3,782 matches
-
de contextul social-politic în care ele funcționează. Mass-media constituie sursa principală de informare foarte credibilă, fără a putea evita însă presiunile deformante ale procesului global de tranziție. Strategia tranziției a devenit atât pentru actorii politici, cât și pentru mass-media o dogmă, mai presus de orice îndoială. Orice recomandare a FMI-ului devine un trebuie absolut. În contextul strategiei tranziției, mass-media au devenit, inevitabil, prizonierele unui dogmatism. Frecvent, mass-media s-au plasat în poziția de instrument exigent de monitorizare a implementării cerințelor
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
și Moldova. Este necesar să fim prudenți în a trage concluzii nete din aceste date. Clar este însă că, dincolo de acceptarea bibliei neoliberale, nu există analize complexe ale efectelor nivelului de bugetare asupra funcționării societății, mai ales în perioada tranziției. Dogma neoliberalistă conform căreia un buget scăzut stimulează creșterea economiei nu a obținut o confirmare pe termen mediu și lung. Pe de altă parte, un buget redus nu oferă posibilitatea unei politici de lansare economică și nici de reducere a pierderilor
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
opțiune este, în sine, greu de justificat. Și în Occident există largi sectoare proprietate de stat. Ele au fost menținute în toată perioada postbelică și nici acum nu sunt complet privatizate. În România privatizarea totală și rapidă a devenit o dogmă pe care nimeni nu a îndrăznit să o pună public în discuție. Programul „privatizarea chiar pe un dolar” exprima o opțiune de principiu. Argumentul esențial l-a constituit necesitatea eliminării zonelor de ineficiență, care absorb resursele bugetare. Acest lucru era
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
sacrificiile de vieți omenești cerute și obținute de toți marii fondatori ai celor mai vaste credințe și, în sfîrșit, după caracterul cvasi-divin cu care i-au investit oamenii obișnuiți pe aceștia din urmă. Inspirînd o adorație fără limite, impunînd necondiționat dogme, conducătorii poruncesc o supunere oarbă. Una după alta, statuile lor își croiesc loc în galeria eroilor legendari care populează și punctează istoria. Nu le mai înălțăm altare, deși la Paris celebritățile își au Pantheonul lor iar la Pekin Mao are
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
fidelități, de a ridica masele de credincioși. Aceasta se verifică prin absurd. Ce aduce mulțimea în întîmpinarea Papei sau a lui Khomeiny? În nici un caz religia, ci charisma conducătorilor. În schimb, societatea noastră poate avea și ea o religie, cu dogmele și ortodoxia ei, cu textele ei infailibile pe care ne este interzis să le criticăm. O religie țesută din idei contemporane, care se sprijină pe cunoștințe științifice și nu are nici un zeu spiritual. E o religie profană. Așa s-a
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
autoritate permițîndu-ne să concepem ceea ce, în universul psihic, este o dominație exercitată nu atît în virtutea unei puteri fizice, anonime, cît a unei influențe spirituale, personale: este autoritatea carismatică. În sens tradițional, cuvîntul carismă se referă la un personaj sacru, califică dogmele unei religii și evocă o grație: aceea care potolește o suferință, lumina care cuprinde în ea sufletul chinuit al credinciosului, cuvîntul dătător de viață al profetului, mîngîind inimile, în sfîrșit, armonia interioară a magistrului și a discipolilor săi. În zilele
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
tocmai în calitatea lor de religii profane, diverse reviziuni socialiste au exaltat și ridicat masele oprimate din lume și o fac în continuare. Acțiunea lor implică acea "sclipire de nebunie a credinței" descrisă de Zola în Germinal. Ele au o dogmă, textele sacre cărora li se dă ascultare, eroi avînd calitatea de sfinți. În plus, o astfel de religie răspunde în mod strict la anumite necesități psihice nevoia de certitudine, regresiunea indivizilor în mase etc. și la nimic altceva. Ea nu
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ruptura doctrinei cu știința istoriei care n-ar mai putea fi decît căutare a unui adevăr interzis. De acum înainte, ea capătă consistența unui sistem de credințe în care uitarea trecutului și reconstituirea fictivă a acestuia pentru piața publică reprezintă dogme. În acestea intră imaginile țîșnind din această atmosferă cuprinsă de febră, precum și valorile supunerii neprecupețite. Fiecare adeziune la doctrină se transformă în mod necesar în act de credință. Nu trebuie deci să ne mire dacă ea se apropie de o
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
să se comporte ca un gînditor autentic sau ca un preot. T.W. Adorno, op. cit., p. 36. 353 C. Shorske, "Politics, and Patricide in Freud's Interpretation of Dreams", in American Historical Review, 1973, p. 328-347. 354 E. Fromm, The Dogma of Crist, Anchor, New York, 1962, p. 100. 355 S. Freud, An Autobiographical Study, Postscript, Standard Edition, t. XX, p. 71. 356 S. Freud, Moses and Monotheism, Standard Edition, t. XXIII, p. 70. 357 S. Freud, New Introductory lectures on Psychoanalysis
