3,155 matches
-
a despăturit batista și a examinat-o la lumina brichetei. În salivă se vedeau firicele de sânge ca firul de mătase. Endō privea sângele. „Omul acesta e bolnav“, gândi Gaston. S-a întors cu spatele la ușă și și-a amintit, cu compasiune, de chipul desfigurat al lui Endō numai cu câteva clipe în urmă și de luminița ciudată din ochii săi negri. Nu mai era deloc supărat. Când Endō s-a aplecat încet după pistol, Gaston a fost incapabil să facă vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
am sunat chiar la prima oră, conștientă fiind că, la ce mincinoasă jalnică sînt, mi-ar veni mult mai ușor s-o mint pe secretară, Penny, decît pe șeful meu. — Vai, sărăcuța de tine, se auzi vocea ei plină de compasiune. Dar nu e de mirare, avînd În vedere chestia asta cu nunta. De la stres ți se trage. Ai face bine să te Întinzi puțin undeva, Într-o cameră Întunecată. — Așa o să fac, am răspuns răgușit, prinzîndu-mă pe loc În pînza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
viața nu s-ar Îndrepta În direcția pe care mi-aș fi dorit-o, aș da fuga acasă ca să Îmi dea supă de pui sau tocană de vită sau friptură cu pîinițe de Yorkshire. Mi-aș dori să-i simt compasiunea și prietenia, Înțelegerea și aprobarea. Dacă aș fi Emma, mama mi-ar fi cea mai bună prietenă și, cu toate că-mi place de Emma și În ciuda ușurinței cu care am conversat cu ea În timpul mesei, Îmi dădeam seama că relația lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
împotrivi. Mi-am dat seama că se umpluse paharul. Dar cum să înțelegeți asta voi care n-ați riscat nimic? Nu-mi iertați mie că mi-a fost frică. Trebuia, neapărat, să mă comport eroic pentru a fi vrednic de compasiunea voastră. Recunoaște că așa e. De ce taci? Mulțumesc, n-am nevoie de compasiunea nimănui. Viața mea e viața mea. Și n-am pus pe nimeni în pericol refuzând să mor. ― Te-ai înfuriat, liniștește-te. ― Mi-e silă, află, de
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
asta voi care n-ați riscat nimic? Nu-mi iertați mie că mi-a fost frică. Trebuia, neapărat, să mă comport eroic pentru a fi vrednic de compasiunea voastră. Recunoaște că așa e. De ce taci? Mulțumesc, n-am nevoie de compasiunea nimănui. Viața mea e viața mea. Și n-am pus pe nimeni în pericol refuzând să mor. ― Te-ai înfuriat, liniștește-te. ― Mi-e silă, află, de cei care cer lumii să producă martiri pentru ca ei să-și poată satisface
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
nu mai interesa pe nimeni, de fapt, ce gândeam eu. Nu mai eram decât un "caz". Și acela, închis, cu crucea pusă."Galilei? A, da, cel care a abjurat..." Am reacționat, atunci, cu un amestec de nedumerire și furie, socotind compasiunea o lipsă de modestie din partea celor care mă căinau. Mi-am zis: "Aș vrea să-i văd duși la Inchiziție, un singur ceas. După aceea nu m-ar mai învinui pe mine că am ratat minunatul prilej pe care l-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
sfârșit în ceva bestial. Bureții s-au rupt sub labele ursului, acesta s-a prăbușit și scroafa și-a înfipt colții în burta lui, umplând iarba de sânge. Dar abia acum mă îngrozește scena. De altfel, uitasem de ea. ― Poate, compasiunea se învață. ― Nu sunt deloc sigur. Am trecut odată printr-o localitate unde doctorul fusese găsit spânzurat de un copac, în pădure. Era însurat cu o femeie pe care o ura. Căsătorie din interes, mi s-a spus. Când se
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
-nveți tot ce știi tu legat de zaruri și femei. I-am răspuns cu resemnare: - Va fi după cum dorești. Din clipa aceea mi s-a alăturat, potrivindu-și pasul după al meu. Nescutindu-mă însă de câteva priviri pline de compasiune. Acum trebuie să explic cine era Rotari și ce legături de rudenie îl legau de neamul Ariberti și de ducii de Friuli. Vreau să descriu și locul unde a trăit el zece ani, și eu aproape trei. Rotari, fiul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
