130,470 matches
-
2. Maternitatea și protecția ei socială" Maternitatea este o experiență personală, o complexă stare biopsihosocială, prin care o persoană aduce pe lume un copil, manifestă față de acesta grijă, se preocupă de creșterea și educarea lui. Faptul de a fi mamă exercitat de către femei are ca gen proxim parentitatea (starea de părinte) și, ca diferență specifică, paternitatea (asociată situației de a fi părinte, a bărbaților). Maternitatea poate fi privită și ca instituție, în sensul sociologic al termenului 27, desemnând regulile de influențare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
statului față de cetățenii săi, presupune intervenția instituțiilor guvernamentale și a organizațiilor nonguvernamentale în ocrotirea părintelui și a copilului aflați în dificultate, urmărind integrarea socială și dobândirea de către aceștia a unui mod de viață considerat normal. Se poate observa presiunea psihologică exercitată de-a lungul vieții de către maternitate asupra femeilor. În virtutea funcțiilor reproductive, se așteaptă ca femeile să dea curs datoriei de existență 29 și să aducă pe lume copii. Nancy Chodorow (1978, p. 29) folosește, în acest sens, expresia „reproducerea maternului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
zilei de muncă. Femeile mai erau interesate de asistența socială destinată protecției maternității. Din punct de vedere temporal, bărbații au obținut drepturi sociale înaintea femeilor. Acest fapt s-a datorat existenței prealabile a unui capital politic, a deprinderii de a exercita și de a revendica drepturi cetățenești. Femeile au luptat simultan pentru drepturi civile, politice și sociale (G. Bock, 2002, p. 201). Urmărind cum, în general, femeile și bărbații beneficiază în mod diferit de sprijin public, pot ilustra această idee prin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
fundamentale, s-a acreditat ideea că oamenii nu s-au născut liberi, ci într-o stare de subordonare față de părinții lor, mai precis a tatălui. În teoria patriarhală clasică, dreptul politic era o extindere a puterii tatălui. Așa cum tatăl își exercita autoritatea asupra familiei sale, conducătorul își exercita autoritatea asupra supușilor săi. Paternitatea era, sintetic vorbind, asociată cu autoritatea 19. Înțelegând prin autoritate un sistem de putere sau de control social recunoscut drept legitim de cei implicați, este interesant de supus
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
nu s-au născut liberi, ci într-o stare de subordonare față de părinții lor, mai precis a tatălui. În teoria patriarhală clasică, dreptul politic era o extindere a puterii tatălui. Așa cum tatăl își exercita autoritatea asupra familiei sale, conducătorul își exercita autoritatea asupra supușilor săi. Paternitatea era, sintetic vorbind, asociată cu autoritatea 19. Înțelegând prin autoritate un sistem de putere sau de control social recunoscut drept legitim de cei implicați, este interesant de supus analizei temeiul pe baza căruia are loc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
recunoașterea autorității sau putem identifica o mai mare prestanță a tatălui (asupra căruia studiile sociologice lasă să se înțeleagă că reprezintă, în familie, autoritatea prin excelență)? Autoritatea este un concept relațional care presupune o subordonare a celui asupra căruia se exercită autoritatea față de cel care o impune. Citez, în acest sens, considerentele lui H.G. Gadamer (1982, p. 248): ...autoritatea persoanelor se bazează în cele din urmă (...) pe recunoaștere și pe cunoaștere, pe cunoașterea faptului că celălalt ți-e superior în judecată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
eticii drepturilor, ar fi una cu un caracter mai pregnant de impunere, în timp ce autoritatea dezvoltată de femei ar fi mai subtilă, dar și mai greu de receptat drept autoritate ca atare. În maniera clasică de reprezentare a tipurilor de autoritate exercitate de părinți, G. Lipovetsky (2000, p. 167) arăta: „chiar dacă autoritatea paternă prevalează în fața celei materne, educația este din ce în ce mai mult o funcție dominată și controlată de către mame, care, la urma urmei, se identifică pe deplin cu această funcție”. Se poate observa
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
tutore) și curatela, ca un mijloc de ocrotire subsidiar și temporar. O altă situație de exercitare legală a autorității părinților asupra copilului apare în urma divorțului. Copilul este încredințat unuia dintre părinți; acesta rămâne reprezentantul său legal. Părintele îndepărtat nu mai exercită o autoritate legală, neputând, de pildă, să hotărască în numele copilului ce formă de educație să urmeze acesta. Părintele singur tinde să-și mărească autoritatea asupra copilului pe care îl are în îngrijire; în primul rând, pentru că a cumulat toate rolurile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
