14,288 matches
-
Cuuum? Tu, scumpa mamii? Tu ai avut atâta tărie? Nuuu... Nu știu ce să fac. Să râd? Să plâng? Să te Îmbrățișez? Să Îngenunchez În fața ta, Despi?... În clipa următoare, trei ființe ședeau Îmbrățișate, cu sufletele vibrând de fericire... Când s au desprins, În colțul ochiului fiecăruia o rază de lumină tremura În boaba de lacrimă a fericirii... În cele din urmă, Lia și-a revenit. ― Multe puteam să cred și să-mi Închipui despre posibilitățile tale, Despi, dar așa ceva nu mi ar
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
fier și, cu scârțâit bătrân, poarta a Început să se deschidă... Tata Toader nici nu clipea. Cu respirația oprită, și-a fixat privirea pe deschizătura porții... Din umbra ei a apărut Întâi un baston. Apoi, cu pas greu, s-a desprins făptură de haiduc: plete sure și mustață bogată. Pălărie cu bor larg și cămașă albă... Pantalon bine strunit În chimirul lat sfârșea În cizme cu carâmb moale, frumos vălurit... Când a ajuns mai aproape, a ridicat privirea, și-a scos
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ne vom continua treaba” - a hotărât Toader. Petrică a făcut o nouă pauză, dar numai pentru a-și trage sufletul, după care a continuat: ― Așteptam doar ca cei trei de la divizie să-și termine treburile. După câteva minute, s-au desprins de pilonii podului. „Noi am terminat ce am avut de făcut aici. Putem merge mai departe”. Am plecat, În ordinea stabilită de Toader. Mergeam cu mare grijă, să nu Întâlnim vreo patrulă a inamicului. Zvonul mișcării garniturilor de tren se
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
apropia ca o vijelie apocaliptică... ― Alt necaz! - s-a auzit vocea oftată a Despinei. ― „Acestea sunt tancuri. Au aflat de existența spitalului și nu vor să-l scape din mâini” - a explicat colonelul. Din pânza deasă a ninsorii s-au desprins trei umbre masive, care Înaintau impetuos. Ajunse În fața spitalului, s au oprit... În câteva minute, ne-am trezit cu țevile unor automate Între coaste. „Gde comandir?” - s-a stropșit un „starșâi litinant” Profesorul a ieșit În față. Pe colonel l-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
O mai fi rămas afară, să ia o gură de aer, după obiceiul lui”. „Gura de aer” a lui Petrică era cu totul altceva... I se păruse că În momentul când birjele cu musafirii au plecat, un individ s-a desprins din umbra unui copac de peste uliță, plecând grăbit spre un loc fără lumină, din capătul de sus al străzii. Petrică a rămas lipit de stâlpul porții. Umbra străinului se mișca cu pas vioi, gata să dispară În lungul străzii... „Aista
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
năduf. Semnul de Întrebare Însă a rămas să-i sfredelească creierul: „Cine putea fi și de ce a stat la pândă? Trebuie să stau de vorbă cu Nicu numaidecât. Am să-l caut mâine la clinică.” Cu mare greu s-a desprins din loc, abia când a constatat că În lungul uliței Sărăriei nu se mai mișcă nimeni și nimic. Cu pas apăsat, mișcând bastonul În balans prelung, a pornit spre casă. Ajuns la poartă, s-a oprit să privească spre locul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a rămas cu gura căscată. Cu acestea spuse, profesorul și Gruia au pornit să coboare scările. Securistul a rămas și mai năuc, rostind din capul scărilor un „bine” prelung... Când au ajuns la intrarea pe ulița Muzelor, Despina s-a desprins dintr-un loc umbros al uliței. ― Ce-i, tati? De ce ești atât de misterios? ― Nu-i nici un mister, Despi. Nu voiam să mai dăm ochii cu un nechemat și am plecat mai repede. Am vrut să nu te las noaptea
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
-o de la capăt cu joaca. ― Ia spune, Tudorel. Ai fost băiat cuminte sau?... - l-a Întrebat Maria. Abia când i-a văzut schimbați În ținută de casă a Întins mâinile către ei. În seara aceea, Gruia a reușit să se desprindă de tensiunea examenului care-l aștepta... În zori, s-a trezit, ca de obicei. În drum spre clinică, cu fiecare pas făcut, grija și teama pentru Întâlnirea de a doua zi urca tiptil pe șira spinării, ca un lotru cu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Stelian încurajator. Are timp. Da, adevărat, încuviință ceasornicarul. Dar căile Domnului sunt neștiute!... Coborâră din tramvai și o porniră pe o străduță lungă și întortocheată. Peste vreun sfert de oră se opriră în fața unui bloc cenușiu, cu bucăți de tencuială desprinse din fațadă, și intrară în el, apucând-o în sus pe o scară în spirală, luminată slab din loc în loc de câte o ferestruică cu geamurile murdare. Când ajunseră la ultimul etaj, se opriră puțin ca să-și tragă sufletul și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și nici regimul său politic nu aveau să se prăbușească peste noapte; aveau să moară ei, poate, și de acest regim țara tot n-avea să scape. Puterea sovietică era prea mare, pentru ca o biată țărișoară ca România să se desprindă cu ușurință din amarnica-i îmbrățișare... 