2,465 matches
-
alta îmi amintesc cum mă ridica în brațe, deasupra capului ei, și-mi spunea „atât de mare o să te faci”. Multă vreme după aceea, când crescusem și eram înalt, așa cum mă știi, își aducea și ea aminte și mă privea duios. Și mai am o amintire: cum alergam după roiuri de fluturi albaștri, într-o dimineață de primăvară cu soare înalt și de duminică. Nu-mi aduc aminte de nici un act de tandrețe. La sat exprimarea tandreții față de celălalt e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
act de tandrețe. La sat exprimarea tandreții față de celălalt e un articol de lux, orășenesc, aproape rușinos. Celălalt trebuie să știe că ții la el, nu trebuie să-i spui. Pe mine, bunicu’ nu m-a mângâiat niciodată așa de duios cum își mângâia vaca bolnavă sau boul bolnav, dar nu m-am îndoit o clipă de dragostea lui copleșitoare. Cred că cinematografia și romanele ne-au făcut să fim așa de baroci, aproape gongoriști, în exprimarea iubirii. Nu spunea Stendhal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Îi pot consola într-un singur fel. Bunicul continua să înjure comunismul, a refuzat să intre în CAP, asculta Vocea Americii și a așteptat, săracul, până în 1975 când a murit. A așteptat să vină americanii. Părinții mei „adaptați” îl priveau duios. Un Don Quijote de țară, un copil care își închipuie că luna e în baltă și că și-o poate lua în lada cu jucării. A urmat vremea pe care cântecele din categoria „The best of Romanian communism” ar fi numit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o centură, cartierele născute din legendă, cu birturi, cârciumi, restaurante ieftine de periferie, reînviate acum ca și după primul război, de tarafuri tocmite în grabă, cu repertorii lăbărțate, cu țigani chipeși, prelungind la ureche dulci melodii de cântece deocheate, apoi duioase romanțe de dor, căci se respira încă - naiv - aerul din veacul trecut, pe care nici tancurile celui de-al doilea război nu-l putuseră distruge. Nu venise încă seismul puterii, mai erau câteva ore până atunci, cei mai mulți nu-și dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cunoașteți... Sunt șapte ani de atunci... în 1941, cam la timpul acesta, o lună și ceva mai târziu. Aceeași boală ca și mine, amândouă ca și tatăl ei... Soarta... - Odihniți-vă, doamnă, v-ați agitat destul, vorbii cu o sinceritate duioasă de care tresăriră cei din jur. Dintre toți, avocatul era cel mai grăbit, dar din condescendență nu dădea nici un semn de nerăbdare. Eu nu mă mai puteam urni. Parcă-mi creșteau rădăcini în podea. Vroiam să-i cer fotografia. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
era arsă de cele dintăi brume ale toamnei. Ațe de painjen se aninau de crucile sărace, de copacii mâhniți, și sclipeau ca niște fire de argint în soarele prietinos. Amurguri de purpură înflăcărau rămășița de frunze de prin copaci; vânturile duioase ale toamnei treceau printre mormintele tăcute și frunzele galbene foșneau. Iar străinul se odihnea sub glii. Târziu și-a adus aminte părintele Ștefan că mormântul străinului a rămas fără cruce, tocmai pe la sfârșitul toamnei; așadar a cinstit, la rateșul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aceasta a suferinții. Nu văzu nici una din figurile vecinelor, românce, ori ovreice, n-auzi nici glasurile lor tânguitoare, șoptite: Eu, drăguță, să fiu ca tine, m-aș duce și i-aș lăsa plodul la ușă... Ea își ațintea mintea la duioase icoane dintr-un trecut depărtat; apoi, ca-ntr-un painjeniș de lacrimi, vedea înainte candela și iconița afumată, și toate hotărârile, îndoielile și mângâierile nădejdii o cercau... VItc " VI" În vremea asta Haia Sanis nu voia să știe de nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
relațiile eu doamnele - deși Fielding m-a uimit ieri la telefon, spunându-mi ce lovitură am dat cu Butch Beausoleil. Da, în New York ai avut ocazia să mă vezi în forma mea cea mai bună, când am fost cel mai duios și l-am avut din plin pe vino-ncoace. O, de-ar fi aici cel puțin o parte din spiritul New York-ului! Acolo poți să fii ce totul dat peste cap și beat, și toată lumea te crede plin de vigoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-i facă pe copii să creadă că Caduta e un fel de Superpântec. Povestește-mi puțin despre țâțe, moșule. Socot că sunt mai mari decât, să spunem, ale lui Doris Arthur? Ca ale cui nu sunt? mi-am spus eu duios. Ne-am continuat plimbarea. Eram pe Amsterdam Avenue, trecând încet de străzile colaterale. De aici pornește Eighty-Seventh. Aici se sfârșește Eighty-Eighth. Rămas în urmă, Autocratul ne urma încet, în timp ce noi ne îndreptam spre nord. N-am mai fost încă niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
