6,839 matches
-
Panait Istrati, Cruciada mea sau a noastră, articolul “Scrisoare deschisă către dreapta”, Ed. Delta Press, Cluj, 1992; 7. Panait Istrati, Amintiri, evocări, confesiuni, Ed. Minerva, București, 1985, p.311; 8. Alexandru Oprea, op. cit., p.282; 9. Panait Istrati, Amintiri, evocări, confesiuni, Ed. Minerva, București, 1985, p.489; 10. Idem, p.489; material realizat de Gabriel Dragnea - din volumul în lucru, “Publicistica lui Panait Istrati - Un jurnalist nedreptățit ”
Panait Istrati – Între datorie morală şi sursă de existenţă -Publicistica, o dominantă a scrisului istratian I [Corola-blog/BlogPost/92393_a_93685]
-
de avangardă, o mișcare inițiată de mari scriitori români, mulți dintre ei de origine evreiască. În ceea ce privește descoperirea unor documente inedite de istorie literară, Saul Axelrud mi-a oferit 12 scrisori inedite ale lui Ilarie Voronca printre care ultima este o confesiune în care el explică motivele care l-au dus la sinucidere. Le-am publicat în revista Uniunii Scriitorilor condusă de Marta Petreu, „Apostrof”. Am primit de la doctorul Lazăr Moscovici, originar din Fălticeni, unicul supraviețuitor al familiei sale internate la Auschwitz
Să nu uităm! -un interviu cu acad. Carol Iancu [Corola-blog/BlogPost/92432_a_93724]
-
I - Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, care a fost în ultimii ani de foarte multe ori în România și care l-a iubit și prețuit pe Părintele Patriarh Teoctist într-un mod cu totul special; conducătorii și reprezentanții celorlalte culte și confesiuni din România precum și din străinătate, în frunte cu delegația special sosită de la Vatican; apoi conducătorii politici și militari ai țării, în frunte cu președintele și cu primul-ministru - care a decretat ziua prohodirii sale drept zi de doliu național, după cum de
Pro memoria: Nouă ani de la trecerea la cele veşnice a Preafericitului Părinte Teoctist Arăpaşu – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1915 – 2007)… [Corola-blog/BlogPost/92425_a_93717]
-
crea credibilitatea, oferind scrisului identitate literară. Chiar dacă sunt scrise la persoana întâi, eu devin cel despre care scrie cineva, un oarecare scriitor și reprezintă adesea eul colectiv. Mie îmi plac scrierile la persoana întâi fiindcă le simt ca pe niște confesiuni pe care mi le încredințează autorul. Îi îmbrățișez părerea filozofului Gabriel Liiceanu care susține că cea mai mare frecvență a lecturilor o formează jurnalele personale. Vorbind despre scriitori și arta de a da viață cuvântului, îmi vin în minte cuvintele
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92502_a_93794]
-
că poartă discuții cu Papă Francisc și Patriarhul Tawadros al II-lea, care conduce Biserică Ortodoxă Copta din Alexandria, pentru că Paștele să fie sărbătorit în aceeași zi a fiecărui an, punând astfel capăt uneia dintre cele mai mari dispute dintre confesiunile creștine. Liderul Bisericii Anglicane a anunțat, la finalul unei întâlniri cu episcopii din subordinea sa, că negociază deja cu Papă Francisc și Tawadros al II-lea pentru fixarea Paștelui, astfel încât cea mai importantă sărbătoare creștină să nu mai aibă dată
Discuții secrete pentru o mișcare ce va reunifica din nou creștinismul. Decizie istorică de Paște [Corola-blog/BlogPost/92847_a_94139]
-
să treacă la noul calendar. În acest sens, Arhiepiscopul de Canterbury și-a exprimat încrederea că schimbarea va avea loc în următorii 5-10 ani, „înainte de pensionarea” să. Dacă va fi acceptată, modificarea va fi una dintre cele mai importante pentru confesiunile creștine din ultimele sute de ani. Ideea nu este deloc una nouă. După cum am mai arătat, Papa Francisc a lansat în noiembrie la Istanbul un apel ferm pentru unitatea Bisericilor Catolică și Ortodoxă, despărțite de un mileniu, arătând că victimele
