4,425 matches
-
un anume Valeriu, care fusese monah la Lerin și a devenit apoi episcop de Nisa. Despre Valerian știm foarte puține lucruri, din actele sinodale și din epistolarul papei Leon. S-au păstrat douăzeci de omilii cu conținut ascetic și o Epistolă către călugări privitoare la virtuțile și întocmirea doctrinei apostolice. Și el pare să fi fost adeptul unor doctrine semipelagiene, pe care le-a expus cu limpezime și simplitate, într-un stil foarte îngrijit, deprins la școala literară din Lerin. Bibliografie
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
stima și prietenia lui Honorat și a lui Eucheriu; ulterior a devenit prietenul fiului acestuia, Salonius. Mai tîrziu s-a mutat la Marsilia, unde era încă în viață prin 470, cînd l-a cunoscut Ghenadie (Despre bărbații iluștri, 67). a) Epistolele Sînt pomenite chiar de Ghenadie, care spune că Salvianus trimisese foarte multe, însă pînă azi nu s-au păstrat decît nouă. Dintre acestea, notabilă este scrisoarea trimisă socrilor (nr. 4) în care explică opțiunea lui și a soției sale pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ca dovadă a unui tip de asceză destul de răspîndit, dar și greu de înțeles pentru un creștin obișnuit. Apărîndu-și opțiunea, Salvian opune idealul ascetic slăbiciunii și meschinăriei creștinilor care trăiesc în lume. El denunță și mai clar acest lucru în Epistola 9. Aceasta îi era adresată prietenului său Salonius, fiul lui Eucheriu, care îl întreabă de ce a început să scrie. Salvian tocmai terminase prima sa operă, intitulată Către Biserică (Ad ecclesiam) și publicată anonim sub forma unei epistole adresate Bisericii de către
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acest lucru în Epistola 9. Aceasta îi era adresată prietenului său Salonius, fiul lui Eucheriu, care îl întreabă de ce a început să scrie. Salvian tocmai terminase prima sa operă, intitulată Către Biserică (Ad ecclesiam) și publicată anonim sub forma unei epistole adresate Bisericii de către Timotei, discipolul Apostolului Pavel. în realitate, explică Salvian, el nu avusese intenția „să inventeze” o epistolă adresată Bisericii primare, ci voia ca toată lumea să vadă limpede criza Bisericii din vremea sa, din epoca postconstantiniană în care creștinismul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a început să scrie. Salvian tocmai terminase prima sa operă, intitulată Către Biserică (Ad ecclesiam) și publicată anonim sub forma unei epistole adresate Bisericii de către Timotei, discipolul Apostolului Pavel. în realitate, explică Salvian, el nu avusese intenția „să inventeze” o epistolă adresată Bisericii primare, ci voia ca toată lumea să vadă limpede criza Bisericii din vremea sa, din epoca postconstantiniană în care creștinismul este religia oficială a imperiului, dar nu este încă (și poate nu va fi nicicînd) o credință sădită în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
351-368; C. Leonardi, Alle origini della cristianità medievale..., cit., mai ales pp. 556-608. 6. Salonius și Veranus Cei doi fii ai lui Eucheriu, Salonius și Veranus, au fost aduși la Lerin de tatăl lor; Salonius e menționat ca episcop în Epistola 9 și în Cîrmuirea lui Dumnezeu, scrise de Salvianus, care fusese maestrul amîndurora la Lerin, împreună cu Ilarie și Vincențiu; rezultă de aici că Salonius devenise episcop înainte de 439; sediul său a fost la Vienne, însă nu cunoaștem sediul lui Veranus
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
umană este considerată în esență pozitivă, și scriitorul afirmă că darurile naturii (aproape) coincid cu darurile harului, în timp ce pentru Augustin voința umană de a face bine este o consecință a harului. Cu un conținut analog, adică dedicată problemei predestinării, este epistola (nr. 1), adresată de Faustus prezbiterului Lucidus, în care scriitorul respinge din nou doctrinele potrivit cărora păcatul originar ar fi dus la anularea liberului arbitru, iar Dumnezeu ar fi hotărît dinainte ca omul să fie condamnat. c) Despre materialitatea sufletului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se numără și Ruricius de Limoges, căruia Faustus i-a trimis cîteva scrisori; activitatea literară a lui Ruricius se limitează la un epistolar destul de bogat, în două cărți, prima formată din optsprezece și a doua din șaizeci și patru de epistole. Aceste scrisori nu prezintă mare interes; Ruricius nu era înzestrat pentru speculația teologică; cele mai multe scrisori au fost trimise unor episcopi prieteni și cuprind saluturi sau felicitări; altele conțin mustrări, exortații sau pilde. Ruricius era de origine nobilă și a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care s-a pierdut, că îngerii și demonii posedă un trup, în timp ce sufletul este imaterial. Polemizînd cu el, Faustus ar fi replicat într-o scrisoare cu conținut dogmatic, spunînd că și sufletul are o anume materialitate, iar atunci cînd această epistolă, care circula fără numele autorului, a ajuns la cunoștința lui Sidonius Apollinaris, acesta l-a sfătuit pe Claudian să reia discuția asupra problemei într-un mod mai aprofundat. Așadar, Claudian și-a scris opera între 468 și 470 și i-