prin felul de exercitare a drepturilor părintești, prin purtare abuzivă sau neglijență gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, Comisia pentru Protecția Copilului sau autoritatea tutelară poate cere decăderea părinților din drepturi. După pronunțarea sentinței, părintele decăzut din drepturi nu mai exercită asupra copilului autoritatea în mod legal 24. Respectul acordat drepturilor părintești poate fi considerat ca un fapt de la sine înțeles într-o societate civilizată, ca un demers de menținere în normalitate. Am văzut că femeile și bărbații se confruntă cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
feminist (Otilia Dragomir și Mihaela Miroiu, 2002, p. 109), V. Marinescu arată că familia nu este o simplă asociere naturală cu caracter privat, ci ...trebuie înțeleasă mai ales ca o abstracție, un construct social genizat prin care bărbații își pot exercita hegemonia asupra femeilor. Pentru feminism, relația femei-familie este fundamental una dilematică, pentru că vizează existența unui dezechilibru între „Sine” și „Altul” - aceasta este tensiunea dintre satisfacerea propriilor nevoi ale femeilor și satisfacerea nevoilor celorlalți membri ai familiei, față de care ele trebuie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
monoparentală de tip partenerial, părintele singur se află în situația de a conferi suport pentru dezvoltarea copiilor și îi educă în ideea de a-l sprijini la rândul lor. Pe măsură ce dezvoltarea psihofiziologică permite copilului asumarea de responsabilități în familie, acesta exercită roluri din ce în ce mai complexe, până la a fi un adevărat partener de viață al părintelui său. Raportarea la diferitele modele de familie (M. Minow, M.L. Shanley, 2001) ar avea, din punctul de vedere al politicilor publice, și un efect de prevenție; un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
1. Modelul tradițional" În modelul tradițional, familia este receptată drept o asociere naturală, cu un caracter privat, fiind alcătuită dintr-un bărbat, o femeie și copiii lor naturali (M. Minow, M.L. Shanley, 2001, p. 121). În această familie, soțul își exercită rolul asupra soției și copiilor; este responsabil pentru asigurarea mijloacelor economice necesare gospodăriei sale; reprezintă familia la nivelul sferei publice. Mama/soția răspunde de organizarea vieții domestice, conduce gospodăria, îngrijește și educă copiii. Există o diviziune clară între domeniul privat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
asociere și, bineînțeles, dreptul la vot. Liantul relațiilor din familie îl constituie proprietatea. Celelalte drepturi naturale, libertatea și căutarea fericirii, rămân asociate prioritar indivizilor ca individualități, iar nu în calitate de participanți în diferite grupuri. Aici se remarcă diferențe: unde își vor exercita femeile și bărbații drepturile lor la libertate, unde își vor căuta fericirea? Acasă (în familie) sau în spațiul public? Bărbații își vor afla împlinirea în spațiul public și în cel privat, iar femeile prioritar în cel privat. Aceasta pentru că femeile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
față de mecanismul social al căsătoriei determină gradul de acceptare socială. Percepția comună, conform căreia susținerea copiilor în familia completă este mai adecvată decât într-o familie monoparentală, este întemeiată și prin modul în care sunt dezvoltate practicile instituționale 57. Acestea exercită o presiune de conformitate față de modelul clasic de familie, format din doi părinți și copiii lor. Încă de la declararea copilului în maternitate, prin recunoașterea lui drept născut viu atât de către mamă, cât și de către tată, până la modul cum sunt receptați
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Miroiu 73, pentru ca autonomia să poată fi realizată este necesară întrunirea câtorva condiții: • Eliberarea sau libertatea față de constrângeri Condiția pentru a ne păstra autonomia este absența oricărei intervenții nelegitime, a oricărui amestec forțat în propria viață. Autonomia nu se poate exercita în comunități care nu respectă liberul arbitru al fiecărei persoane. În genere, nu se poate exercita în comunitățile în care drepturile omului se opresc la ușa casei, a instituției, firmei sau a statului (M. Miroiu, 2001, p. 63). În cadrul problematicii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
față de constrângeri Condiția pentru a ne păstra autonomia este absența oricărei intervenții nelegitime, a oricărui amestec forțat în propria viață. Autonomia nu se poate exercita în comunități care nu respectă liberul arbitru al fiecărei persoane. În genere, nu se poate exercita în comunitățile în care drepturile omului se opresc la ușa casei, a instituției, firmei sau a statului (M. Miroiu, 2001, p. 63). În cadrul problematicii familiei monoparentale, o astfel de condiție ar putea fi identificată la nivelul cauzelor care au determinat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
putere mai mică), femeile tind spre capacitări în rețea, acreditând ideea că pot avea putere deopotrivă mai mulți participanți, iar această putere este direcționată spre realizarea de obiective, spre atingerea unor scopuri, care sunt receptate ca subordonate, asupra cărora se exercită puterea. A deține putere nu înseamnă a lua cuiva puterea, ci a avea capacitățile necesare pentru a atinge pe deplin obiectivele propuse 84. Capacitarea 85 poate însemna și un demers de tipul conferirii de putere, prin oferirea de oportunități, deschiderea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
