KorAP: Find »[drukola/base=flăcău & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...66 67 68 ...127 >

3,170 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

un moșneag scotea apă din fântâna cu roată pentru adăpatul vitelor. ― Uite-mi toată familia! zise învățătorul Dragoș, arătîndu-i, după ce Titu își luase rămas bun, în cerdac, de la soția lui. Tânărul coborî și dădu mâna cu bătrânii și apoi cu flăcăul, mai înalt și mai spătos ca învățătorul. Când să iasă în uliță, flăcăul spuse fratelui său: ― Ar fi bine să te abați nițel și pe la primărie, că, mi se pare, iar umblă să-i bată pe oameni de pomană jandarmii

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
toată familia! zise învățătorul Dragoș, arătîndu-i, după ce Titu își luase rămas bun, în cerdac, de la soția lui. Tânărul coborî și dădu mâna cu bătrânii și apoi cu flăcăul, mai înalt și mai spătos ca învățătorul. Când să iasă în uliță, flăcăul spuse fratelui său: ― Ar fi bine să te abați nițel și pe la primărie, că, mi se pare, iar umblă să-i bată pe oameni de pomană jandarmii, iar pe pândarii de la arendașul Cosma i-au și bătut. Doamna Dragoș însă

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
s-ar întîmpla să-i ție mai mult jandarmii. Când reluă ancheta și fură aduși în antreu bănuiții, plutonierul văzu nedumerit că au mai rămas țărani în curte. Întrebă din prag: ― Da voi ce poftiți, măi creștini? Pantelimon Văduva, un flăcău rumen, luat la oaste și urmând să se prezinte peste vreo săptămână la regiment, la Pitești, aflîndu-se mai în față, răspunse repede: ― Noi am venit să mărturisim, don' plutonier, că dumnealor n-au nici o vină cu porumbul boierului. ― Așa? făcu

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
îl înșfăcase de guler și începu să-i care la pumni peste cap, peste obraji, pe unde-i nimerea. Ceilalți, văzând una ca asta, o zbughiră în uliță cu niște râsete prostești amestecate cu spaimă, căci felul cum plutonierul vorbise flăcăului și cum îl apucase la bătaie li se păruse întîi caraghios. Pantelimon însă izbuti să se smulgă din strânsoarea lui Boiangiu și o luă la goană, după ceilalți, având totuși și el pe fața stâlcită de lovituri același râs uluit

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
femeilor și fetelor. Lăutarii, numai doi (îi plătea Cârciumarul, care făcea economie, zicând că ori doi, ori trei, același lucru, dar să cânte bine și mereu), se frământau mai abitir ca jucătorii, mutîndu-se de ici-colo, îndemnîndu-se unul pe altul. Cizmele flăcăilor tropoteau greu pe ulița zbicită, pe când fetele săltau gingaș ca niște căprioare și abia de atingeau pământul. Pe băncile de lângă pereții cârciumii odihneau câțiva bătrâni, iar împrejurul lor, pe locul rămas slobod, stăteau la sfat bărbații, ca în alte duminici

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
făgăduia toate bucuriile. De aceea era acuma atât de vesel și de amărât, și chiuia și se sfărâma jucând cât știa dânsul mai frumos, să-l vadă și să-l audă Domnica, și să-și aducă aminte că nu e flăcău în sat mai bine ca dânsul, și să nu-l uite ori să îndrăgească pe altul. Domnica înțelegea că Pantelimon face toate de dragul ei, se simțea mândră, îi strângea mâna uneori și se mai lipea de el, și se uita

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
toate de dragul ei, se simțea mândră, îi strângea mâna uneori și se mai lipea de el, și se uita împrejur, la oameni, parc-ar fi vrut să spuie tuturor că are să-l aștepte pe Pantelimon, orice s-ar întîmpla. Fruntea flăcăilor totuși era Nicolae Dragoș, fratele învățătorului, o cruce de voinic, cu mustăcioara pana corbului, înalt și spătos, deștept și harnic cât patru. Nu-i lipsea decât o nevastă de seama lui, ca să fie om întreg și fruntaș în sat. De

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
se mutase în Gliganu, unde îl chemase ca logofăt arendașul grec, cu contract și cu leafă bună, lăsîndu-și averea în grija tatălui său care, deși bătuse de mult șaptezeci, era încă zdravăn și muncea la sapă mai spornic ca un flăcău. ― Foaie verde mătrăgună, Veselia nu-i a bună! Un băiețandru începuse să chiuie așa, cu ochii închiși, ca un cocoș tânăr și fără pricepere. Pe țiganul cu vioara nu-l răbda inima să nu riposteze pe dată: ― Foaie verde păpădie

