3,552 matches
-
drăguț. Chiar își închipuie că șmecheria asta naivă face parte din arta războiului? În noaptea aceea, Nubumori organiză o petrecere cu băutură și le arătă vasalilor săi scrisoarea. Dacă asta îl impresionează pe careva de-aici, poate părăsi castelul fără ezitare, înainte de ivirea zorilor. Bătură tobele, intonară cântece din teatrul Nô și petrecură seara cu bucurie În noaptea aceea, fură invitate și toate soțiile generalilor și li se oferi un rând de sake. Toți își dădură seama imediat care erau intențiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi pot rămâne. Domnia Sa înțelege, însă, că mulți dintre voi considerați că v-ar fi dificil să rămâneți fideli Căii Samurailor părăsind clanul Shibata și întorcându-i spatele Seniorului Katsuie. Aceia care sunt de această părere, se pot retrage fără ezitare. Un moment, atmosfera fu tensionată. Oamenii se mulțumeau să țină capetele plecate cu amărăciune și foarte puține obiecții se ridicară. În noaptea aceea, ceștile de sake fură înălțate într-o onorabilă despărțire dintre senior și vasali, dar spre Echizen se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
necesară, nu poate fi condus de nimeni altul decât mine. — Ei, ia, stai o clipă... Katsuie închise ochii, chibzuind tăcut, ca și cum s-ar fi speriat de ardoarea tânărului. Încrederea lui în sine însuși și zelul lui Genba îi spulberară rapid ezitarea: — Ce alte planuri mai nutrești pentru ocazia asta? Cu siguranță, în gândurile dumitale nu este loc și pentru altceva? — Cum? N-aș crede. — Ocaziile trimise din cer nu așteaptă, să știi. În timp ce noi stăm așa aici, s-ar putea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ne gândim, cât mai temeinic, ca să nu avem pe urmă regrete? Genba râse zgomotos. Dar, dincolo de aluzia că neliniștile unchiului său nu aveau nici o valoare, tinereasca voință de fier a lui Genba își râdea, și ea, de discernământul și de ezitările bătrâneții. Katsuie, însă, nu-i reproșă nepotului său râsul fățiș disprețuitor. Părea să manifeste afecțiune pentru lipsa de inhibiții a tânărului. Poate că îi plăcea însuflețirea lui Genba. Genba era obișnuit, de o bună bucată de vreme, cu favorurile unchiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
iar chipul Îi era Încadrat de un păr negru plin de ceva ce părea a fi zăpadă. N-am putut să nu mă gândesc pentru o clipă cât de drăguț arăta așa. Își lipi mâna de geam. Cu o oarecare ezitare, am făcut un pas Înainte. Dacă mă mai apropiam puțin lumina becurilor de afară ar fi dezvăluit zâmbetul seducător pe care Încercam să-l etalez. Am remarcat cum colțurile gurii i s-au ridicat puțin, ca și când ar fi vrut să
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Maria. Mi-am luat telefonul din geanta răstignită pe fotoliu și am sunat-o. Dar melodia preferata a Mariei răzbătea până la mine de pe o măsuță minusculă din hol. Tipic ei, să-și uite telefonul acasă. L-am luat fără nicio ezitare, ridicol de Încântată de posibilitatea descoperirii identității acelui Adi. Își codase mesajele, spre exasperarea mea. Am tastat sigură pe mine data ei de naștere, dar am eșuat. Nu Înțelegeam de ce și-ar fi codat Maria mesajele În primul rând, dar
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
am menținut zâmbetul neclintit de pe chip În timp ce-mi formulam Întrebările În minte. ― Ar trebui să am emoții? mă tachină el. Am ridicat din umeri, În timp ce surâsul mi se stingea. ― Depinde. Îți amintești noaptea accidentului? Nu exista urmă de ezitare În vocea mea. Aveam să Îl fac să Îmi spună tot adevărul. ― Chiar vrei să vorbim despre asta? spuse el cu o figură pleoștită. Am dat energic din cap. ― Am nevoie de niște răspunsuri. Mi s-a spus că eram
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
complet era așa de acut încât am simțit că nu mai pot să rămân acolo nici măcar o secundă. Morocănoasă, am început să mă îmbrac, mi-am luat geanta și m-am îndreptat către ușă. Apoi am avut un moment de ezitare. Mi-am dat seama că nu aveam nimic altceva în viața mea care să îmbrace aspecte pozitive. Am scociorât prin geantă până când am găsit un pix și mi-am scris numărul de telefon pe o bucată de hârtie, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
o rampă de lansare într-o discuție cu el. Să-i zici „bună“? Mult prea lipsit de originalitate. O fată nu putea să fie atât de banală atunci când intra în discuție cu un zeu grec. După douăzeci de secunde de ezitări stânjenitoare, Bea a făcut un gest de neconceput. Pretinzând că s-a împiedicat de un colț al parchetului, m-a împins cu putere cu cotul drept și m-a trimis, cu mare viteză, în spate, peste Randall. Acesta mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
