5,238 matches
-
l'Empire Ottoman en l'engageant à une guerre de pluș malheureuses"20, adică cel care se terminase în anul 1774. Iar principalul vinovat de acea instigare era, potrivit aceleași opinii care o exprimă, firește, pe cea similară a cercurilor conducătoare otomane, tocmai Charles Gavier, conte de Vergennes, atunci ministrul Afacerilor Străine al Franței. Deoarece, desi recunoștea că, în acele împrejurări, conduită Porții a fost "à la verité des plus faibles et des plus imbéciles", totuși, "c'était à un Ministre
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
a început să caute, cu insistență, sprijin extern, înainte de toate, la Franța și Suedia pentru a determina Rusia să consimtă la rezolvarea acesteia, firește, din perspectiva intereselor otomane, si pentru a le implică, astfel, mai activ în problema orientala. Cercurile conducătoare otomane sperau 22 Cf., raportul lui Ulrik Celsing, din 3 octombrie 1774, în idem, Tratatul de la Küciük-Kainardgi (1774) în viziunea diplomației suedeze, în "Cercetări Istorice" (Serie Nouă), XVII2, Istorie Medie, Modernă și Contemporană, Iași, 1998, p. 187; vezi și raportul
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
acest spațiu, ea fiind angrenata, cu precădere, într-un alt "duel", adică cel pentru adjudecarea preponderentei 1 Franklin L. Ford, Europe 1780-1830, Longman, London and New York, 1979, p. 149. maritime și coloniale. Este vorba, bineînțeles, de Marea Britanie, ale cărei cercuri conducătoare de atunci erau îngrijorate de posibilitatea ca Rusia să-și fi consolidat în așa măsură pozițiile pe care le deținea, deja, în Europa Orientala, încât să fi devenit o amenințare reală pentru interesele comerciale ale britanicilor în Mediterana Orientala. Iată
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Ven.C.)17. Clauză care, adăugată la cea inserata în articolul nouă, conform căreia "leș deux hautes Pârtie, contractantes exceptent du présent traité toutes leș Puissances hors de l'Europe" (s. Ven.C.)18, sugerează, o dată în plus, reticentele cercurilor conducătoare otomane față de ofensiva diplomatică a Republicii Franceze menită să le implice în sistemul său de alianțe. Un sistem ce a fost reiterat și în articolul 13 care viza punerea, prin intermediul acestui act, a bazelor unei largi alianțe europene 19. Tratatul
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
un mijloc prea important pentru că duplicitara diplomație franceză să nu-l fi utilizat în scopul promovării politicii sale continentale, în general, a celei orientale, în special. În acest scop, deci, s-a străduit să exploateze, la maximum posibil, interesul cercurilor conducătoare otomane că problema poloneză să fi fost rezolvată într-o manieră care să nu fi afectat interesele majore ale Porții Otomane în Europa Est-Centrală. Ca urmare, diriguitorii politicii orientale a Franței au vizat angajarea directă a acesteia în sprijinirea eforturilor
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Note, având aceiași destinatari, de vreme ce Polonia devenise "un sujet de discorde" între cele trei puteri copartajante, declanșarea unui conflict armat între ele apărea că iminentă, ceea ce ar fi asigurat succesul planului franco-otoman41. Or, tocmai acel plan ținea în alertă cercurile conducătoare ruse, stare de spirit sesizată lesne și de nobilul venețian acreditat la Petersburg, Nicolo Venier. Potrivit informațiilor pe care le obținuse, pretindea el, din cercurile politice ruse cele mai avizate, Ecaterina a II-a "possa temere una Coalizione della Francia
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
a Rusiei, concentrată la granițele Suediei, și cea pe care i-ar fi putut-o opune aceasta era atât de flagrantă, încât nu există nici un dubiu în ceea ce privește rezultatele unei eventuale confruntări militare suedo-ruse45. Apoi, așa cum aprecia diplomatul venețian, interesul cercurilor conducătoare suedeze, ca, de altfel, și al celor daneze, viza "piuttosto a mantenere la protezione del loro Commercio, che în mezzo agl'infiniti beni della Pace ha procurato a queste due Nazioni incalcolabili profitti, di quello che ad entrare în una
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Republicii Franceze pe lângă Poartă Otomană au primit importantă misiune de a face o asidua propagandă în favoarea insurgenților și, apoi, a emigranților polonezi refugiați în mare număr în teritoriile europene ale Imperiului Otoman, în scopul creării și întreținerii în rândul cercurilor conducătoare otomane a unei stări de spirit corespunzătoare acelui obiectiv. Unul din argumentele cu ajutorul căruia s-a încercat determinarea Porții Otomane să renunțe la politica să de neintervenție activă în problema poloneză l-a constituit și amintită dorința a otomanilor de
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
