2,124 matches
-
m-am îndrăgostit de tine când te-am auzit strigând la Romeo și la Julieta: «Nu vă atingeți unul de celălalt!».) Îmi tot spuneai că ai avut o iubire mare pe când erai tânăr, dar cred că încercai doar să mă consolezi pentru faptul că nu mă iubeai îndeajuns. Oricum, nu m-ai iubit îndeajuns, și acum - acum nu mai cred în miracole. Charles, am trăit un adevărat iad, și m-am smuls din el și nu vreau să-l mai retrăiesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
își avea propria ei logică adâncă, și înflorea pe absența totală a oricărei alternative. Să nu fi existat, oare, pentru mine, nici o altă soluție? De bună seamă, eram conștient că unul din avantajele „ideii extravagante“ consta în faptul că mă consola cu o făgăduință de fericire, deși de o natură extrem de subtilă și atenuată. Alte perspective, mai imediat legate de grozăvia evenimentelor recent petrecute, erau mai puțin vagi și mai puțin plăcute; și mă simțeam totodată îmboldit de o întunecată dorință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
i-o scriu lui Hartley de îndată ce aveam să ajung la Londra. Dar când am sosit, am simțit, în primul rând, o nevoie mai imperioasă de a-mi clarifica mintea și, într-un fel, de a mă confirma și a mă consola pe mine însumi prin redarea, pe larg, a tot ce se întâmplase. După aceea am mai găsit și alte motive de a nu-i scrie, deocamdată, acea scrisoare. Mă aflam, de fapt, într-o teribilă efervescență, nu atât din cauza nehotărârii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
oricărui rău, de a-i face pe voie și a o răsfăța, de a-i da tot ce-și dorește, de a o face pe veci fericită. Aș fi vrut ca, în timpul care ne-ar mai fi rămas, să o consolez așa cum numai un zeu poate consola. Dar, totodată, doream din ce în ce mai mult, și cu o violență care aproape că pârjolea tandrețea, să fie a mea, să o posed trup și suflet. Chiar din momentul recunoașterii, dorința fizică, stârnită, tulburată, se sucise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe voie și a o răsfăța, de a-i da tot ce-și dorește, de a o face pe veci fericită. Aș fi vrut ca, în timpul care ne-ar mai fi rămas, să o consolez așa cum numai un zeu poate consola. Dar, totodată, doream din ce în ce mai mult, și cu o violență care aproape că pârjolea tandrețea, să fie a mea, să o posed trup și suflet. Chiar din momentul recunoașterii, dorința fizică, stârnită, tulburată, se sucise și se răsucise în mine, simțurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe cel cu adevărat vinovat și considerându-l un sfânt. O, de-aș putea s-o descătușez de această vină mutilantă, schiloditoare și de această adorație găunoasă! Dumnezeule, se simțea vinovată până și din cauza mea, și avea nevoie să se consoleze gândind că eu o urăsc! Era sub imperiul unei vrăji rele, împietrită de o magie autoprotectoare, pe care o cultivase de-a lungul anilor pentru a se apăra împotriva odioasei suferințe de a se fi măritat cu un maniac ticălos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
numele de familie? — Nu, numele de familie e Fitch. — Fitch. O.K. Domnul Fitch, la el vreau să ajung. Ce dracu urmărești? — Locuiește în sat, nu? Am să descopăr unde locuiește și am să mă duc la el să-l consolez. O să-i facă bine să cunoască o femeie adevărată, vie, în locul sacului ăluia de zdrențe. Probabil că a și uitat ce înseamnă o femeie. N-am să-i fac rău, am să-l înveselesc un pic, în orice caz, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
acolo unde înainte nu existase decât un gol. Obsedat de acest scop, încercam cu șiretenie să exclud ideea întoarcerii ei acasă, imaginându-mi-o drept un lucru devenit acum imposibil; între timp, Hartley n-avea decât să continue să se consoleze cu iluzia unei reîntoarceri, care, în curând, avea să-i apară și ei ca un lucru de neconceput, ca un lucru pe care încetase a-l mai dori. Pe căi ascunse, intensificam presiunea asupra ei și o accentuam. Politica mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-și din când în când lacrimile cu dosul palmei. Am rămas un timp alături de ea, păstrând tăcerea. M-am așezat pe scaun și am început să mă uit prin cameră, ca și cum această preocupare banală ar fi putut, oarecum, s-o consoleze. Am remarcat o pată de igrasie pe tavan, o crăpătură în geamul ferestrei lungi. Pe jos, grămăjoare de scamă purpurie, rămasă, desigur, de la mobila doamnei Chorney. În cele din urmă m-am ridicat, am atins-o ușor pe umăr, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
