5,962 matches
-
însăși este acum cea din jurul unui refugiu mai înfricoșător decât oricare altul. Voi reveni asupra unui aspect greu de trecut cu vederea, anume că fiecare labirint devine un loc de intimitate a vieții cu moartea. Regele invitat să vadă magnificul edificiu e lăsat singur să rătăcească. Moartea sa, dacă sar fi petrecut, ar fi con firmat măreția terifiantă a noului edificiu. Către seară, fiind sigur că va muri acolo, cade în genunchi și se roagă. Restul nu depinde în nici un fel
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cu vederea, anume că fiecare labirint devine un loc de intimitate a vieții cu moartea. Regele invitat să vadă magnificul edificiu e lăsat singur să rătăcească. Moartea sa, dacă sar fi petrecut, ar fi con firmat măreția terifiantă a noului edificiu. Către seară, fiind sigur că va muri acolo, cade în genunchi și se roagă. Restul nu depinde în nici un fel de voința sa. Faptul că află ieșirea nui mai aparține: miracolul intervine exact atunci când totul pare pierdut. Iar cel care
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
labirintul însuși o povestire („Unwin sa gândit că vor dormi în labirint, în camera centrală a povestirii...“)<ref id="32">Jorge Luís Borges, Moartea și busola, ed. cit., p. 299.</ref>. 46 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 32. Are dreptate, edificiul care se complică întruna este el însuși o povestire. Iar despre o astfel de povestire, adaugă Unwin, nu poți afirma că este explicabilă sau inexplicabilă. Un analogon mai potrivit al povestirii pare să fie pânza de păianjen. Lectura ei nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
către imaginea labirintului, mai potrivită pentru noul tip de conștiință europeană. Doar că modernii vin cu o altă înțelegere în această privință. Francis Bacon, de pildă, în „Prefața“ la Instauratio Magna (1620), consideră că labirintul reprezintă însăși structura - sau arhitectura, edificiul - acestei lumi. Celui care îl contemplă îi apare cu destule căi ambigue, „asemănări înșelătoare între lucruri și semne, spirale și noduri arcuite și compli cate“. Așadar, la întrebarea cum arată universul nostru, modernii timpurii aveau un răspuns: arată în felul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
aici și acolo, își pierd orice însemnătate. La fel și distincția dintre ficțiune și realitate. Cum să l descrii atunci și cum săl figurezi ca atare? 52 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE Întro privință, excesul intervine și în cazul unor edificii ridicate de oameni. Ne amintim cuvintele lui Borges în legătură cu labirintul înălțat în regatul Babiloniei. „Această lucrare era un adevărat scandal, pentru că miracolele și confuzia sunt lucruri ce țin numai de Dumnezeu, și nu de oameni.“ Confuzia despre care vorbește aici
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
poate săl privească? Greu de spus, nu afli aproape nimic limpede în această privință. Așadar, un șir lung de porți și săli, fiecare dintre ele bine păzită de oameni tot mai puternici și tot mai greu de zărit. Acesta este edificiul legii, atât cât îi este dat să vadă omului de la țară. Numele îi poate fi scris cu majusculă, căci e vorba de Legea însăși. Iar omul de la țară dorește să o întâlnească, ar vrea să o vadă ca atare. Probabil
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
fie valabilă credința că adevărul - legea, de această dată - este în altă parte. Nu neapărat dincolo, separat de lumea acestei vieți, însă în altă parte. Altfel nu ar fi așteptat întreaga viață, cu o răbdare aproape neomenească, să intre în edificiul legii. Paznicul îi va tot spune că nu este încă timpul să intre. Nui spune că nu are voie să intre, sau că nu are acest drept, sau că nu va putea niciodată să intre. Ci doar că încă nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu mai are multă siguranță. Cu timpul, își blestemă nefericita întâmplare și, în cele din urmă, ajunge să dea în mintea co piilor. Cu toate acestea, așteaptă în continuare, nu încetează deloc a crede că este posibil să intre în edificiul legii. Încă un fapt ce iese din sfera obișnuită a sensului și a nonsensului. Omul înțelege că nui rămâne decât să aștepte până când probabil i se va permite să intre. Aici, în fața legii, omul își duce până la urmă întreaga sa
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
8, 14, 24, 29, 34- 35, 71- 75, 99, 109-110, 115-120, 131-143, 145, 173- 175, 190-191 atitudini filosofice ~ 63-76, 85-88, 91-95, 116- 117, 145- 146, 178 celălalt este ~ (vezi „alteritate“) discurs ~ (vezi „discurs“) dorința de a exprima ceva ~ (vezi „dorință“) edificiu ~ 34-54 (vezi și „la birint“) exprimare sau vorbire ~ (vezi „vorbire“) gândire ~ (vezi „gândire“) idee ~ 18, 30, 34- 35, 55-62, 76-84, 90-91, 94-95, 109-110, 116, 151, 178, 189- 190, 191 idei metafizice ~ (vezi „metafizică“) imagine ~ (vezi „imagine“) interpretare ~ (vezi „interpre tare
