4,181 matches
-
o propoziție (sau frază) nondependentă, în vorbirea directă: „Ah? - zise unul - spuneți că-i omul o lumină” (M. Eminescu). Există, însă, mai multe verbe care, datorită conținutului lor semantic, au nevoie de două limite exterioare; ele cer, de aceea, două complemente: un complement al obiectului acțiunii (termenul poartă trăsătura semantică - uman) și un complement al destinatarului (beneficiarul) acțiunii (termenul lexical prin care se realizează se caracterizează prin trăsătura semantică+ uman). Complinirea semantico-sintactică a verbelor cu dublă tranzitivitate se realizează în două
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau frază) nondependentă, în vorbirea directă: „Ah? - zise unul - spuneți că-i omul o lumină” (M. Eminescu). Există, însă, mai multe verbe care, datorită conținutului lor semantic, au nevoie de două limite exterioare; ele cer, de aceea, două complemente: un complement al obiectului acțiunii (termenul poartă trăsătura semantică - uman) și un complement al destinatarului (beneficiarul) acțiunii (termenul lexical prin care se realizează se caracterizează prin trăsătura semantică+ uman). Complinirea semantico-sintactică a verbelor cu dublă tranzitivitate se realizează în două variante: • prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i omul o lumină” (M. Eminescu). Există, însă, mai multe verbe care, datorită conținutului lor semantic, au nevoie de două limite exterioare; ele cer, de aceea, două complemente: un complement al obiectului acțiunii (termenul poartă trăsătura semantică - uman) și un complement al destinatarului (beneficiarul) acțiunii (termenul lexical prin care se realizează se caracterizează prin trăsătura semantică+ uman). Complinirea semantico-sintactică a verbelor cu dublă tranzitivitate se realizează în două variante: • prin două complemente directe; mai ales verbe didactice: a asculta, (Profesorul (1
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
obiectului acțiunii (termenul poartă trăsătura semantică - uman) și un complement al destinatarului (beneficiarul) acțiunii (termenul lexical prin care se realizează se caracterizează prin trăsătura semantică+ uman). Complinirea semantico-sintactică a verbelor cu dublă tranzitivitate se realizează în două variante: • prin două complemente directe; mai ales verbe didactice: a asculta, (Profesorul (1) îl ascultă (1) pe elev (2) conjugarea verbului.), a învăța, a întreba, a ruga, a sfătui etc.: „Și de-aceea de azi-nainte poți să nu mă mai întrebi, De ce ritmul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
1) pe elev (2) conjugarea verbului.), a învăța, a întreba, a ruga, a sfătui etc.: „Și de-aceea de azi-nainte poți să nu mă mai întrebi, De ce ritmul nu m-abate cu ispită de la trebi”. (M. Eminescu) • printr-un complement direct (al obiectului) și un complement indirect (al persoanei): a da, a dărui, a oferi, a conferi, a promite, a făgădui etc.: „Ți-aș da pământul în bucăți / Să-l faci împărăție.” (M. Eminescu) Observații: Cea mai mare parte din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a învăța, a întreba, a ruga, a sfătui etc.: „Și de-aceea de azi-nainte poți să nu mă mai întrebi, De ce ritmul nu m-abate cu ispită de la trebi”. (M. Eminescu) • printr-un complement direct (al obiectului) și un complement indirect (al persoanei): a da, a dărui, a oferi, a conferi, a promite, a făgădui etc.: „Ți-aș da pământul în bucăți / Să-l faci împărăție.” (M. Eminescu) Observații: Cea mai mare parte din verbele limbii române își au fixată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele limbii române își au fixată poziția la una din clasele definite de specificul realizării tranzitivității. Există, însă, o serie de verbe care se caracterizează prin poziții variabile, fie în funcție de diferite componente ale planului lor semantic, fie în funcție de semantica termenului complement, fie în mod aleatoriu: un verb este intranzitiv, ca verb subiectiv: „Adormind de armonia / Codrului bătut de gânduri.” (M. Eminescu) și tranzitiv, ca verb factitiv: „Chiar moartea ce răspânde teroare-n omenire, Prin vinele-i vibrânde ghețoasele-i fiori, Acolo
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și tranzitiv, când este întrebuințat cu un sens derivat sau figurat: „De treci codrii de aramă, de departe vezi albind.” (M. Eminescu) b. Raportul dintre planul semantic al verbului și planul semantic al termenului prin care se realizează funcția de complement poate determina situarea verbului în clasa verbelor cu tranzitivitate simplă sau în clasa verbelor cu dublă tranzitivitate (complement direct + complement indirect; ambele complemente prezintă aceeași trăsătură semantic-ontologică: + uman /- uman: a despărți, a rupe, a desprinde, a compara, a confrunta etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vezi albind.” (M. Eminescu) b. Raportul dintre planul semantic al verbului și planul semantic al termenului prin care se realizează funcția de complement poate determina situarea verbului în clasa verbelor cu tranzitivitate simplă sau în clasa verbelor cu dublă tranzitivitate (complement direct + complement indirect; ambele complemente prezintă aceeași trăsătură semantic-ontologică: + uman /- uman: a despărți, a rupe, a desprinde, a compara, a confrunta etc.: Ei au despărțit