1,871 matches
-
totuși să-l încoroneze pe Baldwin în Ierusalim, ceremonia având loc totuși în Betleem. Baldwin a reușit să extindă fruntariile regatului, cucerind orașele Acra (1104), Beirut (1110) și Sidon (1111), în același timp extinzându-și suzeranitatea și asupra altor state cruciate din nord: Comitatul de Edessa (al cărui fondator fusese de altfel), Principatul Antiohiei și, după cucerirea orașului Tripoli în 1109, și asupra Comitatului Tripoli. Balduin a reușit să respingă în 1113 invaziile musulmane în bătăliile de la Ramala, Damasc și Mosul
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
cuprindea și numeroase informații despre prima cruciadă și anii trecuți de la moartea lui Fulcher și până în 1167. Din perspectiva musulmană, memoriile lui Usamah ibn Munqidh, soldat și ambasador al Damascului la Ierusalilm sau în Egipt, cuprind numeroase informații despre societatea cruciată din Regatul Ierusalimului. Alte informații mai pot fi luate și din scrierile călătorilor medievali Benjamin din Tudela și Ibn Jubayr. În secolul al XIII-lea, Jean de Ibelin a făcut prima listă a fiefurilor și a numărului de cavaleri de pe
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
într-o singură clădiere, care a fost terminată în 1149. În afara Ierusalimului, principala atenție a constructorilor s-a îndreptat către ridicarea castelelor și fortărețelor: Kerak și Montreal în Oultrejordain (Transiordania) și Ibelin lângă Jaffa sunt cele mai reprezentative exemple. Arta cruciată a fost un amestec de stiluri vest-european, bizantin și islamic. În orașele mari ale regatului au funcționat băi publice, cu instalații sanitare interioare și diferite alte facilități pentru igienă, care erau absente în orașele europene. Cel mai cunoscut monument al
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
fost un amestec de stiluri vest-european, bizantin și islamic. În orașele mari ale regatului au funcționat băi publice, cu instalații sanitare interioare și diferite alte facilități pentru igienă, care erau absente în orașele europene. Cel mai cunoscut monument al artei cruciate poate fi considerat Psaltirea Melisendei, un manuscris împodobit cu miniaturi remarcabile, (o comandă executată între anii 1135 și 1143, aflat acum în depozitele British Library), și capitelurile sculptate din Nazaret. Până la cucerirea mamelucilor, în regat existau numeroase picturi murale și
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
nou și mult mai puternic - Atabegul Zengi din Mosul. Deși Fulk a reușit să facă față atacurilor lui Zengi de-a lungul întregii sale domnii, William din Tyr l-a criticat pe Fulk pentru că nu a asigurat securitatea frontierelor. Statele cruciate din nord au început de asemenea să nu mai recunoască suzeranitatea Regatului Ierusalimului și au luptat împotriva forțelor lui Fulk. Fulk a murit într-un accident de vânătoare în 1143, iar Zengi a profitat de moartea liderului latin și a
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
cei mai mulți pelerini au fost uciși sau, supraviețuitori, au fost luați prizonieri și au fost vânduți în târgurile de scalvi. Pierre și un mic număr de pelerini au rămas la Constantinopol în iarna 1096 -1097, lipsiți de ajutorul bizantin, așteptând armatele cruciate de cavaleri și soldați de meserie, singurii alături de care mai putea spera să ajungă la Ierusalim. Când au sosit principii și cavalerii lor, Pierre li s-a alăturat în calitate de membru al consiliului în mai 1097 și, împreună cu puținii adepți care
Pierre l'Ermite () [Corola-website/Science/306535_a_307864]
-
adăpostească supușii evrei. Mai trebuie spus că Papa Urban al III-lea nu a menționat populația evreiască atunci când a propovăduit organizarea primei cruciade, iar mai târziu a condamnat orice violență împotriva evreilor, considerând că aceste atacuri sunt pervertiri ale cauzei cruciate. Predicile pentru organizarea primei cruciade au dus la o creștere a sentimentelor antisemite. O credință foarte răspândită în epocă era aceea conform căreia cucerirea Ierusalimului de către creștini și înscăunarea unui împărat creștin în Orașul Sfânt avea să fie evenimentul declanșator
Cruciada Germană din 1096 () [Corola-website/Science/306513_a_307842]
-
Germania, evreii erau considerați ca fiind dușmanii creștinilor în aceeași măsură cu musulmanii. Evreii erau considerați responsabili pentru crucificarea lui Iisus Cristos și în plus ei erau mult mai aproape de creștini decât musulmanii din Asia. Mulți creștini atrași de ideea cruciată au considerat că nu este necesar să călătorească la mari depărtări pentru a lupta cu necredincioșii, de vreme ce necredincioși se aflau atât de aproape de casele lor. Este foarte posibi ca luptătorii cruciați să fi fost motivați și de nevoia de bani
Cruciada Germană din 1096 () [Corola-website/Science/306513_a_307842]
-