a constituit și amintită dorința a otomanilor de a recupera Crimeea. În context, se sugera că rezolvarea problemei poloneze, firește, din perspectiva franceză, ar fi facilitat revenirea acesteia în granițele Imperiului Otoman. Această idee a fost indusă cu asiduitate cercurilor conducătoare otomane, îndeosebi tot de Raymond Verninac de Sainte-Maure. Astfel, în luna mai 1795, le promitea, în numele Franței, ca, în cazul în care ar fi întreprins o diversiune armata la frontierele provinciilor poloneze anexate de Rusia, aceasta le-ar fi acordat
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
dat dovadă de mai multă circumspecție față de Franța, Moldova putea fi oricând ocupată. Și, pentru că amenințarea să nu fi rămas doar o simplă "figură de stil", autoritățile centrale rusești au recurs și la măsuri concrete care trebuiau să atenționeze cercurile conducătoare otomane asupra manierei în care intenționau rușii să 80 Europe and the Porte, Vol. ÎI, p. 112. 81 Acel dispreț a fost trădat, fără menajamente, si de du Bayet care, potrivit lui von Knobelsdorff, i-a declarat "que leș Polonois etoient
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
raportul lui Mouradgea d'Ohsson din 4 mai 1796, în Europe and the Porte, Vol. I, p. 215. 90 Cf., loc. cît., p. 185. fi mai eficace, în acele împrejurări. Manevrând cu abilitate și valorificând, la maximum posibil, corupția cercurilor conducătoare otomane, trimisul extraordinar și ministrul plenipotențiar al Rusiei pe lângă Poartă Otomană, Victor Pavlovich Kociubei, a reușit să asigure controlul Rusiei asupra politicii europene a Porții Otomane, prin înlăturarea, la începutul lunii iulie 1796, a lui reis efendi, Ratib Ebu Bekir
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
măsura considerabilă demersurile lui Kociubei în scopul numirii lui în această demnitate. Preluarea domniei în Rusia de către Pavel I, în urma decesului mamei sale, Ecaterina a II-a, în luna noiembrie 1796, eveniment ce a produs o explozie de entuziasm cercurilor conducătoare otomane 95, a creat perspectiva unui reviriment în raporturile rusoturce. Acesta s-a concretizat doi ani mai tarziu, când s-a produs cea mai spectaculoasă mutație din raporturile Imperiului Otoman cu Rusia. În primul an al domniei sale, Pavel I s-
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
agresiune franceză marca, de fapt, începutul unor acțiuni "pe scară mare", îndreptate contra Imperiului Otoman și contra Rusiei 99. Guvernul rus oferise, deja, asistență militară sultanului, la scurt timp după ocuparea de către francezi a insulei Malta 100. Deoarece, pentru cercurile conducătoare de la Petersburg nu există nici o îndoială că Poartă Otomană nu putea apăra singură Strâmtorile, apariția unei flote franceze în Marea Neagră nu ar fi constituit o surpriză pentru acestea. De aceea, s-au și grăbit să dea curs cererii sultanului Selim
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
în ultimă din cele două scrisori amintite, de incorporare a Hotinului, cu hinterlandul sau, o parte a Țarii Românești, Șerbia, Istria și Dalmatia 114. Așadar, clauză în discuție apare că un ultim și vag ecou al politicii promovate de cercurile conducătoare imperiale care viza crearea și menținerea unui echilibru de forțe cât mai favorabil Casei de Austria în Europa Orientala. În ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea o astfel de politică nu mai putea afla, însă, nici un punct de sprijin
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
era convins că Marea Britanie își putea recapătă prestigiul internă țional pierdut îl constituia "the formation of a prudent alliance"126. "Demonstrația de forță" a Ecaterinei a II-a din anul 1787 a alarmat nu numai Poartă Otomană, ci și cercurile conducătoare engleze. Ca urmare, ambasadorul englez la Istanbul, Șir Robert Sharpe Ainsly, a reușit, în colaborare cu însărcinatul cu afaceri al Prusiei, Heinrich Friedrich von Diez, să determine Poartă Otomană să declare război Rusiei. Evoluția conflictului militar a fost, însă, departe
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
împăratul Francisc al II-lea cu regele Prusiei Friedrich Wilhelm al II-lea, la Berlin, la 7 februarie 1792, coaliție la care, din motive asupra cărora nu mai este necesar să insist, a aderat și cea dintâi. Ca urmare, cercurile conducătoare engleze au considerat necesară reglementarea raporturilor cu Rusia, rămase în suspensie după episodul Oceakov, mai ales că, la 1 februarie 1793, Franța îi declarase război, ceea ce semnifică, implicit, si cauționarea politicii orientale a acesteia. Unul din primele demersuri în acest
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
1800. În același ritm s-au deteriorat și raporturile diplomatice cu Marea Britanie, astfel încât, în luna iunie 1800, procesul era încheiat. Dat fiind faptul că Rusia nu-și putea promova, de una singură, interesele în Centrul și Nordul Europei, cercurile ei conducătoare 1 Cf., Ole Feldbaek, Denmark and the Armed Neutraliy 1800-1801. Small Power Policy în a World War, Akademisk Forlag Universitetsforlaget i Kobenhavn, f.a., p. 11. s-au grăbit să înlocuiască recent, la acea dată, anulatul sistem de alianțe politice și
