3,853 matches
-
creării "lumii" în care am ales să locuim. Trebuie deci imitată lucrarea zeilor, cosmogonia. Nu este lucru ușor, pentru că există și cosmogonii tragice, sîngeroase: iar pentru că imită gesturile divine, omul trebuie să le repete. Dacă zeii au fost nevoiți să doboare și să sfârtece un Monstru marin ori o Ființă primordială ca să alcătuiască apoi lumea, omul trebuie, la rândul său, să-i imite atunci când își clădește o lume a lui, o cetate ori o casă. Construcțiile cer așadar jertfe sângeroase sau
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
începută, dîndu-i o stabilitate sigură și nimicind odată pentru totdeauna banda pestilențială a masonilor". În aceeași zi, Infantele dă o proclamație către Portughezi: "Sau murim în glorioasa luptă în care ne aflăm angajați sau tăiem de la rădăcină râul care ne doboară, nimicind odată pentru totdeauna infernala rasă masonică, înainte ca ea să ne nimicească pe noi". Dar "infernala rasă masonică", de care vorbește Infantele Don Miguel, e mai tare. Corpul diplomatic din Lisabona, printr-o "intervenție rușinoasă" (Pimenta), desparte pe Rege
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
doilea frate, Don Joîo. Regina, Dona Ștefania de Hohenzollern Sigmaringen, cu care se căsătorise în 1858, murise un an după nuntă, fără moștenitori. Seria aceasta de nenorociri, care încercase pe tânărul Don Pedro și care sfârșise curând prin a-l doborî, a creat în jurul lui o atmosferă de mistică iubire populară. I se spune "cel mult iubit", iar la moartea lui mulțimea e cuprinsă de o furie oarbă împotriva tuturor sfetnicilor și a inovatorilor care sunt învinuiți că au abătut asupra
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
va fi osândit pentru totdeauna la muncă silnică, în galerele istoriei". Adevărul este că Afonso Costa izbutește să rupă unitatea partidului republican și să dobândească, de partea lui, majoritatea parlamentarilor. Curând ajunge omul cel mai puternic și cel mai temut, doborând guvernele după bunul lui plac. Guvernul provizoriu își păstrează mandatul până la 24 august 1911, când este ales primul Președinte al Republicii în persoana unui bătrân luptător republican, Dr. Manuel de Arriaga. Dar, până la această dată, câte schimbări nu avuseseră loc
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
atârna pe umerii firavi, până aproape de călcâie, așa cum o poartă toți studenții din Coimbra. Și, fără îndoială, nu odată s-a simțit covârșit de acea sfâșietoare saudade, de care nu scapă nimeni pe malurile Mandegolui. Dar niciodată n-a fost doborât de ea. Niciodată - după câte se știe astăzi - n-a scris versuri romantice sau revoluționare, ca să o alunge și nu și-a petrecut nopțile în beții studențești, la Tefugal și Estrada das Torres, ca să se simtă mai bărbat, mai liber
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în vreme ce Ricarius își rotea securea cu două tăișuri, abătând-o cu forță, neobosit, împotriva atacatorilor, care, însă, îl încercuiau din ce în ce mai strâns. — Tată! Tată! strigă Waltan, repezindu-se în ajutorul lui, însă un alt războinic mascat îi închise drumul. Tânărul îl doborî din două lovituri și alergă spre car. în spațiul ce se deschise dintr-o dată înaintea lui printre combatanți, îl văzu pe tatăl său, plin de sânge, primind o nouă lovitură de suliță, care îi străpunse zalele sub un umăr. în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
reușeau să distingă țintele și trăgeau aproape la întâmplare, în direcțiile în care intuiau grupuri de dușmani. Cu toate acestea, Sebastianus, care îi vedea pe cei trei diavoli apropiindu-se primejdios, îi arătă alanilor săi: — Cei trei de colo! strigă. Doborâți-i! Soldații executară ordinul în unicul mod posibil: o ploaie de săgeți se abătu peste grupul de combatanți în mijlocul căruia se lupta comandantul dușman. Câțiva cai se răsturnară, câțiva cavaleri dispărură, scufundându-se în acel vălmășag, însă Sebastianus constată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la adăpostul unei zade, în vreme ce hunul, urmat de alți cavaleri, se ducea mai departe, dincolo de linia primilor copaci. Se ridică imediat după trecerea lor și nu-i trebui decât o ocheadă ca să constate că oamenii lui fuseseră împrăștiați; mulți fuseseră doborâți, alții se târau printre arbuști, gemând răniți. Printre aceștia îl descoperi pe Mataurus, care, rămas fără scut, stătea îngenuncheat în iarbă, cu fața încordată, apăsându-și pântecele cu mâinile. O vânătoare pe viață și pe moarte se desfășura între copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
