54,757 matches
-
Ibidem, p. 63. footnote>. Deși rămâne adevărat că starea ideală a dorinței este ἀπάθεια, aceasta nu echivalează cu dispariția dorinței. Απάθεια devine astfel nu absența dorinței, ci eliberarea de orice impuls sau pasiune materialistă<footnote Ibidem, p. 58. footnote>. Dacă ființei umane îi este dat să realizeze uniunea cu Dumnezeu, primul scenariu prezentat poate impune dezrădăcinarea dorinței. În cel de-al doilea scenariu prezentat de Hart, Behr, Williams și Ludlow, dorința nu poate fi dezrădăcinată, dacă se dorește realizarea uniunii divine
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
nu este satisfăcută niciodată, pentru că obiectul său este infinit. De altfel, nici nu este bine pentru natura spirituală a omului ca această dorință să fie satisfăcută. Moise a dorit să-L vadă pe Dumnezeu „nu după puterile sale”, ci după ființa reală a lui Dumnezeu, dar Dumnezeu nu ar satisface o rugăminte care ar duce la sfârșitul dorinței omului față de El<footnote De vita Moysis, II, P. G. XLIV, col. 404A; cf. Everett Ferguson, op. cit., p. 72. footnote>. Mai curând, pe măsură ce
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
footnote>. Teologia Sfântului Grigorie - o teologie a insatisfacției, a eternei frustrări și a disperării? Cu cât sufletul credinciosului înaintează în unirea cu Dumnezeu, se simte tot mai nesatisfăcut în dorința sa, pentru că Dumnezeu e infinit și rămâne întotdeauna inaccesibil în ființa Sa; oricât ar avansa în cunoașterea Lui, ființa lui Dumnezeu îi rămâne nedescoperită, însă nu doar omului, ci și îngerilor. Tot ceea ce a dobândit sufletul stârnește „dorința de a cunoaște bunătățile superioare, dar pricinuiesc în suflet și o întristare, făcându
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
a eternei frustrări și a disperării? Cu cât sufletul credinciosului înaintează în unirea cu Dumnezeu, se simte tot mai nesatisfăcut în dorința sa, pentru că Dumnezeu e infinit și rămâne întotdeauna inaccesibil în ființa Sa; oricât ar avansa în cunoașterea Lui, ființa lui Dumnezeu îi rămâne nedescoperită, însă nu doar omului, ci și îngerilor. Tot ceea ce a dobândit sufletul stârnește „dorința de a cunoaște bunătățile superioare, dar pricinuiesc în suflet și o întristare, făcându-ne, într-un oarecare fel, să ne lipsim
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
într-un oarecare fel, să ne lipsim de nădejdea de a cuprinde cele necuprinse”<footnote Idem, Tâlcuire amănunțită la Cântarea Cântărilor, V, în PSB 29, p. 173. footnote>, căci, așa cum precizat și mai sus, Dumnezeu fiind infinit, este inaccesibil în ființa Sa. Iar „acestea sunt cele care ne duc la întristare, făcându-ne să deznădăjduim”<footnote Ibidem, P. G. XLIV, col. 860D; PSB 29, p. 174. footnote>. Există o tristețe a creaturii, care știe că nu-L va vedea niciodată în
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
în omilia a VI-a a operei In Canticum canticorum. Pentru Sfântul Grigorie, a fi uman înseamnă a fi înrădăcinat în paradox. A fi uman este a fi finit și, în același timp, a participa la Transcendent. Aceasta pune bazele ființei umane ca un tip de paradox, „o stază avântată”, „o odihnă etern mișcătoare”<footnote A se vedea J. Warren Smith, Passion and Paradise: Human and Divine Emotion in the Thought of Gregory of Nyssa, New York: Herder & Herder, 2004, p. 214-216
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
von Balthasar, se pare că nimeni nu a apărat mai mult învățătura Sfântului Grigorie de această acuzație a „eternei frustrări” decât Jean Daniélou. El argumentează că intuiția pătrunzătoare a Sfântului Grigorie spune că sufletul uman este, prin natura sa, o ființă dinamică, activă, care se află mereu în mișcare, înainte sau înapoi. De aici rezultă că, în viața veșnică, în care sufletul se poate deplasa doar înainte, sufletul se mișcă „din slavă în slavă”, și astfel, se mișcă de la un moment
