2,597 matches
-
care făcea odinioară paradă în moravurile sale de o gravitate superbă, și în sentimente de o exagerare romanescă, a trebuit să servească drept model unor intrigi pline de incidente și de caractere hiperbolice. Așa este teatrul spaniol. (...) Dar nici aceste exagerări forțate, nicio licență de imaginație care violează toate regulile, niciun rafinament al glumei deseori pueril nu au putut determina să i se refuze lui Lope de Vega unul din primele locuri printre poeții comici moderni. El alipește într-adevăr celei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
chiar, dacă se va desfășura într-o singură casă; este suficient să nu treci de la Napoli la Castilia, cum obișnuiau să o facă spaniolii fără să-și pună niciun fel de probleme; de altfel, ei încep să-și corecteze această exagerare, să fie mai scrupuloși în privința distanțelor și a duratei. De unde trag concluzia că, în cazul în care comedia poate să se desfășoare fără conflicte și fără neconcordanțe într-un loc unic, să o facă; însă dacă trebuie, pentru a obține
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atunci, majoritatea tinerilor. "Pentru această generație, scrie el în Le Moniteur universel din 21 iunie 1867, Hernani a fost ceea ce a fost Cidul pentru contemporanii lui Corneille. Tot ceea ce era tânăr, cutezător, îndrăgostit, poetic i-a primit suflul. Aceste frumoase exagerări eroice și castiliene, această superbă emfază spaniolă, acest limbaj atât de mândru și atât de trufaș în familiaritatea lui, aceste imagini de o ciudățenie uluitoare, ne trimiteau ca într-un extaz și ne amețeau cu poezia lor îmbătătoare. Farmecul mai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fals, după părerea lui Zola, în drama romantică, în care acțiunea este adesea complicată, protagoniștii puțin credibili, atât prin eroismul comportamentului lor care frizează extravaganța, cât și prin grandilocvența discursului lor. Pretinsul adevăr al romanticilor este o continuă și monstruoasă exagerare a realului, scrie Zola în Naturalismul în teatru, o fantezie care dă în exces. Cu siguranță, dacă tragedia este de o altă falsitate, asta nu înseamnă că ea este falsă mai mult. Între personajele în peplu care se plimbă cu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
au pornit de tot atât de jos. Atunci de ce atâtea nazuri, cu acest cuvânt de lacheu? de ce să plângi în hohote? de ce să te otrăvești? Stranie inconsecvență: nu are nimic dintr-un lacheu și moare pentru că este un lacheu. Ajungem aici la exagerarea făcută pentru un cuvânt, la mizeria poveștilor inventate; s-a spus adesea că o primă minciună cere o serie întreagă de minciuni, și nimic nu este mai adevărat în literatură; dacă părăsim terenul cel solid al realului, ne pomenim aruncați
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lumii exterioare este surprins numai după ce conștiința comică se descoperă pe sine într-o postură ridicolă, prin contemplarea unui alter ego care impune autocritica, autoparodia și autoridiculizarea, ca manifestări ale comicului în stare pură. Tehnica autoreflexivă este bazată pe procedeul exagerării caricaturale, a îngroșării trăsăturilor și a deformării acestora cu efecte rizibile. Despre comicul caricaturii, Bergson spunea: "Oricât de regulată ar fi o fizionomie, oricât de armonioase ar fi trăsăturile, oricât de suple ar fi mișcările, niciodată echilibrul nu va fi
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
rizibilă tuturor ochilor, mărind-o [...] Arta sa, care are în ea ceva diabolic, relevă demonul care a doborât îngerul"67. În artele plastice, în teatru, în literatură, caricatura a cunoscut diverse forme de manifestare, de la cele vesele, amabile, bonome, la exagerările monstruoase, la reducerea la absurd a umanului, caracteristică epocii noastre. Deși a fost caracterizat, la un moment dat, de Șerban Cioculescu drept un "frenetic și dionisiac"68, insistând asupra laturii sensibile, mai puțin bănuite, Caragiale este, incontestabil, un exemplu de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
definind original meteahna noastră națională moftul nenea Iancu a intuit eficacitatea homeopatică a vindecării prin doze ale aceluiași virus. Și atunci parodiază, adică desacralizează, bagatelizează, reduce ludic pseudovalorile la dimensiunile derizoriului, demascându-le. Însă ceea ce sancționează parodic este întotdeauna excesul, exagerarea, deplasările necontrolate pe verticala bunului simț și a bunului gust, discrepanțele dintre aparențe și esențe. Dacă parodiile în versuri presupun o arie referențială restrânsă la cea a literaturii, la nivel macrotextual, lumea comediilor și a momentelor se prefigurează ca o
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