făcu pe Sebastianus să-și închipuie că acel războinic valoros avea un rang înalt printre ai lui. Hunii, deși îi depășeau numeric pe atacatori, se retrăgeau, apărându-se dezordonat și puțin eficace. Cu furie, Sebastianus își făcu loc și îl doborî pe unul din ei, în vreme ce acesta își pregătea sulița să-l lovească pe războinicul cu creastă. Bărbatul încă nu se prăbușise și arma sa cu lamă lungă și curbată, gândită astfel pentru a produce răni îngrozitoare, trecea în mâinile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că de acum tâlharii aveau puține șanse să se mai salveze. Trase sabia și își alese unul pentru sine; în vreme ce acela își oprise calul și privea în jur înfrigurat, căutând o cale de scăpare, îl ajunse și încercă să-l doboare cu o lovitură directă. Hunul, însă, se aplecă pe coasta cealaltă a calului și se feri de lovitură; totuși, în cele din urmă, în timp ce se îndrepta în șa, fu străpuns de sulița unui burgund ce venea aproape frontal. în scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
reușiră să-și deschidă o breșă și căutară să scape într-o fugă disperată în câmpie; alții, cei mai mulți dintre cei rămași în șa, încercară mai întâi să se adune într-un nucleu compact, dar sub grindina săgeților hune, care le doborau caii rând pe rând, se treziră curând împinși către pădure. Aproape ajunseseră acolo, când, dintre copaci, însoțită de un cor de șuierături aproape muzical, porni în direcția lor o altă rafală mortală de săgeți; imediat după aceea, oamenii lui Mandzuk
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fatal, aceasta se datoră calului său, care se prăvăli dintr-odată cu craniul spart de o nouă, formidabilă lovitură aplicată de adversarul său cu securea. El și războinicul totuși căzură împreună, aproape unul peste celălalt, fiindcă acela fusese la rândul său doborât de un hun cu o lovitură de buzdugan. Balamber sări prompt în picioare și, fără menajamente, îl înșfăcă de centură pe cel care îl salvase și îl smulse din șa, luându-i în stăpânire calul. în nu mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
împiedica. Avusese poate impulsul să o facă, dar acum părea hotărâtă să se întoarcă. Gândi că, dată fiind distanța mică ce îi separa, nu i-ar fi fost greu, dacă ar fi vrut, să-și ia arcul și să o doboare cu o săgeată. Auzi în spate huruitul unui galop: doi războinici se apropiau să-i dea o mână de ajutor, incitați de gândul că îl ajută să o captureze pe „Prințesa morții“. Unul dintre ei rotea în aer un laț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
trăgea un cal bătrân, împrumutat de la un țăran. L-am lăsat pe cărare și am intrat în pădure și îmi amintesc că el, care era mai robust, dar mai puțin priceput, se muncea mult și fără prea mari rezultate ca să doboare un arțar cu securea. Eu, în schimb, culegeam de pe acolo crengile uscate, căci pentru foc merg bine și ele. Mă îndepărtasem puțin, știți, și la un moment dat aud un câine lătrând și strigăte, ca la vânătoare, pe urmă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dințată ce comanda podul mobil. între timp, un grup de alani se muncea să dea la o parte bârnele ce armau poarta mare și grea. — Sangiban! Trădător blestemat! exclamă Sebastianus, aruncându-se înainte împreună cu ceilalți, în vreme ce Maliban trimisese prima săgeată, doborând un războinic înalt și cu chică blondie, care purta armura alanilor. Ajunse din câțiva pași lângă bărbatul în agonie și se aplecă deasupra lui. La fel făcu și Rutilius. Nu e alan! îi strigă lui Sebastianus, care venea din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se luptau în apropiere, strigă: — El e cu siguranță acolo! Sebastianus și Vitalius se năpustiseră deja înainte. Prefectul își înfipse sabia, cu o mișcare rapidă, într-un fals alan care îi venea în întâmpinare, în timp ce ordonanța sa arunca prima javelină, doborând un alt adversar. Printre puținii romani ce încă rezistau, Sebastianus îl recunoscu pe Marcentius, care, sângerând dintr-o rană în coastă, se apăra cu greu de doi atacatori. Prefectul îl ucise pe unul dintre ei cu o lovitură de sabie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dintre bunurile lor și se uneau cu acel fluviu uman, în mijlocul căruia, într-un haos de strigăte de spaimă, chemări, cereri de ajutor, bărbați, femei și copii se împingeau cu coatele, se zbăteau ca niște valuri uriașe, cuprinși de panică, doborând orice obstacol, spulberând pe oricine s-ar fi oprit, călcându-i, fără să-i privească măcar, pe cei care cădeau. în mulțimea aceea, Sebastianus zări nu puțini milițieni care fugeau și strigau laolaltă cu ceilalți, ba chiar mai tare decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
