2,381 matches
-
o pisanie cu următorul text în limba slavonă: În cei trei ani scurși de la zidire până la sfințirea bisericii, ctitorii au construit careul de chilii care însoțesc zidul de incintă, împreună cu turnul-clopotniță din piatră și granit de pe latura de răsărit. Atât ctitorii, cât și domnitorul au înzestrat mănăstirea cu mai multe moșii, mari sume de bani, cărți de cult, broderii și numeroase odoare sfinte. Hrisoavele și uricele din secolele următoare consemnează noi danii de moșii, sate, vii, iazuri, mori, prăvălii și sălașe
Mănăstirea Agapia () [Corola-website/Science/308457_a_309786]
-
de a pleca la studii în străinătate a pus definitiv stăpânire pe sufletul artistului. În pereții laterali ai bisericii, din pridvorul inițial (astăzi aflat în pronaos) se află o nișă cu ancadramente din piatră sculptată, unde au fost descoperite mormintele ctitorilor: hatmanul Gavriil Coci, soția sa Liliana și fiica lor Safta. Ulterior, în acest mormânt au fost depuse osemintele arhiepiscopului Ghedeon și ale schimonahiei Elisabeta Costachi (stareța mănăstirii și sora mitropolitului Veniamin Costachi). Deasupra nișei se află o inscripție în limba
Mănăstirea Agapia () [Corola-website/Science/308457_a_309786]
-
in primul rând, mausolee. Unii autori au susținut că, în secolut al XVI-lea ideea funerară nu a constituit o preocupare anume pentru iconografii picturii religioase valahe, această idee lipsind chiar în pictura pronaosului, încăpere destinată slujbelor funebre și mormintelor ctitorilor. Dimpotrivă, afirmăm că diferitele mijioace de a exprima ideea morții și a meditației asupra ei, și aceasta nu numai în pronaos, dar în întreg ansamblui de pictură al unei biserici, nu erau deloc neobișnuite în secolul al XVII-lea. Dezvoltarea
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
pronaos, împărțirea suprafețelor pereților este mai mult sau mai puțin aceeași. În altar, programul de scene începe pe concă, iar în pronaos pe boltire și timpane, cu deosebirea că, pentru a mări înălțimea episcopilor în prima din încăperi și a ctitorilor în cea de a doua, a fost suprimat rândul de medalioane. O altă particularitate a repartiției scenelor este că marile sărbători nu mai încep - ca de obicei - pe semicalotă, cu Nașterea, care este pictată pe semicalota nordică, ci cu Coborarea
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
nu ca reprezentare a suferințelor omenești ale lui Hristos. La fel ca la Căluiul și Sadova, registrul cu sfinți începe și la Arnota, pe peretele de sud, la dreapta altarului, cu Deisis sub formă imperială, dar nu mai conține pe ctitori, care sunt pictați in pronaos. După studii recente asupra semnificației programelor iconografice, reprezentarea Coborârii la iad și a Deisisului lângă scenele Patimilor revela caracterul funerar al monumentului respectiv. Acest înteles era evident atunci când ctitorii erau reprezentați și îngropați în încăperea
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
imperială, dar nu mai conține pe ctitori, care sunt pictați in pronaos. După studii recente asupra semnificației programelor iconografice, reprezentarea Coborârii la iad și a Deisisului lângă scenele Patimilor revela caracterul funerar al monumentului respectiv. Acest înteles era evident atunci când ctitorii erau reprezentați și îngropați în încăperea respectivă. Dar cu timpul s-au produs mutații cu privire la acest aranjament al compunerii programelor iconografice, în sensul câ ideea funerară nu era implicată numai in decorația pictată a unei încăperi în care se morminte
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