găzduiește adeseori, atunci când îl parodiază, îl caricaturizează sau îl minimalizează, și la care găsește refugiu atunci când devine cauchemardesque, iar spaima anulării existențiale anihilează impulsul contrastului comic. "Grotescul este un comic tensionat prin oroare, silă, dezgust, trăsăturile sale fiind dizarmonia, extravaganța, exagerarea, anormalitatea, unirea comicului cu terifiantul"178. O definiție ca aceasta, propusă de Philip Thomson, captează pe lângă notele caracteristice ale grotescului și raporturile acestuia cu formele estetice din care derivă și/sau cu care se combină. Legătura grotescului cu comicul reiese
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
alăturate, în grotesc, susține Francesco De Sanctis (Storia della letteratura italiana), straniul amestec este realizat cu o naivitate grosolană. În realitate însă, considerăm că urma intențională nu poate fi negată nici în cazul grotescului, a cărui emergență se datorează tocmai exagerării, a "îngroșării", a căutării excentricităților, a tendinței de a întrece măsura cu orice preț. În grotesc, deformarea caricaturală extremă împinge comicul spre zonele oripilantului, receptorul fiind simultan îngrozit și forțat să râdă la descoperirea insuportabilului antagonism care confruntă rizibilul și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
delicatețe, Țal, Boborul!). Expresie a unei predispoziții spre culminații și exces, captată involuntar în mult comentata formulă "simt enorm și văz monstruos", grotescul are la Caragiale acel scop homeopatic de care aminteam în preambulul teoretic, întrucât intenționează și izbutește prin exagerările caricaturale să scoată în evidență erorile de comportament și de mentalitate, care se vor corecta practic de la sine pe temeiul ridicolului făcut astfel vizibil. 3.11. Modul grotesc postcaragialian Deși se afirmă îndeobște că Arghezi inaugurează estetica urâtului în literatura
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dublu demers: pe de o parte cel de dinamitare a structurii osificate și ruinate a vechii forme dramatice și pe de altă parte, cel de revelare a absurdului în toată ilogicitatea sa. Au cultivat, așadar, paradoxul, oximoronul, ambiguitățile, incongruențele și exagerările de tot felul, precum și amestecul de limbaje, de stiluri și de categorii estetice în piese pe care le subintitulează "farse tragice", "pseudo-drame", "drame comice" etc. Pentru ca deruta și surpriza să fie totale, la nivelul receptorului sunt manipulate și distorsionate până
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Întreaga antipiesă Cântăreața cheală, ca și farsa tragică Scaunele, păpușeria Tabloul sau pseudomanifestul artistic Improvizație la Alma pot fi reduse la dimensiunile unor glume absurde. Folosită de regulă la Caragiale cu intenție subversiv-satirică, gluma absurdă este bazată întotdeauna pe o exagerare care depășește limitele suportabilului. Primul moment al receptării unei astfel de glume este unul de contrariere, de uluire, urmat de o relaxare generată de constatarea subită că exagerarea a fost făcută tocmai pentru a-i fi sesizată enormitatea: La redacțiunea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la Caragiale cu intenție subversiv-satirică, gluma absurdă este bazată întotdeauna pe o exagerare care depășește limitele suportabilului. Primul moment al receptării unei astfel de glume este unul de contrariere, de uluire, urmat de o relaxare generată de constatarea subită că exagerarea a fost făcută tocmai pentru a-i fi sesizată enormitatea: La redacțiunea Războiului-Weiss, se prezenta în anul trecut, pe toamnă, un interesant specimen de surdomut; iată în adevăr cât era de interesant, după cum spune numita foaie "Un surdomut foarte interesant
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe Pawlowsky n-are nici o importanță. Scurta demonstrație de virtuozitate anticomunicațională din această schiță este sugestivă pentru propagarea până la absurd a scandalurilor mediatice care transformă prin repetiții și insistențe orice banalitate în senzațional și pune în umbră adevăratele probleme. Rolul exagerării de a scoate în evidență absurdul, care altfel ar fi fost trecut cu vederea, este aici cumulat cu funcția satirică a procedeului comic bazat pe repetiție și acumulare. Agitația fară sens și suveranitatea verbozității sterile sunt surprinse astfel prin intermediul glumei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acută intuiție a absurdului. Literatura, știința, cultura, civilizația umană, limbajul, "autocosmosul", devin obiecte ale parodierii sale pentru că sunt mai mult decât "mofturi", sunt chiar percepute drept "inutile", fără rost și fără sens, așadar esențial absurde. În timp ce Caragiale sancționează parodic întotdeauna exagerarea, excesul, deplasările necontrolate pe verticala bunului simț și a bunului gust, discrepanțele între aparențe și esențe, Urmuz exagerează prin parodierea banalului, a locului comun, a aplatizarii limbajului sufocat de clișee, a discursului încorsetat în chingile inutile ale logicii și ale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