Discuții secrete pentru o mișcare ce va reunifica din nou creștinismul. Decizie istorică de Paște [Corola-blog/BlogPost/92847_a_94139]
-
proză contemporană „Scripta Manent“, apărută la editura Anamarol din București, un volum pe care-l descrie cu mândrie „ca pe o pâine românească“. Altă operă care atrage atenția noastră, noi toți fiind oarecum atinși de „patima scrisului“ este „Dincolo de Cuvânt“ (confesiunea poetului, prozatorului, coord. Valentina Becart). Fiorul scrisului este foarte bine surprins de către autoarea articolului, Doamna Elena Trifan. O scurtă remarcă: revista Cetatea lui Bucur își deschide generos porțile către dimensiunea universală, atât în plan spațial , găzduind autori deopotrivă din țară
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92905_a_94197]
-
-vă la popoarele care au fost pedepsite de Dumnezeu și condamnate la exterminare în principal din cauza păcatului sodomiei și a păcatului bestialității”” a afirmat pastorul Petru Vidu. ”Este o manifestare extraordinara a solidarității și unității tuturor comunităților creștine, indiferent de confesiunea de care aparțin și stenia din care fac parte. Toți împreună suntem pentru a ne manifesta atașamentul față de valorile tradiționale ale familiei creștine. Nu suntem împotriva nimănui, dar suntem aici pentru a apăra valorile creștine, așa cum le-a lăsat Dumnezeu
Zece mii de oameni în stradă, la Oradea [Corola-blog/BlogPost/93049_a_94341]
-
În ,,Jurnal”, am descoperit-o pe Oana nemaipomenită. Dar în primul rând ca pe un om căruia îi e dor mereu de simplitate. Aproape de necrezut într-o lume care mereu se complică. E jurnalul ei de viață, de regrete, de confesiuni, de impresii.. E o carte în care mai mult întreabă decât răspunde, citez: ,,Orice aș face, nu pot înțelege timpul în care trăiesc. Ni se spune mereu că trebuie să ne adaptăm. La ce? Cum să mă pot adapta la
Portret Cultural Istoric – Oana Pellea [Corola-blog/BlogPost/93278_a_94570]
-
prânz erau acolo „sute de oameni”. „Toți cei care treceau pe strada principală, vecină cu strada noastră, Timotei Cipariu, s-au oprit și mulți au rămas și au aderat la cei adunați, români și maghiari, de toate etniile și toate confesiunile (...) Din jumătate în jumătate de oră mă chemau în fața geamului și le țineam cuvântul Domnului, le citam din Biblie, scurt, în maghiară și în română”, spune el. Fostul preot afirmă că, la un moment dat, a încercat să „astâmpere” mulțimea
25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: 15 decembrie, ziua în care s-a aprins scânteia Revoluţiei la Timişoara [Corola-blog/BlogPost/93280_a_94572]
-
face primul pas spre apropierea de cititorii lui, de semenii lui. Acum, când omenirea și însăși viețile noastre sunt atât de bulversate, Din viața unui om oarecare - pagini de jurnal, este o carte deosebit de actuală, am putea spune chiar o confesiune de credință în munca și în valoarea umană a prieteniei, făcută cu dragoste față de cei din jur, semenii Dlui Herman Victorov, care sunt chiar mai importanți pentru el decât el însuși. Muguraș Maria Petrescu, Membru UZP - România
Din viața unui om oarecare – pagini de jurnal [Corola-blog/BlogPost/93315_a_94607]
-
consideră că existența scriitorului este marginala: „Să te târai încetișor, ca un melc, și să-ți lași dara cu modestie, cu sârguința și, în fond, cu indiferență, în voluptate pașnică și anonimă”. Aș putea extinde citatele pentru a evita o confesiune clară. Rezumând ce spuneam anterior: deși extrem de diferiți, Cioran și Kafka au surprins, cu acuitate și în formulări memorabile, impasul existenței - efemera rătăcire terestră, deruta a solitarului în câmpul mereu limitat și adesea absurd al viețuirii și al speranțelor iluzorii
