1,989 matches
-
mod analitic. Acestora împrotivă, logica transcendentală are înainte-i o varietate a sensibilității apriorice pe care estetica transcendentală i-o susținu spre a da o materie noțiunilor intelectuale pure, fără care ea ar fi fără conținut, prin urmare cu desăvârșire deșartă. Spațiu și timp conțin o varietate a intuițiunei pure apriorice, fiind cu toate astea condiții ale receptivității sufletului nostru sub cari singure numai el poate primi intuițiuni despre obiecte, cari intuițiuni trebuie deci să afecteze întotdeauna și noțiunea lor. Spontaneitatea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
să fie într-o așa încurcătură încît să nu se prezinte de pildă în șirul fenomenelor nimic ce ne-ar da nouă o regulă a sintezei și ar corespunde cu noțiunea cauzei și efectului; așa încît această noțiune ar fi deșartă, nulă și fără însemnătate. Cu toate acestea fenomenele și în așa caz ar permite obiecte intuițiunei noastre, căci intuițiunea nu are defel nevoie de funcțiunile cugetării. Dacă cineva ar socoti să se dizbăreze de osteneala acestor cercetări zicîndu-și " Experiența prezintă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
deosebit de reprezentațiile noastre, adică ce-i numai în noi să fie rezonul pentru care să existe un asemenea lucru, numai și numai pentru ca să-i revie ceea ce noi avem în gândire și să nu urmeze ca o asemenea reprezentație să fie deșartă. Dar, având a face pretutindenea numai cu fenomene, nu-i numai cu putință, ci chiar necesar ca cunoștinței empirice a obiectelor să-i premeargă oarecari noțiuni apriorice. Căci ca fenomene ele constituiesc un obiect ce nu-i decât în noi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ecou din partea celei incapabile să pună adorării masca iubirii (III 7). O dată ce Getta regăsește manuscrisul Artei poetice, temporar pierdut, Horațiu se poate însă consola cu arta sa nepieritoare pentru eșecul lui sentimental : O ! Carte/ Mă redeștepți din visuri târzie și deșarte.../ Din bunurile vieții cu tine mă aleg (III 9). În Ovidiu, toate femeile sunt seduse de versurile poetului, căci berbantul are un farmec de plăcere/ Ce-n veci adimenește o minte de muiere, după cum constată amuzat Hilarius (I 1). Corina
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
-i împărtăși sentimentele, conchide amar : Sfârșit cumplit !... Horațiu, ca om te-ai stins cu-ncetul/ Și n-a rămas din tine decât numai poetul (III 7). Poetul își recunoaște în fața Neerei eșecul sentimental (Sunt trist,/ Ș acuma lumea-mi pare deșartă), ceea ce o determină pe femeia respinsă altădată să-i amintească malițios cuvintele lui despre rosturile rânduite fiecărui anotimp al vieții : Tu ești acel Horațiu, filosof cu renume,/ Tu ce vorbeai de patimi ca de-ale mărei spume ? (III 8). Finalul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
nici nu evidențiază legătura de sânge dintre cei doi tineri : Pe drept aș fi, dacă aș face-o. În chip similar, când Pilade se interesează de locul de baștină al celei care îi va jertfi (Din ce neam te tragi, deșarto ?), Ifigenia îi respinge curiozitatea neavenită : Ce-ți pasă ție, veneticule ? Un moment mai târziu, Pilade e pe punctul de a furniza detalii cu privire la originea lui ( Dacă ai cunoaște însorita noastră patrie și casa noastră cea de la...), dar remarca este acoperită
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
odată cu Republica, presupun că spre bine, și tot ce-a mai rămas din ea sînt numele de pe antetul unor Întreprinderi, bănci și consorții fără chip. Asemeni tuturor orașelor vechi, Barcelona e o sumă de ruine. Marile glorii care alcătuiau mîndria deșartă a multora, palate, fabrici și monumente, Însemne cu care ne identificam, nu mai sînt decît niște cadavre, relicve ale unei civilizații stinse. Ajuns În acest punct, părintele Fernando făcu o pauză solemnă În care păru că așteaptă răspunsul congregației, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fi dorit Penélope. Nimeni nu observase, nimeni nu acordase atenție, Însă, ca Întotdeauna, esențialul chestiunii fusese hotărît Înainte ca povestea să Înceapă și, la vremea aceea, era deja prea tîrziu. Aveau să treacă multe luni de priviri și de dorințe deșarte pînă cînd Julián Carax și Penélope să poată rămînă Între patru ochi. Trăiau de pe urma hazardului. Se Întîlneau pe coridoare, se priveau de la capetele opuse ale mesei, se atingeau În tăcere, se simțeau În absență. Primele cuvinte le-au schimbat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
