2,528 matches
-
rahatu’ de clopoțel ș-al meu e o halbă și o 00000000000000000000000 da 000000000000 Confratele Clifford Bl00000000000000000000000 da 000000000000e deja are o mutră Îngrijorată ca În noa0000000000000000000000000000000000000i tânăr. Ne Înfigem În băuturi, Blade000000000000000000000000000000000000000000k Îi prezintă o perspectivă diferită, m000000000000000000000000000000000000o mare farsă, dar va fi din nou teroare i0000000000000000000000000000 problemateligența mai ales că Bunty Îl mușcă desupraviețuirii 0000000000000000000000000e micul puțoi ușchit. Bladesey e Îmbrăca000000000000000000000000000000000000ntaloni din flanel, cămașă roz și cravată albastră 0000000000000000000000000000e deasupra. I-am văzut pe câțiva dintre colegii lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
un mileniu la Atena să-și tragă titlurile de glorie și veritate. Dar academiile noastre de arte frumoase, în cei două sute cincizeci de ani cât a ținut domnia lor, par să fi fost victimele unei neînțelegeri, ba chiar ale unei farse de un gust îndoielnic: plastica, apolinică sau nu, n-a fost niciodată "frumoasa preocupare" a fondatorilor sclavagiști ai democrației. Cei care se tem de provocări se vor mulțumi să deschidă cele două volume din Vocabularul instituțiilor indo-europene de Benveniste pentru
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
enemy. **** Otto de Bavaria (din Casa de Wittelsbach) devenise rege al Greciei în 1932, în urma semnării Convenției de la Londra, cînd Grecia a obținut independența statală sub protecția Marii Britanii, Franței și Rusiei. Nu a avut nici un descendent. Subiectul operei, inspirat de farsa Box and Cox scrisă de J. M. Morton în 1847, a dat naștere expresiei Cox and Box arrangement/situation prin care se înțelege că două persoane nu reușesc să se întîlnească niciodată, fiind mereu în contratimp, așa cum erau cele două
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
umbră de pașii fericitului posesor de curcubee Nicolae Beldiceanu". Este interesant faptul că cei doi scriitori au tot timpul o îndoială asupra autencității fenomenului de "audiție colorată", crezând că este vorba de o trișerie a lui Beldiceanu, chiar de o farsă. În acest citat există și o naivitate a celor doi poeți în a înțelege "realitatea" subiectelor psihologice de studiu. "Și acum, visând la zâmbetul șiret al lui Beldiceanu din seara aceea, evocând după atâția ani figura sărmanului Gruber, te întrebi
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
imensă, nu a văzut încă lumina zilei. Cât despre comediile lui Plaut (250-184 î.H.) și ale lui Terențiu (209-149 î.H.), deja foarte vechi, ele nu sunt cu siguranță pe placul unui teoretician care nu arată decât dispreț pentru farsă. Totuși, marele merit al Artei poetice, tradusă în franceză de umanistul Peletier du Mans, în 1541, este de a fi transmis moștenirea greacă. Stă mărturie acest raționament al lui Du Bellay care, în 1549, în Apărarea și ilustrarea limbii franceze
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
caută exemple în tragedia și comedia antice. "În ceea ce privește comediile și tragediile, scrie Du Bellay în Défense et illustration de la langue française, dacă regii și republicile ar fi vrut să le restituie în vechea lor demnitate, pe care au uzurpat-o farsele și moralitățile, aș crede că tu ar trebui să te străduiești să o faci, și dacă ai vrea s-o faci pentru înfrumusețarea limbii tale, știi unde trebuie să-i găsești arhetipurile."1 Între 1502 și 1514, vor fi editate
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din partea teoreticienilor clasicismului pentru care un asemenea limbaj nu poate decât să sublinieze convențiile. Numai câțiva rari autori de comedie, Molière în special într-o parte a operei sale, recurg la proză, adoptând atunci un ton apropiat de acela al farsei. Chapelain, în Scrisoare despre regula celor douăzeci și patru de ore, Scudéry, în Aviz Cititorului care precede Axiane, în 1643, consideră că versul, în teatru, este o formă artificială care nu ar putea satisface idealul de verosomil. Cum remarcă Chapelain, în Scrisoarea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cel puțin, ca fiind genul major, din cauza nobleței subiectelor și personajelor sale. "De aceea chiar și vedem la curtea Franței tragediile mai bine primite decât comediile, scrie d'Aubignac în Practica teatrului, iar printre oamenii de rând comediile și chiar farsele și neplăcutele bufonerii ale teatrelor noastre sunt considerate mai distractive decât tragediile. În acest regat persoanele, sau din naștere, sau trăind printre cei mari, nu se preocupă decât de sentimente generoase, și nu se dedică decât unor destine de seamă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fie prin acțiunile virtuții, fie prin pasiunile ambiției; astfel încât viața lor are multe raporturi cu reprezentațiile teatrului tragic. Însă populația, crescută în noroi și hrănită cu sentimente și discursuri necinstite, este foarte dispusă să ia drept bune urâcioasele bufonerii ale farselor noastre, și simte totdeauna plăcere să vadă acolo imagini din ceea ce obișnuiește ea să spună sau să facă." (Cartea II, cap. I "Despre subiect") O asemenea judecată, care face din tragedie un gen de curte, din farsă un gen popular