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
așa cum Se cunoaște Dumnezeu Însuși, sufletul este condus de dragoste să caute Binele divin în eternitate. În afirmarea progresului etern în Dumnezeu, Daniélou insistă că o afirmație a progresului etern în Dumnezeu este exact înălțimea a ceea ce ar putea experimenta ființa umană. Totuși, este important să nu negăm niciodată caracterul incomprehensibil sau incomprehensibilitatea lui Dumnezeu pentru suflet în scrierile Sfântului Grigorie. Este crucial pentru Sfântul Grigorie faptul că Dumnezeu rămâne totdeauna de neatins pentru suflet în mod deplin, chiar în ascensiunea
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
conștiințe care refuză de a mărturisi eșecul ei? Se știe că, în unirea cu Dumnezeu, sufletul este tot mai nesătul și mai nesatisfăcut în dorința sa, pentru că Dumnezeu e infinit și îi rămâne totdeauna ca și prin iubire. inaccesibil în ființa Sa: „Acestea sunt cele ce ne duc la întristare, făcându-mă să deznădăjduiesc...”<footnote Idem, In Canticum canticorum, V, P. G. XLIV, col. 860D. footnote>. În opera Sfântului Grigorie, „filosofia devenirii și a dorinței”<footnote Aceasta este sintagma cu care
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
limpezește această aparentă problemă de care vorbește von Balthasar, subliniind adeseori că viața împreună cu Dumnezeu nu e statică, nici plicticoasă, ternă sau monotonă, ci îi oferă plenitudinea existenței, fiind mereu mai seducătoare, mai de dorit, împlinind, bucurând și transfigurând continuu ființa credinciosului: „Sufletul care vede pe Dumnezeu și primește în sine dorul cel bun după frumusețea nestricăcioasă are necontenit o poftă nouă spre ceea ce e deasupra, neslăbindu-și niciodată dorul prin săturare<footnote Sufletul nu se poate sătura niciodată de înaintarea
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
drum. Cît de scurt. Să mă bucur de forme ale libertății, de mici evadări din șabloanele inevitabile ale programului zilnic, să-mi amăgesc oboseala. Teatrul în sine este un soi de aventură, de provocare a minții, a emoției, a propriei ființe. Fiecare spectacol este un drum către o creație, către un creator, către ficțiuni și alcătuirea lor, către hotare făcute după chipul cuvintelor, al imaginației, după forța cu care artiștii fac credibilă povestea lor. Un minunat exercițiu ca să nu îți pierzi
Șoaptele măștilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10023_a_11348]
-
întreagă țesătură de obiecte, oprite unul în celălalt, înghesuite într-un desen ce pare imposibil. Cabluri, o cadă veche, o mașină de scris, un monitor, scaune, oglinzi, zeci și zeci de obiecte strînse sub fusta balerinei. O coborîre în adîncul ființei, al memoriei. De unde stau, mi se pare că această platformă rotundă, suspendată și solid ancorată de cabluri și de ștăngi, acest fragment de lume văzut și în secțiune este o ipostază, concretă, a haosului. Îmi pare că Winnie apare de sub
Șoaptele măștilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10023_a_11348]
-
văzut și în secțiune este o ipostază, concretă, a haosului. Îmi pare că Winnie apare de sub pămînt, din caldarîmul unei străzi vechi cu pietre cubice care desenează un cerc ce se strînge în jurul taliei sale. Acolo, dedesubt, sînt măruntaiele trecutului ființei sale, care se amestecă cu cele ale ființei mele, ale celuilalt, obiecte reziduale, memorie reziduală, straturi care ne alcătuiesc, pe care le purtăm cu noi, pe care, cineva, cîndva, dacă vrea, le poate observa. În secțiune, fragmentar, depinde de interes
