2,825 matches
-
nu a putut face carieră politică, dar le-a fost superior, prin consecvența democratică, tuturor acelora care îl anatemizau. Sfârșitul vieții și-l petrece retras și izolat de frământările politice la Bucov, județul Prahova. Sensul retragerii lui C. Stere în conacul de la Bucov este sensul unei totale renunțări la mediul politic al regimului. S-a stins din viață la 26 iunie 1936, la Bucov. Calitățile neobișnuite pe care le dovedise C. Stere de-a lungul tumultoasei sale existențe în atâtea domenii
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
Împletit În mod fantastic În acel ciudat prim deceniu al secolului nostru. De mai multe ori pe parcursul unei veri se putea Întâmpla ca, În mijlocul prânzului, În luminoasa sufragerie cu multe ferestre, Îmbrăcată În panel de stejar, de la primul etaj al conacului nostru de la Vira, majordomul Alexei să se aplece cu o figură nefericită, ca să-l informeze pe tata, cu glas scăzut (deosebit de scăzut când aveam companie) că un grup de țărani dorește să vorbească afară cu barin. Tata Își dădea repede
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
St. Petersburg la Ekaterinoslav, părăsise liniștit șoseaua spre Luga, la Rojestveno‚ traversase podul (zgomotul Înfundat al copitelor se prefăcu pentru scurt timp În uruit) și o luase pe vechiul drum desfundat de la vest de Batovo. Acolo Îi aștepta nerăbdător, În fața conacului RÎleev. Cu puțin timp În urmă Își trimisese soția, Însărcinată În ultima lună, la moșia ei de lângă Voronej, și abia aștepta să termine mai repede cu duelul - și, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se ducă la ea. Parcă simt pe piele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mele bănuiala că un străin misterios a fost găsit spânzurat de plopul care prăsea o specie rară de fluturi. Este firesc ca pentru țăranii locali RÎleev să fi fost pur și simplu „Spânzuratul“ (poveșenîi sau viselnik); dar În familiile de la conac, un straniu tabu Îi Împiedica pare-se pe părinți să identifice stafia, În ideea că o referire concretă ar fi putut introduce prezența Răului În acea expresie vagă și fermecătoare care desemna o plimbare pitorească Într-un loc Îndrăgit, la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tufe de zmeură și de plante cu ciorchini și să traversezi podul spre casa cu coloane albe a unchiului, ce se Înălța singuratică pe deal. Moșia Rojestveno, Împreună cu un sat mare purtând același nume, Întinderi vaste de pământ și un conac clădit sus, deasupra râului Oredej, pe șoseaua spre Luga (sau Varșovia), În districtul Țarskoe Selo (actualmente Pușkin), la aproximativ șaptezeci și cinci de kilometri sud de St. Petersburg (actualmente Leningrad), era cunoscută Înainte de secolul al optsprezecelea sub numele de domeniul Kuroviț, din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
agentul țarului, contele Piotr Andreevici Tolstoi, pe vremuri ambasador la Constantinopole (unde-l obținuse pentru stăpânul lui pe micul arap al cărui strănepot va fi Pușkin). Rojestveno cred că a aparținut apoi unui alt favorit al țarului Alexandru I, și conacul a fost parțial reconstruit când domeniul a fost cumpărat pe la 1880 de bunicul meu patern pentru fiul lui cel mai mare, Vladimir, care a murit la șaisprezece ani, câțiva ani mai târziu. Fratele lui, Vasilii, l-a moștenit În 1901
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cuțit de hârtie Încovoiat, un adevărat iatagan din fildeș galben, retezat din colții unui mamut. Când a murit unchiul Ruka, la sfârșitul anului 1916, mi-a lăsat o sumă care azi ar echivala cu două milioane de dolari, plus moșia cu conacul ei cu colane albe, situat pe un deal abrupt, acoperit cu verdeață și cele două mii de acri de pădure sălbatică și de turbărie. Din câte am aflat, casa mai exista Încă În 1940, naționalizată, dar stând de o parte, ca
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cărare croită printre tufele de iasomie, din care picura ploaia, urca un povârniș abrupt. Trebuia să cobor din șa și să-mi Împing bicicleta. Când ajungeam În vârf, lumina mea vie dansa pe porticul alb cu șase coloane din dosul conacului tăcut și cu obloanele trase - tăcut și cu obloanele trase este probabil și astăzi, după o jumătate de secol, conacul unchiului. Acolo, Într-un colț al adăpostului boltit de unde urmărise șerpuirile luminii mele În urcuș, Tamara aștepta, cocoțată pe parapetul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să-mi Împing bicicleta. Când ajungeam În vârf, lumina mea vie dansa pe porticul alb cu șase coloane din dosul conacului tăcut și cu obloanele