1,813 matches
-
specii de pești, industria pescuitului fiind o mare parte a economiei Islandei, ea reprezentând aproximativ jumătate din exporturile totale ale țării. Păsările, mai ales cele marine, sunt o parte importantă a ecosistemului islandez. Papagalii de mare, lupii de mare și cuibăresc pe stâncile litoralului. Vânătoarea comercială de balene se practică cu intermitențe împreună cu vânătoarea în scopuri științifice. Observarea balenelor a devenit o parte importantă a economiei Islandei începând cu 1997. Islanda are un sistem politic multipartit în dihotomie stânga-dreapta. În urma , cele
Islanda () [Corola-website/Science/297679_a_299008]
-
pe apă, care presupune adesea o expunere la frig și la prădători. Se înmulțesc o dată pe an. Dimorfismul sexual este slab sau puternic afirmat. Sunt păsări monogame, dar masculul nu participă de regulă la clocit și nici la creșterea puilor. Cuibăresc de obicei lângă apă, în mijlocul vegetației bălților sau pe malurile din apropiere, prin vegetația de la sol sau în semănături. Unele specii își fac cuibul în scorburile din arbori, crăpăturile dintre pietre sau folosesc cuiburile vechi ale altor păsări. Masculul are
Anzeriforme () [Corola-website/Science/306980_a_308309]
-
deosebit de frecvente, ca specii și indivizi, în Delta Dunării, complexul lagunar Razim, precum și în multe bălți interioare din zonele joase și chiar pe lacurile de acumulare de la altitudini mai mari. Anzeriformele sunt răspândite pe toate continentele, cu excepția Antarcticei; cele care cuibăresc în zonele reci și temperate sunt migratoare. Unele specii au fost domesticite, ca găștile și rațele. Prezintă un deosebit interes cinegetic. Sunt mult vânate pentru carnea și penele lor și la multe din ele se consumă și ouăle. Păsările din
Anzeriforme () [Corola-website/Science/306980_a_308309]
-
cu urmări devastatoare. Dincolo de ghețar, uriașa zonă pustie se numește, simplu, Oaerfi, adică "sălbăticie". În trecut se spunea că nici măcar un șoarece n-ar putea să traverseze aceste întinderi sudice. Astăzi, drumul de coastă aduce turiștii într-o oază verde, cuibărită la adăpostul muntelui. Această zonă, Skaftafell, a scăpat de forța distructivă a exploziilor glaciare. Fostul teren agricol cu vegetație luxuriantă este astăzi parc național, cu dealuri înverzite și păduri de mesteceni, scoruși de munte și sălcii. Svartifoss, o cascadă înaltă
Vatnajökull () [Corola-website/Science/308497_a_309826]
-
în regiunea supracodală se evidențiază o pată albă. Caracteristic este prezența unui disc facial (de unde și numele latin al subfamiliei) format din pene mici alungite, rigide, ceea ce le conferă o asemănare cu bufnițele, și care facilitează localizarea sonoră a prăzii. Cuibăresc pe pământ; ponta constă de obicei din 3-4 ouă. Se hrănesc cu rozătoare, broaște, șerpi, pești, insecte mari, dar și cu păsări adulte, tinere sau pui de cuib. Sunt răspândite pe toate continentele. Trăiesc în spații deschise - stepe, prerii, pajiști
Erete () [Corola-website/Science/308504_a_309833]
-
