2,036 matches
-
Ducas (un văr al împăraților Isaac al II-lea și Alexios al III-lea și fiu al sebastocratorului Ioan Dukas) a ajuns așa deci sub stăpânirea Angelilor, Tracia-sub stăpânirea latinilor, Leon Sguros a ocupat Corintul (încă înainte de cucerirea capitalei de către cruciați) și asedia Atena. Puțin înainte de cucerirea Constantinopolului, Comnenii Alexios și David, nepoții lui Andronic I, vor întemeia pe coasta de sud est a Mării Negre, Imperiul de Trapezunt. Alexios și David fuseseră încredințați curții georgiene, cu care se înrudeau de la căderea
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
legitim al Bizanțului viguros, iar basileii lui, în ciuda proporțiilor lor mai reduse, pot fi puși în același rând cu Iustinian și cu Vasile Bulgarochtonul. În pofida unui șir de insuccese, în anii 1205-1214, grecii au oprit înaintarea continuă spre Răsărit a cruciaților. Pământul ardea, literalmente, sub picioarele cotropitorilor catolici, războiul împotriva latinilor s-a transformat într-un război al întregului popor. La început, forțele reale ale lui Laskaris erau infime, însă curajul ținea piept cu demnitatea numărului și fierului. De pildă, în timpul
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
în urma unei incursiunea în partea europeană a imperiului, Ioan a preluat Adrianopolul. Bătălia de la Poimanenon (1224), a marcat o cotitură în cursul războaielor latino-niceene. De acum înainte, nu grecii erau cei siliți să țină piept presiunii latinilor, ci viceversa. Posesiunile cruciaților din Asia Mică s-au predat, una după alta, lui Vatatzes, care și-a câștigat repede faima unui comandant de oști de temut. Îndată după victoria asupra fraților Laskaris, Ioan al III-lea Ducas a echipat o flotă și a
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
1096, pentru a-și finanța plecarea, Godefroy vinde o perte din domeniile sale sau le lasă drept gaj. Astfel Castelul Bouillon este achiziționat de Episcopul de Liège iar domeniul Stenay este achiziționat de Episcopul de Verdun. Patru grupuri importante de cruciați au plecat în aceeași perioadă: cel mai important, condus de Contele de Toulouse Raimond de Saint-Gilles, un grup condus de cavalerul normand Bohemund și unul condus de Robert, Conte de Flandra. Godefroy, împreună cu fratele său mai mare Eustațiu și cu
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
în fruntea celei de al patrulea grup de la Bouillon pe data de 15 august 1096. Trece pe la Ratisbona, Viena, Belgrad și Sofia, ajungând la Constantinopol unde armata este oprită de împăratul Bizantin Alexios I Comnen. După lungi negocieri, acesta permite cruciaților să traverseze Bosforul în primăvara lui 1097, nu înainte de a cere acestora să îi restituie toate teritoriile cucerite de Selgiucizi. Armatele cruciate intră în Asia Mică, cuceresc Niceea, îi înving pe turci la Dorylaeum apoi asediează Antiohia. În toate aceste
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
Mică, cuceresc Niceea, îi înving pe turci la Dorylaeum apoi asediează Antiohia. În toate aceste lupte Godefroy are un rol minor, dar odată cu Asediul Ierusalimului din iunie-iulie 1099 legenda lui Godefroy începe să se formeze, el fiind printre primii cavaleri cruciați ce intră în oraș. Fatimizii ce ocupau orașul sunt învinși iar lui Godefroy îi este propură coroana de Rege al Ierusalimului, dar acesta o refuză motivând faptul că nu poate să poarte o coroană de aur acolo unde Iisus a
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
Iisus a purtat o coroană de spini. Acceptă însă titlul de Protector al Sfântului Mormânt, recunoscând astfel primatul bisericii asupra Țării Sfinte. În calitate de protector avea rolul de a apăra Ierusalimul și mormântul lui Iisus iar apoi de a distribuii teritorii cruciaților și de a cuceri și pacifica orașele din apropiere. De asemenea avea dreptul de a judeca și trebuia să asigure perenizarea economiei locale. În august îi învinge încă odată pe Fatimizi în bătălia de la Ascalon iar ecoul victoriilor sale i-
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
de o săgeată dar sursele creștine menționează îmbolnăvirea sa. Susținătorii lui Godefroy îl aleg pe fratele său Balduin ca "Rege al Ierusalimului", acesta fiind încoronat ca prim rege latin al Ierusalimului pe data de 25 decembrie 1100. Fiind primul conducător cruciat al Ierusalimului, Godfroy de Bouillon a fost idealizat în povestirile ulterioare. El a fost înfățișat ca lider al cruciaților, rege al Ierusalimului și un mare legiuitor. În realitate era unul dintre mulții lideri ai cruciadei, care îi includea și pe
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