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
urâcioasele bufonerii ale farselor noastre, și simte totdeauna plăcere să vadă acolo imagini din ceea ce obișnuiește ea să spună sau să facă." (Cartea II, cap. I "Despre subiect") O asemenea judecată, care face din tragedie un gen de curte, din farsă un gen popular, trebuie nuanțată. Dacă într-adevăr tragedia se adresează mai ales unui public literat, farsa, în schimb, seduce uneori și publicul aristocratic. Primele piese ale lui Molière, hotărât totuși în stilul farselor, i-au asigurat acestuia protecția lui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să spună sau să facă." (Cartea II, cap. I "Despre subiect") O asemenea judecată, care face din tragedie un gen de curte, din farsă un gen popular, trebuie nuanțată. Dacă într-adevăr tragedia se adresează mai ales unui public literat, farsa, în schimb, seduce uneori și publicul aristocratic. Primele piese ale lui Molière, hotărât totuși în stilul farselor, i-au asigurat acestuia protecția lui Ludovic al XIV-lea, care se plictisea deseori în timpul tragediei, dar aprecia foarte mult acest tip de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragedie un gen de curte, din farsă un gen popular, trebuie nuanțată. Dacă într-adevăr tragedia se adresează mai ales unui public literat, farsa, în schimb, seduce uneori și publicul aristocratic. Primele piese ale lui Molière, hotărât totuși în stilul farselor, i-au asigurat acestuia protecția lui Ludovic al XIV-lea, care se plictisea deseori în timpul tragediei, dar aprecia foarte mult acest tip de spectacol. De-abia după moartea lui Molière farsa este discreditată pe lângă publicul literat. Ea nu mai este
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Primele piese ale lui Molière, hotărât totuși în stilul farselor, i-au asigurat acestuia protecția lui Ludovic al XIV-lea, care se plictisea deseori în timpul tragediei, dar aprecia foarte mult acest tip de spectacol. De-abia după moartea lui Molière farsa este discreditată pe lângă publicul literat. Ea nu mai este jucată atunci decât în teatrele de bâlci. Boileau, în Arta poetică din 1674, condamnă fără drept de apel genul acesta grosier, bun numai, după părerea lui, să amuze poporul. "J'aime
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tréteaux montés, Amusant le Pont Neuf de ses sornettes fades, Aux laquais assemblés jouer ses mascarades"47. El îi reproșează lui Molière, în special cu privire la Înșelătoriile lui Scapin (Les Fourberies de Scapin), că și-a discreditat arta ocupându-se de farsă. El ar fi vrut ca Molière, căruia îi este prieten, să fie un Terente al francezilor, singurul model comic pe care îl agreează. Or, Molière se simte mult mai apropiat de Plaut, uneori își împrumută subiectele și pe care Boileau
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sale, are dintr-odată sentimentul că a modernizat comedia, cu Mélite, în 1630. El nu aduce aici niciun personaj ridicol și introduce, după modelul pastoralei sau al tragi-comediei, personaje ce aparțin societății bune. Foarte diferită de comedia tradițională moștenită de la farsa latină sau medievală, această piesă pune în scenă personaje care folosesc în vorbirea lor o cazuistică amoroasă rafinată. Cu Galeria palatului, cea de-a treia comedie a sa, Corneille introduce rolul confidentei, care îl înlocuiește de acum înainte pe cel
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Aceasta avea efect prin starea de spirit plină de veselie a oamenilor de o condiție superioară celor văzuți în comediile lui Plaut și Terențiu, care nu erau decât negustori", declară el în Examenul la Mélite, în 1660. Despărțind comedia de farsă începând din 1630, Corneille pregătește calea pentru comedia rafinată a secolului al XVIII-lea, pe care Boileau o dorește în 1674, în Arta poetică, în care face elogiul unui comic profund. "Le comique, ennemi des soupirs et des pleurs, N
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai comod să tragi în aer, fără a avea un obiect fix." (cap. 5 "Desfășurare a capitolului precedent", intitulat la rândul lui "Despre Comedie") Valetul de comedie, așa cum apare el în teatrul antic, la Menandru sau la Plaut, apoi în farsa italiană și franceză, și așa cum l-a imortalizat Molière sub trăsăturile îngroșate ale lui Jodelet, Mascarille sau Sganarelle, nu mai este la modă. Personaj de fantezie, care nu-i reflectă prin nimic pe servitorii secolului al XVIII-lea, este perceput