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
catedrala preiau și prelungesc toate aceste sisteme de simboluri. Pe de o parte, biserica este gândită, încă din Antichitatea creștină, ca o copie a Ierusalimului ceresc; pe de altă parte, ea reproduce Paradisul sau lumea cerească. Însă structura cosmologică a edificiului sacru se mai păstrează în conștiința creștinătății, fiind evidentă, de pildă, în biserica bizantină. "Cele patru părți ale interiorului bisericii reprezintă cele patru direcții cardinale. Interiorul bisericii este Universul, Altarul este Paradisul, care se află la răsărit. Poarta împărătească a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ab initio. Legătura cosmico-temporală este de ordin religios: Cosmosul poate fi omologat cu Timpul cosmic ("Anul"), pentru că este vorba în ambele cazuri de realități sacre, de creații divine. La unele populații nord-americane, această legătură cosmico-temporală este arătată de însăși structura edificiilor sacre. De vreme ce Templul este imaginea Lumii, el conține și un simbolism temporal. Este ceea ce se poate constata, de pildă, la triburile algonkin și sioux. Coliba sacră reprezintă în acest caz Universul, dar și Anul, pentru că Anul este văzut ca un
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
tristă: la sfârșitul secolului XIX, Portugalia nu mai reprezenta nimic - nici ca forță militară, nici ca putere maritimă, nici ca prestigiu economic, social și politic, - în timp ce Anglia era în apogeul ascensiunii sale și punea ultimele pietre la cel mai grandios edificiu colonial care existase vreodată în istorie. Acestea erau roadele a două veacuri de nenoroc, de somnolență, lupte civile, liberalism și dispreț al tradiției orgolioase din secolele XV-XVI. Nu rămânea altceva de făcut decât supunerea totală în fața Angliei. Ceea ce Don Carlos
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
adolescențe într-o mistică reculegere. Oricare ar fi adevărul, fapt este că Oliveira se pregătește atât de temeinic pentru examenul de admitere în seminar încît reușește printre cei dintâi. Petrece opt ani în seminarul din Vizeu, fosta mănăstire a Nerilor, edificiu cu înfățișare măreață și severă, 1900-1908. Anii de agonie ai Monarhiei, care se scurg între moartea lui Eça de Queiroz și asasinarea Regelui Don Carlos și a Infantelui Don Luiz. Ani dominați de propaganda desfrânată a tuturor ideilor antitradiționale, de la
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și alți șefi militari. A fost un adevărat război civil. Garnizoana rebelă sapă tranșee pe străzile orașului Porto și lupta continuă, sălbatic, multe zile și multe nopți. Artileria guvernamentală, așezată în bătaie pe Monte da Virgem, nu cruță nici unul din edificiile orașului, nici măcar celebrul teatru San Joîo, unde generatul Sousa Dias organizează depozitul de muniții al trupelor rebele. Pierderile sunt grele de ambele părți. La Lisabona, revolta militară izbucnește în ziua de 7 februarie, cu o violență nemaipomenită, condusă de colonelul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
o atât de gravă instabilitate ministerială și o atât de acută criza politică. Vorbind la 28 mai 1936, zece ani după instaurarea dictaturii, Salazar rezumă încă odată realizările regimului. "...S-au restaurat finanțele, moneda și creditul; s-au reparat șoselele, edificiile și monumentele; s-au îmbunătățit porturile și s-au canalizat fluviile; s-au reconstruit digurile, zidurile și debarcaderele; s-au ameliorat liniile ferate, telegrafice și telefonice; s-au comandat sau s-au construit vapoare noi. S-a refăcut prestigiul Statului
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
acestui pericol, Salazar, atât de ponderat și de tolerant, nu îngăduie nici o tranzacție și nici o milă. Nu recunoaștem nici o libertate împotriva națiunii, împotriva bunului comun, împotriva familiei, împotriva moralei". Războiul civil care se dezlănțuise în Republica vecină amenința să năruiască edificiul cu atâta caznă ridicat de Salazar, să invadeze Portugalia și să provoace războiul mondial. Se cunoaște atitudinea Guvernului portughez față de tragedia care a însîngerat Spania; din cel dintâi ceas a fost alături de generalul Franco și împotriva roșilor. Din primul ceas