copiii. I-au despărțit pe copii de părinții lor. Au opus cunoașterea prin artă cunoașterii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu) b. Raportul dintre planul semantic al verbului și planul semantic al termenului prin care se realizează funcția de complement poate determina situarea verbului în clasa verbelor cu tranzitivitate simplă sau în clasa verbelor cu dublă tranzitivitate (complement direct + complement indirect; ambele complemente prezintă aceeași trăsătură semantic-ontologică: + uman /- uman: a despărți, a rupe, a desprinde, a compara, a confrunta etc.: Ei au despărțit copiii. I-au despărțit pe copii de părinții lor. Au opus cunoașterea prin artă cunoașterii științifice. Vorbitorul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Raportul dintre planul semantic al verbului și planul semantic al termenului prin care se realizează funcția de complement poate determina situarea verbului în clasa verbelor cu tranzitivitate simplă sau în clasa verbelor cu dublă tranzitivitate (complement direct + complement indirect; ambele complemente prezintă aceeași trăsătură semantic-ontologică: + uman /- uman: a despărți, a rupe, a desprinde, a compara, a confrunta etc.: Ei au despărțit copiii. I-au despărțit pe copii de părinții lor. Au opus cunoașterea prin artă cunoașterii științifice. Vorbitorul poate alege în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a compara, a confrunta etc.: Ei au despărțit copiii. I-au despărțit pe copii de părinții lor. Au opus cunoașterea prin artă cunoașterii științifice. Vorbitorul poate alege în mod liber sau cu o motivare stilistică între întrebuințarea unui verb cu complement direct și întrebuințarea aceluiași verb cu complement indirect: El și-o amintește pe mama lui. El își amintește de mama lui. Și-a ascultat totdeauna părinții. A ascultat totdeauna de părinți. B. CLASE MORFOLOGICE DE VERBETC " B. CLASE MORFOLOGICE DE
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
despărțit copiii. I-au despărțit pe copii de părinții lor. Au opus cunoașterea prin artă cunoașterii științifice. Vorbitorul poate alege în mod liber sau cu o motivare stilistică între întrebuințarea unui verb cu complement direct și întrebuințarea aceluiași verb cu complement indirect: El și-o amintește pe mama lui. El își amintește de mama lui. Și-a ascultat totdeauna părinții. A ascultat totdeauna de părinți. B. CLASE MORFOLOGICE DE VERBETC " B. CLASE MORFOLOGICE DE VERBE" Gramatica Academiei grupează verbele, din perspectiva
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sens activ, a se autoguverna = sens reflexiv etc. Reflexivul impersonal este derutant prin exemplele date; verbul se pare nu permite înlocuirea pronumelui reflexiv în nici un context, în timp ce verbul se vorbește poate fi întrebuințat și în formă activă, cu sau fără complement direct: „El vorbește întruna.”, „El te vorbește de rău peste tot.” Verbul românesc prezintă două variante de realizare (manifestare) a sensului impersonal, condiționat de prezența unui pronume reflexiv: • cu pronume reflexiv obligator, necomutabil, nici cu Ø, nici cu un pronume
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Ø sau cu un pronume personal: (el) spune - se spune etc. Funcția de morfem presupune posibilitatea comutării. Autorii ultimei ediții a Gramaticii Academiei definesc și interpretează diateza prin complementaritatea dimensiunilor sintactică și pragmatică a enunțului (textului): „Sintactic, exprimă relația Verb-Subiect - Complement direct, respectiv Verb-Subiect, iar, pragmatic, realizează o deplasare a interesului comunicativ de la Agentul - subiect (diateza activă) spre Pacientul-subiect (diateza pasivă), spre procesul însuși, fără referire la actanți / argumente (diateza impersonală). ” (vol.I, p.480). Această înțelegere face posibilă interpretarea coerentă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
reflexiv, eliminat din descrierea categoriei diatezei, dar discutat în vol.II al Gramaticii, sub titlul Construcții reflexive și construcții reciproce. (pp. 145-167). * DIATEZA este expresia lingvistică a raportului dintre relația semantică autor - acțiune - obiect și relația sintactică subiect - verb (predicat) - complement 11. Variantele acestui raport sunt dezvoltate de subiectul vorbitor prin perspectiva din care interpretează realitatea extralingvistică într-o structură sintactică de tipul nume/pronume (subiect) - verb (predicat) - nume/pronume (complement) sau își au originea în însăși structura sintactică, atunci când realitatea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantică autor - acțiune - obiect și relația sintactică subiect - verb (predicat) - complement 11. Variantele acestui raport sunt dezvoltate de subiectul vorbitor prin perspectiva din care interpretează realitatea extralingvistică într-o structură sintactică de tipul nume/pronume (subiect) - verb (predicat) - nume/pronume (complement) sau își au originea în însăși structura sintactică, atunci când realitatea extralingvistică anulează posibilitatea unor alternative de interpretare lingvistică. În comunicarea lingvistică, enunțul prin care se interpretează realitatea extralingvistică - obiect al comunicării, poate dezvolta trei variante, două în care locutorul se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau există doar un „obiect” - punctul de plecare, autor al acțiunii: Soarele răsare., sau „obiectul” A și „obiectul” B sunt ipostaze diferite ale unui „obiect” A, activ, autor, subiect gramatical, iar se este ipostaza de „obiect” B, pasiv, „substitut de complement gramatical”. Acțiunea pleacă de la ipostaza A a „obiectului” și se întoarce la ipostaza A'; are caracter reflexiv. Cele trei variante ale raportului care dezvoltă conținutul său categorial reflectă natura sintactică și deictică a diatezei; • sintactică, întrucât se întemeiază pe o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caracter reflexiv. Cele trei variante ale raportului care dezvoltă conținutul său categorial reflectă natura sintactică și deictică a diatezei; • sintactică, întrucât se întemeiază pe o relație sintactică, relație care guvernează concomitent și producerea unor sensuri gramaticale de natură funcțional-sintactică: ‘subiect’, ‘complement’, ‘predicat’; • deictică, întrucât relația sintactică și generarea funcțiilor sintactice este orientată, în mai multe cazuri, de „punctul de vedere” al subiectului vorbitor 12. Prin aceasta, sensul de diateză al verbului (cel mai adesea, predicat) și sensul sintactic (corespunzând funcției sintactice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în relații sintactice (dependență și interdependență) se interferează, în diferite moduri, în cvasi-totalitatea situațiilor. Astfel, într-un enunț cu verbul la diateza activă: Copilul a descoperit insula., autorul acțiunii verbale este subiectul gramatical al propoziției: copilul, iar obiectul acțiunii este complementul direct al verbului-predicat: insula. Într-un enunț exprimând lingvistic aceeași realitate extralingvistică, dacă verbul este la diateza pasivă, autorul acțiunii este complement (de agent): de copil, iar obiectul acțiunii ocupă poziția de subiect gramatical: insula: Insula a fost descoperită de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
activă: Copilul a descoperit insula., autorul acțiunii verbale este subiectul gramatical al propoziției: copilul, iar obiectul acțiunii este complementul direct al verbului-predicat: insula. Într-un enunț exprimând lingvistic aceeași realitate extralingvistică, dacă verbul este la diateza pasivă, autorul acțiunii este complement (de agent): de copil, iar obiectul acțiunii ocupă poziția de subiect gramatical: insula: Insula a fost descoperită de copil. Modul specific de desfășurare a celor două coordonate ale conținutului categorial al diatezei: sintactică și deictică și modul specific în care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca mărci distinctive se desfășoară la nivel sintactic, în limitele sintagmei în structura căreia iau naștere concomitent sensurile, interferente, de diateză și funcțional-sintactice. Dezvoltându-și planul semantic, în legătură cu un raport sintactic între trei componente ale sintagmei: subiect gramatical - verb (predicat) - complement, diateza își dezvoltă planul expresiei în legătură cu raportul în care intră aceleași componente din perspectiva unor categorii gramaticale, morfologice, comune flexiunii verbale și flexiunii nominale/pronominale: persoana, numărul, genul. Structura sintagmei în spațiul căreia se dezvoltă opoziția de diateză este în funcție de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau o propoziție, Maria a plecat. Maria: subiect gramatical a plecat: predicat Sunt alcătuite din trei termeni sintagmele generate de verbe tranzitive, caracterizate prin două „goluri” în planul lor semantic, două valențe sintactice, satisfăcute prin asumarea funcțiilor de subiect și complement direct - compliniri semantico-sintactice obligatorii - de către nume/pronume sau propoziții, distincte prin planul lor semantic: Copiii au descoperit drumul. Copiii: subiect gramatical au descoperit: predicat drumul: complement direct Observații: Termenul subiect poate rămâne (și rămâne cel mai adesea) neexprimat (subiect subînțeles
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în planul lor semantic, două valențe sintactice, satisfăcute prin asumarea funcțiilor de subiect și complement direct - compliniri semantico-sintactice obligatorii - de către nume/pronume sau propoziții, distincte prin planul lor semantic: Copiii au descoperit drumul. Copiii: subiect gramatical au descoperit: predicat drumul: complement direct Observații: Termenul subiect poate rămâne (și rămâne cel mai adesea) neexprimat (subiect subînțeles sau subiect inclus): „Puse-o floare atunci în arcu-i, / Mă lovi cu ea în piept. Și de-atunci în orice noapte / Plâng pe patul meu deștept
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vorbitor în poziția de subiect gramatical: A șMariaț a plecat. În enunțurile cu verbe tranzitive, acțiunea care pleacă de la un autor/agent al acțiunii își află punctul de sosire în obiectul interpretat lingvistic printr-un termen realizând sintactic funcția de complement direct; subiectul și complementul descriu două limite distincte ale planului semantic al verbului-predicat (dar realizând și alte funcții sintactice), corespunzând la „obiecte” distincte în plan referențial: A B șsubiectț școmplement directț Copiii ® au descoperit ¬ drumul. Limita A, descrisă de termenul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]