să-și protejeze copiii: Gradul de implicare a bărbaților în cupluri monogame și importanța rolului pe care îl joacă în creșterea copiilor depind mai puțin de instinct și mai ales de tipurile de norme sociale, pedepse și presiuni care sunt exercitate asupra lor de comunitatea mai largă în care trăiesc. (F. Fukuyama, 2002, p. 118) Această constatare, deși sugerează că se întemeiază pe argumente apropiate de spiritul obiectiv al științei, transmite o diferență între bărbați și femei în defavoarea celor din urmă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
găsit locul în comunitate și au preferat să ia drumul codrului, un astfel de fapt de viață mai poate însemna și că există o dezicere față de ceilalți, mai ales față de cei care, în conformitate cu așteptările comune, ar fi trebuit să-și exercite rolurile de persoane semnificative. Maternitatea haiducească este rareori un proiect intenționat. De cele mai multe ori este o rezultantă, care are în spate nereușite, limitări. În cadrul maternității haiducești nu mai este loc de vise romantice sau de sacrificii urmate de regrete. Dezvrăjirile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
din familiile monoparentale: În calitate de concept politic abstract, privatitatea semnifică granițele de includere și excludere socială. În primul rând, are semnificația hotarelor de includere și excludere ce separă cetățenii de guvernare, în sensul separării persoanelor și instituțiilor „private” de autoritatea „publică”, exercitată de salariați, agenți și agenții guvernamentale. În al doilea rând, privatitatea are semnificația hotarelor de includere și excludere, separând cetățenii de alți cetățeni (Anita L. Allen, 2001, p. 102). Din acest punct de vedere, apartenența la o familie de tip
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
fiind Buckingham de către Álvaro de la Marca, recăpătase o aroganță pe care Alatriste nu-și amintea s-o fi văzut la el În timpul Înfruntării de pe drumeag. La vremea aceea, George Villiers, marchiz de Buckingham, era deja mare amiral al Angliei și exercita o puternică influență asupra regelui Iacob I. Arătos, ambițios, inteligent, romantic și aventurier, era pe punctul de a primi titlul ducal sub care aveau să-l cunoască Istoria și legenda. Acum, tânăr Încă și În plină ascensiune spre cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
funcționăresc hipertrofiat, care-și caută de lucru blocînd exporturi, anulînd vînzări, acordînd licențe, tot soiul de avize și aprobări, făcînd controale, birocratizînd, corupînd, sufocînd afacerile. Ei bine, acest "rol" al Statului trebuie schimbat fundamental. Într-o economie capitalistă, Statul poate exercita diferite grade de intervenție. Chestiunea delicată este proporția optimă a sectorului public (recomandată la 25% din P.I.B. de către Colin Clark, la începutul anilor 1940), care variază, desigur, după specificul fiecărei țări, după timp și conjunctură. Statul poate controla anumite prețuri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
nevoie nu de un Stat omniprezent, ci de unul eficient. Astăzi se cer ajustări rapide în toate sectoarele economiei, inclusiv abilitate din partea guvernelor pentru a se adapta la schimbări, ceea ce le poate diminua rolul intervenționist. "Noul stat va continua să exercite o influență decisivă asupra procesului de industrializare și de creștere pe termen lung. Totuși, rolul lui va fi diferit de acela al statului postbelic. O implicare diminuată a guvernului în activitățile direct productive va contrasta cu un accent mai mare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
preț accesibil"5. Potrivit regulilor comunitare, activitățile acoperite de această noțiune sunt: telecomunicațiile, serviciile poștale, furnizarea energiei electrice, transportul pe calea ferată și serviciile de distribuire a apei. Gestiunea serviciilor publice este de competența autorităților publice, dar acestea o pot exercita direct sau o pot delega unor firme private prin subcontracte. Un bun sau un serviciu public are două caracteristici esențiale: a) non-exclusivitatea, ceea ce înseamnă că, odată produs, nimeni nu poate fi exclus de la consumul său; b) non-rivalitatea. Cum spunea același
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
și în anumite domenii. Astfel, ea se subordonează intereselor Statului național și nu poate decide și pro-duce singură întreaga gamă de instituții și servicii publice. Desigur, majoritatea dorește mai multă autonomie administrativă, dar puțini sunt cu adevărat pregătiți să o exercite, iar consecințele pe toate planurile ale descentralizării sectorului public sunt întrevăzute și asumate ca responsabilitate de și mai puțini. Astfel, fără o evaluare clară a mediului economic general și local, a potențialului său, a siste-mului fiscal, cu petele sale albe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]