2,306 matches
-
nu omul gîndește în lume, ci divinul trezește în om gîndirea, grație uimirii pe care i-o provoacă. Cînd un filozof gîndește, Dumnezeu se folosește de el ca să se gîndească pe sine. De aceea, subiectul gîndirii nu e filozoful, ci divinul. Iar la stihia divină omenirea nu a ajuns decît rar, în cîteva momente privilegiate ale istoriei: la greci și la germani. Impresia pe care o capeți citind Scufundătorii din Delos este că fiecare concept al lui Heidegger este un plastron
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
aceeași măsură, modele care au sedimentat și s-au acreditat în timp, dobîndind o autoritate maximă și indiscutabilă: codul cultural și eposul spiritual. Discursul pictorului pornește, așadar, de la epica vetero- și neotestamentară, continuă cu existența exemplară, la limita umanului cu divinul, și sfîrșește cu realitatea culturală propriu-zisă, dar deja fixată în efigia mitului. Într-un anume fel, el reface întregul traseu, mai degrabă al conștiinței decît al umanității, de la Geneză și pînă la substituția sacrului prin estetic, însă înlocuiește discursul și
Vladimir Zamfirescu, între natură și cultură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10748_a_12073]
-
pictorului care, în ultimă instanță, nu este decît un semn al prospețimii privirii și al candorii afective. Don Quijote, Mozart și Salieri, Picasso, Luchian, dar și Personaj venețian, Dansatoare, Bărbat cu papagal, Bărbat cu broască țestoasă etc., deși ies din categoria divinului și din aceea a fondatorilor, se înscriu în aceeași galerie de chipuri unice, de existențe ireductibile, pentru care potrivită nu este descrierea psihosomatică, ci fixarea, lipsită de orice ezitare, în efigie. Și aici, ca și în cazul figurilor biblice, pictorul
Vladimir Zamfirescu, între natură și cultură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10748_a_12073]
-
predecesor a fost pus în chestiune și de G.Călinescu, în Istoria sa, apărută în 1941. Imaginea de care are parte acolo omul, acompaniată de o sumă de rezerve aduse figurii critice, relevă o poziție oarecum singulară, de franctiror, întrucît Divinul era departe de-a se ralia tendenționalismului naționalist în vogă în acel moment și n-avea cum să prevadă eclipsa comunistă. Cum s-ar putea explica poziția sa? Pe de-o parte, putem prezuma un atac indirect la adresa lui E. Lovinescu
Un duel cu aerul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7732_a_9057]
-
în lege" a Maiorescului. Neputînd apela la scandaloasa panoplie proletcultistă și nefăcînd caz nici de linia iraționalist-autohtonistă a unor Hasdeu, Blaga sau Mircea Eliade, exegetul nostru optează pentru îmbrățișarea punctului de vedere al lui G.Călinescu. Portretul cvasidesființator semnat de Divin este reluat cu suficientă fidelitate, prin amănunțirea și îngroșarea liniilor cu un condei malițios. Din sămînța călinesciană crește un arbust cu frunze toxice. Să-l urmărim pe Alexandru Dobrescu. În ochii d-sale, Titu Maiorescu n-ar fi ilustrat decît
Un duel cu aerul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7732_a_9057]
-
complet izolat față de lumea intelectuală în mijlocul căreia, așa retractil cum era, trăise pînă în 1990. O dramă în felul ei". Și mai degajat ni se revelă dl. Lefter cînd vine vorba despre G. Călinescu. "Contestatar" energic, așa cum se știe, al Divinului critic, d-sa e mînat de impulsul "demitizării" atît de departe, încît, neoprindu-se la "compromisurile politice" ale autorului Principiilor de estetică, pune la îndoială "substanța efectivă" a operei acestuia (cu excepția aripei romanești), "Ťadevărurileť ei mai puțin cercetate": "în ce