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
riposteze pe dată: ― Foaie verde păpădie, Viața-i numai veselie Pentru cine nu-i Ilie Toată hora împreună cu privitorii izbucniră într-un râs gălăgios. Râse și băiețandrul pe care-l chema Ilie Cârlan. Încurajat de mulțumirea poporului, țiganul strigă către flăcău: ― Să nu mai zici nimic, că te iau și cu cîrlanul! Altă năvală de râsete de răsună văzduhul. Dar hora, un lanț de trupuri înfierbîntate, continua, șerpuia mai avântată, parcă nu s-ar fi oprit nici un moment de când a început

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
spinare. Fața lui negricioasă părea mai smeadă. În ochi însă îi strălucea o bucurie mare. Capetele se întorceau pe rând spre Petre Petre, care se apropia zâmbind. Pantelimon Văduva se desprinse din horă și alergă înaintea lui, urmat de alți flăcăi. Jocul se sparse și toată lumea se îngrămădi în jurul celui ce sosea cu întrebări, cu strigăte, cu mirări. Lăutarii mai continuară a cânta un răstimp, ca să-și facă datoria, apoi se amestecară și ei printre oameni. Petre nu biruia cu răspunsurile

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
plîngînd: ― Petrică, Petrică, dragul mamei și bunul mamei!... Cum mi te-a adus Dumnezeu tocmai când mi-e viața mai amară. Of, bine că ți-a ajutat Dumnezeu și Maica Precista... Îl îmbrățișă și-l sărută, lăcrimând și bolborosind necontenit. Flăcăul îi cuprinse mijlocul cu un braț, șoptind blînd: ― Taci, mamă, taci și nu mai plînge! Smaranda, vestejită înainte de vreme, își șterse lacrimile cu colțul basmalei, și zâmbi fericită un moment. Plânsul o podidi iarăși îndată ce deschise gura să-l întrebe

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
că satul Lespezi e aproape de tot, cam distanța dintre Pripas și Jidovița, pe care o făcea odinioară în fiecare zi de câte două și trei ori. Pentru orice eventualitate vru să întrebe pe logofăt. În ograda conacului dădu peste un flăcău care i se păru cunoscut și care scosese pălăria, zâmbind. ― Ce faci pe aici, domnule căprar? zise Titu, aducîndu-și aminte deodată de Petre Petre de la cizmarul Mendelson. ― Iacă sosii și eu acasă ieri și am venit pe la curte, răspunse Petre

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
și care scosese pălăria, zâmbind. ― Ce faci pe aici, domnule căprar? zise Titu, aducîndu-și aminte deodată de Petre Petre de la cizmarul Mendelson. ― Iacă sosii și eu acasă ieri și am venit pe la curte, răspunse Petre. Tânărul Herdelea îi dădu mâna. Flăcăul se oferi bucuros să-l conducă el până la Lespezi, fiindcă tot n-are nici o treabă. Sub pretext că umblă să se intereseze de despăgubirea ce o făgăduise boierul cel bătrân pentru accidentul cu pădurea din iarna trecută, venise să vază

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
el întrebător, ca și când s-ar fi agățat de un fir de nădejde. ― Cum să vă dea boierii? se miră Titu. De pomană? Să împartă cu voi moșiile? ― Apoi da, că dumnealor au prea mult și noi n-avem deloc, făcu flăcăul. De altminteri, am auzit și la București pe mulți boieri că trebuie să se împartă moșiile la oameni, că nu-i drept ca tocmai oamenii să n-aibă pământ, care îl muncesc. Tânărul Herdelea clătină din cap: ― De, bine ar

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
nu cred. Nimeni nu împarte de bunăvoie cu alții ce are. Dumneata ai împărți, spune drept? ― Așa-i, nici vorbă, murmură Petre abătut. Dar atunci noi trebuie să pierim, că nu mai putem duce povara. Merseră câteva clipe tăcuți, apoi flăcăul urmă, parcă I-ar fi chinuit un singur gînd: ― Dacă dumnealor nu se îndură de bunăvoie, cine poate să-i silească?... Noi n-avem nici o putere... Titu observă decepția tovarășului său de drum, îi părea rău că i-a sfărâmat

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
că se va putea oploși și dânsul pe aici. După ce se despărți de Miron Iuga și mulțumi înduioșat lui Grigore, tânărul Herdelea dădu mâna și cu Petre: ― Rămâi sănătos și s-auzim de bine! ― Dumnezeu să vă ajute, conașule! răspunse flăcăul cu glas fierbinte. Auzind glasul străin, Nadina întoarse capul. Privirea ei curioasă se încrucișă un moment cu privirea lui strălucitoare. Mașina porni pe aleea pietruită, mergând la pas, fiindcă Grigore îi însoțea, cu capul gol. Nadina, între cei doi bărbați