tatălui meu, rugîndu-l să ți le predea dacă se Întîmplă ceva. Mă rog acelui Dumnezeu cu care nu m-am Întîlnit niciodată să nu ajungi să le citești, Însă presimt că destinul meu, În ciuda voinței mele și a speranțelor mele deșarte, e să-ți Încredințez această poveste. Al tău, În ciuda tinereții și inocenței tale, e să o eliberezi. Dacă vei citi aceste cuvinte, această temniță de amintiri, Înseamnă că nu-mi voi mai putea lua rămas-bun de la tine așa cum aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nici nu voia să le dea vreo veste despre dânsul. Încetul cu încetul, în timpul iernii, se hotărâră să-și petreacă vara în străinătate, adică Lizaveta Prokofievna și fiicele; generalul, firește, nu-și putea permite să-și piardă timpul cu „distracții deșarte“. Hotărârea fu luată la insistențele repetate și perseverente ale fetelor, care se convinseseră pe deplin că nu sunt duse în străinătate pentru că părinții lor stau cu grija permanentă de a le găsi logodnici și a le mărita. Poate că și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
abia vizibili de inspirație și încântare. Recită: A trecut cândva prin viață, Trist, sărman, un cavaler, Palid, încruntat la față, Curajos, tăcut, stingher. O vedenie-avusese Imposibil de-nțeles, Care-n inimă-i pusese O pecete de neșters. De atunci, priviri deșarte Spre femei n-a mai întors Și se spune: pân’ la moarte Nici o vorbă n-a mai scos. Drept fular, purta smerită Salbă de mătănii el, Viziera oțelită Nu și-o ridica defel. Plin de dragostea lui pură, De al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
domnilor, această expresie? Eu nu o înțeleg. Trebuie să caut în dicționarul explicativ: «legenda-i încă vie, dar greu ți-e ca să crezi»46) și era, după toate probabilitățile, unul dintre acei trândavi și paraziți ruși, care-și duceau viața deșartă prin străinătăți, vara prin stațiuni cu apă minerală, iar iarna în Château des Fleurs din Paris, unde, la timpul lor, au lăsat sume imense de bani. Putem spune cu certitudine că măcar o treime din dijma luată de la iobagi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-i explic prin viu grai! exclamă el, ca și cum ar fi fost scuturat de friguri, cu ochii scăpărând. Chiar așa a spus: de-aș căpăta. Repetând încă o dată că, după toate probabilitățile, voi rata și toate speranțele s-ar putea dovedi deșarte, am adăugat că, dacă nu trec pe la ei a doua zi dimineață, înseamnă că totul s-a sfârșit și nu se mai poate aștepta la nimic bun. M-au condus cu plecăciuni, aproape că nu mai erau în toate mințile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că, deși sunt studentă la FJSC, nu m-am mai uitat la știri din clasa a VIII-a, de când am înțeles că în România nu se întâmplă nimic extraordinar peste noapte și nu vezi decât aceleași imagini deprimante și promisiuni deșarte în fiecare zi.” (Irina Mihăilescu) Și doar „pentru că a fost Paștele, am petrecut ceva mai mult timp în fața televizorului, în restul timpului televizorul este un simplu somnifer. Mama întotdeauna adoarme în fața televizorului. [...] Televizorul a înlocuit o vază cu flori și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
am ce să caut în pustiul lui. Nu se mai poate trăi decât pândind viața peste tot unde nu-i la ea acasă, ca s-o salvezi de la înstrăinare. Astfel, te surghiunești în moarte, ca să guști viața în umbletul ei deșert. Ceea ce lipsește sănătății este infinitul. Iată de ce au renunțat oamenii la ea. În îmbrățișări, senzația de fericire și de nefericire te chinuie într-o sfârșeală echivocă, în care ai vrea ca din senin să te spulbere un trăsnet. Din buze
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
apare decât într-o vitalitate compromisă. Instinctele, nemaiputând alimenta farmecul erorilor în care se scaldă viața, își umplu golurile cu dezastrul lucidității. Începi să vezi cum stau lucrurile și atunci nu mai poți trăi. Fără erori, viața e un bulevard deșert prin care evoluezi ca peripatetician al tristeții. Nevoia de a-ți pune capăt zilelor în inima unei femei palide, ca să-ți poarte cadavrul o nonviață... sau de a vorbi despre dragoste atât de eteric, că și fulgii să-și ceară