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
într-un mod mai aprofundat. Așadar, Claudian și-a scris opera între 468 și 470 și i-a dedicat-o lui Sidonius. Aici, scriitorul expune în treacăt postulatul potrivit căruia Dumnezeu este imuabil și impasibil, care era discutat și în epistola lui Faustus, și dezvoltă în prima carte dovezile imaterialității sufletului. Premisa constă în faptul că omul a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, calitate ce trebuie căutată în suflet, și, ca atare, sufletul nu poate fi într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Sevilia. Ghenadie ar fi scris și un Tratat despre mileniu, cu dovezi luate din Apocalipsa Sfîntului Ioan care, potrivit unora, ar putea fi pseudoaugustiniana Expunere despre Apocalipsa Sfîntului Ioan, formată din optsprezece sau nouăsprezece omilii. în sfîrșit, merită amintită o Epistolă despre propria credință, trimisă Preafericitului Gelasie, episcop al orașului Roma. Bibliografie. Texte: De viris illustribus, TU 14, 1, Leipzig, 1896; PL 58 (De ecclesiasticis dogmatibus). Studii: S. Pricoco, Storia letteraria e storia ecclesiastica dal De viris illustribus di Girolamo a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care a trăit la curtea lui Honorius și a lui Stilicon. Panegiricele sînt închinate împăraților numiți mai sus: lui Avitus în 456, lui Maiorianus în decembrie 458 și lui Anthemius în 468. Avem apoi poezii ocazionale (nr. 9-24 din culegere): epistole în versuri, poezii nupțiale (de exemplu pentru nunta lui Ruricius, viitor episcop de Limoges, cu Iberia), descrieri de edificii etc. în aceste scrieri Sidonius se exprimă ca un poet profan, folosind fără nici o reticență instrumentele tradiționale, considerate indispensabile, ale poeziei
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
episcop, păstoririi poporului creștin a produs un fel de convertire. El a considerat poezia pe care o cultivase pînă în acel moment ca fiind nepotrivită, dacă nu pentru un creștin, cu siguranță pentru un om al Bisericii (așa cum spune în epistola în versuri IX, 16, 55: „...pentru ca faima poetului să nu aducă atingere seriozității omului Bisericii [clericus]”). De aceea, n-a mai cultivat-o începînd cu 470-471, ci s-a dedicat epistolografiei în proză, constituită din nouă cărți de epistole, scrise
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în epistola în versuri IX, 16, 55: „...pentru ca faima poetului să nu aducă atingere seriozității omului Bisericii [clericus]”). De aceea, n-a mai cultivat-o începînd cu 470-471, ci s-a dedicat epistolografiei în proză, constituită din nouă cărți de epistole, scrise între 469 și 492. Așa cum se întîmplă de obicei cu epistolarele din epoca imperială, de la Pliniu cel Tînăr pînă la Symmachus, conținutul acestor scrisori este foarte variat: sînt scrisori de recomandare, de afaceri, de felicitare; sîntem deci departe de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
par mai animate de un suflu creștin: cele douăsprezece scrisori din cartea a șasea sînt adresate unor episcopi și în ele sînt dezbătute sporadic chestiuni cu caracter spiritual; în schimb, lipsesc cu desăvîrșire temele de ordin teologic. în ultima sa epistolă, Sidonius ne prezintă un fel de autobiografie și ne dă informații despre activitatea sa literară: ne spune că ar dori să compună imnuri în cinstea martirilor, între care episcopul și martirul Saturnin din Toulouse, dar acest proiect n-a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la doctrina harului (lucru care i-a făcut pe cercetători să presupună că Disputa n-ar fi scrisă tot de autorul Comentariului la Psalmi); în sfîrșit, ca dovadă a coincidenței de vederi între papa Leon și tradiție este citată o epistolă a papei Damasus către Paulinus din Antiohia. Critica mai recentă i-a atribuit lui Arnobiu și o cărțulie intitulată Predestinatul, titlu pe care primul editor al acesteia, Sirmondi, l-a dat în secolul al XVII-lea unei opere anonime și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în 431 scrie cele Zece capitole despre har enunțate de episcopii ce au ocupat înainte Scaunul Apostolic (Praeteritorum sedis Apostolicae episcoporum auctoritates de gratia Dei) în apărarea doctrinei augustiniene a harului. Această scriere a fost anexată de Celestin I la epistola trimisă de el episcopilor din Gallia pentru a apăra prestigiul lui Augustin, a cărui autoritate era contestată de călugării din Provence. în 439, Leon l-a convins pe papa Sixt al III-lea (432-440) să refuze comuniunea cu pelagianul Iulian