cu evreii și le-au oferit unora dintre ei adăpost împotriva cruciaților. (La fel aveau să facă și burghezi praghezi.) Burghezii din Mainz s-au alăturat milițiilor de sub jurisdicția episcopului și a guvernatorului militar al orașului în lupta împotriva bandelor cruciate. Luptele au începtat în momentul în care în zonă au sosit noi efective de cruciați. În ciuda exemplelor date de burghezi și de episcop, numeroși orășeni de rând din Mainz s-au alăturat cruciaților violenți. Mainz a fost localitatea în care
Cruciada Germană din 1096 () [Corola-website/Science/306513_a_307842]
-
din avangardă au fost înfrânți, pecenegii au dezertat, iar francezii și germanii au fost obligați să se retragă. Raymond a fost încercuit și numai intervențiile lui Étienne și Conrad l-au scăpat. Bătălia a continuat și a doua zi, tabăra cruciată fiind cucerită de musulmani, iar cavalerii au fugit, lăsând femeile, copii și preoții să cadă prizonieri și să fie transformați în sclavi de invingătorii musulmani. Cei mai mulți lombarzi, care erau pedeștri, au fost în scurtă vreme prinși de turci și uciși
Cruciada din 1101 () [Corola-website/Science/306548_a_307877]
-
împărțit în două: o jumate din efective s-a îndreptat direct spre Palestina îmbarcată pe corăbii, iar cealaltă jumate a călătorit pe drumurile Asiei. Această a doua coloană a ajuns la Heraclea în septembrie și, la fel ca și armatele cruciate de dinainte, a fost prinsă în ambuscadă de turcomani și distrusă. Guillaume al IX-lea, Hugues, Welf și un mic grup de cruciați călări au scăpat cu fuga, refugiindu-se în cele din urmă în Tarsus, unde Hugues a și
Cruciada din 1101 () [Corola-website/Science/306548_a_307877]
-
și fuseseră reconstruite și întărite de puțină vreme de turci. Aceștia din urmă cuceriseră orașul prin trădare și toate fortificațiile fuseseră preluate intacte. Din 1088, guvernatorul musulman al Antiohiei fusese Yaghi-Siyan. Yaghi-Siyan era îngrijorat de înaintarea în Anatolia a armatelor cruciate în 1097 și el a cerut ajutor în statele vecine musulmane, dar fără succes. Pentru a se pregăti pentru sosirea oastei creștine, el a aruncat în închisoare pe Patriarhul ortodox al Antiohiei și a exilat grecii și armenii ortodocși, permițând
Asediul Antiohiei () [Corola-website/Science/306558_a_307887]
-
unui atac direct, deși este posibil ca efectivele armatei lui Yaghi-Siyan să nu fi fost suficient de numeroase pentru a asigura apărarea adecvată a fortificațiilor. Guvernatorul musulman a fost ușurat și a prins noi speranțe când a văzut că armata cruciată se complică într-un asediu. Bohemund și-a stabilit pozitiile la colțul de nord-est al orașului, la Poarta "Sfântul Pavel". Raymond și-a aeșzat tabăra spre vest, la Poarta "Câinelui", iar Godfrey și-a plasat trupele tot la vest, la
Asediul Antiohiei () [Corola-website/Science/306558_a_307887]
-
au reușit să aprovizioneze în cantități suficiente tabăra cruciadă. O parte dintre soldații și cavalerii creștini au inceput să dezerteze în ianuarie 1098, inclusiv călugărul Pierre l’Ermite. Deși călugărul a fost rapid găsit și a fost adus în tabăra cruciată, prestigiul său a fost grav afectat. În februarie, generalul bizantin Taticius, care îi sprijinise pe cruciați în calitate consilier și de împuternicit al împăratului Alexius I, a părăsit pe neașteptate tabăra creștină. După cum afirmă prințesa Ana Comnena, care se presupene
Asediul Antiohiei () [Corola-website/Science/306558_a_307887]
-
a preluat controlul fortificației "La Mahomerie". În acest moment, cruciații au reușit să obțină primele rezultate importante ale asediului, odată cu venirea primăverii, cu îmbunătățirea situației aprovizionării în tăbăra creștină și cu definitivarea încercuirii Antiohiei. În aprilie a sosit în tabăra cruciată o solie fatimidă din Egipt, încercând stabilirea unor condiții de pace cu creștinii, care erau până la urmă inamicii propriilor inamici, turcii selgiucizi. Pierre l’Ermite, care vorbea fluent limba arabă, a fost trimis să negocieze. Rezultatele negocierilor au fost nule
Asediul Antiohiei () [Corola-website/Science/306558_a_307887]
-
Baldwin de Hainaut, cel de-al doilea pierind în timpul unei ambuscade. Împăratul Alexius nu s-a arătat interesat să trimită la Antiohia o expediție militară care să recupereze orașul. În Antiohia, Bohemund a pretins că bazileul Alexius a părăsit cauza cruciată, ceea ce ar fi invalidat toate jurămintele pe care le făcuseră cavalerii la Constantionopol. Bohemund și Raymond au ocupat palatul lui Yaghi-Siyan, dar Bohemund controla cea mai mare parte a orașului, iar stindardul său flutura deasupra citadelei. Este de presupus că
Asediul Antiohiei () [Corola-website/Science/306558_a_307887]
-