trase - tăcut și cu obloanele trase este probabil și astăzi, după o jumătate de secol, conacul unchiului. Acolo, Într-un colț al adăpostului boltit de unde urmărise șerpuirile luminii mele În urcuș, Tamara aștepta, cocoțată pe parapetul lat, rezemată de o coloană. Stingeam felinarul și Înaintam bâjbâind spre ea. Întotdeauna dorești să vorbești mai elocvent despre asemenea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ei era o jucărie În mâinile lui și ca o jucărie s-a sfărâmat. Vedetele feminine aveau frunți Înguste, sprâncene magnifice, ochi umbriți de gene bogate. Actorul preferat al zilei era Mojuhin. Un regizor celebru achiziționase În Împrejurimile Moscovei un conac cu coloane albe (destul de asemănător cu cel al unchiului meu) și acesta apărea În toate filmele pe care le făcea. Mojuhin venea spre conac Într-o sanie elegantă și Își fixa privirea de oțel asupra unei ferestre luminate, În timp ce un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
gene bogate. Actorul preferat al zilei era Mojuhin. Un regizor celebru achiziționase În Împrejurimile Moscovei un conac cu coloane albe (destul de asemănător cu cel al unchiului meu) și acesta apărea În toate filmele pe care le făcea. Mojuhin venea spre conac Într-o sanie elegantă și Își fixa privirea de oțel asupra unei ferestre luminate, În timp ce un mic mușchi devenit celebru Îi zvâcnea sub pielea Întinsă a fălcii. Când nu mai erau muzee și cinematografe care să ne găzduiască și abia
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lui Pușkin, În duelul care i-a fost fatal). În copilărie, Kirill locuia, Împreună cu cele două surori ale mele, În camerele pentru copii, aflate departe, distinct separate de apartamentele fraților mai mari, atât În casa de la oraș cât și În conacul de la țară. L-am văzut foarte puțin În răstimpul celor două decenii de expatriere În Europa, perioada 1919-1940 și după aceea deloc, până la următoarea mea vizită În Europa, În 1960, când a urmat o scurtă perioadă de Întâlniri foarte vesele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
osârdie, și câtă nădușală să tot agonisim, că n-apucăm nici să trăim, nici să iubim ca lumea. De te gândești mai adânc, doi coți de pământ sunt prea de ajuns omului. Ce luăm cu noi când plecăm? Moșiile? Cirezile? Conacele? Aurul? Plecăm goi-goluți, cum am venit. Cel mult, un giulgiu să nu ni se răspândească oasele. Ce rămâne după om? Un nume pe-o cruce. Și de ai noroc, un gând bun în amintirea oamenilor. Și-apoi... Uitarea... "Deșertăciunea deșertăciunilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
împotriva păgânătății? Prieteșugu-i bun, de n-ar fi fățărnicie diplomaticească, cuvântă Stanciu. Eu nu-l pot uita și nu-l pot ierta! izbucnește cu patimă vornicul Bodea. El a pus foc de-a ars Târgul Bacăului. Și ce mândrețe de conac cu acareturi aveam... Într-o noapte, pojarul a mistuit mândrețe de târg, că n-a rămas din el decât un morman de ziduri afumate, grinzi arse, tăciune și cenușă fumegândă. Muierea mea nu-i zi de la Dumnezeu să nu-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de țara ruinată, ticăloșită; n-aveau habar lor să le fie bine, să agonisească cât mai multe averi, cât mai multă putere. Și nesătui mai erau, Doamne! Nu adevărații boieri de viță, iubitori de țară, ce stăteau retrași, ascunși în conacele lor, ci îmbogățiții, ciocoii, căftăniții-boieri. Să te ferească Dumnezeu de țopârlanul ce se urcă ca scroafa-n copac; aista una-două te vinde, ba unii se tăiau împrejur de se turceau. Dintr-un prăpădit de dregător rupt în cur, peste noapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
munceau în parte la boier. Înaintea primului război mondial administratorii de moșii, logofeții îi înșelau pe țărani în tot felul și dacă aceștia își apărau dreptatea, erau persecutați și bătuți. În acest cadru, într-o primăvară, bunicul a mers la conacul boieresc pentru ca să se angajeze la muncile „în parte”. Era însoțit de tata, care avea 17 ani. Administratorul n-a vrut să stea prea mult de vorbă cu bunicul, pe care-l învinuia că are datorii față de conac din anul
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
mers la conacul boieresc pentru ca să se angajeze la muncile „în parte”. Era însoțit de tata, care avea 17 ani. Administratorul n-a vrut să stea prea mult de vorbă cu bunicul, pe care-l învinuia că are datorii față de conac din anul trecut, motiv pentru care nu-l mai primește la muncile „în parte”. Nervos că i-a cerut socoteală și că l-a contrazis, logofătu la încălecat calul și a plecat pe moșie. Bunicul și tata au mers după