Norman Manea: ” Al doilea exil s-a petrecut când aveam 50 de ani, sub forma ieşirii de sub dictatura comunistă „ [Corola-blog/BlogPost/93321_a_94613]
-
ce aduce nou o compoziție literară care ni se propune? Poezia este un organism viu care se schimbă la chip și fire odată cu vremurile. Fluxul secret generat de mecanismul simțurilor este creator și convinge. Altfel, impulsul rămâne numai o simplă confesiune fără acele aripi ale harului capabile să atingă struna fermecată a lirei. Unele versuri pot avea tensiuni narative, fără virtuți emoționante, după cum unele fragmente de proză se desfată în redundante peisaje lirice care nu sprijină, defel, firul epic al prozei
„ DORESC O ROMÂNIE CU O CULTURĂ COMPETITIVĂ ÎN LUME ” [Corola-blog/BlogPost/93534_a_94826]
-
am emoționat și mi-a venit să plîng. E moină afara. O vreme de mort. Și eu nu știu cum să fac să mă conectez la o sursă de veselie. Un lamento prelungit e ca o călătorie În deșert. Dacă În această confesiune incontinentă nu apare din cînd În cînd bufonul să-și facă tumbele, cititorul Își va lua fulgarinul și umbrela și va da o raită prin piață. Nimic mai stenic decît o piață bucureșteană toamna. Piramidele de mere, roșiile cărnoase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Cases: Mémorial de Sainte-Hélène (fără anul apariției; impresum, după toate aparențele, rupt); Schițe și anecdote ale Împăratului Aleksandr I, Moscova, 1826; Scrisorile lui M.A. Volkov către Lanski, Moscova, 1874; P.M. Bykov: The Last Days of Tsardom, London (fără dată); Confesiunile lui Napoleon Bonaparte către abatele Maurie, traducere din franceză, Moscova, 1859; I.P. Skobaliev: Daruri pentru camarazi sau corespondența ofițerilor ruși, Sankt-Petersburg, 1833; Marmont: Mémoires 1772-1841, Paris, 1857 (primele trei volume cu autograful „Marmont, maréchal, duc de Raguse“); Denis Davidov: Documente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sfântă, limba cărților religioase. Secole de-a rândul, am trăit o situație paradoxală: deși popor vorbitor al unei limbi romanice, n-am folosit limba latină în scriere și biserică, chiar dacă suntem singurul popor din familia popoarelor neolatine care este de confesiune ortodoxă. Interese prea mari de apărare a ortodoxiei în fața ofensivei catolicismului, au dusă la scoaterea scrierilor latinești din biserica și cancelaria domnească și introducerea prin forță , prin amenințare și grele pedepse, a limbii slavone. Această înlocuire sar fi făcut, potrivit
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și am încărcat-o. Știam că astăzi îmi voi termina povestea. Carabina e acum lângă mine. Afară e o vreme senină și frumoasă. E luni dimineață. Asta e. Nu mai am nimic de spus. Am spus totul, mi-am dus confesiunea până la capăt. Era timpul. Acum pot veni lângă tine. Belle de jour este numită în franceză floarea de volbură (convolsus arvensis), numită uneori și rochia-fecioarei sau crin de câmp (n. tr.) Quilles e un joc popular în unele regiuni din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ne întâlneam într-o garsonieră din Pantelimon, mergeam mai rar la ei acasă, se păzea de nevastă, probabil, atenție la mesaje, la telefoane, nu vreau să ne prindă, dar îmi povestește într-o zi, nu ne căsătoriserăm încă (ziua primei confesiuni, căci pe atunci era altfel, mă iubea probabil, mă iubea și de-aia îmi povestea, că nu povestești decât oamenilor la care ții, nici eu nu știu ce să zic, a fost prima poveste a Maestrului), îmi povestea cum a fost cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
