2,253 matches
-
în momentul publicării lor. Ea a luat naștere datorită faptului originalitatea scriitorului, deși este mereu prezentă, este adecvată la esența prototipului folcloric. Poveștile lui Creangă au ajuns astfel să reprezinte un adevărat „caz” al literaturii române pe care nu puțini exegeți au încercat să-l soluționeze. Opinia lui Tudor Vianu din Istoria literaturii române moderne din 1944 pare a fi, în acest sens, una dintre cele mai juste, criticul fixând niște premise clare de la care trebuie să pornească analiza basmelor lui
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
considerat adesea fără o tradiție solidă pe teritoriul românesc, fiind raportat mai curând la psihologismul francez din secolul al XVIIIlea sau la modernii Marcel Proust și Andre Gide. Asocierea cu literatura existențialistă s-a făcut mai ales de către critica postbelică, exegeții interbelici rămânând în sfera filiațiilor literare deja menționate. Perioada în care Anton Holban se realizează ca scriitor se distinge ca o etapă distinctă a evoluției de ansamblu a prozei românești, caracterizată de trei aspecte majore sub semnul cărora se situează
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
a trăi. Am adus mărturie în acest sens câteva trăsături ale vieții sale profesionale, privită atât din perspectivă didactică cât și clericală. Sperând că perceperea în ansamblu a personalității lui Ion Creangă va contribui la clădirea edificiului sufletesc al oricărui exeget sau simplu cititor, nu putem, în ceea ce ne privește, decât să recunoaștem sensibilizarea și modificarea multor percepții și idei proprii. Dacă se spune că orice biografie poate influența mai mult sau mai puțin pe cel ce o studiază, în cazul
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
cerul”. însă, ambițioasele sale proiecte nu au vrut să se realizeze. Doar „una a reușit să urce spre cer”, cea de la Tg. Jiu. Singura coloană monumentală realizată de artist rămâne cea de la Tg. Jiu - adevărată „justiție poetică”, după cum afirmă celebrul exeget al operei lui Brâncuși, sculptorul Sidney Geist (1914-2005). Această capodoperă a sculpturii românești rămâne una dintre marile minuni ale lumii. Doamna Elena Cuza rn destin pentru România Muzeul rnirii din Iași (str. Lăpușneanu, nr. 14), Palatul „Cuza Vodă” din Ruginoasa
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
lumi” care este „omogenă, coerentă și plină de sens”, multă „energie, întrepiditate, exces”, viziune auctorială, ubicuitate, „preponderența moralului asupra psihologicului...” (Publicat în revista „Constelații diamantine”, Craiova, nr. 7/2012, p. 15-16) Alex. ștefănescu Magnetismul unui critic literar Binecunoscut și remarcabil exeget al literaturii, ALEX. șTEFĂNESCU s-a lăsat surprins în ipostaza de reflector asupra experiențelor cotidiene, învăluit de mantia de lumină a bogăției gândului binefăFător, înlocuind discursul critic printr-un monolog constructiv sau printr-un presupus dialog cu sine însuși. și-
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
vidit sine veste Dianam / Praeda fuit canibus non minus ille suis" (Tristia II, 103-106). Ce-a văzut poetul? Nu aflăm nici din versurile sale (v. și Tristia 3, 5, 49 și 3, 6, 28) și nici din alte surse antice. Exegeții moderni au urzit în jurul motivelor de relegare carmen și error numeroase ipoteze, peste 20 de variante, unele raționale, altele alambicate sau altele aberante. Au fost grupate în trei categorii generice: I motive morale, II motive religioase și III motive politice
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și error numeroase ipoteze, peste 20 de variante, unele raționale, altele alambicate sau altele aberante. Au fost grupate în trei categorii generice: I motive morale, II motive religioase și III motive politice. Să le urmărim, selectiv, pe rând. MOTIVE MORALE. Exegeții moderni au încercat să lămurească, mai întâi, termenul carmen, care se referă, fără îndoială, la opera sa erotică. Unii exegeți 3 s-au referit la Iulia Maior, fiica lui Augustus cu Scribonia, care ar fi fost slăvită sub pseudonimul Corina
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
categorii generice: I motive morale, II motive religioase și III motive politice. Să le urmărim, selectiv, pe rând. MOTIVE MORALE. Exegeții moderni au încercat să lămurească, mai întâi, termenul carmen, care se referă, fără îndoială, la opera sa erotică. Unii exegeți 3 s-au referit la Iulia Maior, fiica lui Augustus cu Scribonia, care ar fi fost slăvită sub pseudonimul Corina (Tristia IV, 10, 59-60) în ciclul de poeme Amores. Dar Ovidiu însuși, în Tristia (II, 339-340), declara că este un
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ar fi văzut scena de dragoste dintre împărat și Iulia Maior sau dintre împărat și Terentia, și pentru acest fapt ar fi fost pedepsit. Ipoteza e însă neverosimilă întrucât poetul a fost relegat, cum am spus, după trei decenii. Alți exegeți, mai prudenți, s-au referit la tăinuirea relației dintre Iulia Minor (fiica Iuliei Maior cu Emilius Paulus) și aristocratul Decimus Iunius Silanus. Această ipoteză este susținută de exilarea simultană a Iuliei Minor, în insula Trimerium 6, și a lui Ovidiu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