umbrită de încadrarea în posteritatea literară a lui Caragiale. Varietatea și mai cu seamă bogăția acesteia ar putea constitui punctul de plecare al unei cercetări care să ateste consfințirea unei direcții literare caragialiene în literatura română. Deși poate părea o exagerare, demonstrația instaurării acesteia este posibilă, întrucât ținem cont de o întreagă simptomatologie care indică instituirea unei astfel de orientări. Caragialismul denotă o sinteză estetică și atitudinală care durează de cel puțin un secol în cultura românească și care, în linii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ori grafice ale povestirilor). Uneori se făceau trimiteri la realitățile americane, aducând un aer de realism și de implicare în problemele adevărate ale societății, dar limitările suportului de expresie, exclusiv vizual și static, precum și cerințele pieței, le transformă în simple exagerări și stereotipuri, prin care se creionează o caricatură a Americii în Criză, simplistă, absurdă, dar adesea revelatoare (la urma urmei, eroii erau interșanjabili, în ciuda excepționalității lor intenționate ei jucând același rol, în același șablon, individualitatea fiindu-le redusă la forme
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
miturile viitorului, să "decidem care din lumile posibile ar fi cea mai bună". 376 Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului, p. 428. "Epoca noastră, spintecătoare de mituri și de mistică, se vrea dedicată regimului antitezei și, prin aceasta, tuturor tentațiilor exagerării hiperbolice.", mai spune autorul francez. 377 "Dacă mitul este o lume alternativă creată de om, și interpretarea mitului este una, expresie a aceleiași capacități umane." Barry Powell, op. cit., p. 45. 378 În Robert Ellwood, op. cit., p. 60. 379 În ibidem
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
numai prin singurătate suntem solidari. Cum spune un poet mexican: Există zăpezi pe vulcani, dar în măruntaiele lor arde focul". Se zice că trebuie să vorbești încet trecând pe lângă vulcanii din Mexic, să nu-i trezești. Și nu e nici o exagerare în acest avertisment. Popocatepetl și Ixtaccihuatl, cei doi vulcani uriași care domina Mexicul și ale căror conuri le zăresc în diminețile clare de la fereastra hotelului, se află la o distanță de vreo șaptezeci de kilometri, mi s-a spus. Doar
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
Că poate nu voi mai ieși Întreagă din sezonul ăsta? Ei și? Că am așteptat un telefon cu sufletul la gură două zile la rând, cu toate că știam că puteam patina. Telefonul nu l-am primit. Pur și simplu și fără exagerare m-am Îmbolnăvit de supărare, am scris niște versuri foarte pesimiste (mă miră!), m-a durut și mă doare capul; am avut temperatură. Asta mi-e viața! Doar eu mi-am organizat-o! Aranjasem luna trecută să plecăm sâmbătă (adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
romancier cu program și mai ales pentru un critic-teoretician, Marin Mincu reușește să se și contrazică Într-un punct, pledând pentru „eul dictatorial“ presupus de scriitura de tip jurnal, situație binișor opusă - parcă - „pulverizării“ tocmai invocate. Una peste alta, cu exagerări, scăpări și fără nici un strop de emfază, e de reținut modelul creator În cauză. Susținându-l, Marin Mincu se raliază și el eforturilor unei Întregi - și mai tinere - generații literare. Intermezzo se deschide cu „Un Început posibil de roman“ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Abia aștept. Plină de entziasm, Kara o întrebă: - Vrei un ceai sau ceva? Simțea o nevoie stringentă să îi povestească toate amănuntele vieții sale din ultimele șase luni, să bată câmpii pur și simplu. Dar își impuse să se calmeze; exagerările, se gândea ea, ar putea lesne să o copleșească pe mama ei, care părea nespus de fragilă în momentul acela. - Nu, absolut nimic, draga mea... Poți să închizi televizorul? Aș prefera să stau cu tine. Uite acolo telecomanda. Niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
mult înainte să-l întâlnesc pe Jesse. Aș putea spune — aș putea — că ceea ce s-a întâmplat cu Jesse m-a ajutat să deschid ochii și să văd ce se întâmpla cu Russell, dar chiar și-așa ar fi o exagerare. M-am culcat cu Jesse fiindcă mă simțeam singură și probabil puțin speriată de ce se petrecea între mine și Russell. A fost o scăpare într-o perioadă din viața mea când mă simțeam mai vulnerabilă. Nimic mai mult, nimic mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
În opera sa spiritul naționalist și aristocratic al secolului al XIX-lea. Scrierea sa cea mai repezentativă este Cina cardinalilor (1902). Darío, Rubén. Pseudonimul lui Félix Rubén García Sarmiento (1867-1916), poet din Nicaragua considerat tatăl poeziei hispanice moderne, dușman al exagerărilor romantice și al Îngustimilor realiste; și-a scris opera poetică sub influența parnasianismului și a simbolismului francez. Empanada. Cu diminutivul empanadita; plăcintă mică, din aluat de pâine sau din foi de plăcintă, specifică bucătăriei spaniole și hispano-americane, umplută cu carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]