asaltului năvalnic al dușmanului. Recunoscu într-un târziu, la lumina fulgerului, stindardul lui Mandzuk, însă acelea mai mici ale centuriilor nu le putea distinge prin desișul de sulițe ce se înălțau și coborau ca niște valuri împrejur. Mulți cai fură doborâți de ambele părți și chiar dereșul său, pe care nu avusese nicidecum timp să-l apere, fu curând ucis cu o lovitură de suliță. în cădere, Balamber se agăță de valtrapul calului unui războinic got ocupat să se apere cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
coardă. Fără să mai aștepte ordinul lui și strigând ceva către oamenii săi, Maliban își întinse arcul și slobozi prima săgeată. Alte o sută o urmară în doar o clipă, prăvălindu-se peste hunii ajunși în pozițiile mai înaintate și doborând o bună parte din ei. Ceilalți însă continuară să înainteze și ajunseseră deja la circa treizeci de pași când o altă ploaie de săgeți se abătu asupra lor, doborând și mai mulți. Se opriră atunci și rupseră rândurile, izbindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
clipă, prăvălindu-se peste hunii ajunși în pozițiile mai înaintate și doborând o bună parte din ei. Ceilalți însă continuară să înainteze și ajunseseră deja la circa treizeci de pași când o altă ploaie de săgeți se abătu asupra lor, doborând și mai mulți. Se opriră atunci și rupseră rândurile, izbindu-și caii unii de alții și călcând peste răniții căzuți în mărăciniș. Ocupați să-și țină sub control caii pe acel teren neprielnic, nu erau capabili să răspundă cu arcurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îngroziți și disperați totodată: era în plus - și înainte de toate - glasul unei străvechi mânii, al unei uri hrănite de mii de nedreptăți al unui orgoliu totdeauna înfrânt, care căuta să se răzbune. în timp ce alerga către liniile dușmane, agitând sabia, și dobora deja primii adversari, simți lămurit, cu o siguranță fără greș, că nimic nu ar fi putut sta împotriva acelei forțe vulcanice dezlănțuite de armata aceea de proscriși: forța pe care deja o intuise în ei în timpul instrucției, dar asupra căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
primi o lovitură de măciucă în tâmplă: se răsuci și căzu într-un tufiș des, scăpând din mână însemnul. Turignianul care îl ucisese puse mâna pe el și, triumfător, îl flutură ca pe un trofeu. Metronius veni asupra lui, îl doborî cu o lovitură scurtă de sabie și, eliberându-se de scutul spart în mai multe locuri, îi smulse însemnul din mâini.. Alți barbari îl atacară, dar tovarășii săi îi veniră în ajutor și în jurul acelui ciudat, absurd stindard se încinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sabia, apoi își împunse cu furie calul și îl împinse înainte pentru o ultimă sforțare. Alți războinici hiung-nu îl urmară. Securile pedestrașilor deschiseseră breșe în bariera sulițelor alane și într-una din aceste breșe Balamber se azvârli cu toată forța, doborând rapid, unul după altul, doi, trei patru războinici. Alături de el, Odolgan își repezea sabia cu furie scoțând mugete cumplite, cum făcea întotdeauna în luptă, în vreme ce Mandzuk, la o oarecare distanță, ținea stindardul verde, glorios, al lui Uldin, oferind oamenilor ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un tumult și strigăte de alarmă: — Adăpostește-te după car! îi strigă Balamber lui Go-Bindan și, imediat după aceea, dădu același ordin războinicilor săi. Pregătiți arcurile! Toți în spatele carelor! Mandzuk! Ține-i uniți! Cât despre el, slobozi deja prima săgeată, doborându-l din șa pe cel mai apropiat dintre atacatori. Și atunci, căutându-și următoarea țintă, o recunoscu. înainte de a-i vedea trăsăturile feței, îi recunoscu atitudinea, unduirea părului castaniu. Nu avea scut și nu purta armură, ci doar o bluză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prada. îl văzu pe Mandzuk cu o javelină înfiptă între omoplați, agățându-se de marginea unui car, pentru a aluneca apoi în iarbă. Războinicii hiung-nu rămași încă în viață fugeau peste câmp, dar din urmă veneau năvalnic dușmanii și-i doborau unul după altul; femeile nu avură nici ele o soartă mai bună. Nu reuși să o vadă pe Go-Bindan. Frediana, înțelegând că el privea în altă parte, încercă să-l ia prin surprindere: două lovituri năprasnice de sus, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]