Rege al Ierusalimului", acesta fiind încoronat ca prim rege latin al Ierusalimului pe data de 25 decembrie 1100. Fiind primul conducător cruciat al Ierusalimului, Godfroy de Bouillon a fost idealizat în povestirile ulterioare. El a fost înfățișat ca lider al cruciaților, rege al Ierusalimului și un mare legiuitor. În realitate era unul dintre mulții lideri ai cruciadei, care îi includea și pe Raimond de Saint-Gilles, Bohemund de Taranto Robert de Flandra, Ștefan de Blois și Balduin de Boulogne precum și pe trimisul
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
schimbări de ideologie, cruciada se depășea pe sine până aproape la anularea ei. Era nevoie de o schimbare în însuși idealul de cruciadă pentru ca el să se mențină. Astfel se produce o alunecare a elementului războinic pe planul al doilea. Cruciatul, înainte de toate, era acum un pelerin, apoi un războinic și numai dacă era absolut nevoie. Accentul cade pe ascetismul individual, spre deosebire de idealul colectiv de la început, care dădea o notă de încântare veselă, aproape zgomotoasă, înrolării în cruciadă. Acum se cerea
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
acum un pelerin, apoi un războinic și numai dacă era absolut nevoie. Accentul cade pe ascetismul individual, spre deosebire de idealul colectiv de la început, care dădea o notă de încântare veselă, aproape zgomotoasă, înrolării în cruciadă. Acum se cerea ca la plecare cruciatul să fie fără haine scumpe, bani sau bagaj inutil, să nu evite tristețea despărțirii. Viața morală devenea mai importantă decât încercarea grea de a porni în cruciadă sau riscurile acesteia, iar pelerinajul nu servea la nimic dacă nu era urmat
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
să riposteze deschis, a recurs la o stratagemă, hotărât să-l înșele pe preamândrul pontif și să acționeze, ca totdeauna, după bunul său plac. La sfârșitul verii au început pregătirile de cruciadă, iar la 8 septembrie 1227, secondat de numeroși cruciați germani, la care se alăturaseră un număr important de englezi, el s-a îmbarcat la Brindisi. Flota a pornit în larg cu obișnuitele manifestări zgomotoase de rămas bun și măreție pusă în slujba unei cauze sfinte, dar nu s-a
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
nimic deosebit ca împăratul să se decidă brusc să pornească în Orient, el voia dosr să demonstreze că pleacă atunci când vrea, nu când i se poruncește. Papa, furios la culme, nu mai avea ce face decât să-i excomunice pe cruciați. Astfel se producea un lucru nemaipomenit. În pământul sfânt intra, în vara anului 1228, o cruciadă excomunicată, condusă de un împărat excomunicat, ce părea că nu se simte deloc stânjenit de postura în care se afla și nici intimidat că
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
timp de 18 ani, retrocedarea cetății Ierusalim, cu condiția menținerii netulburată a enclavei musulmane, a respectării dreptului de a sluji în moscheea Aksa și Templul Stâncii. Orașele Bethleem, Nazareth, împreună cu coridorul care-l formează spre coastă, erau de asemenea cedate cruciaților. Musulmanii păstrau restul Galileii, Samaria, Iudeea. Tratatul încheiat cu înțelegere și concesii din partea ambilor conducători dovedea justețea ideologiei pacifiste: că între lumea musulmană și creștină se putea ajunge prin tratative, fără război, la o conlucrare. Faptul însă a nemulțumit atât
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
recunoască suzeranitatea împăraților germani și a aparținut imperiului până în 1268, adică și sub cei doi succesori ai lui Fredric al II-lea, Conrad al IV-lea (1250-1254) și Conradin (1254-1268), adică până la stingerea dinastiei Hohenstaufenilor. Practic, însă, Siria ocupată de cruciați a rămas un fel de republică nobiliară, o federație de stăpâniri, veșnic în luptă între ele, legea fundamentală după care se guvernau fiind Așezămintele Ierusalimului, aplicate și inetrpretate diferit de numeroșii principi. Într-un cuvânt, între 1230 și 1244 Siria
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
tot mai dese ale mongolilor, nu a profitat de anarhia din statele cruciade. După moartea sa (1238), relațiile dintre musulmani cu creștini s-au înrăutățit din nou, iar în 1239 tratatul de pace era rupt din imprudența politică a unor cruciați sosiți de curând la Acra. Aceștia crezând că luptele pentru dintre fiii, frații și nepoții lui Al-Kamil erau un motiv serios pentru ca musulmanii să fie lipsiți de coeziune și să nu poată rezista unii atac, în noaptea de 12 noiembrie
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
dunele de lângă zidurile cetății, sub ochii mirați ai santinelelor din garnizoană. Somnul i-a cuprins repede, somnul greu dinspre dimineață. Atunci comandantul forțelor ayubide a ieșit pe furiș de după metereze, cu toată armata sa, i-a luat prin suprindere pe cruciați, încât aceștia nu au mai avut timpul necesar nici să încalece să fugă, unii nu au mai deschis ochii decât ca să-i închidă la loc pentru totdeauna, fără a putea să schițeze un gest de apărare. A fost o luptă