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
lichideze; femei pentru care orgasmul eliberator nu ar fi decît o salvă de execuție culcînd la pămînt un șirag de bărbați frumoși, cinstiți, curajoși, care preferă să sfideze moartea, decît să trădeze! Aceasta ar fi un mod de a atinge divinul, paroxismul existenței... Ana Pauker se spune că, în întimitatea ei, a fost îndrăgostită, sedusă tocmai de astfel de bărbați, ca Bîzu Cantacuzino, regele Mihai, un jucător de rugby din epocă, de care nu-mi mai amintesc. Se mai zice că
Șuvoiul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16846_a_18171]
-
aceeași măsură, modele care au sedimentat și s-au acreditat în timp, dobîndind o autoritate maximă și indiscutabilă: codul cultural și eposul spiritual. Discursul pictorului pornește, așadar, de la epica vetero- și neotestamentară, continuă cu existența exemplară, la limita umanului cu divinul, și sfîrșește cu realitatea culturală propriu-zisă, dar deja fixată în tiparele mitului. Într-un anume fel, el reface întregul traseu, mai degrabă al conștiinței decît al umanității, de la Geneză și pînă la substituția sacrului prin estetic, însă înlocuiește discursul și
Un manierist tărziu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9927_a_11252]
-
admirație care, în ultimă instanță, nu este decît un semn al prospețimii privirii și al candorii afective. Don Quijote, Mozart și Salieri, Picasso, Luchian, dar și Personaj venețian, Dansatoare, Bărbat cu papagal, Bărbat cu broască țestoasă etc., deși ies din categoria divinului, se înscriu în aceeași galerie de chipuri unice, de existențe ireductibile, pentru care nu este necesară descrierea psihosomatică, ci fixarea definitivă, lipsită de orice ezitare, în imagini emblematice. Și aici, ca și în cazul figurilor biblice, pictorul recurge la același
Un manierist tărziu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9927_a_11252]
-
limitele noastre, în contextul în care o minoritate, deține puterea absolută și o exercită discreționar: ultimul film al lui Pier Paolo Pasolini, - asasinat la Ostia, în preajma Romei în noaptea dinspre 1 spre 2 noiembrie 1975 -, inspirat de romanul omonim al Divinului marchiz, Marchizul de Sade, scris în timpul detenției sale la Bastilia în 1785, pierdut și regăsit după moartea acestuia. Regizorul, așa cum mărturisea într-un text din 1974, intenționa să rămînă fidel romanului sadian, respectînd cronologia evenimentelor și personajele, dar sintetizînd substanța
Pasolini și Sodoma modernă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9639_a_10964]
-
par depersonalizate, cu multe locuri goale pentru exaltările reducționiste și geometrice ale gândirii lui Nae Ionescu. Cele mai slabe pagini ale Itinerariului spiritual sunt cele în care Eliade se ocupă de religia creștină. "Experiența religioasă a protestantismului se petrece în afara divinului teologic - accesibil numai în cadrele Bisericii. (...)protestantismul conduce la o viață spirituală asupra căreia nu se pogoară divinitatea. Ajunge psihism, vitalism, moralism, Christian science, gidism, pragmatism religios, teozofism etc." sau "Apusenii se nasc în catolicism. Răsăritenii ajung la ortodoxie" sau
Primul Eliade by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14003_a_15328]
-
orice mizerie pe care mintea umană o poate imagina. D-aia nici nu mai am puterea să mă revolt. La fel, nu mă așteptam ca gunoaiele cu pretenții elitiste care-l susțin și se bășică la orice-l atinge pe Divin să protesteze, în loc să-și bage dovlecii intelectualoizi între umeri. Dar cred că domnii în halate albe de la care așteaptă ajutor adversarul său politic ar avea motive legitime să-l bage-n cantonament".