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nu fără o anume admirație, entuziasmul cu care bagauzii acceptau înfruntarea cu dușmanul cel cumplit. Imaginea acelei mulțimi de oameni mizerabili care-și striga către stele voința proprie de a lupta, pe fundalul părăginit și totuși maiestuos al ruinelor acelui edificiu, ce aparținuse în vremuri nu foarte îndepărtate unui patrician, acum șters din istorie, reprezenta, mai bine decât orice disertație a vreunui erudit, și decât orice perorație îndurerată a vreunui senator cu părul alb, situația dezastruoasă în care ajunsese o civilizație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
totdeauna „reduta“: un turn masiv, pătrat, ca de castel, ridicat în apropierea depozitelor în vremurile, aproape la fel de furtunoase, ale invaziei gotice. Era lipit de zidul înconjurător, întărit cum se cuvine, în unghiul dintre laturile de miazănoapte și de apus ale edificiului, iar calea cea mai scurtă pentru a ajunge la el era o galerie, care, interpunându-se între cubiculum-uri și zona băilor, dădea în curtea rezervată carelor de aprovizionare. Odată traversată aceasta din urmă, mai rămânea de trecut o poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cobora de la fibula de aur a tunicii se încâlci într-un tufiș de trandafiri și se sfâșie, dar ea nici măcar nu băgă de seamă. Trebuia să dea alarma, să-i avertizeze pe toți că barbarii erau de acum în perimetrul edificiului. Poate că încă reușea să-i ajungă pe ceilalți și să-și găsească refugiu în redută. Acolo, jos, era cu siguranță Clemantius și, dacă ar fi reușit să se baricadeze toți înăuntru, ar fi putut să reziste chiar o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi puse o mână pe gură. — Du-te de aici, domina. Dar scoate-ți sandalele și caută să nu faci zgomot. Mergi lângă ceilalți. De treaba asta mă ocup eu. Fixându-l perplexă, Hippolita făcu câțiva pași împleticiți în direcția edificiului, însă soldatul agită mâna cu putere și, furios, îi porunci să se îndepărteze. Atunci, ea se scutură; își scoase sandalele și, cu ele în mână, o luă la goană. Doar după câțiva pași aruncă înapoia sa o ultimă privire, suficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și bârnele superioare ale imensului grânar, ce ocupa, el singur, o latură a curții, se iveau când și când din beznă. Ecoul unui galop tot mai apropiat arăta că o bandă de barbari se găsea acum la mică distanță de edificiu. De la pars dominica veneau, în plus, și alte strigăte însoțite de un vacarm de mobile răsturnate și de felurite obiecte sparte. — Ce-ți spuneam, domina, spuse Clemantius. Chiar acum jefuiesc casa. în vocea libertului vibra acum teama. Cu toate acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
usciori cu toate puterile sale: — Nu! Așteptați! Priviți! strigă. E soldatul. Așteptați, vă spun! într-adevăr, barbarul nu înainta din proprie voință, ci împins de soldatul de care se izbise Hippolita în grădină. Acesta, cu daga în mână, alerga spre edificiu, împingându-și prizonierul și din când în când se întorcea să privească în urmă, în mod evident fiindcă era urmărit îndeaproape. Cu sabia scoasă din teacă, Cilonus îl chemă la sine pe celălalt milițian și se repeziră în întâmpinarea celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ridice sabia pentru o nouă lovitură, dar soldatul strigă ceva și îl împinse îndărăt, apoi apucă barbarul de părul lung și îl împinse înainte cu putere. O clipă mai târziu, trecură amândoi prin fața Hippolitei și, aplecându-se, trecură prin intrarea edificiului. Imediat, Cilonus o obligă pe domina să facă la fel și intră, la rândul său, chiar în clipa când câțiva barbari se năpusteau în curte. Cilonus împreună cu celălalt soldat se răsuciră și o luară înapoi, dar nu alergară prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
găsi în aer liber. Simți imediat în nări mirosul de fum, iar pe față, în locul aerului rece de noapte, vâlvătaia fierbinte a incendiului ce devora villa. Sprijinită de balustradă, contemplă îngrozită peisajul de coșmar ce i se oferea ochilor. Aripa edificiului rezervată servilor era toată un rug: așa cum o anunțase Clemantius, acoperișul, cel puțin latura lui cea mai apropiată, se prăbușise în interiorul zidurilor înconjurătoare, iar bârne incandescente se legănau și cădeau într-o masă de praf și scântei; și din pars
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
avusese sub ochi ziua întreagă. Când, la primele luciri ale zorilor, oaspeții redutei deschiseseră poarta de fier și se aventuraseră cu pași nesiguri în peisajul dezolant lăsat în urmă de barbari, constataseră că o bună parte din pars dominica a edificiului fusese distrusă, laolaltă cu localurile destinate servitorilor și construcțiile agricole, între care fânăria și grajdurile. Grânarul fusese golit, pivnițele prădate. Plecând de acolo, barbarii eliberaseră mulți prizonieri, însă în perimetrul villa-ei găsiră mai târziu alte trupuri - liberți și sclavi uciși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]