liturgică exprimată "în altar și naos“. Pe cealaltă calotă, Hristos, mare episcop, sugerează invocarea sa în calitatea de conducător suprem al Bisericii creștine. Reprezentarea Sfântului Nicodim alături de Sfântul Grigorie Decapolitul atestă voința de a-l avea drept pildă pe Nicodim, ctitorul mănăstirilor Vodița și Tismana, organizatorul vieții monahicești în Țara Românească. Leit-motivul funerar reapare in pronaos prin scenele obișnuite: alegoria licornei și a profetului Iona vomitat de balenă, iar Judecata din urmă, pictată în pridvorul, construit mai târziu după corpul principal
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
sculptat de către meșteri din stejarul pădurilor bucovinene. În interval de 10 ani de la punerea pietrei de temelie, s-au înălțat biserica (care a fost pictată în tehnica frescă), turnul-clopotniță, chilii, o fântână adâncă de 20 de metri, monumentul închinat primului ctitor, Bogdan Voievodul, totul împrejmuit cu zid temeinic, de piatră. Deasupra intrării în biserică se află o placă de marmură cu următoarea inscripție: ""Biserica actuală și clădirile dimprejur s-au construit numai în scop filantropic, din jertfa și contribuția credincioșilor din
Mănăstirea Bogdănești () [Corola-website/Science/308484_a_309813]
-
biserică se află o placă de marmură cu următoarea inscripție: ""Biserica actuală și clădirile dimprejur s-au construit numai în scop filantropic, din jertfa și contribuția credincioșilor din com. Bogdănești, din localități învecinate și din alte părți. Primul slujitor și ctitor al Mănăstirii Bogdănești a fost Preotul Gheorghe Loghinoaia și prezbitera Aurica ajutat de Nistor Ion și mulți binevoitori creștini."" La 7 mai 2006 a avut loc slujba de sfințire a bisericii, care a fost celebrată de către un sobor de arhierei
Mănăstirea Bogdănești () [Corola-website/Science/308484_a_309813]
-
biserică dumnealui Iani Hadâmbul, în Codrii Iașilor, la Dealul Mare, unde este hramul Nașterii Precistei și Născătoarei de Dumnezeu, în zilele lui Io Ghiorghe Ghica Voievod, în anul 7168 (1659), septembrie 8"". Mănăstirea care s-a numit "Hadâmbu", după numele ctitorului ei, este un complex monastic fortificat, defensiv, construit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Biserica și zidurile sunt construite din piatră de carieră sub forma unei fortărețe, din cauza acelor vremuri vitrege când năvăleau turcii și tătarii, prădând
Mănăstirea Hadâmbu () [Corola-website/Science/307380_a_308709]
-
adăugat un diaconicon scund, boltit semicilindric; târzii sunt și pronaosul vestic, precum și coridorul sudic al navei, astăzi ruinate. Istoriografia laică pledează pentru apartenența construcției, la marea familie a edificiilor cneziale românești din secolele XII-XIV, cu indicarea nobililor hațegani Mănjina drept ctitori. Preluând o ipoteză din 1775 a unui ofițer din armata austriacă, Sylvester Joseph von Hohenhausen, istoriografia bisericească susține că, la origine, lăcașul ar fi fost un monument funerar ridicat în memoria generalului Longinus (secolul II), dar încreștinat în cursul secolelor
Biserica Sfântul Nicolae din Densuș () [Corola-website/Science/307376_a_308705]
-
41, p.1; 6-7; nr.42, p.9; "Memorandum. Organicitate istorică", ibid., VI, 1994, nr.17-20, p.5; "“Rationi congruit”. Înființarea Episcopiei Făgărașului", ibid.,VII, 1995, nr.3, p. 1,6-7; "Cultura lui Inochentie Micu-Klein", ibid., nr.16, p. 6-7; "Ctitori ai marii poezii erotice europene: Csokonai Vitéz Mihály", ibid., nr.39-40, p. 13; "Românii și ungurii la 1848", ibid., VIII, 1996, nr.12, p. 10-11; Marele chip al națiunii", în “Astra blăjeană”, Blaj, III, 1998, nr.2-3, p. 1; " Discursul
Ioan Chindriș () [Corola-website/Science/307371_a_308700]
-