un zâmbet scurt și viu. Păi e de râs. Zău așa. N-ai de ales. Nu sunt un tip mândru. Nu te mai abține din cauza mea. În fine, uite-o și pe Georgina desprinzându-se din mulțime, are un zâmbet duios și ridicol - încântat și totuși sobru, și cât se poate de încrezător - așa cum vine grăbită spre mine, tropăind pe tocurile-i înalte. 1 Drog halacinogen. Joc de cuvinte în original, date - „curmal“, „întâlnire“; banana - „banană“, „nebun“ (engl.). 1 Joc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
înainte în vâltoarea orașelor mari ale lumii. Mă aștepta acolo, cu privirea ‐ ncălzită de dorul copilului dus de mult în lume străină, la învățătură și pricopseală! O, ce dureros de dulce m‐a‐ nvăluit privirea ochilor ei, calzi, albaștri și duioși! Am strâns‐o la piept și‐ am îmbrățișat‐o cu drag și dor. Am sărutat‐o pe amândoi obrajii și‐am privit‐o îndelung, contemplându‐i chipul atât de drag și de scump mie . Fața sa, altădată îmbujorată, fină și
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
o nu pentru dânsa, ci pentru familia ei și de aceea pesimismul nu‐și află loc în sufletul său ... misia ei e împlinită dacă în calea vieții sale a putut șterge câteva lacrimi, semăna câteva flori și lăsa o suvenire duioasă în inimi scumpe !» Greu e a putea înlătura cineva calomniile și invidia lumii. Femeia însă știe că nu ajunge a fi virtuoasă, trebuie să nu fie nici bănuită. Iar mai departe, scrisoarea conchide: «Cât pentru mine, domnul meu, mi‐ar
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
Soția este necesar ă și bună, că‐ ți împarți viața cu ea și ai cu cine te sfătui. Soacra este bună și ea, cînd îți vorbește frumos și te privește cu drag . Dar nimeni în lume nu este bună și duioasă ca o dulce mamă.” Femeia mamă este importantă în familie și societate datorită virtuților ei. Femeia, soție și mamă, prin muncă cinstită, viață aleasă, dragoste deplină și devotament conjugal, devine pe drept cuvânt „cununa bărbatului” ( Solomon ) . Femeia, soție și mamă
Mamă, lecții de viață. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
aura legendară a marelui erou, prindea să mă înduioșeze până la lacrimi. Am așteptat până ce profesorul și-a încheiat pantalonii. Poala din față a balonzaidului păstra amintirea lățită a unei bune părți din întâmplarea ce abia se consumase. L-am urmărit duios cum, rotindu-se încet, cât era de înalt, cu o mână sprijinită în șold, privea circular peisajul din jur. Era parcă pe puntea unei corăbii în plin tangaj și scruta, în plin balans, orizontul înspre care avea să îndrepte nava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe banca aceea, lângă tatăl meu. Odată cu mine s-a așezat, nu departe de noi, un bătrân orb. Și-a pus bastonul lui alb pe genunchi, a scos o muzicuță și a prins să cânte, tărăgănat, molcom, o melodie înceată, duioasă, parcă doar anume pentru veverița care tocmai traversa aleea și care, pentru o clipă, oprită, s-a ridicat sprijinită în coadă să privească stăruitor spre orbul cu muzicuța lui. Părea a asculta nedumerită cântecul acela mai mult șoptit. În târziul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
actele în bombardamentul de la Milcăuți. Târziu de tot, când s-au făcut niște verificări, s-a constatat că n-a fost nici un bombardament la Milcăuți. Mai mult, o astfel de localitate nici n-a existat. Am rămas totuși cu amintirea duioasă a învățătoarei. Îi plăcea mult coliva. Mă trimitea (lunea, sâmbetele) nu mai știu când și luam castronul de colivă de la popă. Împreună cu alte două-trei învățătoare mâncau coliva în clasă în recreația mare. Uneori îmi dădeau și mie câteva linguri. Colegii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Autorul recenziei, criticul Pompă, la masa din fața mea își scrie obișnuita cronică pentru săptămânalul la care colaborează. Scrie pentru puținii bani pe care îi primește, la lună, să-și mai completeze astfel pensia de calic. Îmi vine, dintr-o pornire duioasă, să-i arăt recenzia din 1953. Îmi reprim gestul, gândindu-mă să nu-l rănesc. Schimbăm, când ne întâlnim pe culoarele Bibliotecii, câteva cuvinte de circumstanță. O prețuire anonimă, marcată în ani de câteva gesturi banale de bunăvoință. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