care fusese asezonată cu un sos béarnaise. Când Randall a făcut semn să ni se aducă nota, m-am simțit inundată de căldura anticipației. Atmosfera fusese perfect creată pentru o secvență gen „Vrei să vii pe la mine, Claire? / moment de ezitare mimat, de dragul aparențelor / Sigur, pentru un păhărel înainte de culcare“, iar acum abia așteptam să-mi joc rolul. Mi-ar fi plăcut să te fi putut invita să bei ceva la mine, Claire, s-a lamentat Randall, scoțând din buzunarul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
propriul său caracter și cu metodele de a-l transforma în ceva care să-i trezească lui însuși respectul. Și ce-i trezea respectul lui Wilt? Bărbatul își încleștă pumnii pe sub pătură. „Hotărârea“, murmură el. „Puterea de a acționa fără ezitare. Curajul.“ O litanie stranie a virtuților strămoșești. Dar acum întrebarea era: cum să le dobândească? Cum reușiseră unii în timpul războiului să transforme bărbați ca el în membri ai unor trupe de comando și în ucigași profesioniști? Prin instrucție. Wilt se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
să audă, iar ei or să te creadă, indiferent cât de puțin plauzibilă ar fi povestea ta. Iar trei zile și trei nopți de nesomn îi risipiseră neîncrederea inspectorului Flint de nu rămăsese mai nimic din ea. Pe lângă asta, și ezitările lui Wilt fuseseră perfect sincronizate, iar mărturisirea lui din final constituise un amestec simpatic de înfumurare și relatare concretă. Atunci când povestise detaliile crimei, fusese de o precizie de gheață, iar când descrisese felul în care scăpase de cadavre, păruse un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Suferă. Avem ziduri groase. Nu se aude lătratul. Altfel arfi... Există și câini muți? Savanta își îndreptă ochelarii. O scrută, suspicioasă, pe nepoftita care avea chef de palavre. — De ce vă interesează? Irina se fâstâci, întârzie să răspundă și tocmai această ezitare produse minunea. Doamna doctor deveni grijulie, gata să vină în ajutor, dacă... — Spuneți, spuneți... spuneți ce s-a întâmplat. — Păi, lucrez la... cum să vă spun... lucrez la handicapati, la Asociație, dar nu, asta nu-i important de fapt. Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sportiv. Directorul liceului nu-și stăpânise uimirea: „Eminentul nostru Mircea Claudiu Vancea! A furat, închipuiți-vă, doamnă, portofelul unui coleg!... O sumă frumușică, stimată doamnă. Incredibil! Cine și-ar fi închipuit, doamnă, incredibil“. Iar eminentul Mircea Claudiu recunoscuse, fără vreo ezitare, zâmbitor, privind drept în ochii directorului. Și nici măcar nu erau încă în anii de dificultăți materiale, după accidentul cu bicicleta lui Tolea, când Mircea trebuise să se angajeze ca desenator, în timpul liber, la un arhitect, pentru că familia nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
înțeleg comenzile-tip? Viata amputată păstrează resurse de ambiguitate? Executanți exemplari, concentrați doar spre obiectivul imediat, reduși la minimul operațional? Blindați în propria lor izolare, în care nu există devierea, ocolul, amânarea, nici glumele ștrengărești, nici bârfe și controverse, nici ezitările și dilemele? Doar bruschețea comenzii, actul elementar? Dar recitările festive, gustul spectacolului, al mirajului? Dar nevoile imediate, esențiale? Dom’ Octavio ar putea detalia cum l-a modificat sau împlinit conjunctura în care a evoluat. Ar oferi sugestii asupra viitorului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
citea recita în bibliotecă, ci chiar un personaj, cine știe, poate Henderson. Da, Sir Henderson, Sir Neville Henderson, nu-i așa. „Crezi că aș fi prea subiectiv pentru a cerceta corect trecutul acela? Te înșeli, Tolea, te înșeli...“ Pauza de ezitare nu dura, era doar un efect retoric. „De ce nu putem discuta deschis ceea ce s-a întâmplat? De ce este obscurizată această temă la noi, de ce, de ce la noi, de ce? De ce nu se poate vorbi despre genocide, despre victimele... știi la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
motivări! Vărs, uite, vomit pe loc, felcere, m-am săturat de tertipurile voastre caritabile. În spatele confesionalului, profesionistul Marga, cu exercițiile sale de cazuistică și terapie și ergopsihoterapie: subterfugii, condimente exotice! Aiureli... messer Marga. Sunt cel de demult, adolescentul imatur, incurabil, ezitarea și excesul, tremur și taină. Intensitatea, intensitatea, doctore! Hipnoză, amețeală, pe șaua bicicletei, pe spinarea murgului din basme. Fluierat a pagubă și tifla și tiribomba, ăsta e răspunsul nostru! Îi va arunca în față micuțului Hypocrate adevărul, cu toate dedesubturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