Șoaptele măștilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10023_a_11348]
-
a haosului. Îmi pare că Winnie apare de sub pămînt, din caldarîmul unei străzi vechi cu pietre cubice care desenează un cerc ce se strînge în jurul taliei sale. Acolo, dedesubt, sînt măruntaiele trecutului ființei sale, care se amestecă cu cele ale ființei mele, ale celuilalt, obiecte reziduale, memorie reziduală, straturi care ne alcătuiesc, pe care le purtăm cu noi, pe care, cineva, cîndva, dacă vrea, le poate observa. În secțiune, fragmentar, depinde de interes, de abilitate. Winnie se scufundă tot mai mult
Șoaptele măștilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10023_a_11348]
-
măsura în cuvîntul rostit, în rotirea ochilor, în paradoxuri, în regret și în expansiuni, în tristeți și în bucurii, în ordine și în haos, încît Winnie poate să se intersecteze cu durerea mea, cu uimirea mea, cu strada mea, cu ființa mea și măruntaiele mele. Un emoționant elogiu adus de Beckett memoriei. Individului. Identității. Un exercițiu cu și despre identități, unitar, armonios, din foaier, în sală, în mine, semnat Magda Stief, Sven Grunert, Helmuth Sturmer, Robert Spitz. Măștile șoptesc de pretutindeni
Șoaptele măștilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10023_a_11348]
-
două forme esențialmente romantice de inventare și formulare a unor orizonturi deziderative imaginative, psiho-afective și chiar mergând până la inventarea unui anumit tip de public, „coagularea” indivizilor umani în comunități de receptori sau chiar de configurare a unei anumite concepții asupra ființei umane în general<footnote În opinia muzicologului rus Mihail Aranovski, simfonia ca gen reprezintă o formă specifică a concepției asupra Omului (sau Ființei) și este încadrată în imaginea unei evoluții istorice pe care aceasta o suportă, trecând prin etapele successive
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
public, „coagularea” indivizilor umani în comunități de receptori sau chiar de configurare a unei anumite concepții asupra ființei umane în general<footnote În opinia muzicologului rus Mihail Aranovski, simfonia ca gen reprezintă o formă specifică a concepției asupra Omului (sau Ființei) și este încadrată în imaginea unei evoluții istorice pe care aceasta o suportă, trecând prin etapele successive dominate de genurile Misei, Oratoriului sau Operei și cu un ipotetic punct final între limitele concepției de Simfonie. Extrapolând spre viitor caracterele Misei
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
prin care ajungi la el sînt două: prin moarte sau prin cunoaștere iluminată. Ambele au rostul de a te desprinde de lumea sensibilă. Dar, cum moartea are neajunsul de a însemna sfîrșitul vieții și cum miza filozofiei arabe este cunoașterea ființei divine încă din timpul vieții, mai rămîne la îndemînă cea de a doua cale: cunoașterea iluminată. Ea este totuna cu revelația, o revelație venind dinspre inteligibil și coborînd către sensibil. Altfel spus, revelația este actul de pogorîre a ideii divine
Prima poruncă a lui Allah by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10017_a_11342]
-
dura acomodarea cu normalitatea. Cu lumina, cu soarele, cu norii, cu noaptea cea adevărată, cu stelele, cu luna. Cu noi înșine. Bezna, frigul, intoxicarea cu aceleași vorbe, cu aceleași imagini, cu aceleași șabloane de gîndire au pătruns adînc, adînc în ființa noastră. Aproape cincizeci de ani. Mi se pare, uneori, că traiul îndelungat în această peșteră a determinat devieri genetice. Firești, în fond, în absența libertății, a luminii, a căldurii. Mă mint mereu cînd îmi spun că nu-mi mai pasă
