2,049 matches
-
amintit de ce-i spusese bătrânul: că are să-i vină în ajutor nevoia. încurajat, a și prins a striga, cât îl țineau puterile: - Nevoieee... nevoieee hăi, unde ești?!... A așteptat câteva clipe, în speranța unui răspuns. Nu se auzea decât ecoul depărtat al apelului său. Și cântecele nemaiauzite ale păsărilor pădurii. A mai strigat o dată, mai apăsat și mai prelung. Nimic, nici un semn de răspuns. Intrat în îngrijorare, a mai încercat și a treia oară. Tot ecoul vocii sale și tot cântecul
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
înmulțesc precum cele în deplină libertate. Mai mult decât atât: lucrează în acea rezervație dresori special pregătiți, care oferă vizitatorilor felurite spectacole cu șoimi și vulturi. Cum se știe, aceste păsări se lasă mai ușor domesticite. Și asta din foarte depărtate timpuri. în Evul Mediu, practica vânătorii era, pentru nobili mai cu seamă, un fel de foarte la modă umplere a timpului liber. Care se găsea din belșug la casele mari. Cu acele prilejuri, ei organizau ospețe rafinate și risipitoare, cu
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
chiar schelete întregi, în zona respectivă sau prin alte locuri. în baza celor citite și cu puțină imaginație, vizitatorul de azi își poate închipui, fie și cu aproximație, cam cum se desfășura viața omului și a tuturor viețuitoarelor în acele depărtate timpuri. Poți avea astfel o uimitoare revelație a istoriei omenirii. Spectacolul grotelor Departamentul Lot, ca multe altele de pe teritoriul Franței, este reprezentativ în ce privește numărul și spectaculozitatea grotelor. A lumii subterane, cu alte cuvinte, dacă ne referim la preistoria
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
da. 8 Non-axiome Datele lui Aristotel asupra științei vremii sale au constituit probabil ceea ce se știa mai precis în epoca sa . Urmașii lui, timp de două mii de ani, au crezut probabil că erau valabile pentru totdeauna. În anii mai puțin depărtați, noi metode de măsură au distrus un număr din aceste "adevăruri", dar ele continuau să fie baza părerilor și credințelor multor oameni. Logica bivalentă după care judecă acești oameni a primit prin urmare numele de aristotelianăsimbol A - iar logica polivalentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
zgomot!" Apoi, ca și cum i s-ar fi înmuiat enervarea, căzu ca o haină pe un scaun. Convorbirea continuă, suvenirurile circulau, reflexiile melancolice fumegau. Râsul gros al lui Michel reîncepu. La fiecare izbucnire i se zguduia tot stomacul. Picioarele umflate stau depărtate unul de altul și i se vedea coada jachetei pe sub scaun bălăbănindu-se. Apărură atunci două grații tinere. Domnișoarele Riri și Coca, în rose și bleu. "Porumbițele noastre!" "Războiul de la 77". "Lasă, Michel, s-a terminat cu eroismul!" Riri începu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
capul, privi sulul agățat pe perete. — Mu Ch’i e foarte valoros, nu-i așa? În zilele noastre, rareori mai vezi un asemenea talent. Am auzit că Sotan are o pictură de Mu Ch’i, intitulată Corăbii revenind din porturi depărtate. Mă întreb dacă merită cineva să aibă un tablou atât de vestit. Dintr-o dată, Sotan râse zgomotos, ca și cum Nobunaga n-ar fi fost de față. — De ce râzi, Sotan? Tânărul îi privi pe cei din jur. — Seniorul Nobunaga ar dori să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spatele rotunjit și umerii dolofani; capul său părea aproape înfipt între umeri, sub coiful cu decorațiuni bogate. Își rezema pe genunchi atât mâna stângă, cât și dreapta, în care ținea bastonul de comandă. Așezat pe scăunelul de campanie, cu coapsele depărtate, stătea cocoșat înainte într-o poziție care-i știrbea demnitatea. Și, da, aceea era postura lui obișnuită, chiar și când stătea așezat în fața unui musafir sau când se plimba. Nu era omul care să-și umfle pieptul. Vasalii săi superiori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spune, fiindcă femeia-manechin de dincolo de sticlă nu-i dădea nicio atenție. Și nimănui de pe lume nu-i dădea pic de atenție. Ședea pe un taburet, singură sub lumina discretă a unui spot din tavan, cu coatele rezemate de genunchii larg depărtați, așa cum obișnuiesc să se relaxeze femeile când, în intimitate, își pot permite să renunțe la convențiile sociale, dintre care una le cere să stea veșnic cu genunchii lipiți între ei. Dar nu era nimic impudic în atitudinea femeii-manechin, chiar dacă se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de plină de mândrie. Dogaru însă nu se uita la el. Nu se uita la nimeni. Umbla prin curtea școlii, printre băieți, fără să se atingă de nimeni, cu privirea ațintită în pământ, încruntat, cu coatele depărtate de trunchi, oho!, depărtate bine, ca și cum n-ar mai fi avut loc de atâția mușchi, și cu pumnii strânși: Cu cine să se bată? Cu cine să se bată? Vine de la Tecuci, le șoptea băieților Marcel Voinea, confidențial. Cătălin nu pricepea dacă să vii