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
cele vânătorești ne povestea cum un boier a organizat o vânătoare de iarnă pe terenul moșiei sale la care, a poftit un vânător bătrân din sat, care cunoștea bine locurile unde se ascunde vânatul. Bătrânul a venit de dimineață la conacul boierului, dar acesta, obijnuit să doarmă dimineața până târziu, nu era gata de plecat la vânătoare, și pentru ca să stea de vorbă despre organizarea vânătorii din acea zi, boierul l-a poftit în casă, și în timp ce se pregătea, îl întreba pe
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
un alt orășel, la Bar se relatează că aici a funcționat un seminar catolic unde a studiat cronicarul Miron Costin. La Nemirova În apropiere de Bug, Duca Vodă a construit doua conacuri iar la Țigănăuca, În fața Sorocii, În stânga Nistrului, un conac cu numeroase pivnițe și hrube. Peste tot, in zona de mijloc a Gubernici Podolia, moldovenii erau În numar mare. Cercetătorul a intrat În case, a participat la sărbători notând obiceiuri, datini, moravuri și folclor. Constată că folclorul din aceasta gubernie
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
teutoni, iar mai târziu în 1475 la Podu Inalt-Vaslui, remarcându-se prin faptele de vitejie. Țăranii, nemai putând îndura nedreptatea și lăcomia boierilor și a birurilor pentru Poartă, s-au răsculat în nenumărate rânduri: în 1563-1564, în 1591 când atacă conacele și pe dregătorii domnești; în anii 1615 1616 țăranii refuză plata dărilor domnești, culminând cu răscoalele din 1888 și 1907. În anul 1759 orășenii ieșeni se răscoală împotriva curții domnești și, odată cu frământările sociale, în Iași se aprind ideile revoluționare
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
achiziții de produse agricole, în special păsări, ouă și porcine. Vânzătorii aveau un plan de a achiziționa produse agricole, plan ce trebuia îndeplinit, iar cei ce depășeau planul erau evidențiați și propuși la premiere. La fel a fost naționalizată moara, conacul Enescu, casa preotului Cojocaru și pădurea Șulea. Femeile și tineretul sunt chemați prin organizațiile lor politice de a lua parte activă la viața economică și politică, punându-se mare accent pe lichidarea analfabetismului. În urma recensământului s-a evidențiat în comuna
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
teutoni, iar mai târziu în 1475 la Podu Inalt-Vaslui, remarcându-se prin faptele de vitejie. Țăranii, nemai putând îndura nedreptatea și lăcomia boierilor și a birurilor pentru Poartă, s-au răsculat în nenumărate rânduri: în 1563-1564, în 1591 când atacă conacele și pe dregătorii domnești; în anii 1615 1616 țăranii refuză plata dărilor domnești, culminând cu răscoalele din 1888 și 1907. În anul 1759 orășenii ieșeni se răscoală împotriva curții domnești și, odată cu frământările sociale, în Iași se aprind ideile revoluționare
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
achiziții de produse agricole, în special păsări, ouă și porcine. Vânzătorii aveau un plan de a achiziționa produse agricole, plan ce trebuia îndeplinit, iar cei ce depășeau planul erau evidențiați și propuși la premiere. La fel a fost naționalizată moara, conacul Enescu, casa preotului Cojocaru și pădurea Șulea. Femeile și tineretul sunt chemați prin organizațiile lor politice de a lua parte activă la viața economică și politică, punându-se mare accent pe lichidarea analfabetismului. În urma recensământului s-a evidențiat în comuna
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
cer, asta da lectură, și pe gratis". Cu toate acestea știa despre tot și orice, fie politică, fie agricultură și grădinărit, fie medicină. Era foarte interesată de progresul tehnic, avea singurul telefon din satul Cenușa, unde avea un fel de conac mic; nu-i scăpa nici un film, nici un spectacol și, mai ales, iubea animalele atât de mult încât visa să înființeze un spital veterinar în comuna ei, și întreținea, cu burse consistente, la facultatea de medicină veterinară din București, pe doi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ceea ce a scris Ivan Bunin; o simplă schiță, un exercițiu de proză scurtă. * Într-o zi de vară, în stepa înfiorată de zumzetul gângăniilor și de foșnetul grânelor, când vișinele coapte cad cu mici plesnituri la pământ, câțiva copii de la conac rătăcesc prin cimitirul satului. Sau oprit lângă cavoul familiei, privind printr-o fereastră întunecată în încăpere. "Uite-l pe nenea (ei spun "deadea") Vania acolo; a murit de băutură... Și mătușa Larisa-i tot acolo, dedesubt. Teotea Larisa era aceea grasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]