niveluri, înalte, dulapuri spațioase. Un grilaj de lemn, cu coloane sculptate, înconjoară rafturile. Liniște, câțiva studenți, majoritatea fete. Plăpânde, cu ochelari. Tipuri de tocilare suave, cu chipuri pale. În lumina încețoșată a dimineții par un fel de gladiole străvezii, aplecate duios peste pagini de carte. Mă plimb printre rânduri, cu pas târșit. Mă doare piciorul drept. Mi se umflă, se dezumflă, într-o joacă de semne. Probabil îmi vestește necazuri. Îmi plac acești tineri cuminți, tăcuți. Trec pe lângă o fată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pulsatile trec dincolo de așteptări suspendându-se una pe alta. Nu cerșesc blândețea zilelor de ieri, doar sunt tentat de atracția viitorului ce se poticnește în staționări echivoce. Liminar, clipele brodate timid se pierd, însă acum mă-nghesuie, oscilează, mă leagănă duios zvâcnesc în afară tot felul de versuri întâmplătoare declanșând flashul amintirilor înăbușite ce nu le-am întâlnit niciodată
At?t de cald by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83727_a_85052]
-
o închinăciune asupra lor, lăsându-le somnul în ocrotirea Tatălui Ceresc. Greierașul Tăcerea serii își așternea încet-încet vălul peste curtea inundată de verdeață. Căldura zilei se lăsase la pământ, apăsată de răcoarea înserării. Deodată, liniștea fusese tulburată de un sunet duios și cald. Cri-cri! Cri-cri! Fetița ridică degetul arătător, pe celelalte le strânse în pumnișor, apropie degetul spre ureche, iar ochii i se deschiseră a mirare și spuse: Ia! Ce se aude? Este un greieraș, îi răspunse tatăl șoptit, să nu
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
harnică, îți dau voie să te îmbraci cu capotul cât face eu ordine aici, spuse mama. Fetița îmbrăcă grijulie capoțelul care se lipi de ea moale și pufos și simți că parcă mama o cuprinse într-o îmbrățișare caldă și duioasă; în atingerea aceea catifelată simți toată dragostea pe care mama o puse în truda mâinilor sale. Sufletul ei închise cu grijă amintirea acelei îmbrățișări, amintire menită să vindece sufletul de om mare de mai târziu. Bunicul Soarele răsărise la orizont
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
ÎMI AMINTESC Îmi amintesc cum te priveam în zare Cu ochi duioși, de pe-un țărm divin, De unde apa s-a retras în mare Cu duhul meu, pe care îl închin Chipului tău, păstrat ca într-o ramă Din vremea când eram a lui stăpân Și când îmi da din gingășia-i
?MI AMINTESC by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83805_a_85130]
-
Regele Ferdinand și pentru pomenirea tuturor voievozilor și ostașilor care au căzut pe câmpurile de bătaie pentru apărarea pământului românesc contra năvălirilor vrăjmașe. Solemnitatea depunerii jurământului În marș, cântând imnul Legiunii, ne-am întors la cămin. Acolo a avut loc duioasa solemnitate a legământului celor dintâi legionari. Pământul strămoșesc... Această solemnitate a început prin amestecul țărânii adusă de pe mormântul lui Mihai Viteazul de la Turda, cu țărâna din Moldova de la Războieni, unde Ștefan cel Mare a avut cea mai grea bătălie a
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
vreo trei ani și venea doctorul Burileanu să ne vaccineze pe sora mea și pe mine. Era înalt și pleșuv, iar eu, tremurând de frică, îl sărutam pe chelie, să-i fie milă de mine... A doua amintire este mai duioasă: aveam patru ani pe atunci și tata, care suferea de reumatism, mă chema duminica în dormitor să-l calc pe spate. Era o joacă grozavă și făceam un rock-and-roll nebun fără să știu, la vremea aceea, că eram o precursoare
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
rog, ca pentru cursul superior! Ne venise la Română Gheorghe Chelaru, unul dintre cei mai buni la această materie; la Matematici. Traian Popp, pe cât de tânăr, pe atât de pretențios; la Franceză Aurel Dinu, un profesor foarte bun și ciudat: duios și sever, în același timp; la Istorie, Marin Dumitrescu; și alții, și alții... În scurtă vreme ne-am familiarizat atât cu noii colegi, cât și cu noii profesori, și bătălia didactică a început mai curând de cât ne așteptam. Printre
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]