4,884 matches
-
a iudeilor, optimism naționalist și dureroasă pocăință în fața experienței păcatului și a slăbiciunilor omenești. De aici, neliniștea amestecată cu amărăciune, proprie unui om frământat și nefericit, pe care o putem surprinde în mod clar în două din epistolele sale adresate discipolului Braulion. Pe plan literar, calitățile și limitele lui Isidor sunt evidente. Limitele, în esență, sunt cele ale epocii sale, epoca unui regat romano-barbar din secolele șase-șapte, care refuză de-acum orice contact cu alte centre culturale, în special cu Orientul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
interlocutorul său să-l mai contrazică ulterior. Intervențiile adversarului sunt însă omogene ca formă și conținut: el e bine informat în privința creștinismului pe care îl prezintă într-o lumină extrem de negativă, considerându-l pe Isus un vizionar exaltat, iar pe discipolii săi, ca și pe Pavel, niște inventatori de minciuni. Deși capabil de sofisme, e totuși un spirit critic pătrunzător și viu. Știe să pună degetul pe contradicțiile dintre povestirile evanghelice, de exemplu cea privitoare la ultimele cuvinte ale lui Isus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
hirotonise era monofizit, mănăstirea în care intrase, mediul în care Sever își desăvârșise formația creștină erau monofizite, și aceasta a fost orientarea pe care el a respectat-o și a apărat-o mereu. În 509, s-a dus cu doi discipoli la Constantinopol pentru a protesta împotriva lui Nefalie, un agent al patriarhului de Ierusalim care crea dificultăți călugărilor de la Maiuma; plângerea le-a fost rezolvată rapid și ei au rămas în continuare la Constantinopol unde Sever a compus mai multe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mod direct în legătură cu comportamentele ce trebuie adoptate și cu dificultățile ce trebuie înfruntate în deșert (de ex. colecția sistematică 4,1; 11,56). J.-C. Guy clasifică apoftegmele în cinci tipuri principale: (1) cele în care se succed întrebarea unui discipol, răspunsul unui maestru, și eventual o cerere de clarificare urmată de un nou răspuns; (2) o sentență care nu e un răspuns la o întrebare, ci e extrasă dintr-o conversație colectivă; (3) o scurtă anecdotă biografică ce echivalează cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fost realizată întâi în cercurile frecventate de el. Totuși, prezența masivă în colecție a unor monahi proveniți din Palestina sau veniți acolo din Egipt ne-ar putea determina să situăm în Palestina nașterea culegerilor, ceea ce, evident, nu exclude posibilitatea ca discipoli ai lui Pimen, eventual emigrați acolo, să fi avut o contribuție importantă la alcătuirea lor. Diversele culegeri au fost traduse în numeroase limbi. O influență particulară asupra spiritualității occidentale, nu numai monastice, au avut versurile latine pe care iezuitul H.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
dintre acestea. În scrisorile 323-324 îl pune în gardă pe Chiril, probabil în timpul tratativelor cu antiohienii, în privința pericolului îndepărtării de tradiția lui Atanasie. Pentru Isidor, sărăcia voluntară și asceza transformă viața monahală în Împărăția lui Dumnezeu (I, 129), iar filosofia discipolilor Domnului (I, 63) și virginitatea sunt superioare căsătoriei așa cum cerul e mai presus de pământ, iar sufletul e superior trupului (IV, 192). Totuși, viața de călugăr nu deplină fără respectarea poruncilor, fără dragoste față de aproapele nostru, fără umilință (I, 25
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
aparține lui Isaia; anumite manuscrise conțin până la 32 de discursuri. Chiar și lungimea și componentele fiecărui discurs variază mult; fiecare discurs e o compilație de materiale disparate care pot fi ușor deplasate. La baza culegerii stă o colecție întocmită de discipolul lui Isaia, Petru, așa cum rezultă dintr-un text păstrat numai într-un manuscris de la Moscova; aici, la începutul unui discurs (primul potrivit ediției grecești, al optulea în ediția variantelor siriene alcătuită de R. Draguet care reproduce acest text grecesc) Petru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Petru, așa cum rezultă dintr-un text păstrat numai într-un manuscris de la Moscova; aici, la începutul unui discurs (primul potrivit ediției grecești, al optulea în ediția variantelor siriene alcătuită de R. Draguet care reproduce acest text grecesc) Petru vorbește propriilor discipoli. Reproșându-și excesiva îngăduință față de ei, le transmite tradițiile (paradoseis) comunicate de maestrul său, defunct de-acum, lui și altor doi discipoli; urmează textul acestora sub forma unui discurs direct al lui Isaia (așa cum arată o apostrofă ce îl vizează
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
