1,754 matches
-
mari poziții în legătură cu rolul conștiinței în explicarea fenomenelor sociale. Prima este poziția tipic idealistă, în sensul dat termenului de Karl Marx: conștiința este aceea care, în ultimă instanță, explică fenomenele sociale. Celelalte trei caută să identifice rolul conștiinței în cadrul unui determinism obiectiv mai general (poziția materialistă în explicarea fenomenelor sociale). Conștiința ca factor determinant. Însăși constituirea sociologiei a eliminat interpretările idealiste naive ale vieții sociale care atribuiau conștiinței un rol determinant exclusiv. Analiza sociologică a pus în evidență rolul contextului obiectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
atenția asupra unui aspect important: realitatea socială se constituie prin intermediul unor mecanisme cognitive, atât individuale, cât și colective. A devenit din ce în ce mai clar că aceste mecanisme nu mai pot fi considerate, pe baza unei epistemologii realist-naive, drept promotoare automate ale unui determinism obiectiv, ci ca aducând ele însele o contribuție independentă la determinarea proceselor sociale. Limita fundamentală a interacționismului simbolic și, mai ales, a etnometodologiei îmi pare a fi aceea că ele pornesc în mod absolut de la subiect. Subiectul uman, cu mecanismele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Hamlet, „judecata este codoașa poftei”. Conștiința colectivă (a grupurilor, claselor, colectivităților) nu constituie un factor activ în dinamica acestora, ci doar un epifenomen, o reflexie secundară. Ea se cristalizează post factum, și nu ante factum, o luare la cunoștință a determinismului obiectiv. Conștiința are funcții justificative, explicative, și nu constitutive. Este clar că o asemenea poziție, prin exclusivismul ei, ne putem aștepta să o găsim formulată cu pretenții de generalitate doar în mod excepțional. Sunt însă multe situații în care ea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a aduce la însăși o contribuție determinativă proprie, independentă. Ea este doar o luare de cunoștință a situației obiective, a factorilor care acționează asupra comportamentului, mediind însă această acțiune. Conștiința este deci o verigă în lanțul de determinare, exprimând adecvat determinismul obiectiv. Paranteza în care este pusă în schemă conștiința indică faptul că în explicația sociologică se poate face abstracție de ea. Analiza se concentrează asupra relației dintre condiții și comportament, dintre cauze și efecte deci, care oferă un răspuns suficient
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
un rol activ în dinamica socială. Conduși de ideile, atitudinile, valorile, aspirațiile lor, oamenii conservă sau modifică formele de organizare a propriei vieți sociale. Ei nu fac însă acest lucru în mod arbitrar, ci determinat. Atitudinile lor subiective exprimă un determinism obiectiv. Analiza sociologică poate, în consecință, să facă abstracție de termenul „conștiință” al modelului, considerând direct relația de determinare condiții-formă de organizare. În teoria lui Marx găsim conștiința în ambele ipostaze discutate până acum, sub forma a două straturi distincte
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sistematică, cu un mai pronunțat caracter teoretic, având funcții predominant explicativ-justificate (Zamfir, 1971). Conștiința practică este conștiința actorilor angrenați în procesul activității sociale reale de facere și refacere a vieții lor sociale. Conștiința practică este mijlocul prin care se realizează determinismul obiectiv. Ea are un caracter, în general, adecvat; exprimă subiectiv corect dinamica condițiilor obiective. Sursa ei nu este teoretică, ci practică, experimentală. Nu cunoștințele acumulate în forme sistematice (teorii politice, juridice, morale, filosofice) îi garantează adecvarea, deși și acestea pot
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sensuri „știute” de către cei care au întemeiat o instituție socială sau alta s-au pierdut, dar nu întreaga semnificație a acestora, pentru că ea nu a existat în mod sistematic în mintea lor. Considerarea conștiinței ca intermediar strict determinant în lanțul determinismului obiectiv se fundează pe postulatul raționalității actorilor sociali. Dacă luăm în considerare relația cauzală dintre condiții obiective-forme de organizare se presupune că oamenii concep forme de organizare adecvate condițiilor. Același lucru este valabil și în modelul funcțional de sistem. Caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
printr-o raționalitate limitată (condiția de incertitudine) este parțial indeterminat, impredictibil. Aceste sisteme vor adopta o soluție din sfera tuturor soluțiilor posibile, fără a se putea specifica care dintre ele. Nu mai putem vorbi, în condiția de incertitudine, de un determinism strict al sistemelor sociale. Legile care descriu comportamentul sistemelor sociale, caracterizate prin condiția de incertitudine, vor fi deci probabiliste. Ele vor trebui să formuleze pluralitatea soluțiilor alternative de care dispune un sistem, alegerea uneia sau alteia dintre acestea rămânând într-
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