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
evoluează oameni de condiție medie, apropiați de noi. Lipsite de personaje amuzante, comediile sale nu dezlănțuie niciodată râsul, căci Terențiu nu caricaturizează trăsăturile, spre deosebire de Aristofan și Seneca. Măreția sa, în ochii lui Diderot, care găsește nelalocul lui râsul stârnit de farsă în sânul unei zugrăviri realiste, constă în a ne aduce zâmbetul pe buze. "Terențiu are vervă puțină, de acord, scrie el în Elogiu lui Terențiu. Rareori își pune personajele în aceste situații bizare și violente, care caută ridicolul în cele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
însăși pe punctul de a se sinucide. Această piesă, în care tatăl și fiica sunt prea stoici în fața nenorocirii pentru a-l emoționa pe spectator, nu a obținut nici pe departe succesul lui Minna von Barnhelm. Lessing condamnă genurile extreme, farsa, tragedia, prea îndepărtate de realism, unul pentru că îngroașă trăsăturile pentru a le reduce la o caricatură, celălalt, pentru că le stilizează în scopul de a le înnobila. Spectatorul nu-și poate citi portretul nici în unul, nici în celălalt. Asta nu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ireductibilă. El nu admite amestecul de tonuri decât dacă cele două elemente se potrivesc fără să se opună, când ceva serios produce râsul, iar bucuria creează înduioșarea. Astfel visează el să creeze cu Minna von Barnhelm ceea ce numește "comedia autentică". "Farsa, scrie el, nu are alt scop decât râsul, comedia lacrimogenă numai emoția, comedia autentică propune cele două lucruri." Dacă pledează pentru unirea râsului cu emoția, o face atât din spirit realist, cât și din spirit moralist. El îl apără pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acela pe care îl reformasem în Italia. "Eu aș da, îmi spuneam vorbind cu mine însumi, aș da caractere, sentiment, mers, conduită, stil." Îmi comunicam ideile comedianților mei. Unii mă încurajau să-mi continui planul, ceilalți nu-mi cereau decât farse; primii erau îndrăgostiții care doreau piese scrise; ultimii erau actorii comici, care, obișnuiți să nu învețe nimic pe de rost, aveau ambiția să strălucească fără să-și dea osteneala să studieze." Goldoni întâlnește și multe reticențe din partea publicului italian, obișnuit
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
celor neînsemnați este de a-i imita pe cei puternici, și acesta este aspectul ridicol pe care am căutat să-l pun în evidență, pentru a-l corecta dacă este posibil. "Goldoni evită tot timpul două excese, lacrimile și râsul farsei. El nu vrea să facă prea în profunzime apel la sensibilitatea spectatorului, care trebuie să-și păstreze judecata lucidă. Cât despre râs, lipsit la el de severitate, dovedește în același timp bonomie și încredere în natura umană. Râsul acesta nu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ne apare ca un mozaic de universuri inegale și impermeabile unele în raport cu altele, a cărui funcționare ne este ascunsă. Pentru ca să o povestim, să încercăm a-i face înțelese resorturile, preferăm să o recreăm prin mijloacele specifice teatrului. Vrem să arătăm farsa lumii noastre, să creăm o sărbătoare senină și violentă reinventând principiile teatrelor populare tradiționale. Dorim un teatru în priză directă asupra realității sociale, care să nu fie numai o constatare, ci o încurajare de schimbare a condițiilor în care trăim
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Adresare către public. Parte a textului dramatic în care actorul, lăsându-și pentru moment rolul, se adresează publicului. Aparteu. Vorbă (în general scurtă) pe care personajul dă impresia că și-o adresează. Se presupune că publicul o surprinde întâmplător. Atelă. Farsă importată la Roma de la Atella, orășel din Campania, celebru pentru teatrul său popular. Autosacramental. Piesă într-un act jucată cu ocazia Sărbătorii Domnului în Spania despre misterul Euharistiei. Cheironomie. Ansamblu de reguli care codifică simbolica gesturilor mâinilor. Comedia. Piesă profană
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cum îi plăcea." (Réflexions critiques sur la poésie et sur la peinture [Reflecții critice asupra poeziei și asupra picturii], prima parte, secția 21: "Despre Comediile romane"). Cele două ipoteze se combină cu ușurință, în măsura în care commedia perpetuează arta improvizație de tip farsă care este cea a atelanei și tipurile comice ale teatrului lui Plaut și Terențiu. 57 Aceste tipuri sunt numite "măști", căci toți patru sunt mascați, spre deosebire de celelalte personaje, perechile de îndrăgostiți și servanta, care joacă cu fața descoperită. 58 Se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]