al optulea în ediția variantelor siriene alcătuită de R. Draguet care reproduce acest text grecesc) Petru vorbește propriilor discipoli. Reproșându-și excesiva îngăduință față de ei, le transmite tradițiile (paradoseis) comunicate de maestrul său, defunct de-acum, lui și altor doi discipoli; urmează textul acestora sub forma unui discurs direct al lui Isaia (așa cum arată o apostrofă ce îl vizează chiar pe Petru). Propunerea lui Draguet de a atribui lui Isaia din Scheti (sfârșitul sec. al IV-lea) stratul cel mai vechi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de dragostea de cele lumești, trădează adevăratul sens al vieții monastice, căutarea și practicarea adevăratei filosofii, așa cum a făcut însuși Cristos, pentru a ajunge la contemplație. O secțiune importantă este dedicată îndrumării spirituale: maestrul trebuie să fie un exemplu, iar discipolii trebuie să-i dea ascultare fără să-și pună întrebări în privința ordinelor primite. E dezvoltată apoi tema luptei spirituale împotriva pasiunilor; pentru a învinge, sfinții evită orașele și contactele cu oamenii, surse de tulburare, și se concentrează asupra liniștii sufletului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
numele lui Marcian, în manuscrise se găsesc nouă tratate: 1. Despre penitență; 2. Despre disciplina perfectă; 3. Despre botez; 4. Despre credința oamenilor Bisericii; 5. Despre umilință; 6. fără titlu, despre propovăduire; 7. Despre post și despre smerenie; 8. Contra discipolilor lui Apolinarie și ai lui Vitalie; 9. Trebuie să murim pentru adevăr. În tradiția manuscrisă, numărul 5 e atribuit și lui Evagrie, iar nr. 8 și lui Marcu Monahul. În greacă, limba originalelor, au rămas doar 5 și 7, celelalte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
călugări din mănăstirea Acemeților alungați din Constantinopol. A murit la 30 iunie 446. Ni s-a transmis o Viață a lui, precedată de o dedicație a editorului pentru un diacon, un anume Eutic, din care reiese că autorul este un discipol al lui Hipațiu cu numele de Calinic; acesta apare în text ca monah și în 426 se găsea deja în mănăstirea din Rufiniane (în acel an a fost martor al îmbolnăvirii lui Hipațiu). Editorul se prezintă ca o persoană care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
palestinian. Eftimie, născut în Armenia în 377, trăise începând de la vârsta de douăzeci și unu de ani în Palestina unde întemeiase numeroase mănăstiri printre care și Marea Lavră, la sud-est de Ierusalim, lăcaș care există și astăzi și poartă numele Sfântului Sava discipolul favorit al lui Eftimie. Sava, născut în 439 în Capadocia, venise în Palestina la șaptesprezece ani ca să ducă viață de pustnic; fondator a numeroase mănăstiri, se stabilise la Marea Lavră unde s-a stins din viață la 5 decembrie 532
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
este independentă de cea lui Teodoret și, la fel ca el, autorul își extrage materialul din tradiția mănăstirii Telnescin care îl slujea pe Simeon. Din a treia, în greacă, rezultă că a fost scrisă puțin după moartea sfântului de către un discipol al acestuia pe nume Antonie, însă - așa cum a demonstrat Lietzmann - textul conține numeroase contradicții în raport cu celelalte, în special cu Viața redactată în siriană, și trebuie să fie o prelucrare a legendei oficiale a lui Simeon, deja foarte stilizată, așa cum era
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în raport cu celelalte, în special cu Viața redactată în siriană, și trebuie să fie o prelucrare a legendei oficiale a lui Simeon, deja foarte stilizată, așa cum era transmisă la Telnescin; abia în ultimă analiză poate fi vorba de amintirile unui adevărat discipol. Există și o Viață în georgiană. Într-un apendice la panegiricul sirian se găsesc Preceptele și învățăturile fericitului domn Simeon interesante, între altele, pentru că sfatul privitor la convertirea la credința în Dumnezeu, sprijinit de exemple biblice, se concretizează nu numai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și Apocalipsa ca și cum ar fi vorba de o „veche tradiție”. I se adresează lui Timotei, care devenise colaborator apropiat al lui Pavel cu mult înainte de discursul din Areopag când s-a convertit și Dionisie, și îi vorbește ca unui tânăr discipol (pais: Ier. Ecl. 1 369 A); apoi, dacă vrem să ținem cont de citatele din scrierile lui Ioan și să apărăm în același timp autenticitatea scrierilor lui Dionisie, trebuie să plasăm compunerea acestora cel puțin la sfârșitul secolului I, epocă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
făcând trimiteri la scrieri pe care nu le conține, pare să arunce îndoiala și asupra sa. Un joc de acest tip rezultă și în urma analizei altor indicii. Autorul citează de mai multe ori pasaje extrase din scrierile maestrului său Hieroteos, discipol al Apostolului Pavel, căruia îi atribuie în special o operă intitulată Elemente de teologie, iar acesta e titlul unei foarte cunoscute scrieri a lui Proclus. S-a demonstrat că și anumite elemente din caracterizarea pe care i-o face lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