filozofică suspectă prin adunările ei secrete. Nici argumentele lui Carcopino nu suportă însă o analiză riguroasă. Într-adevăr, Ovidiu prezintă, în Metamorfoze, Cartea XV, teoria metempsihozei, dar opera poetului conține multe elemente în contradicție cu doctrina lui Pitagora 17. Alți exegeți consideră că motivul relegării trebuie căutat în lupta facțiunilor pentru succesiunea lui Augustus 18. Tacitus ne relatează că Augustus, însoțit de Paulus Fabius Maximus, ar fi făcut o vizită secretă lui Agrippa Postumus, nepotul împăratului, promițându-i că va fi
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Chr., Augustus l-a adoptat pe nepotul său, Agrippa Postumus, fiul lui Agrippa și al Iuliei Maior, ca moștenitor. Dar Augustus l-a exilat pe violentul Agrippa 24 la Sorrento și, apoi, în anul 7 p. Chr., în insula Planasia. Exegeții au urzit scenarii diferite despre implicarea lui Ovidiu în acest eveniment politic. I. K. Horvarth 25 crede că Livia ar fi vrut să-și otrăvească nepotul și că Ovidiu cunoștea acest plan. Prin exilarea lui Ovidiu, Livia ar fi scăpat
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
implicarea lui Ovidiu în acest eveniment politic. I. K. Horvarth 25 crede că Livia ar fi vrut să-și otrăvească nepotul și că Ovidiu cunoștea acest plan. Prin exilarea lui Ovidiu, Livia ar fi scăpat de un martor incomod. Alți exegeți îl consideră pe Ovidiu conspirator 26, întrucât știa despre planul de eliberare a lui Agrippa Postumus, în speță despre vizita lui Augustus și a lui Fabius Maximus în Planasia, și pentru că fusese implicat într-un plan de eliberare a lui
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Augustus și a lui Fabius Maximus în Planasia, și pentru că fusese implicat într-un plan de eliberare a lui Agrippa, proba că vizitase insula Elba, apropiată de Planasia unde se afla nepotul împăratului (cf. Pontica 2, 3, 83-84). Dar alți exegeți 27 neagă faptul că Ovidiu ar fi cunoscut planul de salvare a lui Agrippa. Chiar și prin această formă, ipoteza se opune mărturiei poetului care declară că vina sa constă în aliquid vidi, involuntar și întâmplător, fapt care a rămas
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
războinice și, mai ales, de criza necomunicării în limba latină. Evident, toate sunt hiperbole într-un univers imaginar conceput de un spirit mediteranean 33. Istoria receptării poeziei de exil a lui Ovidiu, cunoaște, în exegeza academică, judecăți de valoare inadecvate. Exegeți celebri, în frunte cu R. Pichon 34, au analizat poezia lui Ovidiu prin criterii etice sau retorice, nu estetice. Critica modernă din ultima jumătate de secol, disociind universul literar de referentul său istoric, a respins însă acest mod de lectură
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
relațiile strânse dintre Fabia și Marcia vezi: Tristia 3, 6, 25; Pontica 1, 3, 138 și 3, 1, 75-80. 20 Cf. V. G. Nemetry, Comentarius exegeticus ad Ovidii Tristia. Excurs I. De tertia Ovidii uxore, Budapest, 1913, pp. 129-132. Acest exeget neagă însă pertinența ipotezei. Fabius Maximus a fost orator, poet, om politic, consul în anul 11, an în care Ovidiu îi dedică un epitalam (Pontica 1, 2, 133). 21 "Introduction" la Ovidius, Tristia, Oxford, 1924, p. 33. 22 S. D
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
mimetică la realitatea ascunsă a sufletului individual, personajele specifice melodramei încep să câștige în complexitate și devin ambigue din punct de vedere moral, în acord cu dizolvarea vechilor ierarhii și relativizarea conceptelor tradițional antinomice de bine și rău. După unii exegeți ai problemei, viziunea melodramatică apare în momentul când vechea lume este pe cale de a se prăbuși, iar relațiile dintre oameni devin idiosincratice și complicate, într-un timp fără eroi, în care nu rămân decât nuanțele, distincțiile pur individuale 79. Oricum
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
asupra mizei exclusiv psihologice a scrierilor sale, ca în "meditația" cu valoare de ars poetica din textul inclus în volum, la reeditarea din 1912, în chip de concluzie (Amfora). Tocmai aici, în această confesiune metaforică trecută cu vederea de majoritatea exegeților, scriitorul își afirmă răspicat credința, formulată în termeni aproape blagieni, că sufletul nu e atât o "realitate" investigabilă, care așteaptă să fie "descifrată", cât o "amforă purtătoare de taine", un "vas" prețios, ce se cuvine păstrat cu grijă și, mai
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