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
în domeniul politicii externe a Danemarcei, prioritară devenind necesitatea reconcilierii cu Marea Britanie. Ceea ce însemna, însă, renunțarea la calitatea de membră a Neutralității Armate, calitate care nu se mai justifica, din perspectiva orientării sale probritanice 7. Negocierile anglo-daneze au neliniștit cercurile conducătoare suedeze, deoarece întrezăreau posibilitatea că ele să provoace o breșă în cadrul Neutralității Armate. În ceea ce-l privește, regele afecta și interesele comerciale ale Danemarcei, declanșând conflictul anglodanez în problema dreptului statelor neutre față de războiul anglo-francez de a face comerț și
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Bratislava), la 26 decembrie același an26. Ieșirea Austriei din Coaliția antifranceză a pus Rusia în situația de a găsi mijloace pentru diminuarea efectelor noii conjuncturi militare și politice asupra propriei sale poziții în Europa Centrală și de Nord. Temerile cercurilor conducătoare ruse, sintetizate de ministrul Afacerilor Străine, Adam Jerzy Czartoryski, într-un memoriu adresat tarului Alexandru I, la 16/28 ianuarie 1806, erau generate de o posibilă inserare a unor articole secrete în cuprinsul tratatului de la Pressburg care ar fi vizat
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
al Suediei, astfel încât mai mult de o treime din suprafața regatului și mai mult de o pătrime din numărul populației au fost pierdute în favoarea Rusiei 70. Cu toate acestea, pacea cu Suedia a fost considerată de o parte a cercurilor conducătoare ruse ca fiind foarte putin avantajoasă pentru Rusia. Argumentul celor care împărtășeau acest punct de vedere constă tocmai în dimensiunile dezastrului suedez, în sensul că ei considerau "qu'on a trop pris", motiv pentru care "une paix pareille ne peut
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
a fi compensată cu Norvegia. În schimbul acesteia din urmă, Danemarca ar fi primit Pomerania Suedeză, Mecklenburg, "ou d'autres pays non disposés dans le Nord de l'Allemagne"84. Clauzele păcii încheiate de Suedia cu Franța au nemulțumit, însă, cercurile conducătoare ruse care le considerau mult prea avantajoase pentru cea dintâi 85. Indispoziția lor a putut fi provocată de perspectivă că Suedia să-și revizuiască orientarea politică externă și, astfel, să se îndepărteze de Rusia sau, cel putin, să nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
internațional", ceea ce confirmă și aprecierile lui von Stedingk, enunțate în rândurile anterioare (s. Ven.C.) (cf., ibidem). 96 Cf., Sveriges Riksarkivet, Kabinettet/UD Huvudarkivet, E2D, 671, Moscovitica. 97 Loc. cît., fond cît. cultăți Rusiei, diplomatul suedez observa că cercurile ei conducătoare o ignorau. Atitudinea lor nu era, totuși, o surpriză pentru el, deoarece era motivată de faptul că, după toate probabilitățile, Rumianțev nu avea alt scop "que d'illustrer son Ministère en étendant leș limites de l'Empire, déjà grand hors
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
valorifice atuul extraordinar pe care il dobândise împotriva Rusiei și, chiar, a Angliei. El a refuzat să acorde Suediei statutul de neutralitate, forțând-o să aplice blocada continentală împotriva Angliei. Această măsură a sporit, însă, motivele de iritare ale cercurilor conducătoare ruse împotriva 105 Cf., scrisoarea adresată de Bernadotte lui Napoleon, la 20 octombrie 1810, în E. Carlson, Karl Johans utrikespolitiska program vid ankomsten till Sverige 1810, în "Historisk Tidskrift", 1948, p. 340. 106 Sveriges Riksarkrivet, Kabinettet/UD Huvudarkivet E2D, 671
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
francezilor să nu i le conteste, mai ales că nu există pericolul unei ciocniri directe cu cele franceze în Centrul Europei, unde Rusia nu intenționa să facă noi achiziții teritoriale 129. Toate acele eforturi se datorau și faptului că cercurile conducătoare ruse au nutrit întotdeauna temere față de influență Franței asupra Suediei. Ce-i drept, în condițiile în care Carl Johan demonstrase, deja, că nu mai era, câtuși de puțin, "francez", ci întru-totul "suedez", acea temere se diminuase considerabil, lăsând, însă, loc
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
le trône de son empire d'Orient et d'Occident qu'il a l'idée de réunir sous să tête" (s. Ven.C.)132. Inițiativa să a fost foarte bine primită la Petersburg, deoarece ea corespundea propriilor planuri ale cercurilor conducătoare ruse de a determina Poartă Otomană să încheie o alianță ofensiva și defensivă împotriva Franței 133. Iată, deci, tot atâtea argumente care au netezit calea către alianță suedo-rusă, încheiată la Petersburg, la 5 aprilie 1812. Potrivit clauzelor sale, Suedia urma
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]