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
A fost o luptă scurtă, însoțită de un măcel consemnat în cronici: 1200 oameni au fost uciși, 600 de cavaleri și luptători pedeștri au fost făcuți prizonieri și duși în robie. Înfrângerea a însemnat un prim semnal de alarmă pentru cruciați, care așteptându-se ca Ayubizii să-și reia atacurile și profitând de luptele feudale dintre musulmani, au revenit la politica tradițională de alianță cu Damascul. Luptele dintre rudele lui Al Kamil s-au terminat în cele din urmă cu recunoașterea
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
alianță cu Damascul. Luptele dintre rudele lui Al Kamil s-au terminat în cele din urmă cu recunoașterea ca sultan al Egiptului a unuia dintre fii săi, Al-Salih-Ayub. Noul sultan, pentru a sfărâma coaliția franco damaschină și a pedepsi pe cruciați, vinovați de a fi încălcat tratatul de pace, dornic să se remarce, recucerind stăpânirile pierdute de tatăl său, a cerut ajutorul unor triburi mongole, al celebrilor călăreți khwarizmieni, cunoscuți pentru sălbăticia lor în luptă. Aceștia în număr de circa 10
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
sălbăticia lor în luptă. Aceștia în număr de circa 10 000 oameni, conduși de Berke Khan, în 1244, au atacat și cucerit Tiberiada, apoi s-au îndreptat spre Ierusalim, semănând groază în calea lor, dar nici în aceste momente grele cruciații nu s-au unit. Baronii din Acra, Beyruth, Tyr, Jaffa au refuzat să vină în ajutorul Ierusalimului, lucru aproape de neînțeles. Templierii și ospitalierii s-au hotărât prea târziu să pornească în apărarea orașului care, având zidurile de apărare distruse, era
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
încheie o alianță cu Transiordania și să o reîntărească pe cea existentă cu Damascul, dar, între timp, dușmanul se apropiase de gaza. A urmat o înfruntare cu armata franco-damaschină, sosită în grabă, care s-a soldat cu o înfrângere a cruciaților și a aliaților lor dintre cele mai sângeroase, socotită al doilea Hattin. Numărul morților și al prizonierilor, se spune în cronici, s-a ridicat la 16000 oameni. Dintre cruciați au scăpat cu viață 36 templieri, 26 ospitalieri, 3 teutoni din
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
sosită în grabă, care s-a soldat cu o înfrângere a cruciaților și a aliaților lor dintre cele mai sângeroase, socotită al doilea Hattin. Numărul morților și al prizonierilor, se spune în cronici, s-a ridicat la 16000 oameni. Dintre cruciați au scăpat cu viață 36 templieri, 26 ospitalieri, 3 teutoni din câteva sute de luptători cu care s-a prezentat fiecare ordin. La 23 august 1244, khwarizmienii ocupau Ierusalimul în numele lui Al-Salih. Orașul a fost devastat de la un capăt la
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
pierdute. Neînțelegerile dintre bizantini și apuseni, agravate și de Marea Schismă provocată de Mihail Kerularios, în 1054, s-au ascuțit (criza Antiohiei). Sub dinastia incabilă Angelos (1185-1204) imperiul s-a prăbișit. Bulgaria și Serbia și-au recâștigat independența, iar creștinii cruciați apuseni din Cruciada a IV-a au cucerit Constantinopolul prin viclenie, ca urmare a unei creize de succesiune pentru tronul imperial. A fost o perioadă intensă și încâlcită de războaie între bizantini, apuseni și turci. Cucerirea Constantinopol-ului de către cruciații apuseni
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
creștinii cruciați apuseni din Cruciada a IV-a au cucerit Constantinopolul prin viclenie, ca urmare a unei creize de succesiune pentru tronul imperial. A fost o perioadă intensă și încâlcită de războaie între bizantini, apuseni și turci. Cucerirea Constantinopol-ului de către cruciații apuseni a împărțit imperiul în patru state: Imperiul bizantin de Niceea, Imperiul latin din Orient, Imperiul Bizantin de Trebizonda și Despotatul de Epir. Dinaștii din familia Lascaris de la Niceea au reluat ofensiva împotriva trădătorilor creștini apuseni, iar Mihail al VIII
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
și fortăreața Tibrike a fost cucerită. O sută de mii de paulicieni au căzut victimă luptelor și represaliilor. O parte din paulicieni s-au retras în est în regiunile controlate de musulmani. În timpul primei cruciade, descendenții paulicienilor au luptat contra cruciaților. O altă parte a continuat să trăiască, tolerați în imperiul bizantin. Constantin al V-lea a strămutat mulți paulicieni în Tracia (Bulgaria de azi). Împăratul Ioan I Tzimiskes a strămutat, tot în Tracia, un alt grup de paulicieni din Siria
Paulicianism () [Corola-website/Science/320195_a_321524]