a familiei Cantacuzino, episod care s-a terminat prin execuția domnului, a tatălui său (stolnicul Constantin) și a lui Mihai Cantacuzino. Spătarul Mihai Cantacuzino a lăsat în urmă un număr de ctitorii arhitectonice, printre ele mănăstirile Sinaia și Colțea. Este ctitorul Mănăstirii Sinaia, după un pelerinaj în Palestina și în peninsula Sinai. În ziarul Tribuna Poporului, anul VII, nr 99, 17 iunie 1903, ce apărea la Arad, se publica următoarea informație: Mănăstirea Sinaia este zidită la 1695 de marele Spătar Mihai
Mihai Cantacuzino () [Corola-website/Science/307434_a_308763]
-
este zidită la 1695 de marele Spătar Mihai Cantacuzino, fiul postelnicului Constantin, și numită de Dositei, Patriarchul Erusalimulul și mănăstirea Buceagul. Numirea de Sinaia a dat-o mănăstirei, spătarul Cantacuzino, după-cum se vede din actul de fondațiune : Era înscris ca ctitor pe pisania montată pe Turnul Colței:
Mihai Cantacuzino () [Corola-website/Science/307434_a_308763]
-
În cei 9 ani cât a condus Flotila Română, Nicolae Dimitrescu-Maican a fost avansat la gradul de colonel (1880) și apoi la cel de general (1886). Pentru activitatea sa de organizare a Marinei Militare Române, generalul Maican a fost supranumit "ctitorul marinei militare". În anul 1888, viața politică românească a fost zguduită de "Cazul colonelului Maican", un scandal de corupție în care au fost implicați mai mulți generali, printre care și prefectul Poliției Capitalei, generalul Radu Mihai și care a constituit
Nicolae Dimitrescu-Maican () [Corola-website/Science/307468_a_308797]
-
din viață a fost director de școală. s-a născut la Caransebeș, vechi centru de cultură românească. Istoriile literare îl menționează ca pe unul dintre cei mai reprezentativi exponenți ai generației de intelectuali iluminiști, un om al cărții și un ctitor de școală românească, care a crezut în programul de emancipare națională și în resursele spirituale ale neamului său. Potrivit documentelor, de numele familiei sale se leagă întemeierea satului Srediștea Mare, de lângă Vârșeț. Bunicul său (Vasile Diaconu Loga), un celebrul zugrav
Constantin Diaconovici Loga () [Corola-website/Science/303028_a_304357]
-
specific arhitecturii mănăstirești a epocii când a fost ctitorită. Impunătoare și bine proporționată, are dimensiunile medii de 20,5 m lungime și 6,5 m lățime în dreptul absidelor laterale. În pronaos au fost dezgropate trei morminte cu criptă, probabil aparținând ctitorilor. Zidul ce despărțea naosul de pronaos este de masiv străpuns de o deschizătură. Pictura murală interioară, aflată și ea într-o stare deplorabilă, încă mai păstrează porțiuni din cea originală, atenția fiind atrasă de fresca votivă care, în urma studierii atente
Mănăstirea Plăviceni () [Corola-website/Science/303075_a_304404]
-
străpuns de o deschizătură. Pictura murală interioară, aflată și ea într-o stare deplorabilă, încă mai păstrează porțiuni din cea originală, atenția fiind atrasă de fresca votivă care, în urma studierii atente de către specialiști, surprinde un adevărat album genealogic al familiei ctitorului (Paul Cernovodeanu „-Olt - un monument "genealogic" vitregit” în „Arhiva genealogică”, nr. 3-4, 1994, p. 43-60). Pe exterior, lăcașul de cult, era înconjurat de un brâu de cărămizi așezate în formă de dinți. Portalul intrării se remarcă printr-un ancadrament ornat
Mănăstirea Plăviceni () [Corola-website/Science/303075_a_304404]
-
de lemn, cu absida altarului nedecroșată, aparținând veacului al XVI-lea. Într-unul din mormintele necropolei aparținând acestei prime faze, a fost găsită o monedă de argint, emisă de Maximilian al II-lea, împăratul romano-german, în anul 1573. La moartea ctitorului, în 1652, în lipsa urmașilor, mănăstirea este înzestrată cu toate averile acestuia, trecând în îngrijirea rudei sale Radu Crețulescu care avea moșii în zonă. Mănăstirea este menționată în numeroase acte ale secolelor XVII, XVIII și în catagrafiile din secolul al XIX