specia", ceea ce presupune că distincția biologică bărbat-femeie se radicalizează și capătă altă relevanță doar în cazul în care bărbatul e și intelectual (intelectualitatea jucând rolul unui atribut secundar al masculinității, ce pervertește relațiile așa-zicând "naturale" dintre partenerii cuplului erotic). Exegeții au remarcat, de altfel, preferința lui Lovinescu pentru situațiile-limită, de laborator, menite a instaura un regim psihic excepțional, cu personaje în stare de criză, de urgență emoțională, trăind într-o "febră continuă". În opinia lui Ioan Holban, de exemplu, ar
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
romanului-ciclu? Foarte posibil, având în vedere admirația mărturisită față de complexitatea psiho-morală a tragediei antice, construite, în opinia sa, pe un fond de melodramă (ceea ce explică, repet, rezistența în timp și impactul unei asemenea forme străvechi de artă asupra sensibilității moderne). Exegeților nu le-a scăpat apropierea dintre poetica romanului lovinescian și estetica tragediei, chiar dacă, mult timp, literatura criticului a fost interpretată într-o grilă nepotrivită, după criteriile rigide ale realismului psihologic și autenticist. Îi revine optzecistului Ioan Holban 184 meritul de
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
în stil înflorit, edulcorat" (Ion Negoițescu, E. Lovinescu, Editura Albatros, București, 1970, p. 124). 11 E. Lovinescu, Scrisori și documente, ediție îngrijită de Nicolae Scurtu, Editura Minerva, București, 1981, p. 205. 12 Eugen Simion remarcă, și el, paradoxala postură a exegetului dornic să-și definească personalitatea cât mai exact cu putință: "Criticul își face [...] un portret moral și spiritual, privindu-se în oglinda conștiinței subiective, deformatoare. Portret posibil, remarcabil și altfel, ca operă de creație critică. Lovinescu se înfățișează pe sine
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Ben Singer evidenția, într-o carte recentă, procedeul construcției episodice: "the melodramatic tendency towards episodic construction" (vezi Ben Singer, Melodrama & Modernity. Early Sensational Cinema and Its Contexts, John Belton (ed.), Columbia University Press, New York, 2001, p. 40). De altfel, majoritatea exegeților fenomenului sunt de acord în privința caracterului episodic al narațiunii melodramatice. Spre exemplu, James L. Smith observa că, în melodramă, între fragmentele narative legăturile logice nu sunt foarte bine explicate, de unde și impresia de poveste episodică; iar Michael R. Booth atrăgea
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
referindu-se la români și la Miorița: atunci cînd citești această poezie „îți vine să plîngi”. Și repeta: „Nu știu de ce, dar îți vine să plîngi”. Există, așadar, un „nu știu de ce” care s-ar cuveni să stea în atenția exegeților români, pentru că aici se află nodul de înțelesuri de dezlegat și nu lansajul în polemici sterile. Conflictul dintre păstori nu este decît punerea în scenă a unei interogații grave și obsedante (cu suport în abisalul arhetipurilor comune popoarelor de mare
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
pharmakonul cioranian: descrierea sinelui (fie pentru sine, fie pentru alții), eseistic sau aforistic este ambivalentă: încăntarea stilistică vine cu tristețea metafizică, umorul discret cu cel mai adănc pesimism, elogiul muzicii cu pulverizarea divinității ș.a., fapt ce l a făcut pe exegetul Stéphane Barsacq să afirme că „dacă Cioran a fost un scriitor atăt de dezamăgit, a ajuns așa doar pentru că el însuși este sursa dezamăgirii”. Decompozitorul romăn cunoștea „pharmakon-ul scrierii”, știa că „scrierea este contrară vieții” (J.D.), dar în același timp
De-sine-scrierea cioraniană ca pharmakon. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Cosmin Oproiu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2287]
-
voințele libere și raționale ale indivizilor; altfel spus, teoria contractului social presupune "participarea" benevolă a indivizilor înzestrați cu raționalitate și care cad de acord să delege o parte din libertatea lor pentru a trăi în societate. Apoi, în opinia majorității exegeților, autorii contractualiști nu consideră contractul social ca fiind real, ci acesta reprezintă un construct teoretic privind o stare ipotetică, necesar pentru explicarea funcționării societății (deși exegeze pretențioase ale unora dintre textele autorilor clasici susțin că s-ar putea ca aceștia
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
tinde să afecteze din ce în ce mai mult circuitul cursiv al acesteia. Condițiile socio-culturale ale prezentului, prin impunerea accentuată a unei culturi de consum, determină, cel puțin din privința temei abordate de noi, ca tot mai multe sisteme religioase să anunțe ceea ce unii exegeți au numit deja prin expresiile "californizarea culturii"185 sau "disoluția sacrului"186, desemnând ideile de secularizare și desacralizare a societății. Fără a comite eroarea unei generalizări nefondate, credem că acestea ar putea fi unele dintre motivele pentru care, în prezent
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]