funcțională lărgită. În al doilea rând, relația dintre factorii obiectivi și cei subiectivi în explicația sociologică. Opțiunea expusă în această lucrare este fermă în favoarea explicației sociologice obiective. Fenomenele sociale trebuie explicate prin alte fenomene sociale. Dar care este, în acest determinism sociologic obiectiv, rolul factorilor subiectivi, ai conștiinței, dacă există vreunul? Lucrarea încearcă să treacă în revistă principalele tipuri ale rolului conștiinței în explicația sociologică. Sunt aduse argumente că factorul conștiință trebuie inclus în explicația sociologică, el aducând o contribuție independentă
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
conștiință trebuie inclus în explicația sociologică, el aducând o contribuție independentă, alături de factorul obiectiv, la determinarea fenomenelor sociale. În mod special, modelul finalist de sistem, descris de schema funcțională, ne oferă posibilitatea de a înțelege mai diferențiat modul în care determinismul „subiectiv” se include organic în cadrul determinismului obiectiv. Partea a II-a tc "Partea a II‑a " SOCIOLOGIA CONSTRUCTIV|tc "SOCIOLOGIA CONSTRUCTIV|" Kurt Lewin a exprimat, într-o formă elegantă un adevăr simplu: „Nimic nu este mai practic decât o bună
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
el aducând o contribuție independentă, alături de factorul obiectiv, la determinarea fenomenelor sociale. În mod special, modelul finalist de sistem, descris de schema funcțională, ne oferă posibilitatea de a înțelege mai diferențiat modul în care determinismul „subiectiv” se include organic în cadrul determinismului obiectiv. Partea a II-a tc "Partea a II‑a " SOCIOLOGIA CONSTRUCTIV|tc "SOCIOLOGIA CONSTRUCTIV|" Kurt Lewin a exprimat, într-o formă elegantă un adevăr simplu: „Nimic nu este mai practic decât o bună teorie”. Afirmația este însă incompletă. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
celebra problemă a cauzalității istorice. David Bidney exprima în termeni tranșanți cele două posibilități de a considera cauzalitatea (Bidney, 1953). Pe de o parte, este cauzalitatea clasică, așa cum apare, deexemplu, în Etica lui Spinoza. Această cauzalitate este caracterizată printr-un determinism monist. Toate fenomenele sunt reduse la cauzele lor, în sensul că efectul poate fi dedus din cauza sa. Întreaga serie temporară este predeterminată cauzal. Pe de altă parte, există o teorie a cauzalității emergente. În teoria respectivă, cauza reprezintă doar o
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
deși produs al societății, are autonomia sa relativă. În condiții sociale obiective similare, pot să se constituie culturi relativ distincte. De aceea analiza culturală nu este lipsită de importanță. Cultura nu reprezintă doar o variabilă strict intermediară, ci conține un determinism propriu. Nu orice aspect al culturii poate fi dedus din premisele sociale. Perspectiva sociologică este deci necesar să fie completată cu cea culturalistă. Pentru a ilustra perspectiva sociologică, este sugestivă încercarea lui Georges Gurvitch de a tipologiza timpurile specifice diferitelor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
care poate fi realizată cunoașterea fenomenelor umane. Filosofia contemporană a istoriei este dominată de alternativa explicație sau comprehensiune. Cele două strategii sau metode fundamentale de a face inteligibil un fenomen social sau uman pornesc de la presupoziții distincte asupra tipului de determinism specificacestora: a) Explicația presupune existența unui determinism obiectiv: fenomenele sociale sunt verigi ale unor lanțuri cauzale. Ele se află într-o interdependență obiectivă cu alte fenomene sociale. A explica înseamnă a pune în evidență tocmai această interdependență, a determina acele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Filosofia contemporană a istoriei este dominată de alternativa explicație sau comprehensiune. Cele două strategii sau metode fundamentale de a face inteligibil un fenomen social sau uman pornesc de la presupoziții distincte asupra tipului de determinism specificacestora: a) Explicația presupune existența unui determinism obiectiv: fenomenele sociale sunt verigi ale unor lanțuri cauzale. Ele se află într-o interdependență obiectivă cu alte fenomene sociale. A explica înseamnă a pune în evidență tocmai această interdependență, a determina acele fenomene sociale și umane obiective care reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
determina acele fenomene sociale și umane obiective care reprezintă cauzele fenomenului pe care îl analizăm. A explica dezlănțuirea primului război mondial înseamnă a pune în evidență acele condiții care în mod obiectiv au declanșat acest eveniment. b) Comprehensiunea presupune un determinism subiectiv: fenomenele sociale și umane sunt acțiuni umane sau produse ale acestor acțiuni. Acțiunea umană are însă un specific în raport cu fenomenele naturale. Realizarea sa este prezidată de subiectivitate: scopurile, intențiile, afectele actorilor. A înțelege un anumit fapt social înseamnă a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