teologie, iar acesta e titlul unei foarte cunoscute scrieri a lui Proclus. S-a demonstrat că și anumite elemente din caracterizarea pe care i-o face lui Hieroteos corespund cu trăsăturile lui Proclus, așa cum le știm din biografia compusă de discipolul său Marinos. Se pare că autorul, descriindu-l pe Hieroteos, a vrut să facă o aluzie chiar la Proclus, ceea ce ar fi de înțeles dacă ar fi fost într-adevăr elev al acestuia la Atena. Totodată, trebuie să fi fost
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1936 este ales membru corespondent al Academiei Române. Colaborează la „Dacoromania”, „Revista filologică” (Cernăuți), „Transilvania”, „Analele Universității din Timișoara”, „Anuarul Arhivei de Folclor” (Cluj), „Graiul nostru”, „Grai și suflet”, „Revista pentru istorie”, „Arheologie și filologie, fonetică și diactologie”, „Cercetări lingvistice” ș.a. Discipol al lui Ovid Densusianu (pe care avea să îl evoce într-un patetic necrolog), G. se dedică încă din studenție, cu stăruință și deosebită chemare, evidențierii straturilor celor mai vechi ale limbii române, prilej pentru a face ample incursiuni în
GIUGLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287284_a_288613]
-
VTRA, 1991, 8; Radu Voinescu, Exemplul dascălului, RL, 1992, 31; Valeriu Râpeanu, Onisifor Ghibu memorialistul, L, 1992, 41; Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Un mare român: Onisifor Ghibu, CC, 1992, 10-12; Z. Ornea, Basarabia în 1917, RL, 1993, 51-52; Vistian Goia, Magiștri și discipoli ai Universității clujene, ST, 1994, 7-8; Constantin Cubleșan, Jurnale, jurnale, jurnale... O literatură în „asalt”, ST, 1995, 7-8; Onisifor Ghibu, unitatea românească și chestiunea Basarabiei, îngr. Dumitru Preda, București, 1995; Mircea Zaciu, Ca o imensă scenă, Transilvania..., București, 1996, 452-458
GHIBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287252_a_288581]
-
unui spectacol, ST, 1982, 11; Ștefan Borbély, „Omul de nisip”, AST, 1983, 2; Petru Poantă, „O panoramă a literaturii dramatice române contemporane”, TR, 1984, 31; Moraru, Textul, 210-213; Mircea Popa, „Oglinda lui Narcis”, LCF, 1987, 9; Marian Papahagi, Maestrul și discipolul, TR, 1987, 22; Ulici, Lit. rom., I, 400-402; Cosma, Romanul, II, 300-301; Dicț. scriit. rom., II, 403-405; Dan C. Mihăilescu, Singurătăți cu fantasme, „22”, 1999, 20; Vlad Sorianu, Un roman al amiezelor, CL, 1999, 10; Florin Faifer, O carte fundamentală
GHIŢULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287275_a_288604]
-
doar pretext pentru etalarea unei măiestrii ce trimite la abilitatea și inventivitatea meșterului popular. În Megalitice (1972), o altă carte reper în opera lui G., se remarcă din nou joncțiunea dintre universul rural și cel mitic. Țăranul e văzut ca discipol „al unor preoți ce-au pierit demult”, ca făuritor și păstrător de cultură. Poemul La căpătâiul gigantului reprezintă portretul-hiperbolă al țăranului doborât, sacrificat de civilizație: „Zvârlit cu fața-n iarbă, ca o gânganie blândă și mare,/împilat de moarte, doarme
GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
său de tribun, cartea are meritul de a sublinia că paginile usturătoare ale lui Maiorescu au însemnat o adevărată trezire pentru V.A. Urechia, care va deveni mai riguros în lucrările ulterioare. Cealaltă carte a lui G., B.P. Hasdeu și discipolii săi (1987), conturează profilul unei familii de spirite, și anume gruparea din jurul lui B. P. Hasdeu, alcătuită din G. I. Ionnescu-Gion, Lazăr Șăineanu, Gr. G. Tocilescu, Anghel Demetriescu, N. I. Apostolescu, N. Scurtescu, G. Dem. Teodorescu, Ilie Bărbulescu, M. Gaster, S.
GOIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287308_a_288637]
-
1985, a tipărit antologia de texte Oratori și elocință românească, cu multe pagini mutilate de cenzura epocii, G. a revenit asupra acestui gen de literatură în Elocință și parlamentarism (1997). SCRIERI: V. A. Urechia, București, 1979; B. P. Hasdeu și discipolii săi, București, 1987; Antologii: Oratori și elocință românească, pref. edit., București, 1985; Elocință și parlamentarism, Cluj-Napoca, 1997; Ipostazele învățării, Cluj-Napoca, 1999; Literatura pentru copii și tineret, Cluj-Napoca, 2003. Ediții: G. I. Ionnescu-Gion, Portrete și evocări istorice, pref. edit., București, 1986
GOIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287308_a_288637]
-
istorice, pref. edit., București, 1986. Repere bibliografice: Alexandru George, V. A. Urechia în monografie, VR, 1979, 7; Ion Buzași, Monografia V. A. Urechia, T, 1979, 9; Doina Uricariu, Redeschiderea unui dosar, LCF, 1979, 39; Mihai Ungheanu, „B. P. Hasdeu și discipolii săi”, LCF, 1987, 27; Iuliu Pârvu, „B. P. Hasdeu și discipolii săi”, TR, 1987, 44; Georgeta Munteanu, Elocința - artă a cuvântului, TR, 1998, 16-18. I.D.
GOIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287308_a_288637]