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
uitați, timpul rezervat pentru a le spune oamenilor că nu vor primi o primă nu este, În sine, un bonus. Capcana nr. 56tc "Capcana nr. 56" Atunci când nu te ridici la Înălțimea așteptărilortc " Atunci când nu te ridici la Înălțimea așteptărilor" „Dogmele trecutului liniștit nu se mai potrivesc cu prezentul tumultuos. Oportunitățile sunt pline de dificultăți și trebuie să ne situăm la Înălțimea așteptărilor.” Abraham Lincoln Cei mai mulți oameni, analizându-și viața retrospectiv, pot identifica un moment crucial, când viața lor a Început
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
de piață modernă” își are originea în Europa, dar și-a găsit forma cea mai deplină în America. Europenii au avut, încă de la început, îndoieli în legătură cu capitalismul, în timp ce americanii nu au avut niciodată, America fiind considerată bastionul capitalismului; credința în dogma capitalistă a fost atât de profundă, încât America și capitalismul au ajuns să aibă un statut tautologic. Terenul principal pentru realizarea așa-zisului vis american (piețe libere-guvern reprezentativ) este ideea lui A. Smith, a unei piețe neîngrădite, în care vânzătorii
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
formulă celebră, Tradiția Bisericii nu este altceva decât petrecerea Duhului în istorie. Duhul este Prezența învăluitoare și tainică în conștiința Bisericii. Numai prin Duh, tradiția teologică a Bisericii poate recompune numeroasele referințe biblice într-un singur mozaic al lui Hristos. Dogmele Bisericii încearcă să exprime revelația în concertul iconic al cuvintelor sfinte, cu acribie duhovnicească și atenție filozofică. Prelungind această idee, vom încerca să identificăm resorturile invizibile ale limbajului teologic al Ortodoxiei - relația teologiei cu tradiția, Scriptura și kerygma Bisericii. Bolta
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Evangheliile nu se interesează de cronologia exactă a faptelor lui Iisus. Evanghelia Bisericii surprinde totalitatea unei Revelații care are în centrul ei Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu. Această Revelație păstrează intacte „proprietățile” evenimentului pascal al Învierii Domnului 1. Crezul și dogmele Bisericii își propun să zugrăvească dinamica acestui proces de recunoaștere a Revelației. Adevărul lui Hristos este unul personal, prin urmare mistagogic. El nu se învață cu o metodă sigură, așa cum se deprind regulile de bază ale aritmeticii. Mai degrabă, învățăm
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
din perspectiva dublei Sale relații - cea de filiație ontologică față de Tatăl, și cea de paternitate duhovnicească față de umanitate 1. Fără a intra în detalii (cum ar fi relația între decizia de recunoaștere a Vechiului Testament ca epifanie a Cuvântului și dogma de la Niceea), să reținem aici aspectul hermeneutic al problemei. În confruntarea cu imensa sarcină de a articula în chip responsabil problema unității revelației lui Dumnezeu în Scripturi, teologia a trebuit să găsească un limbaj nou, gata pentru autocorecție. În fond
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Or, conceptualizarea hermeneutică a acestei unități oferă premisele dezbaterilor teologico-dogmatice de mai târziu. Or, în mod evident, limbajul în care a fost exprimată unitatea Scripturilor n-a avut întotdeauna aceeași formă. Dacă lexicul Ortodoxiei continuă să varieze, gramatica teologică a dogmelor Bisericii a rămas aceeași. Putem vorbi, de aceea, despre o dezvoltare doctrinară de-a lungul istoriei Bisericii? O încercare de a răspunde acestei vaste întrebări ar depăși cu mult nu doar spațiul aici alocat, ci mai ales competențele noastre 1
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al înălțării la înțelesuri și cunoașteri nemaiauzite, când Duhul se roagă întru dânsul „cu suspine negrăite” (Rom. 8,26). Acesta este sensul profund al inițierii mistagogice într-o tradiție purtătoare de Duh. Fără această inițiere în tainele Revelației, Crezul și dogmele Ortodoxiei nu capătă sens. Atunci teologia se varsă „într-o baltă fără semnificație în care este posibil orice, dar nimic cu adevărat nou și profund”1. Adevărul mărturisit de Biserică este o realitate invizibilă la care participi și pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Așezată sub imperativul „obiectivității”, teologia academică și-a pierdut subit contactul cu viziunea patristică despre cunoașterea scripturistică. Un neconstestat consensus Patrum ne spunea că teologia în sens propriu se practică în prelungirea liturghiei Bisericii și se reflectă prin unitatea dintre dogme și sacramente, acțiune și contemplație. Deghizată în spatele unei „metodologii ariene” (pentru a prelua sintagma arhimandritului Iustin Popovici), ideologia Iluminismului umanist a acutizat ruptura umanismului renascentist între „minte și inimă”, cerebralizând impudic jocul speculativ asupra tainelor Bisericii, perpetuând pe orizontală bruiajul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sa, cu nemărginirea dumnezeiască. Ceea ce noi am numit experiență hermeneutică își găsește aici adevăratul său teren”2. Limba, care marchează natura profundă a umanului, are capacitatea de a găzdui o infinitate de semnificații, ceea ce confirmă - într-un anumit sens - paradoxul dogmei de la Calcedon (451 d.Hr): firea omenească nu este destructurată de evenimentul Întrupării Cuvântului, ci devine „rațiune plasticizată” (D. Stăniloae). Când funcționează în regim de excelență, limba poate media - ca și trupul - o sublimă revelație 3. Limba atestă rezervorul inepuizabil