cenușii și cu o pată roșie pe cap. El face parte din familia „Gruidae”, și cuprinde circa 18 specii care trăiesc în regiunile temperate și tropicale, cu excepția Americii de Sud. În România trăiesc două specii, „ul mare” ("Grus grus") (114 cm), care cuibărește în delta Dunării și „Cocorul mic” ("Anthrpodes virgo"), care atinge 96 de cm înălțime și poate fi văzut rar deoarece este numai în trecere, cuibărind în Asia Centrală și iernând în delta Nilului. Cocorii sunt ființe înalte, bipede, cu o înălțime
Cocor () [Corola-website/Science/308506_a_309835]
-
tropicale, cu excepția Americii de Sud. În România trăiesc două specii, „ul mare” ("Grus grus") (114 cm), care cuibărește în delta Dunării și „Cocorul mic” ("Anthrpodes virgo"), care atinge 96 de cm înălțime și poate fi văzut rar deoarece este numai în trecere, cuibărind în Asia Centrală și iernând în delta Nilului. Cocorii sunt ființe înalte, bipede, cu o înălțime între 100 și 200 cm. Durata de viață este de 30 - 40 de ani. Ei vocalizează, sunt foarte sociabili și au un stil de viață
Cocor () [Corola-website/Science/308506_a_309835]
-
de nord și de-a lungul malurilor și semiacvatice (stuful "Phragmites australis", rogozul "Bolboschoenus maritimus", papura cu frunză îngustă "Typha angustifolia"). Pe malurile limanului își fac cuiburi păsările migratoare, care vin aici pentru reproducere și năpârlire. Aproximativ 25.000 păsări cuibăresc aici, numărul lor ajungând până la 100.000 de indivizi în sezonul de reproducere. Cuibăresc printre ele specii în pericol de dispariție cum sunt pelicanul alb "Pelecanus onocrotalus" și gâsca cu piept roșu "Branta ruficollis". Pe lângă acestea, migrează prin zonă specii
Limanul Sasic () [Corola-website/Science/308582_a_309911]
-
maritimus", papura cu frunză îngustă "Typha angustifolia"). Pe malurile limanului își fac cuiburi păsările migratoare, care vin aici pentru reproducere și năpârlire. Aproximativ 25.000 păsări cuibăresc aici, numărul lor ajungând până la 100.000 de indivizi în sezonul de reproducere. Cuibăresc printre ele specii în pericol de dispariție cum sunt pelicanul alb "Pelecanus onocrotalus" și gâsca cu piept roșu "Branta ruficollis". Pe lângă acestea, migrează prin zonă specii rare de păsări din Ucraina și Europa și anume : prundărașul de sărătură "Charadrius alexandrinus
Limanul Sasic () [Corola-website/Science/308582_a_309911]
-
sau pot fi ceacâre. Nu vă lăsați păcăliți de musculatura bine conturată și de înfățișarea sălbatică. În ciuda anilor petrecuți în sălbăticie, în pădurile norvegiene, sau poate chiar datorită acestora, Norvegiana de pădure va prefera să fie dezmierdată și să se cuibărească în brațele dumneavoastră decât să alerge. Dragălașă, prietenoasă, ele formeaza legături puternice bazate pe afecțiune cu companionii lor umani. Nu se sperie de nimic, adaptându-se cu ușurință majorității circumstanțelor și stilurilor de viață. Nu sunt pisici zgomotoase, preferând să
Norvegiana de pădure () [Corola-website/Science/306515_a_307844]
-
de influență gravitează spre Vatra Dornei (punct de plecare în traseele 1 și 8), cuprinzând Țara Dornelor (drenată de râurile Neagra Sarului și Dorna cu Dornișoara). Situată pe flancul nordic al masivului, Țara Dornelor coboară treptat alcătuind o depresiune largă, cuibărită în inima munților. Spre nord-est zona de influența cuprinde și Valea Bistriței cu viitoarea stațiune climaterică Colibița - poartă de intrare spre potecile ce duc spre creasta înaltă a Călimanului.