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
de au trecut săptămânile și lunile, că în curând se împlinește anul de când s-a prăpădit bietul tată-tău! bolborosi femeia cu glas lăcrimat. ― Ei, dar de lăsat nu mă las, să știu de bine că se întîmplă orice! făcu flăcăul hotărât. Nu las, că-i dreptul nostru și nu cerem de pomană, că taica pentru dânșii a muncit până l-a luat Dumnezeu... Sorbi ultimele linguri din farfurie. Tăcu îndelung. Se uita la flăcările roșii ce fâlfâiau în vatră cu

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
închipui, însă, că n-a fost cu intenție... ― Din nenorocire! făcu tânărul Herdelea. În clipa când să se așeze la masă, afară, sub ferestre, răsună o colindă. Toată lumea o ascultă cu plăcere. Mai urmară două. Era corul de fete și flăcăi înjghebat de învățătorul Dragoș înadins, pentru a face o surpriză bătrânului Iuga, care fu într-adevăr mulțumit. Porunci să-i ospăteze bine pe toți, iar pe Dragoș îl felicită și-l opri la masă. Firește, cina se prelungi până spre

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
jos, un grup de țărani o întîmpină în curtea conacului. Se roși și se enervă. Între țărani era și Petre, pe care oamenii îl luaseră socotind că are să fie ascultat cu mai multă bunăvoință, fiindcă a purtat-o cu sania. Flăcăul însă n-apucă să rostească nici trei vorbe că Nadina îl și întrerupse cu asprime: ― Ce, ați început acuma să-mi ațineți calea? Nu v-am spus că nu vînd? Atunci ce mai vreți? De ce nu mă lăsați în pace

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
mirăm că țăranii murmură și se frămîntă! În familia Dragoș fuse, tocmai în vederea venirii probabile a lui Chirilă, o discuție aprinsă. Știrea a auzit-o Nicolae, fratele învățătorului, de la Petre a Smarandei cu care s-a întîlnit întîmplător pe uliță. Flăcăul s-a făcut Dunăre de mânie. Demult spunea că ori ia pe Gherghina, ori nu se mai însoară niciodată, fiindcă altă fată ca ea n-are să mai găsească. ― Vezi ce cuminte ai fost că nu te-ai pripit? îi zise

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
știut că Gherghina e în dragoste cu tine, n-am mai păzit-o prea tare, că mă bizuiam și pe tine, de! ― Apoi eu tot nu mă las până nu l-oi cotonogi pe grecotei, n-ai grijă matale! scrâșni flăcăul ieșind brusc din casă, parcă n-ar mai fi putut asculta. Chirilă Păun stătu până ce se așezară la cină. Și plecă mai împăcat. Orice cuvânt de mângâiere era acum pentru dânsul un balsam pe o rană proaspătă. De aci încolo

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
ducem, că n-are să ne omoare", altul mormăi gros: "Parcă boierul are să se uite în gura voastră", iar unul strigă sfătos: "Da de ce nu te duci tu, Nicule, și îndemni numai pe alții?" ― Zic eu că nu merg? se înfurie flăcăul. Crezi că mi-e frică de boier ca vouă? Alți țărani soseau mai alarmați. Începură să se amestece și femei, și copii printre bărbații care umpleau ulița de la postul de jandarmi până la baba Ioana. Tot vorbind și tocmindu-se, mulțimea

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
mintea și simțirea pe fiecare! făcu Lupu Chirițoiu tărăgănat. Da oamenii o duc tare greu, conașule, credeți-ne și pe noi! Eu sunt bătrân și cine știe de-oi mai apuca Crăciunul, dar mergem din rău în mai rău. Eram flăcău pe vremea bunicului matale, coane Grigoriță, și știu ce a fost. Era uite-așa ca matale și la fel de bun și de milos, și nu suferea să vadă un om flămând ori necăjit, că îndată poruncea să-i dea de la curte

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
trec și să-mi răspundă, că doar n-oi răbda să mă rușineze dânsul pe mine în fata satului, parc-aș fi cârpa lui... ― Apoi gură mare ca a ta mai rar, măi Petrică! zise Cârciumarul mai împăciuitor, văzând zvârcolirile flăcăului pe care țăranii îl ostoiau. Și țâfnă, și semeție! Lasă, că te-am păscut de când te-ai întors de la oaste! Parcă numai tu ești om în sat!... Stai, băiete, că ești tinerel! Lasă-ne și pe noi să trăim și

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
pe bietul Ionel are să cadă, c-o să zică lumea că el te-a învățat să... ― Să știu că mă taie bucățele și mă aruncă la câini, și nu mă las până ce n-oi plăti cui trebuie și ce trebuie! făcu flăcăul. Nu, nu, degeaba te superi, că n-ascult nici de tatăl din ceruri, așa să știi! ― Noroc, noroc, Trifoane! strigă Leonte Orbișor din uliță, oprindu-se o clipă, cu sapa de-a umăr. Te-ai apucat de treburi? ― Ce să

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]