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Și atunci cauți o cumpănă între sila de a fi și de a nu fi. O ceată de îngeri sau de draci mi-a așezat pe frunte cununa plictiselilor. Dar, împătimit în lume, ele nu-mi pot umbri tăria speranțelor deșarte. Cerul, nu pământul, m-a făcut "pesimist". Neputința de a fi, consecutivă gândului la Dumnezeu... În mistică există suferință, infinită suferință. Dar nu tragedie. Extazul e antipodul ireparabilului. Tragedia nu e posibilă decât în viața ca atare, această lipsă de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sila în sufletul unui om, împotriva destinului? Cum să pui bătrâni sobri și austeri în situația de a se face de râs, perpelindu-se din cauza unor pasiuni vinovate? Principele tresare. Oare chiar e posibil? Clatină din cap cu tristețe. Speranțe deșarte. I se adresează Liviei: — La început îmi vorbeai de un bărbat, prieten, cunoștință, mă rog, ce o fi, de-a lui Flaccus Vascularius, iar acum te indignează o vrăjitoare! Ce ființă e asta? Bărbat? Femeie? Hermafrodit? Hotărăște-te odată! Împărăteasa
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mai mult din pricina surghiunirii sale, nu va fi la înălțimea unei sarcini atât de covârșitoare, nici prin vârsta sa și nici prin priceperea în treburi de stat. Aprobă fără să vrea. Este întru totul de acord. Și-a făcut speranțe deșarte că va reflecta în exil și că până la urmă o să-i vină mintea la cap. De când l-a vizitat în secret împreună cu Fabius Maximus știe însă că nu-l mai poate salva. Va trebui să dispară, căci prin nebunia lui
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
spătarul catedrei și se pregătește să asculte în liniște. Poetul e protejatul ei, Maternus. Azi are prima lui lectură pu blică. Până acum a refuzat să declame până și în fața intimilor, pre tin zând că nu e făcut pentru gloria deșartă. Numai cu ea a acce ptat să facă schimb de păreri literare. A închis cu bunăvoință ochii la infatuarea proprie tinereții și, pentru a nu-i pierde în cre derea, l-a lăsat să-și dea singur seama că - în afară de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lui de azi obține ceva succes... — E o glorie de o zi sau două. Da’ mai terminați odată! se răstește Labienus. Ce roade temeinice și durabile ați vrea să obțină după o singură citire? — Aclamații trecătoare, morfăie disprețuitor unul. — Elogii deșarte și bucurie fugară, completează celălalt. Cum au ajuns ăștia aici? se mânie și mai rău Vipsania. De unde au primit invitații? Își pleacă fruntea abătută. Știe răspunsul. Quintius. S-a lăsat cumpărat ca toți ceilalți și implicat în jocul ăsta scârbavnic
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
drum, târșâindu-le greoi. O statuie îi atrage atenția. Doi luptători care-și încleștează mâinile. Admiră în tăcere personajele. Parcă și-ar înfige unghiile în carne, nu în marmură. Lasă în urmă fântâna cu ape țâșnitoare păzită de Thespiade, muze deșarte ce amăgesc gloata cea proastă cu dulceața cântării lor. După ultimul boschet, priveliștea se deschide. Rămâne țintuit locului, străfulgerat de frumusețe. Casa lui! O împlinire a splendorii, demnă de admirație. Marcus Agrippa a înălțat-o în această zonă mlăștinoasă de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ar interveni pentru el. Mai degrabă l ar disprețui și ar cere divorțul. Tresaltă, străpuns de un fier roșu. Atunci ar fi - în sfârșit - liber s-o caute pe Mariamne, să-i cerșească iertarea... Se descurajează și oftează deprimat. Vise deșarte! Aruncă o privire plină de invidie către Agrippina. Doarme dusă, cu gura întredeschisă, lăsând să-i scape un șuierat ușor. Nesimțitoare aidoma unui animal, se strâmbă cu năduf. Își coboară obosit pleoapele. Începe să simtă în sfârșit plumb la rădăcina
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vis. A văzut-o însă din nou, a simțit-o aproape de el, a auzit-o chiar chemându-l duios pe nume, iar el i-a răspuns: Vipsania! A sperat că, după atâta timp, va putea fi din nou bărbat. Iluzie deșartă. Se întoarce mânios pe o parte. Degeaba ți se acordă puteri extinse și ești numit tovarăș la guvernare! Degeaba tremură barbarii în fața ta! Tot om ești, jinduind după femeia care a fost a ta și nu mai e, după tinerețea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dintâi... Fiindcă până azi am fost alt om.. Îmi face impresia, când mă uit înapoi, c-am purtat în mine viața unui străin... Totdeauna mi-am închipuit sufletul omului ca o visterie cu odăi multe, unele pline de comori, altele deșarte. Mulți oameni, cei mai mulți, trăiesc toată viața în cămăruțele cele goale și veșnic deschise, căci celelalte sunt zăvorâte cu lacăte grele, și cheile lor zac tăinuite în focul chinurilor. Pe mine golul m-a înfricoșat ca și întunericul. De aceea m-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]