Munții Călimani () [Corola-website/Science/302308_a_303637]
-
Arctic, acestea stau, în general la reședința natală pentru întregul an. Păsările tinere pot dispersa la nivel local. Cei mai mulți corbi comuni preferă zonele împădurite, cu întinderi mari de terenuri deschise din apropiere, sau regiunile de coastă pentru locurile lor de cuibărit și hrănire.În unele zone ale populației umane dense, cum ar fi California, în Statele Unite, ei profită de o sursă de cantități abundente de alimente și s-a văzut o creștere a numărului lor. Corbul comun deobicei călătorește în perechi
Corb () [Corola-website/Science/302513_a_303842]
-
conținut ridicat de grăsimi, și învață să le ascundă de alți corbi.Deasemenea fură mâncarea prinsă de alte animale, precum cele ale vulpii polare. Sunt asociați cu un alt canin, lupul cenușiu, ca cleptoparaziți (mânâncă mâncarea altui animal). Unii corbi cuibăresc pe lângă șosele pentru a consuma vertebratele călcate de mașini.Alții își construiesc cuiburile în preajma deșeurilor, pentru a se hrăni cu mâncare stricată și aruncată de om. Acest mod de hrănire a apărut de când corbii s-au înmulțit și au ajuns
Corb () [Corola-website/Science/302513_a_303842]
-
după migrarea în sud, este alertat de prezența unor hormoni sexuali și pasărea se duce la nord în vederea reproducerii. De ce migrează păsările? Principalele motive ale migrării păsărilor sunt: oferta de hrană variată în funcție de anotimp, căutarea celui mai potrivit loc pentru cuibărit, fuga din fața inamicilor naturali și evitarea suprapopulării. Durata și distanța parcursă cu ocazia migrării este însă diferită. Unele păsări migrează zilnic: nopțile și le petrec în centrul orașului, unde este mai cald decât la periferie. Alte păsări, care cuibăresc în
Migrarea păsărilor () [Corola-website/Science/302559_a_303888]
-
pentru cuibărit, fuga din fața inamicilor naturali și evitarea suprapopulării. Durata și distanța parcursă cu ocazia migrării este însă diferită. Unele păsări migrează zilnic: nopțile și le petrec în centrul orașului, unde este mai cald decât la periferie. Alte păsări, care cuibăresc în emisfera nordică, observă că toamna zilele devin mai scurte și mai reci, scade ritmul de creștere al plantelor și oferta de hrană. De aceea migrează spre Sud. Primăvara, în locurile de iernat temperatura crește și scade umiditatea, astfel încât păsările
Migrarea păsărilor () [Corola-website/Science/302559_a_303888]
-
Nordice. Păsările migratoare nu se întâlnesc doar în emisfera nordică; dar, deoarece la Sud de Ecuator suprafața uscată este mult mai mică, numărul lor este redus, fiindcă au mai puține locuri pentru clocit. Cel mai departe migrează chira arctică. Ea cuibărește la Polul Nord și iernează în Africa de Sud, America de Sud și Antarctica; aceasta înseamnă că parcurge anual 35 de mii de kilometri. Înainte de migrare, păsările își măresc masa. Unele păsări mici chiar își dublează masa. Păsările depozitează atâta grăsime, încât să fie îndeajuns
Migrarea păsărilor () [Corola-website/Science/302559_a_303888]
-
sclavi. Conținutul gunoiului menajer fosilizat arată într-adevăr o cădere abruptă a cantității de oase de pește și de pasăre, ca și cum pascuanii nu ar mai fi avut mijloace să-și construiască ambarcațiuni iar păsările și-ar fi pierdut locurile de cuibărit. Eroziunea solului generată de lipsă copacilor este și ea prezenta în câteva locuri. Mostre de sedimente arată că aproape jumătate din speciile de plante native au dispărut iar structura vegetației a fost dramatic modificată. Dar polinezienii au fost la origine
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
de Satchinez (Jurn. Cons. Min. nr. 1166/1942). În prezent, rezervația are suprafața de 1194 ha, iar structura acesteia este următoarea: Este supranumită „Delta Banatului”. Aici trăiesc 40% dintre speciile de păsări întâlnite pe teritoriul României. Între speciile protejate care cuibăresc aici se numără ciocîntorsul ("Recurvirostra avosetta"), egreta mică ("Egretta garzetta"), egreta mare ("Egretta alba"), piciorongul ("Himantopus himantopus"), stârcul cenușiu ("Ardea cinerea"), stârcul galben ("Ardeola ralloides"), stârcul pitic ("Ixobrychus minutus"), stârcul roșu ("Ardea purpurea"), stârcul de noapte ("Nycticorax nycticorax") și altele