4 În noul său serviciu de la Vidra, Virgil reuși să se acomodeze cu destulă ușurință. Experiența anilor petrecuți la secția financiară din Brănești își spuse cuvântul și îl ajută să devină, în scurtă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Victor renunță brusc la conversația de complezență de până atunci, se opri în mijlocul trotuarului larg și aproape pustiu și o cuprinse pe fată în brațe, cerându-i să-l ierte. Pentru ce să te iert?! se arătă ea mirată și, desprinzându-se din brațele lui, continuă să meargă mai departe alături de el, ținându-l de mână. Pentru că m-am purtat urât cu tine, îi spuse el și în sinea sa simți că, într-adevăr, se făcuse vinovat de urâtă purtare. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de câte ori îi ceruse să-l lase s-o însoțească până la ea acasă, despărțindu-se mereu în poarta parcului Cișmigiu, ca la hotarul dintre două tărâmuri. Istoria Feliciei ar fi părut un mit sau o legendă, dacă nu ar fi fost desprinsă din realitatea acelor timpuri. "Familia ei" și "la ea acasă" nu erau decât niște cuvinte, erau un fel de a spune. Cu un glas calm și preocupată să nu omită nimic important, Felicia îi destăinui mai întâi faptul că pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mai subțiri mobilizând până la epuizare acuitatea vizuală. Mâna nu tremură, și-a regăsit siguranța și abilitatea necesare. Lamă de șapte microni ! Așa ! Și încă una de cinci ! Și de doi ! În fine, profesorul clipește de mai multe ori și își desprinde privirea de pe ecran : Colega, îți încredințez ultima operație : separarea trigemenului de vena pontică. Cum stăm cu anestezia, stimată colega ? Răspunsul medicului anestezist Alindora Bosch vine de undeva de departe, dând impresia că ar ieși din gura pacientei : "Comunicăm bine, puteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
învelișul material al unei persoane de acolo... Spiritele libere, care au trecut deja de faza de reîncarnare, sunt cele care veghează în nemurirea lor la tot ce se întâmplă în cele două lumi. În universul acesta, în care sălășluiesc sufletele desprinse de materie, nu există noțiunea de timp căci sufletul dobândește veșnicia în care trecutul, prezentul și viitorul sunt suprapuse. Vezi steaua aceea mică de culoare roșu închis cu chip luminos din spatele soarelui ? Acolo sălășluiește spiritul liber al tatălui nostru. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ce statut, pe ce prag al ierarhiei de aici mă găsesc ?" gândește Dora, percepând din nou răspunsul celei căreia pretinde că îi este soră : "Tu ești un spirit care, deși a trecut pasarela între cele două lumi, nu s-a desprins încă de nevolnicia carcasei materiale. Masa și instrumentele folosite de medici te țin încă, prin locul în care se petrece operația, în lumea materială... Iar Alindora, de care mă leagă fire care nu pot fi rupte de diferența lumilor în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
așa că am reușit să spălăm și să mâncăm heringii puși de-o parte în tren și să ne refacem, de bine de rău, forțele. Dora a rămas iar pe gânduri : "Știu, am citit despre Gulag... Cele povestite de Teodora par desprinse din paginile cărții lui Soljenițîn... Numai că ascultarea descrierii grozăviilor trăite, direct din gura cuiva care le-a suportat, dă frisoane mai ceva decât cititul. Avea dreptate Teodora că mărturia supraviețuitorilor Gulagului, dintre care probabil că ea este printre ultimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