așa-numită „psihanaliză existențială”. Situația își pune amprenta asupra modului de a gândi și de a acționa. Există însă în acest punct crucial al relației dintre situație și comportament o diferență netă între punctul de vedere determinist și cel indeterminist. Determinismul consideră că situația este aceea care, în ultimă instanță, determină comportamentul. Analiza situației are aici o finalitate cauzală: găsirea factorilor determinanți. În perspectivă indeterministă a comprehensiunii, situația obiectivă nu explică decizia luată - în aceeași situație, actori diferiți pot lua decizii
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
evenimentul nu este numai rezultatul acțiunii individuale, ci totodată produsul interacțiunii dintre acțiunea actorului și condiții, dintre această acțiune și acțiunile altor actori. Cum conștiința este la rândul ei determinată de situația obiectivă (1), fiind deci ea însăși purtătoarea unui determinism obiectiv, cât și datorită determinării directe a evenimentului de către situație, omul de știință poate sintetiza toate aceste secvențe într-o relație mai generală de determinare(4), făcând abstracție de mecanismele prin care se realizează acesta și, în special, de conștiință
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
atât de curios, ci oarecum „natural”. Evident, aceasta nu este o explicație de tip științific. Este ca și cum ai explica întregul comportament uman prin intențiile subiective conștiente ale persoanelor, excluzând ca inutilă psihologia. Subiectivitatea, tocmai în calitatea sa de „vehicul” al determinismului, poartă în sine influența diferiților factori, dar într-o manieră neexplicată. De exemplu, cum putem înțelege măsurile drastice luate de către un domnitor oarecare împotriva boierilor? O anumită explicație putem obține prin descoperirea motivației domnitorului însuși: a stăvili uneltirile boierilor, a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
analizat mai înainte presupunea o lume strict deterministă, în care starea viitoare este complet determinată de starea actuală. În consecință, cel puțin la limită, stările lumii relevante pentru decizie sunt în principiu predictibile, dacă deținem cunoștințele necesare. Modelul laplacean al determinismului presupune la o lume de acest tip: strict determinată și previzibilă, în care probabilitatea are doar un sens pur subiectiv. Știința și filosofia contemporane au abandonat complet o asemenea presupoziție. Lumea nu mai poate fi gândită ca fiind deterministă într-
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Stările viitoare ale lumii nu decurg cu necesitate implacabilă din stările actuale. Desigur, nu trăim nici într-o lume complet nedeterministă, aleatorie, în care din starea actuală poate decurge, în mod egal, orice stare viitoare. Lumea este guvernată de un determinism probabilist: evenimentele viitoare pot fi prezise, dar nu cu o certitudine absolută, ci în mod probabilist. Agronomul din exemplul dat mai înainte nu poate porni de la o predicție absolut certă asupra cantității de precipitații din luna mai a anului viitor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
interacționează cu celelalte în mod obiectiv. Această relație de determinare reciprocă este reală, obiectivă, în sensul că nu este o relație pe care o impune mintea omenească. Ajungem în acest fel la o teză fundamentală a teoriei marxiste asupra societății: determinismul reciproc al activităților, faptelor sociale. Fiecare este rezultatul influenței unei mulțimi de împrejurări, a activităților cu care se învecinează. La nivelul acestei interdependențe se realizează explicația. A explica un fapt social înseamnă a pune în evidență modul în care este
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
o reacție de anulare din partea acestora. Prin aceste transformări, sistemul tinde să-și conserve structura în mijlocul variațiilor ce afectează elementele sale. Ideea genială a lui Marx a fost aceea că nu toate elementele sistemului social au o contribuție egală în cadrul determinismului lor reciproc, structural. Sunt unele care au o poziție accentuat determinată, în timp ce altele sunt într-o poziție care le face să fie determinate. Acestea din urmă pot săgenereze și să mențină o anumită structură sau să determine schimbarea ei. În
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și Engels, 1967, p. 46). În scrisoarea către Bloch, aceeași idee este analizată pe larg. Textul lui Engels este mai semnificativ decât orice comentariu. Trecând peste lipsa unor concepte mai generale cu care să descrie cât mai precis tipul de determinism avut învedere, exprimarea lui Engels nu lasă însă nici o îndoială asupra fondului problemei: „Potrivit concepției materialiste a istoriei, factorul hotărâtor în istorie este, în ultimă instanță, producerea și reproducerea vieții reale. Nici Marx, nici eu nu am afirmat vreodată mai
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Îi poartă numele demonstrează ce efecte benefice poate aduce o implicare lucidă În reformarea și modernizarea normativă ale spațiului social când Își aliază o perspectivă sociologică de abordare. Dacă mai adăugăm și lucrările lui D. Drăghicescu despre ontologia socială și determinismul social, avem alți parametri de signifianță ai aportului românesc la constituirea sociologiei ca disciplină, instituție și profesie. Din zona profesionalismului nu poate lipsi cofondatorul empirismului sociologic european - D. Gusti, care, alături de Ferdinand Le Pley și H. Tourville, a creat paradigma
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]