îl știe ea pe stăpân, s-a culcat și cu secretara, ca să-și asigure credința, loaialitatea ei, să-i fie aia credincioasă. — Am să-l strâng de gât pentru vorbele alea spuse unei străine, din prima îl apucă pe el confesiunea, el mă caracteriza pe mine. Pe mine?... Îl aștept sub mărul ăsta din grădină de atâta timp, l-ați văzut când a plecat, era negru-pământ la față, a dat numai din mână a lehamite, nu-i mai trece de femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
că nu i-ar mai fi fost greață, Îmi trecu mie prin cap. Pudra albă mi se impregnase În fiecare celulă a corpului, În fiecare nerv, de la extremitățile mâinilor și ale picioarelor până În străfundurile creierului. În timpul acesta, Monkey Își continua confesiunea. — Prima oară când am văzut cocaină În viața mea era pe când lucram ca băiat de serviciu. N-o să pot uita nicodată momentul ăla. Unul din clienții hotelului, un tip Între treizeci și patruzeci de ani, era un compozitor a cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
purtat de parfumul acestei femei Încă Îndrăgostite de mine. Era trecut un pic de opt seara și În sfârșit se mai răcorise puțin, printre turnurile din Nishi-Shinjuku adia vântul, și potopul de lumini ale firmelor publicitare creau o atmosferă propice confesiunilor de dragoste. Ferestele zgârie-norilor se reflectau În ochii noștri precum tot atâția aștri lunari dreptunghiulari. — Când Îți spun că ai contat mult pentru mine, o spun cu sinceritate. Nu vreau să mă mai mint singură. Nu mai sunt așa tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
a ieșit din cameră, am izbucnit amândoi În râs privind grămada de sticle și pahare din fața noastră. În timp ce râdea, un fir de spermă se scurse dintre coapsele ei. — Ce rușine Îmi e! spuse ea ștergându-se, Înainte de a-și Începe confesiunea. Mă asculți, da? E important pentru mine. Ascultă-mă neapărat cu atenție. Era vorba de un episod din copilăria ei, de ziua În care simțise o dorință sexuală privind marea, Înconjurată de florile de canna, În grădina de mandarini de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Început să meargă În două picioare sau pe Michelangelo. Avea dreptate. Viața nu e chiar așa de simplă, doar sclavii sunt În stare să trăiască fără nici o grijă. Cu toate acestea, ceva În mine refuza să cedeze În fața unei asemenea confesiuni și eram foarte furios pe mine Însumi că mă lăsasem emoționat de discursul ei. Oare de ce mi se Întâmpla așa ceva? De ce mă emoționasem În halul ăla? Doar era de ajuns să fiu impresionat, să bem apoi ceva Împreună, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Împreunau. Keiko Kataoka era diferită. O femeie plină de complexe, care știa ce Înseamnă rușinea și Încerca să o controleze. Oare cum era Reiko? Ea era actriță și dansatoare. Toate femeile despre care Îmi vorbise Keiko Kataoka În lunga ei confesiune erau pe deplin conștiente de sentimentele lor de rușine sau de mândrie, și la un moment dat renunțau la ele. Nu erau constrânse prin violență de cineva din exterior, ci o făceau din propria lor dorință. Dorința care prindea contur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
că a sesizat ceva pe fața mea, fie că s-a prins că mă excitasem amintindu-mi de Keiko Kataoka, bărbatul Îmi aruncă zâmbindu-mi complice: — Așadar Încă ești sub imperiul excitației. Ia zi-mi, Keiko ți-a făcut o confesiune lungă? Am aprobat cu o mișcare a capului. — Fătuca asta este nimfomană din naștere. N-a avut probleme În familie, așa că probabil i se trage de la faptul că Îi mergea mintea prea mult. A Înțeles dintotdeuna că este suficient să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]