plăcerile vieții, sperând să le convingă să comită aceeași eroare pe care ele Însele au comis-o. Nu, tati, m-am gândit singurică. Ce fetiță miloasă are tata. Ce Îngeraș. Privind-o cum Își suge degetul liniștită și plină de compasiune față de ființele mici și neajutorate printre care se numărau și sărmanii șoricei urâți și neiubiți de nimeni, Elio se Însufleți. Era incredibilă puterea pe care i-o transmitea creatura aceea mică și inocentă. Cu siguranță fusese un coșmar, un vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tinerețea - acei ani ușori și liberi, dar totodată teribili, suspendați În pragul identității și al vieții. Se simțea capabil să o Înfățișeze pe Valentina Buonocore - sau pe oricare altul. Simțea că are calitățile necesare: luciditate, o privire deschisă asupra lumii, compasiune, stil și darul de a putea trăi detașat de ceilalți, chiar dacă putea pătrunde În fiecare dintre ei. Din acest motiv, suportase și stilul invaziv al directoarei, bănuielile părinților și aluziile lor la capacitățile sale. Suportase scepticism și ironie, căci avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
l-ar fi implorat, i-ar fi supt-o, dacă i-ar fi cerut lucrul ăsta - dar niciodată, niciodată, n-ar fi vrut să pară În fața lui o femeie fragilă, o victimă pentru care poți simți cel mult silă și compasiune. — Doamnă Tempesta, sunt convins că veți putea găsi o slujbă mai calificată și mai bine retribuită, Într-o școală particulară, cu diploma dumneavoastră, o Încuraja prietenește tânărul. Veți vedea că Într-o zi, ceea ce acum vă pare a fi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să meargă la marea academie din Memfis, unde fiii celor mai puternci scribi își primeau educația și diploma și unde Nakht-re însuși învățase. El mi-a explicat toate astea în grădină, într-o dimineață. Mi-a vorbit delicat și cu compasiune, pentru că știa cât mă îndurera gândul de a-l vedea pe Re-mose plecând. Re-nefer a bătut piețele în căutarea celor mai bune coșuri pentru hainele lui, a unor sandale care să reziste și a unei cutii perfecte în care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
l-a adus pe venerabilul maestru în grădină să ne cunoaștem, dar el de-abia și-a aplecat privirea înspre mama cea de joasă speță a elevului său favorit. După ce au plecat, eu am rămas gândindu-mă, fără pic de compasiune, dacă bătrânul acela va supraviețui unei călătorii așa de lungi. CAPITOLUL TREI Benia trimisese cutia așa cum promisese, dar eu n-am fost acolo ca s-o primesc. Când o adusese la poarta grădinii, i se spusese fără menajamente că Den
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
aibă numele tău scris la apus. Meryt a fost impresionată de discursul norei ei. Shif-re era cu câțiva ani mai tânără ca mine, o femeie obișnuită, cu excepția ochilor, care erau mari și înconjurați de gene lungi și dese și iradiau compasiune. - Menna e norocos că te are, a spus Meryt, luând mâinile femeii într-ale ei. Dar nu pot s-o las aici pe Den-ne. Ea e acum fiica mea și fără mine e singură pe lume. De fapt, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în picioare. - Ea e Den-ne, a anunțat ea și m-a învârtit ca pe un copil, așa încât toată lumea să-mi vadă fața. Menna o să vă povestească că e o moașă lipsită de prieteni și că am luat-o din compasiune. Dar eu vă spun că sunt prietena ei și sora ei și că sunt eleva ei, pentru că n-ați mai văzut și nici n-ați mai auzit de o moașă la fel de pricepută ca ea. Are mâinile lui Isis și iubește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
-se la fața mea în timp ce spuneam povestea mamelor mele, și povestea de la Salem și uciderea lui Shalem. Prietena mea nu s-a mișcat și nici n-a scos vreun sunet, dar fața îi arăta zbuciumul inimii, oroare, furie, simpatie și compasiune. Când am terminat, a dat din cap: - Acum înțeleg de ce nu mi-ai povestit mai demult, a spus ea cu tristețe. Aș fi vrut să te fi ajutat să duci povara asta de la bun început. Dar acum că mi-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
În momentul dinainte de a trece dincolo, am știut că preoții și magii Egiptului sunt niște neghiobi și niște șarlatani, pentru că promit să prelungească frumusețile vieții dincolo de lumea care ne este dată. Moartea nu e un dușman, ci temelia recunoștinței, a compasiunii și a artei. Dintre toate plăcerile vieții, doar dragostea nu plătește tribut morții. - Mulțumesc, preaiubite, i-am spus eu lui Benia, dar el nu m-a auzit. - Mulțumesc, fiică, i-am spus lui Kiya, care și-a pus urechea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