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Numai că acum se ițea în afară dintre labii. Abia putuse să cuprindă chestia între degetul mare și arătător. Această imagine îi apărea reflectată, pe un fond de culoarea fructului de avocado, în oglinda mare de deasupra chiuvetei. Cu picioarele depărtate și lenjeria răsucită în jurul gambelor, transpira și se zvârcolea pe colacul de plastic în formă de potcoavă al scaunului ei de tortură. Dar reușise să apuce chestia aia. Și simțind viermișorul între degete, avusese o senzație nefirească. Pe de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
necesare ca să îi umple. Cel puțin asta credea Carol văzându-și imaginea reflectată, de la mijloc în jos, în ușa de sticlă a dulăpiorului pentru CD-uri pe care îl construise Dan. Se plimbă prin camere, răsucindu-și șoldurile, cu picioarele depărtate și fesierii încordați. Se aplecă spre ușă, încercând veselă câteva croșee. Afară se auzeau roțile grele ale tomberoanelor pline cu deșeurile din Melrose Mansions huruind pe asfalt spre camionul de gunoi. Carol înlemni. Poate, se gândi ea, poate ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
dădea seama că fie îi va uni, fie îi va despărți. Dat fiind că devenise un partener sexual puternic și ambivalent, Bull va avea de unde să aleagă. Alan își umezi vârfurile degetelor cu propria salivă și le frecă de labiile depărtate ale lui Bull. Introduse un deget în vagin, în căutarea himenului. Un alt deget pipăia protuberanța alunecoasă a clitorisului. Alan era liniștit. Respirația lui Bull devenise profundă și ritmică, fiecare suflare venea din adâncul abdomenului. Alan apucă vârful propriului penis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
ușurarea. Podul Sinucigașilor. Parcase pe o stradă din apropiere și o pornise de-a lungul podului. Sub el, luminile Londrei se întindeau într-o mare de wați. Pâlpâiala lor era vinovată pentru aspectul vast al orașului. Bull îi auzea vuietul depărtat, respirația de noapte, tusea sfârșită. Era genul de trădare pe care nu o suporta. Ar fi îndurat orice altceva - chiar și gândul dătător de fiori al pedepsei ce va veni, de dimensiuni uriașe -, dar nu trădarea. Nu mai voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Așa îți vine sârguința spre lucrarea virtuții. Așa izvorăsc lacrimi de dor și ținerea de minte a morții. Așa se curăță și înțelepciunea, și se depărtează orice nălucire care ispitește mintea. Așa primește omul o vedere pătrunzătoare, chiar pentru lucruri depărtate. Așa primește el și înțelegerea cea mai adâncă a tainelor pe care le cuprinde mintea prin puterea cuvintelor celor dumnezeiești, și mișcările cele lăuntrice, care se pornesc de la suflet, și puterea de a desluși și de a deosebi puterile sfinte
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
o facă nimeni, niciodată, până la patru mii nouăzeci și șase au mai reușit unii, pe urmă e foarte greu să mai reții atâtea cifre. Când m-am urcat pe coșul de gunoi, cu mâinile întinse deasupra capului și cu degetele depărtate pentru că, după cum spunea nea Klidész, așa trebuie să arate statuia unui sfânt, să-și poată face păsările cuib printre degetele sale, am observat că Iza se uita la mine, coșul de gunoi fiind chiar în fața băncii ei, între timp nea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
spus c-ar fi mai bine să plecăm, pentru că acuși se trezește caporalul și mai născocește ceva în amintirea lui taică-su, și atunci m-am uitat într-acolo și l-am văzut pe caporal întins pe jos, cu brațele depărtate și gura căscată, sforăind, și am zis și eu să mergem, că ne dăm duhul de atâta oboseală, dar Jancsi a spus că dacă am rezistat până acum, atunci să vedem barem dacă este sau nu aur în perete, oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
foarte bine. — Tu, am spus eu, după care m-am întors și am fugit... Poftim. Nu mi-e mai bine. Nu mi-e deloc mai bine. Acum mă zvârcolesc pe toate părțile, încercând să adorm. Londra se trezește. Și Selina. Depărtatul fâsâit sau fluierat sau bâzâit din ceafă s-a pus iar pe treabă, modulând ușor în încercarea de a se fixa pe post. * O, Doamne, uneori când mă trezesc, mă simt ca o mâță călcată de mașină. Ești familiarizat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