Apostolii comunismului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10050_a_11375]
-
în considerațiuni de tot felul. În 1998, Lev Dodin pune în scenă la Malîi Teatr din Sankt Petersburg o dramatizare proprie după acest roman emoționant. Spectacolul, pentru mine, este răvășitor. Esențial pentru felul în care mă interesează teatrul, literatura, oamenii, ființa mea, adîncurile ei cunoscute și necunoscute, luminoase și întunecate. Pe care Dodin m-a ajutat să le cercetez, să le descopăr, să mi le înțeleg. Simplu. Extrem de simplu și de direct. Așa cum este spectacolul lui. Mă obsedează raportul lui Dodin
Apostolii comunismului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10050_a_11375]
-
mîna, ca pe moaște. Dacă nu e posibil acest contact fizic minimal, el trebuie suplinit cu valuri de hîrtie scrisă. Caragiale intuiește acest complex al distanței. E și cazul lui Ladima și a altor îndrăgostiți, ei scriu pentru a înlocui ființa iubită într-un mod care frizează autoerotismul. Ladima o vedea des pe Emilia dar... atît. Și atunci, ce să facă, îi scria. Invers, doamna T. citește: după decesul lui Fred, ia caietele acestuia cu febrilitate ca ,să fie singură cu
Scrisori, depeșe, telegrame by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/10038_a_11363]
-
Doré (Nocturnă cu elfi), Theodor Kittelsen (Trollul pădurii) și Arthur Rackham (cu numeroșii săi copaci antropomorfizați) sau chiar ale lui William Blake (la Divina Comedie) pentru secvența memorabilă a fetiței care aleargă prin pădure noaptea și vede copacii metamorfozați în ființe de coșmar ce încearcă să o prindă. Am întîrziat îndelung în fața volumelor ilustrate de acești mari artiști cu sentimentul gratifiant că o expoziție poate ascunde o alta, că am ocazia de a vedea în același timp desenele animate ale lui
Alice, Peter Pan și Albă-ca-Zăpada by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10029_a_11354]
-
a fi o atitudine morală privitoare la semeni, ea este de la bun început o atitudine metafizică față de întreaga lume. Așadar, nu ironia aceea banală care trădează umoarea sarcastică a unui spirit malițios și frustrat, ci starea de spirit a unei ființe superioare pentru care singurul mod de a înfrunta realitatea este tocmai ironia. Înfățișate succint într-o enumerare seacă, principalele însușiri ale ironiei sînt: detașarea, batjocura, prefăcătoria, amuzamentul și spiritul de frondă. Să le luăm pe rînd. Detașarea de tot și
Deliciile ironiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10049_a_11374]
-
furori în vremea idealismului german, un idealism al cărui aer Kierkegaard avea să-l respire cu venerație în primii ani de formare. Iar dacă acum îl pun pe Dumnezeu în locul subiectului uman și încerc să-l gîndesc ca pe o ființă care neagă totul, și nu oricum, ci în chip absolut, atunci voi apuca să pun pe hîrtie o blasfemie teologică: că Dumnezeu duce o existență ironică, iar Kierkegaard chiar asta va ajunge să spună. De aici încolo, improvizațiile retorice se
Deliciile ironiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10049_a_11374]
-
se prefacă, și astfel am ajuns la cea de-a treia trăsătură a ironiei: prefăcătoria. Atîta doar că un spirit ironic e cel la care prefăcătoria nu atinge niciodată pragul ipocriziei, deosebirea fiind cea dintre mascarada ce nu depășește suprafața ființei unui om și pervertirea care îl molipsește cu totul. Și, pentru că e deformat pînă în străfunduri, ipocritul ajunge să se prefacă chiar și față de el însuși, caz în care ironia, pierzîndu-și condiția detașării, încetează să mai fie ironie. A patra
Deliciile ironiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10049_a_11374]