Europei, în 1939, nemții care locuiau în est au fost nevoiți ori să adopte cetățenia rusă ori să se întoarcă în patria istorică. Evacuarea germanilor a
Germani basarabeni () [Corola-website/Science/302669_a_303998]
-
până la 19° latitudine nordică în dreptul Insulei Hawaii. Cele opt insule principale se află la tropice și au aceeași latitudine ca Ciudad de Mexico, Havana și Hong Kong. Capitala statului Hawaii, Honolulu, de pe Insula Oahu, este singurul oraș mare din stat. Primii coloniști care au ajuns în Hawaii au fost polinezienii din Insulele Marchize,în jurul anilor 300 d.Hr.Polinezienii au fost exploratori calificați.Într-o perioadă în care bărcile lumii occidentale abia ieșeau în larg,polinezienii parcurgeau distanțe lungi peste oceane.Acești
Hawaii () [Corola-website/Science/302662_a_303991]
-
d.Hr.Polinezienii au fost exploratori calificați.Într-o perioadă în care bărcile lumii occidentale abia ieșeau în larg,polinezienii parcurgeau distanțe lungi peste oceane.Acești oameni locuiau în Insulele Hawaii și erau numiți "menahune". Aceștia au fost urmați de coloniștii din Tahiti,care au ajuns în Hawaii în jurul anului 1300 d.Hr. Aceștia au cucerit cea mai mare parte a terenurilor ocupate de polinezieni și i-a determinat să se întoarcă în interiorul insulelor.Cuceritorii au adus cu ei credințele în
Hawaii () [Corola-website/Science/302662_a_303991]
-
ei credințele în zei și semizei,și au introdus sistemul kapu (tabu). Sub dominația lor cultura hawaiiană a înflorit timp de secole,până când întregul arhipelag Hawaii a fost unit într-un singur regat de către Kamehameha în 1791. Potrivit arheologilor, acești coloniști s-au stabilit inițial în sudul insulei Mari din Hawaii,după care s-au mutat spre nord. De îndată ce au pus stăpânire pe noi insule, au construit case și temple. Au plantat copaci cum ar fi bananieri, cocotieri și arbori de
Hawaii () [Corola-website/Science/302662_a_303991]
-
pus stăpânire pe noi insule, au construit case și temple. Au plantat copaci cum ar fi bananieri, cocotieri și arbori de pâine.Ei și-au adus haine și animale pentru a-și forma un mod de a trăi. Sub stăpânirea coloniștilor din Tahiti, Hawaiiul a fost împărțit în mici regate, fiecare dintre ele fiind conduse de un rege.Societatea antică hawaiiană a avut o ierarhie socială strictă,cu regele în vârful piramidei sociale. Regatul a fost împărțit în zone mai mici
Hawaii () [Corola-website/Science/302662_a_303991]
-
de Nord-Vest dintre Asia și Alaska, a acostat lângă Insulele Hawaii. El a numit arhipelagul Sandwich în onoarea lui Earl de Sandwich. Această descoperire a căpitanului James Cook a deschis porțile Insulelor Hawaii pentru exploratorii europeni și americani și pentru coloniști. Până la sfârșitul secolului 18,politica instituită în Hawaii constă într-un număr mare de regate conduse de șefi care erau constant în război unii cu alții.Istoria Insulelor Hawaii a luat o întorsătură semnificativă atunci când în 1791, Kahala, născut Kamehameha
Hawaii () [Corola-website/Science/302662_a_303991]
-
ei ca entitate autocefală în 1872, a existat Mitropolia Bălgradului : acest "Bălgrad" nu este Belgradul din Sârbia, ci Alba-Iulia. Ori, în Transilvania dominată de pactul "Unio Trio Natiorum", ortodocșii, în mare parte iobagi, erau marginalizați de grofii maghiari și de coloniștii Sași catolici sau protestanți, plăteau mai multe dări și nu puteau acceda la aceleași drepturi, fiind socotiți doar tolerați. În această situație, trecerea la protestantism sau unirea cu Roma puteau fi moduri de a pune capăt acestor discriminări. Faptul însă
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
după războiul din 1913 și mai ales după victoria aliaților din 1918, autoritățile grecești au reluat administrarea acestui ținut, s-a pornit o prigoană fără milă și cruțare în contra românilor megleniți naționaliști. La această prigoană a pus vârf instalarea de coloniști în unele din satele meglenite. În timp ce se plămădeau aceste stări, românii din Macedonia vedeau cum fiecare neam de acolo se îndreaptă spre țara lui: bulgarii spre Bulgaria, turcii spre Turcia și așa mai departe. Astfel s-a trezit între ei
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
d-lui Pampor și a celorlalți d-ni institutori ai regiunii Meglenia.” (Noe, 1938: 142-143) „Iași” a adus primul contingent de macedoromâni (200 familii). Aceștia au debarcat la Constanța în ziua de Sf. Dumitru, 26 octombrie 1925. Alte grupe de coloniști începuseră să sosească cu trenul, 70 de familii din localitatea Pleasa (Albania), colonizate în satul Susurluc. Astfel, sfârșitul anului 1925 reprezenta pentru macedoromâni un început în chestiunea colonizării în „Patria Mamă”. Strămutarea în Dobrogea de Nord (com. Cerna, jud. Tulcea
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]