Ciutacu: Nu mai am puterea să mă revolt. Băsescu nu are nicio limită by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/32046_a_33371]
-
atent, dintre locul consacrat și cel însemnat, ultimul o expresie a globaltății spațiului, adică a unui aparent paradox, tot așa cum aparent este și paradoxul traseului contemplativ, o "înălțare prin adîncire", o concomitență a scufundării în sine și a ascensiunii către divin, simultaneitate de neconceput în logica obișnuită, dar pe care rugăciunea inimii, în ortodoxie, și dihkr-ul, rugăciunea sufiților, o fac posibilă. Traseul cărții străbate două drumuri importante, unul în continuarea celuilalt. O primă parte a studiului încearcă să înțeleagă, să caute
Calea nesfîrșită by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14690_a_16015]
-
iluziei atingerii idealului, par a degaja o atmosferă sud-americană. Nu cred în misticismul povestirii Misterioasa dispariție..., după părerea Martei Petreu, care este o povestire mai degrabă buzzatiană. Desigur, problematica transcendentului care modifică radical ființa și percepția umană, prezența neașteptată a divinului oferind umanului pentru scurt timp o existență feerico-onirică de basm, este evidentă. Orașul de câmpie simbolizează viața, iar casa devine spațiul căsniciei: „Se însurau, adică intrau împreună cu un tovarăș de sex opus ș...ț într-o cameră mică înregistrată la
Recuperări by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13105_a_14430]
-
unei linii pe care am putea-o numi, cu ghilimele, ,meditativ-teologică", una în care Heidegger încearcă să regândească, alături de poeți, un nou sens al sacrului, dincolo de orice onto-teologie și de orice teologie metafizic-conceptuală. Este vorba de o căutare poetico-meditativă a divinului, ce pornește de la diagnosticul absenței lui și caută o pregătire reflexivă a posibilei sale (re)veniri. Poetul este recunoscut de către gânditor în dimensiunea sa profund reflexivă și ca atare el îi este partener pe această cale a pregătirii unei reaproprieri
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
este un exemplu de ,vigilență" critică, de testare necontenită a validității enunțurilor lui G. Călinescu și, nu rareori, de corectare sau demontare a speculațiilor sale. Obiecțiile fiind formulate într-un stil sec, cu atât mai savuros. După un citat din ,divinul critic" focalizat pe celtismul nostru (,Celții s-au revărsat acum două milenii și ceva în aceste părți aducând o civilizație nu total străină. Teoria că geții ar fi goți e dezmințită de fețele noastre. Celtismul nostru e dimpotrivă confirmat..."), vine
Ideea critică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11406_a_12731]
-
cel mai dens) al volumului, Viețile mele nesfinte, prin care autobiograficul este înălțat în filosofic și simbolic. Devenirea întru rău a estului, prin care acesta a ajuns o etichetă spălăcită, ilizibilă pentru căutătorii adevărului, este cauzată de îndepărtarea oamenilor de divin: ei au maculat "oglinda văzătoare", prin ideologie, prin ură. Așa cum întunericul creează premisele căutării luminii, poeta se înverșunează, cu patos enorm, să reconstituie integralitatea, ca "martoră mută a acestei pierderi de armonie" (p. 94), să militeze pentru reconstituirea purității originare
între blândețe și rigoare by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/10841_a_12166]
-
pietrificare și prin coiful mugurelui/ Păzitorul fără dușmănie al legilor/ Care țin isonul lui Pan și lui Elohim,/ Cu succes fraged de martie sfărîmător./ Și citadela mă cîntă" (Și citadela mă cîntă). Sugerat de fluiditatea izvorului și de incertitudinea vegetalului, divinul se identifică cu poetul prin omogenitatea intemporalitătii fantaste, prin mirabila contemporaneitate a toate celor ce au ființat, ființează și vor ființă: "Mă voi înfrînge, de toate descarnat./ Strălucește umbră ramurilor pe trunchiul copacului/ Și eu privesc alarmă de pe coaja/ Mea
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