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tulburi, să înlocuiască autoritatea civilă. Leon a murit în 461. a) Epistolarul Această politică energică își găsește expresia și în numeroase scrisori care alcătuiesc cel mai bogat Epistolar papal din toate cele compuse pînă atunci (sînt în total 173 de epistole, din care 143 scrise chiar de papă, iar celelalte de corespondenții săi, între 442 și 460). Epistolele cele mai vechi se ocupă mai ales de ereziile priscilianistă, pelagiană și maniheistă (mulți manihei se refugiaseră în Italia în urma invaziei vandalilor în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
expresia și în numeroase scrisori care alcătuiesc cel mai bogat Epistolar papal din toate cele compuse pînă atunci (sînt în total 173 de epistole, din care 143 scrise chiar de papă, iar celelalte de corespondenții săi, între 442 și 460). Epistolele cele mai vechi se ocupă mai ales de ereziile priscilianistă, pelagiană și maniheistă (mulți manihei se refugiaseră în Italia în urma invaziei vandalilor în Africa); altele se referă la data sărbătorii de Paști, în privința calculării căreia apăruse o divergență între Biserica
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
e interesat mai ales de erezia monofizită și îi trimite frecvent scrisori lui Flavian, patriarhul de Constantinopol, și lui Anatolie, succesorul acestuia. Printre cele mai importante se numără aceea din 13 iunie 449 (nr. 28), trimisă lui Flavian și intitulată Epistola dogmatica sau Tomus ad Flavianum, deoarece, mai mult decît o scrisoare, este un adevărat tratat teologic care precizează distincția dintre unitatea persoanei și cele două naturi ale lui Cristos; scrisoarea a fost aprobată cu căldură atunci cînd a fost citită
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a doua ședință a conciliului de la Calcedon din 451. Acest Tomus era însoțit de o serie de dovezi, extrase din cei mai importanți Părinți greci și latini, adunate și cu colaborarea lui Prosper din Aquitania. O importanță analoagă are și epistola 165, din 17 august 458, trimisă împăratului din Răsărit, care voia să cunoască opinia tuturor mitropoliților în legătură cu deciziile luate la Calcedon și respinse de monofiziți; răspunsul episcopului de la Roma este însoțit și de această dată de o culegere de dovezi
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tuturor mitropoliților în legătură cu deciziile luate la Calcedon și respinse de monofiziți; răspunsul episcopului de la Roma este însoțit și de această dată de o culegere de dovezi extrase din textele Părinților Bisericii. în secolele următoare, stilul solemn și precizia redactării acestor epistole au devenit un model pentru cei ce compuneau scrisorile cancelariei papale; a apărut astfel un nou tip de cursus, așa-numitul cursus Leoninus. Și lexicul acestor scrisori este de o mare puritate. b) Omiliile Scriitor foarte talentat, papa Leon ne-
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Torino, 1969; CTP 109, 1993 (Lettere dogmatiche: G. Trettel). Epistolarul lui Leon cel Mare este, așa cum am arătat, cea mai însemnată mostră de proză folosită în documentele oficiale întocmite în cancelaria episcopiei din Roma; firește, și alți papi au trimis epistole dogmatice, însă activitatea lor privește mai mult istoria Bisericii, și nu istoria literaturii în sens restrîns, și ies din sfera noastră de interes. Vom întîlni cîteva în cadrul producției literare din secolul al VI-lea. 4. Petru Hrisologul Alături de marele predicator
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Sedulius, la fel ca Orientius, îi este însă total necunoscut lui Ghenadie, care nu vorbește despre el în catalogul său dedicat Bărbaților iluștri. El însuși ne spune, în scrisoarea introductivă de la începutul poemului său adresată prietenului său, preotul Macedonius (o epistolă într-un stil foarte convențional, specific epistolografiei tîrzii), că în tinerețe fusese literat și laic și dusese o viață de plăceri, însă apoi se dedicase preoției; potrivit unor autori mai tîrzii, Sedulius ar fi fost și episcop. Macedonius făcea parte
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
culegere are în obiectiv clerul, raporturile dintre creștini și eretici și dintre creștini și iudei, botezul și postul mare și diferite alte chestiuni. S-au păstrat de la el și șapte scrisori, care sînt mai degrabă scurte tratate sub formă de epistolă. Primele două îi sînt adresate lui Fulgențiu și îi supun atenției unele probleme și dificultăți cu caracter dogmatic; în următoarele trei, Ferrando se ocupă de chestiuni cu conținut analog (despre cele două naturi ale lui Cristos, împotriva opiniilor arienilor că
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]