întâmplase. Pe urmă mi-am amintit de ce-mi spusese Gilbert în legătură cu un glas de femeie pe care-l auzise cu o seară înainte în bungalov. Oare Rosina își pusese într-adevăr în aplicare planul ei obscen de a-l „consola“ pe Ben, și asta să fi fost cauza pentru care Ben nu voise s-o primească pe Hartley cu o seară înainte? Altminteri, cum ar fi putut Rosina să știe că venim? Gândul ăsta mă umplea de o mânie confuză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și ai lui Perry, mă gândeam la Hartley, și prefiguram o viață senină alături de ea, în căsuța în care aveam să ne ascundem amândoi pe vecie. Dar dacă înfăptuiam ceea ce doream cu atâta intensitate, unica dorință care mă mai putea consola, adică dacă îl desființam pe Ben, îl omoram, îl schilodeam, îi vătămam mințile sau îl trimiteam la închisoare, aș fi putut apoi să plec cu Hartley și să trăiesc în seninătate? Cum va arăta felul ăsta de seninătate? Cu ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fetișcană, în felul misterios în care bătrânețea și tinerețea se pot îmbina pe chipul unei femei. Dar își pierduse strălucirea, sau poate că optica mea asupra ei se întunecase. Era devotată și dulce și încerca din toată inima să mă consoleze, vorbind întruna despre subiecte periferice, ocolind chestiunea vitală. — Desigur, Perry nu-ți purta pică, niciodată nu te-a urât, a vorbit așa, într-o doară. Te iubea, îți era devotat, întotdeauna te pomenea cu mare admirație. Într-o după-masă, ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
soi de justiție automată. Tu, James, ai vorbit de o justiție automată, ei bine, iat-o! Voi doi ați construit împreună un mecanism, și iată-l cum funcționează. Dacă sunteți mâhniți, n-am nici o îndoială că, în curând, o să vă consolați unul pe celălalt. Vreau să fiți împreună. Mă voi gândi la voi doi ca fiind împreună. La urma urmei, nu-i nevoie să așteptați moartea mea, vă puteți ține de pe acum de mână. Și cum James e un șofer atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
acea hidoasă zi când am dus-o pe Hartley înapoi. Mi-am amintit de spusele lui Gilbert că auzise o voce de femeie în casă, când se dusese să predea scrisoarea. Rosina îmi declarase că are de gând să-l „consoleze“ pe Ben. S-ar fi putut ca aceste cuvinte să fi fost doar o glumă batjocoritoare. Pe de altă parte însă, Rosina era capable de tout. Dacă „se întâmplase“ ceva între Ben și Rosina, acest lucru ar putea justifica nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
telefonez medicului meu de la Londra și să-i descriu simptomele, dar am hotărât să n-o fac, întrucât simptomele i-ar fi părut neinteresante. Chiar și în cazuri mai grave era greu să captezi interesul medului meu londonez. M-am consolat singur, spunându-mi că, fără îndoială, mă molipsisem de gripa, sau ce-i mai fi fost, care-l doborâse pe James după salvarea mea din calvarul marin și că, în orice caz, boala lui nu durase prea mult. A mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
definitive, ele se alcătuiesc din suma și sintetizarea unor trăsături, care impun pe loc necesitatea unei reconsiderări. Aranjamentele umane nu sunt altceva decât fire lăsate în suspensie și calcule incerte, indiferent de ce pretinde arta în încercările ei de a ne consola. În timp ce scriu acestea este luna august, nu acel august galben, provençal al imaginației englezești, ci un obișnuit august rece londonez, cu un vânt care suflă de-a lungul Tamisei, întețindu-se la capătul străzii. Pentru că, da, acum locuiesc în apartamentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
astfel James a intuit intențiile mele ucigașe și l-a silit pe Perry să-și recunoască vina. Dar am nutrit oare vreodată într-adevăr intenția de a-l ucide pe Ben? Nu, toate acestea au fost fantasmagorii menite să mă consoleze. Și totuși, uneori, și asemenea fantasmagorii pot provoca „accidente“. De ce mi-am imaginat că Hartley e devorată de dorința de a muri? Ea face parte din rasa supraviețuitorilor, tare ca piatra. Dacă acest jurnal „așteaptă“ o concluzie categorică, clarificatoare, în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