chiar măgulit să descopăr că trupul meu mai păstrează în el această volatilitate înțepătoare, acest venin lichid din piele. Și al dracului de dureros. Dacă mă întors cu spatele la oglinda care nu minte, îmi ating tibiile și mă uit printre picioarele depărtate, frânt pe spate ca într-o secvență pornografică, atunci pot să văd foarte bine ochiul purpuriu al acestui groaznic furuncul, căscându-se pe buca stângă. Ăsta da caz. Nu e o chestie doar așa, ca să se afle-n treabă. Nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și am privit îndelung ecranul alb, ca o zăpadă lumi noasă, pe care nu se zărea încă nici o urmă. Am stat așa, așteptând să mi se arate calea pe unde s-o iau, până când mi-a apărut pe dinainte, întâi depărtată ca un nor, apoi tot mai aproape, via prezență a Ioanei. De ce să n-o rog să-mi fie călăuză, chiar de la primele cuvinte? Numai că ea venea spre mine ca adierea unei muzici, trans formân du-mi frazele în
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
o pace definitivă în zonă. Adică să distrugă cetățile noastre. Zic „cetățile noastre” fiindcă locuitorii lor, mai toți, se înrudesc, separarea celor două ramuri ale neamului dintâi petrecându-se cu veacuri în urmă. Așa că suntem, unii față de alții, infinit mai depărtați decât Cain de Abel, deși drumul dintre zidurile ce ne înconjoară nu măsoară mai mult decât o fugă de cal. Și totuși ne iubim! Luptele dintre noi nu au nimic revendicativ. Și nici pătimaș, așa cum s-ar crede. Încleștările dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
să știi de ce, ești mut. Surd. Nu ai voie să greșești. Orice gând străin de ceea ce faci te destabilizează. Uitarea. În afara cifrelor. Nițel dobitoc. Parțial amnezic. Fără trecut, perfect. Degeaba. Te năpădesc gândurile. Le izgonești. Rămân imaginile. Aburite. Tot mai depărtate. Tot mai apropiate. Identice. O singură imagine. Biroul. Cubul privit din interior. 85 3 46! Ai început să o iei razna. Revii, muncești pentru a repara. În cub, eroarea este interzisă. Cineva / ceva îți vămuiește forțele, te simți tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de cele de față, este cu odihnă pentru cele viitoare; îndestulat cu sine, nu se însărcină cu nime; nu se vede mai mult a intra în supărările nevoii, de-a grăi împotriva cugetelor sale sau a mai suferi vorbe împotrivă. Depărtat fiind de curți, nu mai are grija Domnilor, nici a se sili să intre în dragostea lor. Nu se vede a sluji plecăciunilor ce le cer cei mari, ci se află întru a sa norocită sărăcie. A nu face cuiva
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
găsesc foarte adese - caractere foarte arare. 2269, [50] Fericire și prostie numai dintr-o cauză nu sunt identice: pentru că nu toți proștii sunt fericiți. {EminescuOpXV 1058} [51] Când vei auzi o femeie dând bărbatului ei porecla favorită dintr-o tinerețe depărtată să știi că-l înșală. [52] Proștii se-nsoară totdeuna; nebunii câteodată; înțeleptul nicicând. Daca acesta o face, s-o facă încai de comoditate și în deplina ignoranță că va fi înșelat de femeia lui. [53] Care femeie n-a-nșelat pe
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
ieșind de la birourile de imigrare, Vaughan nu se clintea de la volanul mașinii, cu ochii ațintiți într-o evaluare la rece a locurilor rănilor după care tânjea. Vaughan propti aparatul de filmat pe marginea volanului. Se lăsă pe spate cu picioarele depărtate, cu o mână ocupată să-și aranjeze poziția prohabului voluminos. Albeața brațelor și a pieptului lui, și cicatricele care-i marcau pielea ca și pe-a mea, dădeau corpului său o bolnăvicioasă strălucire metalică, precum vinilinul uzat al interiorului mașinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
care tocmai o privisem cu cei mai improbabili parteneri. Catherine stătea sprijinită de partea din spate a Lincolnului, cu pubisul lipit de aripa cromată și ținându-și capul întors de la mine. - Conduci tu? Te simți bine, nu? Stăteam cu picioarele depărtate, cu mâinile la piept, inhalând aerul inundat de lumină. Îmi simțeam din nou rănile, simțeam cum mă taie la piept și genunchi. Mi-am căutat cicatricele, leziunile acelea fine care emanau acum o durere rafinată și mângâietoare. Corpul îmi strălucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]