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
concluzie determinată de paradoxul corespondenței „unu-la-unu” a unei mulțimi infinite față de orice submulțime a ei), care l-au obligat la celebra ipoteză asupra existenței continuum-ului. Antinominalismul platonic al lui Cantor l-a făcut pe L. Blaga să apropie expresia dogmei biblice a creației de figura mentală a simbolului aleph conceput „ca mărime transfinită care rămâne identică cu sine, orice mărime finită s-ar scădea din ea”1. Antinomia transfiniților este legată de teoria mulțimilor, elaborată între anii 1874-1897, care „necesitând
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
învățământ religios a primit cea mai grea lovitură ce poate fi adusă unei valori spirituale - și-a pierdut valoarea pentru conștiință. Lumina s-a stins. Vatra nu mai încălzește conștiința, centrul vieții a ajuns în afara vieții”2. Cu alte cuvinte, dogmele sunt reduse la o sumă de adevăruri propoziționale, abia reciclate de fiecare nouă generație a teologilor de catedră, rupți de patosul Scripturilor și surzi în fața întrebărilor veacului. La un veac de la denunțul semnat de preotul martir Pavel Florensky, pulsul adormit
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cărei dinamică eternă presupune o naștere 2. Integrarea dinamicii afective la nivelul transcendental al Vieții i-a permis mai târziu lui Michel Henry cea mai îndrăzneață apropiere venită din partea unui filozof în secolul XX între propria sa demonstrație fenomenologică și dogma ortodoxă a Sfintei Treimi, care proclamă relația perihoretică (de „interioritate reciprocă”) între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (identitate ființială sau „consubstanțialitate” și, respectiv, diferență ipostatică). Michel Henry nu are însă pretenția unui acces privilegiat la acest mister fundamental al dogmaticii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
valoarea unei urme care vorbește despre enigma unei absențe și promisiunea unei treceri trecătoare. Dar ideea că orice dezvăluire „ascunde” sau că orice supliment „trădează” o falsă origine (inexistentă ca atare) este inacceptabilă pentru teologia creștină. Milbank se întoarce la dogma trinitară ortodoxă proclamată de Crezul nicean, sugerând un alt model ontologic: „Fiul, dăruit întotdeauna împreună cu Tatăl, este un supliment pentru origine; Duhul, care este întotdeauna dăruit împreună cu Tatăl și cu Fiul, este infinita necesitate a amânării (defferal)”2. Treimea deci
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cele bolnave. Într-un mediu caracterizat de legile inseparabilității, așa cum este Biserica, se cere o precizie „cuantică” în oricare intervenție „chirurgicală”. În fine, „ontologia socială” a Bisericii depinde de o descripție teologică fundamentală. J. Milbank aduce din nou în discuție dogma trinitară a creștinismului, pe care o explorează creator în direcția unei ontologii a diferenței. Pentru el, creația transfigurată eshatologic oglindește într-o anumită măsură structura paradoxală a Dumnezeirii. Deplina unitate ființială a umanității permite totuși diferențierea ipostatică. Această afirmație nu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nici spațiul nu sunt doar ecrane ale subiectivității, ci cadre dinamice ale revelației. Raportul lui Dumnezeu față de lume este erotic și muzical, iar nu magic (justificând atracția sublimului) sau mecanic (legitimând imperativul ideologic). Bunătatea fundamentală a ființei e consfințită prin dogma creației ex nihilo: lumea se naște nu printr-o emanație necesară, ci este opera generozității pure, confirmată de toată economia văzută și nevăzută a mântuirii. Istoria nu este un labirint sufocant, la capătul căruia așteaptă răzbunător Minotaurul, ci mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Buga, Editura Polirom, Iași, 2006; Tradiția creștină. O istorie a dezvoltării doctrinei. Vol. III: Evoluția teologiei medievale (600-1300), trad. rom. de S. Palade, Editura Polirom, Iași, 2006; Tradiția creștină. O istorie a dezvoltarii doctrinei. Vol. IV: Reformarea Bisericii și a dogmei (1300-1700), trad. rom. de S. Palade și Mihai-Silviu Chirilă, Editura Polirom, Iași, 2006. Pépin, Jean, Théologie cosmique et théologie chrétienne, Presses Universitaires de France, Paris, 1964. Pickstock, Catherine, After Writing: On the Liturgical Consummation of Philosophy, Blackwells, Oxford, 1998. Pickstock
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]