începutul de cale al evadării mele. Nu puteam îndura spectacolul victimei plângăcioase, captive în cămăruța sordidă lipsită de ferestre, spectacol pe care-l revăd încă în coșmarurile mele. Imaginația iubiri mele a renunțat la Hartley cea reală și s-a consolat cu ideea total abstractă de „a accepta totul“, orbește. Acela a fost sfârșitul. Când am discutat împreună, Lizzie mi-a spus: „Desigur, o căsătorie poate să apară îngrozitoare în ochii altora, și totuși să fie un menaj bun“. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
împotriva lui Ignatiev, se vorbește de demisia sa. Apar din nou zvonuri despre atentate. Nihiliștii se răzbună. Joi, 1 decembrie/19 noiembrie Ceață groasă, chiciură. Ora 10 I. Brătianu la mine. Vorbim despre situație, crede că la Viena se vor consola în curând. Orele 11½-1 Stătescu vine cu Pherekyde la mine, căruia îi dau Crucea de Mare Ofițer al Coroanei României și care își ia rămas-bun înainte de a pleca la Paris ca ministru plenipotențiar. Discutat chestiunea Dunării și soluția ei. Vom
Jurnal. Volumul I: 1881-1887 by Carol I al României () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
ei și toate bucuriile o chinuie (...) Și apoi ea a fost toată viața o realistă, nu-i plăcea să vorbescă de ce crede că se întâmplă dincolo.” Încheierea neașteptată e că nepotul, știindu-se pe el însuși bolnav, caută s-o consoleze pe bunică, împărtășindu-i plecarea lor împreună în lunga călătorie: „― Bunico, sunt bolnav rău. (...) O să se termine totul curând, nu mai am nici o îndoială. Și, de altfel, nici nu mai pot trăi în felul acesta. M-am deprins puțin cu
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
o idealitate insurmontabilă: „O timiditate dezastruoasă mă oprea să fac primul pas, să îndrăznesc să mă apropii de o fată fără recomandație prealabilă și îndelungi preliminarii, timiditate care - vedeam cu ciudă - îmi întârzia planurile, însă în același timp mă și consola (...) Și exclamam ridicol-ridicol pe care-l credeam atenuat, deoarece îmi dam seama de prezența lui: Nu voi fi niciodată un Don Juan.>>” Anton Holban are vocația „neregulilor” și era previzibil că el nu va crea un Don Juan împlinit. „important
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
acest lucru prigonitorii. Aceștia se pregătesc și, după moarte, să-i plătească "tributul de ocări și defăimări". E suficient să aibă un accident mărunt (să fie lovit de un cîine) pentru a se răspîndi vestea morții lui. Jean-Jacques nu se consolează, ca Sfîntul Augustin, cu ideea că toate vin de la Dumnezeu și în toate este voia lui. Resemnarea lui este mai puțin dezinteresată, dar nu mai puțin demnă de Ființa Desăvîrșită, pe care mărturisește că a servit-o prin faptele lui
Paradigma Rousseau și educația contemporană by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
a gospodări fondurile Uniunii, cât și pe aceea de a ne reprezenta onorabil. Separarea celor două responsabilități s-a dovedit a fi falimentară. În vremea în care trăim, onoarea fără bani nu mai face nici două parale. Oricât ne-am consola noi cu gândul că nici banii fără onoare nu fac mai mult. 22: Credeți că de actuala stare proastă a Uniunii Scriitorilor se face vinovat nu numai președintele Uniunii, ci și Comitetul Director? Pentru ca activitatea Uniunii să decurgă firesc, conform
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
meu, un plutonier, obișnuia să spună că trei mutări egal un incendiu. Eu am trecut prin vreo două incendii până acum. Plus că băiatul și fata sunt la școală și vor să dea admitere la facultăți din Cluj. M-am consolat astăzi că și din Cluj se pot face unele lucruri. Mai greu este de discutat cu prietenii. C.Ș.: Când am vorbit despre Absenții, mi-ai spus că romanul a apărut într-un tiraj de vreo cincisprezece sau treizeci de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
salvatoare prin puterea de a transfigura realitatea, de a trezi speranța În triumful binelui, al Împăcării, al dreptății. În infernul concentrațional, al brutalității, suferinței umane, poetul are forța și ințelepciunea de a intrevedea ziua de mâine, senină, atrăgătoare care mângaie, consolează. Speranța În supravietuirea condițiilor din lagăr este salavatoare. Norii negri se risipesc și se vede seninul Înstelat, cum numai cerul patriei poate da mangâiere și speranță. În ambianță distructivă a celularului amintirea zilelor de acasă aduce forța și sperantă supraviețurii
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]