nepericulos, deoarece numărul populației era mic, iar găurile din ziduri permiteau dușmanilor să intre în oraș; noaptea ei năvăleau peste puținii locuitori, omorând pe mulți chiar în casele lor" După succesul primei cruciade, în Orientul Mijlociu au fost înființate trei state cruciate: Regatul Ierusalimului, Principatul Antiohiei și Comitatul Edessei. Un al patrulea, Comitatul Tripolelui a fost înființat în 1109. Edessa era cel mai nordic stat dintre toate cele de mai sus, cel mai puțin puternic și mai slab populat. Din aceste motive
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
împotriva păgânilor slavi. Războaiele dintre germani și slavi durau de ceva vreme și a fost nevoie de puterea de convingere a lui Bernard pentru a se oferi indulgențe germanilor care luptau împotriva slavilor. Expedițiile germanilor nu era de natură tradițională cruciată, de vreme ce se lupta împotriva păgânilor, nu împotriva musulmanilor și nu aveau nicio legătură cu Țara Sfântă. Astfel, a doua cruciadă a avut o caracteristică diferită față de cea dintâi. Pe 6 februarie 1147, cruciații francezi s-au întâlnit la Étampes pentru
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
și Anglia. Ei au mers în relativă ordine pe același drum urmat de Conrad. Totuși, Ludovic a intrat în conflict cu Geza când acesta a descoperit că regele francez a permis unui pretendent la tronul Ungariei să se alăture armatei cruciate. Și pe teritoriul bizantin au apărut conflicte, aici luptătorii din Lorena, care se aflau în avantgardă, au intrat în conflict cu unitățile germane întârziate. Situația politică se schimbase în regiune de la primele negocieri dintre regele francez și împăratul bizantin, Manuel
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
au ajuns în fața porților Damascului. Asediații ceruseră ajutorul mai multor lideri musulmani: Saif ad-Din Ghazi I al Alepului și Nur ad-Din al Mosulului. Vizirului Mu'in ad-Din Unur a încercat fără succes despresurarea Damascului printr-un atac concentrat asupra taberei cruciate. Neîncrederea se manifesta în ambele tabere: Unur nu avea încredere în Saif ad-Din sau în Nur ad-Din, deoarece se temea că Damascul ar fi fost ocupat de musulmanii veniți în ajutor, iar cruciații nu cădeau de acord asupra cărui conducător
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
și desăvârșind astfel încercuirea Regatului Ierusalimului. Alianța cruciato-bizantină s-a destrămat odată cu moartea împăratului Manuel I în 1180, iar, în 1187, Ierusalimul a fost cucerit de Saladin. Forțele lui Saladin au început lupta pentru ocuparea tuturor orașelor importante ale statelor cruciate, aceste serii de atacuri precipitând convocarea cavalerilor creștini pentru o nouă cruciadă
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
luptau cu puterea papală (de aceea papa nici nu l-a chemat pe împăratul german), iar Anglia era angajată în război cu Franța. În cele din urmă, în principal datorită predicilor lui Fulk de Neuilly, a fost organizată o armată cruciată în timpul unui turnir organizat la Écry-sur-Seine de Theobald al III-lea de Champagne, conte de Champagne în 1199. Armata era formată în principal din nobili din nordul Franței (aflați în rebeliune față de opera de reconstrucție a statului, desfășurată de regele
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
de mare pentru acele vremuri. Această înțelegere presupunea un an de zile de pregătiri din partea Veneției, care trebuia să construiască numeroase corăbii și să pregătească marinarii care să le guverneze, toate activitățile comerciale ale orașului trebuind să fie încetinite. Armata cruciată era estimată la 4.500 cavaleri (cu 4.500 de cai), 9.000 scutieri și 20.000 infanteriști. Dat fiind faptul că nu fusese semnat un contract ferm cu privire la plecarea tuturor cruciaților cu corăbiile venețiene, mulți luptători au ales să
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
Dat fiind faptul că nu fusese semnat un contract ferm cu privire la plecarea tuturor cruciaților cu corăbiile venețiene, mulți luptători au ales să plece din alte porturi, în special din Marsilia și Genova. În 1201, cea mai mare parte a efectivelor cruciate se afla în Veneția. Dar s-a constatat că ea era mult mai mică (aproximativ 12.000 soldați), iar venețienii primeau mai puțin de jumătate de bani din suma convenită, și anume 85.000 de mărci din argint, în timp ce cruciații
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
asta doar dăcă ar fi fost dispuși să renunțe la numeroase alte cheltuieli. Venețienii i-au pus pe cruciați sub consemn pe insula Lido până când aveau să se decidă asupra acțiunilor viitoare. Dandolo și venețienii au reușit să folosească mișcarea cruciată în propriul lor folos. După masacrul străinilor din Constantinopol din 1182, comercianții venețieni din capitala bizantină fuseră expulzați de reprezentanții dinastiei Comnen, care se bucurase de sprijinul întregii populații grecești. Aceste evenimente le-au justificat venețienilor păstrarea unei poziții ostile
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]