răzbunarea. Marcu Vancea se depărtase, trecuse pragul ușii, ieșise, nu-i mai asculta. Se oprise, totuși, înainte de a ieși. Se oprise, se simțea. Tolea stătea întors cu spatele, să nu-l vadă, dar a simțit când musafirul avusese o ultimă ezitare și se oprise. Nu mai scârțâiau nici ușile, totul se oprise. Ușile iarăși scârțâiau, rămăsese aprinsă lampa mică de la casetofon, pașii solemni ai străinului se apropiau din nou. Da, umbra ajunsese din nou în spatele său, lipită de spatele său. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
s-a părut, știu eu. Nu suntem obișnuiți cu știri de acest tip în presa noastră... Articolul avea ecou, m-am convins, multă lume comenta. Vorbește dintr-o suflare. Golește paharul repede, dintr-o sorbitură. Repede, neatentă. Vocea adâncăanulează, parcă, ezitările, cere un răspuns, o confirmare. Are nevoie de glasul și vorbele imediate, imediate,ale cuiva care să-i confirme că vorbele existaseră, într-adevăr, că seara asta există, terasa, tăcerile, vinul sunt reale, cuvintele, migrena, cerul, moartea, totul, totul. — Textul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
am făcut curat și astealalte erau la mine pe masă... Probabil le‑ai uitat în camera mea. Are o grimasă. Cred că și astea sunt tot facturi. — Mersi, zic și le arunc pe pat. — Poate... spune Suze, după o ușoară ezitare, poate n‑ar fi rău să plătești măcar o parte din ele, nu? Măcar una sau două. — Dar le‑am plătit! zic surprinsă. Le‑am plătit pe toate, în iunie. Nu‑ți amintești? — Ba da! zice Suze. Normal că‑mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
e fiecare dintre ei. Doamne, trebuia să fac asta de la început. — Haideți la fotografia de grup! zice Lucy, venind la mine agitată. Hai, că ne‑am aranjat cu toții. Unde‑i Luke? — Vorbește cu un tip despre prețurile terenurilor, răspund fără ezitare. Erau acolo, la masa cu băuturi. — Să nu uiți să‑mi faci cunoștință cu el! zice Lucy. Încă nu l‑am văzut! — OK, spun și‑i surâd larg. Stai numai să‑l reperez! Iau o gură de șampanie, ridic privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
pune. — Nu... nu, zic, cu o voce sugrumată. — Vreți să vă uitați mai bine afară? — OK! zic, cu glas pițăgăiat. O, Doamne. Am obrajii roșii ca racul și părul sculat de la atâta împins capul prin gâturile puloverului. Deschid cu ușoară ezitare ușa de la cabină și mă privesc în oglinda de vizavi. În viața mea n‑am arătat mai stupid. — E un tricotaj absolut fantastic, zice tipul, cu brațele încrucișate și uitându‑se la mine. E unicat. — Îhm... mda, categoric, zic, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Nu am sifilis. A venit răspunsul de la doctorul meu. Las să-mi scape un oftat de ușurare. Mi-a fost teamă. Curioasă, hotărăsc să-l sun pe dr. Li, doctorul lui Mao. Îl întreb dacă Mao are sifilis. După o ezitare neliniștită, dr. Li explică că îi trebuie o adeverință cu permisiunea Biroului Politic, ca să dezvăluie informații despre sănătatea lui Mao. Nu contează că sunt soția lui? Am primit dispoziții să nu răspund la nici o întrebare referitoare la sănătatea președintelui, Doamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Tai. Își schimbă papucii cu o pereche de sandale negre din bumbac. Pune la loc în valiză rochia de culoarea piersicii și papucii și o împinge înapoi sub pat. Shang-guang dă repede băutura pe gât, cu înghițituri mari. Fără nici o ezitare. Se spală pe mâini și își clătește gura. Apoi merge să se întindă în pat, așezându-și membrele ordonat. Mintea începe să i se golească. Oameni pe care i-a cunoscut îi captează atenția, apoi dispar ca un fum, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
octombrie. Hua Guo-feng o cheamă pe Jiang Ching să se întâlnească după-amiază în Sala Milei. Secretara lui Jiang Ching, Micuța Lună, întreabă despre motivul întrevederii. Publicarea celui de-al cincilea volum al operelor răposatului președinte. Răspunsul e dat fără vreo ezitare, pe un ton măgulitor. Tovarășa Jiang Ching va absenta. Vocea Micuței Luni e scăzută, dar clară. Îi voi transmite mesajul cât mai repede posibil. Doamna Mao Jiang Ching își face apriția în ușă. E îmbrăcată la costum, cu o eșarfă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]