ramurilor pe trunchiul copacului/ Și eu privesc alarmă de pe coaja/ Mea arătînd prin falie/ Roșeața fragedă că de obraji virgini./ Copacul mă va da și mai îngenuncheat/ Izvorului din care ma cuvintez/ Arc și piatră pentru a nu lovi./ Șunt divinul ce în ramură șunt,/ Ziua dinții mereu a judecății" (De toate descarnat). "Unghie înfipta în hazard" (dar nu e oare așa orice creație autentică?), "scriind pe nisipul cristic", aflat "la frontiera unde nu mai șunt/ Ori m-am făcut și
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
un soi de experiment continuu, stimulat de contrarii sau de aporii, existențialist și dramatic în substanță, dar scăpărînd ca un joc de artificii la suprafață. Lectura ne este mereu luată pe nepregătite: alunecă vertiginos din definiția taoistă ori eckhartiană a divinului în fabule urmuziene de tipul Cronicarilor, din extrase solemne și gravissime din Vechiul Testament în fraze mecanic-poetice alcătuite exclusiv din cuvinte care încep cu litera f sau v sau z. îi privesc lui Mihai Avramescu chipul din fotografia reprodusă pe coperta
Jonathan X Uranus, "humorist liber" by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15778_a_17103]
-
Comedie (1882-1906). De la romanticii români ai primei jumătăți a secolului al XIX-lea, este preluată preferința pentru Byron, la care se adaugă ceea ce s-ar putea numi aproape cultul, tot mai activ în Europa timpului prin filieră germană, pentru Shakespeare, "divinul brit", cum îl numea Eminescu. Vârfurile junimiștilor sunt la curent, de asemenea, cu literatura nord-americană. Anterior, preocuparea (oricum firavă) față de aceasta avusese o motivație strict politico-ideologică. Spre exemplu, de o mare circulație s-a bucurat traducerea voluminosului roman Coliba lui
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
și o blândețe a viziunii, care contrastează cu dramatismul, încrâncenarea sau patetismul poeților amintiți. Autoarea pare că vorbește cu Dumnezeu așa cum respiră, iar când poemul ia forma rugăciunii, nu mai știi care dintre cele două voci aparține omenescului și care - divinului, deoarece întrepătrunderea, reverberația sunt depline, întrebarea și răspunsul au devenit o singură entitate. Fericită este în unicitatea trăirii și exprimării o poetă ca Luminița Niculescu... Fericiți vor fi cititorii unei asemenea cărți, precum Prețul sufletului, căci ei se vor elibera
O poezie de taină by Monica Pillat () [Corola-journal/Journalistic/7959_a_9284]
-
Lear a galezului Monmouth a trecut în volumul I, cartea a 2-a a Cronicilor lui Raphael Holinshed (1577), de unde a ajuns prin ediția a doua a compendiului său (1585) și printr-o punere în scenă anonimă să alimenteze imaginarul divinului brit. De aici s-a inspirat Edmund Spencer pentru Cântul 10 din Faerie Queen, II, dar și anonimul autor al piesei Adevărata istorie din cronici a Regelui Leir și a celor trei fiice ale sale, Gonorill, Ragan și Cordella (1594
Shakespeare și colindele românilor by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2971_a_4296]
-
are încă norocul ei, cu efectele strălucite ale inteligenței și imaginației. Chezășie este prezența, vai, acum istorică, doar, a scrisului scânteietor al lui G. Călinescu. De curând, scoțând din raftul bibliotecii însemnări și polemici, m-am delectat recitind articolele criticului divin apărute prin ziarele vremii. Mărturisesc, au fost momente când am râs cu lacrimi, nefiind nimeni de față. Ca probă, îmi voi îngădui să reproduc în numărul următor un articol ce va încânta cu siguranță cititorul. Furia de cuvinte. Ar fi
G.Călinescu, gazetar by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12261_a_13586]
-
proză) nu-i vine la fel de bine poetului, în ciuda secvențelor adesea cu poantă; ele se pierd într-un ritm al frazelor prea tern, îngreunat. Către final se insinuează, în acest univers poetic mohorât și închis, o prezență neașteptată a transcendenței, a divinului, conținută, la modul ironic, și în cele două sonete care deschid, respectiv închid volumul. Deși apărut inițial în 1995, jucăria mortului rămâne și azi un volum de poeme foarte bun, foarte puternic în sunetul lui singular, un volum de raftul
Punerea în paranteză a poeziei by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4370_a_5695]