scînteia cît vedeai cu ochii, cu gîndul la cel a cărui viață Începuse În Irlanda și se terminase la Lands’en. O insulă pentru o altă insulă. Pe Ryan, destinul lui Îl ajunsese din urmă. Cum putuse ea să aibă compasiune pentru cel care, dacă ar fi vorbit mai devreme, ar fi putut permite ca frații și nepotul ei să fie salvați? GÎndurile ei fură Întrerupte de Stéphane, venit să le semnaleze că sfărîmăturile epavei fuseseră trimise la laboratoarele PS, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la reculegere, numeroși fură cei care pîndiră reacția amantei lui Loïc, dar se obosiră de pomană. Susținută de Philippe, a cărui fermă apăsare pe umăr era mai degrabă un mod de a o rechema la decență decît un gest de compasiune, Gwen Își zăgăzui emoția și se mulțumi să pună cu o mînă tremurătoare pe sicriu o jerbă de flori. Toți tresăriră cu putere cînd ferestrele se deschiseră brusc, Împinse parcă de o rafală violentă. VÎntul Începu să se Învîrtejească prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sub forma legii morale. În internatul liceului din Meaux, Jean Cohen reprezenta legea morală, și nu avea nici o intenție să se abată de la ea. Cohen considera că felul În care naziștii utilizaseră gândirea lui Nietzsche nu a fost abuziv: respingând compasiunea, situându-se dincolo de legea morală, instituind dorința și domnia dorinței, gândirea lui Nietzsche, credea el, ducea În chip natural la nazism. Vechimea și diplomele l-ar fi Îndreptățit pe Cohen să fie numit director; a rămas Însă, din proprie voință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
efortul gândirii, iar sprâncenele se ridicau Într-o mimică ce se voia amuzantă; cu marcherul În mână, rămânea imobil câteva secunde, apoi reîncepea să scrie și să se bâlbâie și mai dihai. La sfârșit, cinci-șase persoane aplaudară, mai mult din compasiune. El roși violent; asta fusese tot. În zilele următoare, Bruno Îl evită de mai multe ori. De obicei, insul purta o pălăriuță din pânză. Era destul de slab și foarte Înalt, pe puțin un metru nouăzeci; avea Însă un pic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ea pregăti o anghilă la grătar; societatea În care trăiau le acorda, În plus față de stricta satisfacere a nevoilor alimentare, un mic supliment; puteau deci Încerca să se bucure de viață; de fapt, nu prea mai aveau poftă. Michel simțea compasiune pentru Annabelle, pentru imensele rezerve de iubire pe care le simțea pulsând În ea și pe care viața le irosise; simțea compasiune, și poate era singurul sentiment omenesc de care mai era capabil. În rest, o rezervă glacială Îi invadase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
supliment; puteau deci Încerca să se bucure de viață; de fapt, nu prea mai aveau poftă. Michel simțea compasiune pentru Annabelle, pentru imensele rezerve de iubire pe care le simțea pulsând În ea și pe care viața le irosise; simțea compasiune, și poate era singurul sentiment omenesc de care mai era capabil. În rest, o rezervă glacială Îi invadase trupul; efectiv, nu mai putea iubi. Întorși la Paris, cunoscură clipe fericite, ca În reclamele pentru parfumuri (au coborât Împreună treptele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
fost învățate să avem păreri. Am fost învățate să ne folosim creierele, nu mă pot abține să adaug. Doamna Farley mă măsoară câteva clipe din cap până-n picioare. — Ce păcat, spune în cele din urmă, și mă bate ușor, cu compasiune, pe braț. Fac eforturi să rămân calmă, dar tensiunile zilei se adună înăuntrul meu. Am muncit de mi-au sărit capacele, am avut o zi de naștere ca și cum nici n-ar fi fost, îmi simt oboseala în tot corpul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Deodată, aud o cheie în ușa de la intrare. Clipesc ca să-mi revin și mă îndepărtez de frigider. Nu se poate să mă vadă cineva în halul ăsta. Nu sunt în stare să răspund la nici o întrebare iscoditoare ; și nici eventualei compasiuni. Pentru că mi-e teamă să nu încep să plâng în hohote și să nu mă mai opresc niciodată. Iau mecanic un prosop de bucătărie și încep să șterg cu el masa în cercuri fără sens. După care îmi zăresc biletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]