un mare cutremur, că buduarul nostru scârțâia din toate încheiturile, mai-mai să se dărâme! Și că tata o apăra pe mama prin aceea că s-a aruncat peste ea ca s-o ferească de te miri ce bucăți de tencuială desprinse din tavan... Că mama șoptea Romică, eu mor!.. Romică!... Și ce-i rău în toată povestea asta, Rozalia? Inocență curată și nimic altceva. Și dacă te pune Nichipercea s-o lovești, atunci află că nu te voi mai apăra nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Rembrandt privindu-mă peste umăr, zâmbind ironic. E un sentiment care inhibă. Același sentiment am trăit și în cartierul celebru al felinarelor roșii. N-am reținut pe pânză decât niște explozii de culoare; atât. Pur și simplu nu mă pot desprinde de Van Gogh. I-am citit o parte dintre scrisori și parcă ar fi scrise de mine. Ascultă: "Ca oricine altcineva, simt și eu nevoia unei familii, a unor prieteni, de afecțiune, de relații cordiale cu ceilalți; nu sunt făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Omul, iubitor de felul lui și foarte priceput în asistență medicală, după cum aveam să văd, a alergat într-un suflet, urmat de mine și de alți câțiva, și ajuns la fața locului, a rezolvat problema într-o clipită. L-a desprins cu greu pe prof de gura doamnei aflată în mare suferință și i-a aplicat acesteia un tratament radical, gen șoc: i-a pușcat două palme așa de zdravene, încât suferinda și-a revenit pe loc. E de înțeles faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
o statuie uriașă a dragului meu, Marele Bronz, sprijinit de contrabas, cu fesul lui celebru pe cap, cu privirea sa blajină de uriaș cu suflet mare... Și-apoi, cât am făcut umbră pământului prin Ferentari, nu m-am mai putut desprinde de amintirea sa, mai ales pentru faptul că toți credeau că sunt urmașul său de drept, în toate... Într-o zi am crezut însă că a venit și ziua apusului gloriei mele. Era greu de trăit cu povara gloriei Marelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Puteam îndulci tot cartierul... Salut, salut, am înțeles că ești mort după mușcate... Era domnul sportiv. Mustață tunsă la șubler, pantofi văcsuiți, Sportul popular oleu, e citit omu'! la purtător, la vedere, zâmbet în dungă; ce mai tura-vura, parcă era desprins din telenovelele cu Isaura... Și de unde ai pasiunea asta pentru mușcate?... Joc la mica fandosea, dau a înțelege că sunt croit pur și simplu din naștere așa; nu-i nimic special... Omul cu iuțeală de picior nu pare prost. Bagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
doua sunt întâi aspre, și se termină dulci, ca nucile de cocos. Luna cade de pe cer, stelele zboară, bruma dansează stropită de soare. Intră în cerc unii cu alții, se prind de mijloc și se învârt în timp ce figurile lor se desprind de ei, fiind privite de lumină pe un ecran mare, pe care s-au așternut fulgii, dulcii fulgi de nea. Simt moartea aproape. Câteodată mă sperii mai mult ca atunci, câteodată nu mă tem și o accept, însă de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
numai ploaie, numai deșărtăciune, numai noroi. Niște pisicuți se jucau, mititeii, cu stropi aburiți. Ploaia cădea, ploaia cădea. Un câine vagabond se izbea de pereți. Și ploaia cădea lin, înălbită. Lumina ce ne privea era albă de timp. Ploaia se desprindea în șuvoaie ce mergeau spre izvor. Îmi plăcea ploaia. Îmi plăcu ploaia. Șuvițele de ploaie o luară pe cărăruia care duce la pârâu. Luminița ce se uită înspre noi era puternică, vie, tânără. Și ploaia cădea lin. Fu numai ploaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cine e ultimul rival! Trebuia numai să întrebi, dulceață! Vocea lui glumeață contrastă cu demnitatea ei. Aruncă sabia, o luă aproape de el și, înainte s-o sărute cum nimeni n-a mai sărutat vreodată, rosti: Să-ți arăt! Nu! se desprinse. Trebuie să știi ceva. Mai târziu. Se treziră dimineața. S-au odihnit ca niciodată. A fost noapte cum nici un an n-a mai avut. Dimineața se amânase cu ceva timp iar ei se treziră singurii Nemuritori, liberi de orice constrângere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Între frica să nu se ducă dracului lumea, între frica să nu pierd lucrurile la care țin și durerile de a fi trecut prin ce-am trecut, trebuie un nou început. Pentru a mă feri de durere, trebuie să mă desprind de ce am suferit, de ce n-am avut, de ce mi-au făcut și să sper că voi ști să mă feresc. Dar cum pot să facă asta și să iau lucrurile cu calm, când pe mine mă chinui constant, mă terorizează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]