Mănăstirea Plăviceni () [Corola-website/Science/303075_a_304404]
-
aparente și casete de tencuială, având două rânduri de firide despărțite de un brâu simplu de cărămidă. Pictura interioară, de dată recentă, nu mai păstrează decât în spirit pe cea originală. Astfel, tabloul votiv și pisania îi prezintă pe presupușii ctitori din relatările celor ce văzuseră vechea frescă. În partea de nord a bisericii, spre șosea, în 1964, încă mai puteau fi zărite ruinele unor construcții aprținând fostelor chilii. Anul presupus al construirii lăcașului este 1647, însă această dată apare numai
Schitul Dobrotinet () [Corola-website/Science/303087_a_304416]
-
se prăznuiește hramul Întâmpinarea Domnului, fondată de Costache Ghica pe vremea lui Matei Basarab, ale căror ilustrațiuni se reprezintă în camera femeilor [...]". Pentru a susține acest lucru, istoricul Ion Ionașcu, care a văzut vechea frescă votivă, afirmă că în tabloul ctitorilor era (la acea dată) "[...]încă bine păstrată figura lui Matei Basarab[...]" în timpul căruia a ridicat-o un anume Constantin Ghica (Ion Ionașcu „Biserici, chipuri și documente din Olt”, Craiova, 1934, p.130). Problema numelui ctitorului se pune acut având în
Schitul Dobrotinet () [Corola-website/Science/303087_a_304416]
-
votivă, afirmă că în tabloul ctitorilor era (la acea dată) "[...]încă bine păstrată figura lui Matei Basarab[...]" în timpul căruia a ridicat-o un anume Constantin Ghica (Ion Ionașcu „Biserici, chipuri și documente din Olt”, Craiova, 1934, p.130). Problema numelui ctitorului se pune acut având în vedere că, în timpul domniei lui Matei Basarab nu se punea problema vre-unei familii Ghica, mai mult, niciodată această familie nu a avut în stăpânire moșia Curtișoara. Atunci, cine ar putea fi misteriosul ctitor? În perioada
Schitul Dobrotinet () [Corola-website/Science/303087_a_304416]
-
Problema numelui ctitorului se pune acut având în vedere că, în timpul domniei lui Matei Basarab nu se punea problema vre-unei familii Ghica, mai mult, niciodată această familie nu a avut în stăpânire moșia Curtișoara. Atunci, cine ar putea fi misteriosul ctitor? În perioada de început a secolului al XVII-lea satul Curtișoara trece în stăpânirea marelui sluger Tudor Rudeanul, cel care avea să se autointituleze în acte "ot Ruda și Curtișoara". Același cognomen avea să-l poarte și cel de-al
Schitul Dobrotinet () [Corola-website/Science/303087_a_304416]
-
este de formă paralelipipedică, având patru camere dispuse câte două de-a lungul unui colidor central. Pardoseala este de cărămidă roșie, iar bolțile sunt "în cruce". Ca o curiozitate, Casa Bălașa este singura clădire civilă care păstrează o pisanie a ctitorului. Foișorul, a cărui ruine sunt situate la 60m de spre est de zidul de incintă, a fost prima oară construit de Matei Basarab, fiind folosit lemnul ca material. Constantin Brâncoveanu reface construcția, din zidărie, astfel devenind un superb loc de
Curtea Domnească din Târgoviște () [Corola-website/Science/302297_a_303626]
-
timpului. Legendele spun că aici trăia un sihastru cu numele de Pahomie care l-ar fi sfătuit pe domnitorul Lăpușneanu să zidească o mănăstire pe locul unde creștea un paltin. Până atunci, sihastrul se nevoia într-o bisericuță de lemn. Ctitorul Mănăstirii Slatina este Alexandru Lăpușneanu, domnitorul Moldovei (1552-1561, 1564-1568). Cronicarul Eftimie, care a devenit ulterior episcop al Rădăuților (1558-1561), a scris o Cronică în limba slavonă, a cărei figură principală este Alexandru Lăpușneanu. El a scris că zidirea mănăstirii a
Mănăstirea Slatina () [Corola-website/Science/302367_a_303696]