Mlaștinile Satchinez () [Corola-website/Science/304602_a_305931]
-
uneori până în nordul Africii, dar cele din regiunile cu climă mai blândă rămân sedentare. Fiind o pasăre insectivoră preferă zonele cu câmp deschis, adesea lângă lacuri sau râuri. Exemplarele care trăiesc în zone urbane s-au adaptat la noul habitat. Cuibărește în crăpăturile stâncilor, uneori pe sol, adesea chiar și pe structuri antropice. Codobatura este una din numeroasele specii descrise de Linnaeus în lucrarea sa "Systema Naturae" (1735), sub denumirea știintifică folosită și astăzi: Motacilla alba.[2] Codobatura este o pasăre
Codobatură albă () [Corola-website/Science/312754_a_314083]
-
laterală a capului, neagră pe bărbie, gât și creștet. Există câteva alte subspecii, dintre care unele mai au apărut din cauza izolării geografice parțiale, cum ar fi subspecia britanică M. a. yarrellii, descrisă de William Yarrell, ușor diferită la colorit . Specia cuibărește în Eurasia până la latitudinea de 75°N, fiind absentă din zonele arctice în care izoterma lunii iulie e sub 4 °C. Mai cuibărește în munții din Maroc și în Alaska vestică. Ocupă o varietate largă de habitate, dar lipsește din
Codobatură albă () [Corola-website/Science/312754_a_314083]
-
cum ar fi subspecia britanică M. a. yarrellii, descrisă de William Yarrell, ușor diferită la colorit . Specia cuibărește în Eurasia până la latitudinea de 75°N, fiind absentă din zonele arctice în care izoterma lunii iulie e sub 4 °C. Mai cuibărește în munții din Maroc și în Alaska vestică. Ocupă o varietate largă de habitate, dar lipsește din deșerturi.[ 5] Codobatura e rezidentă în zonele temperate ale arealului său ca Europa vestică sau bazinul mediteranean, dar e migratoare în mare parte
Codobatură albă () [Corola-website/Science/312754_a_314083]
-
fi înscrisă pe Lista Roșie a I.U.C.N. (de exemplu un declin de peste 30% în 10 ani sau trei generații). Populația din Europa pare să fie stabilă.[8] Specia s-a adaptat bine la schimbările antropice ale mediului, pasărea cuibărind pe structuri create de om și căutând hrana în spațiile deschise de acesta (parcuri, exploatări agricole etc). [7] Comportamentul cel mai specific al păsării, de la care provine și numele acesteia, este balansarea cozii. Cauza este puțin cunoscută, se crede că
Codobatură albă () [Corola-website/Science/312754_a_314083]
-
Ceahlăul pornind din "„larga fâneață de pe poalele Ceahlăului”" de la schitul Durău. Liniștea este străpunsă de sunetul toacei. Grupul din care făcea parte scriitorul urcă pe munte de pe cărarea ce ducea din poiana schitului. De pe Curmătura Arșiții scriitorul vede schitul Durău "„cuibărit ca în fundul unei prăpăstii”". Drumeții coboară de la Cascada Duruitoarea pe albia răului și sosește la Durău pe când se înnopta, iar lumea începuse a se neliniști de întârzierea lor.
Mănăstirea Durău () [Corola-website/Science/312438_a_313767]
-
a fost Aleksi Petrov, care a vizitat rezervația în 1911. În 1913, întreaga Dobroge de Sud a fost anexată de România, revenind la Bulgaria în 1940, când Petrov a vizitat din nou lacul pentru a examina coloniile de păsări care cuibăreau acolo. Zona a fost declarată rezervație naturală în 1948 și este sit Ramsar din 1975. Rezervația a fost recunoscută ca parte a patrimoniului mondial de către UNESCO în 1983. Circulă mai multe mituri privind originea numelui lacului. Una este despre un
Rezervația naturală Srebărna () [Corola-website/Science/309712_a_311041]
-
în afara teritoriului Srebarnei. În zonă există o faună foarte variată. 39 de specii de mamifer, 21 de reptile și amfibieni și 10 de pești trăiesc în rezervație, care este cunoscută mai ales pentru cele 179 de specii de păsări care cuibăresc acolo, între care se numără pelicanul dalmat, lebăda mută, gâsca de vară, eretele de stuf, gușă albastră, egrete și cormorani.
Rezervația naturală Srebărna () [Corola-website/Science/309712_a_311041]